Şi la Târgovişte s-a ţinut slujbă de Bobotează.Sute de credincioşi au venit la slujba de Bobotează, respectiv la împărţirea aghiasmei.Cu ocazia marelui praznic creştin al Botezului Domnului (Boboteaza), Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a oficiat Sfânta Liturghie Arhiereascã la Catedrala Mitropolitanã din Târgovişte. Sărbătoarea Botezului Domnului aminteşte de acel eveniment, din istoria mântuirii, când Domnul Iisus Hristos a fost botezat de către Sf. Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, în râul Iordan, punând bazele botezului tuturor creştinilor care fac parte din Biserică. După slujba Sfintei Liturghii desfășurată în Catedrala Mitropolitanã din Târgovişte credincioșii cu Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON şi un sobor de preoţi au ieșit în fața așezământului religios pentru a participa la Sfințirea Apei.Momentul principal al slujbei a fost cel în care preoți au invocat puterea Duhului Sfânt pentru a sfinți apa.Credincioșii si preoții consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfințită printr-o îndoita chemare a Sfântului Duh, iar sfințirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.
Apa sfințită la biserică în această zi și luată de credincioși nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înțelege atât apa sfințită, câtâ și slujba pentru sfințirea ei.Agheasma mare se săvârșește numai de Bobotează, spre deosebire de Sfințirea cea mică a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, la sfeștanie. Totodată, Agheasma mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 și 14 ianuarie.La sfârșitul slujbei de sfințire, credinciosii au fost botezați cu apă sfințităSpre deosebire de alți ani, acum oamenii nu s-au mai înghesuit să ia apă sfințită .Astfel, s-au evitat situații neplăcute întalnite în multe lăcașuri de cult din țară, în această zi de mare sarbatoare crestineasca.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște
