Încă de la începutul anului, agenda preşedintelui CJ Dâmboviţa este destul de încărcată.Şeful judeţului a mers pe la fiecare minister în parte pentru a reuşi să obţină sprijin financiar în rezolvarea unor proiecte importante pentru judeţ. Preşedintele CJ Dâmboviţa a mers şi la Ministerul Energiei cu o serie de problem,printer acestea s-a regăsit şi problema Termocentralei Doiceşti. Pe la jumătatea anului terecut vă informam că se perfectează vânzarea termocentralei unor investitori ucraineni, însă totul a eşuat . A fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între Ministerul Energiei şi investitorii din Ucraina, însă investitorii s-au răzgândit şi vânzarea a picat, iar Termocentrala Doiceşti a rămas la stadiul de lichidare şi cu o serie de rewstanţe financiare către salariaţii pe care îi mai are.
Este vorba despre angajaţii care asigură paza obiectivului şi lucrările de întreţinere a unităţii. Aceştia şi-au primit, în decembrie anul trecut, banii aferenţi avansului pe luna august 2014:„La Ministerul Energiei am avut o discuţie cu dl ministru Gerea legată de situaţia de la Termocentrala Doiceşti, inclusiv aspectele care privesc plata unor salarii compensatorii sau a salariilor la zi pentru cei care au rămas, dar şi legată de situaţia acestei unităţi, pentru că ea este în lichidare. Am vrut să mă informez care sunt perspectivele. La momentul acesta, există o nemulţumire printre salariaţii rămaşi pentru că nu şi-au primit drepturile salariale. Este foarte greu să explici oamenilor că nu îşi primesc banii decât atunci când lichidatorul vinde. Sunt vreo 40 de persoane acolo. Era încheiat un contract de vânzarecumpărare cu o firmă din Ucraina, dar nu au plătit, li s-au dat două-trei termene şi la momentul acesta este în procedură de lichidare.
Şi aici avem două situaţii: dacă îl forţezi pe lichidator să vândă la preţ mic, vinde şi ne aşteaptă lichidarea prin tăiere, iar varianta b este să continue să caute o soluţie prin care să găsim un investitor. Eu sunt foarte sceptic, dar… merg şi la cabinetul premierului să depun un document cu situaţia oamenilor de la Termoncentrală. Ar exista o soluţie de acoperire a salariilor pentru o anumită perioadă din bugetul statului”, a declarat preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu . După discuţia purtată cu ministrul Energiei , preşedintele CJ Dâmboviţa a înţeles că nu se încearcă forţarea lichidatorului de la Doiceşti, pentru că nu se doreşte ca termocentrala să ajungă la fier vechi, drept urmare Adrian Ţuţuianu, a decis să prezinte problema salariaţilor de la Doiceşti premierului Victor Ponta, în speranţa că, în cele din urmă, aceşti oameni îşi vor primi banii de la bugetul de stat.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
