Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară.Aleşii judeţeni au avut pe ordinea de zi 72 de puncte, dintre acestea peste 65 au fost proiecte de hotărâre de maximă importanţă pentru judeţul Dâmboviţa.La punctul 63 de pe ordinea de zi consilierii judeţeni au avut de aprobat bugetul judeţului Dâmboviţa pe anul 2015. Bugetul pe 2015 a trecut fără susținerea PNL.
Consilierii județeni liberali au venit la ședința ordinară hotărâți să facă opoziție.Încă înainte de a începe vreo dezbatere pe marginea proiectului, liderul liberalilor din CJ, consilierul județean Jean Popescu, a anunțat că grupul de consilieri PNL va vota împotriva adoptării bugetului pe motiv că sunt convinși că administrațiile locale conduse de primari liberali nu vor primi bani .
Replica președintelui CJ nu a întârziat să apară, acesta încercând să le explice liberalilor că banii sunt alocați UAT-urilor în mod corect, în funcție de necesitățile și proiectele fiecăruia, însă evident că nu toată lumea poate fi mulțumită pentru că fondurile sunt limitate, iar cererile de alocări venite din partea primăriilor depășesc cu mult posibilitățile financiare ale Consiliului Județean. Liberalii au fost însă de neconvins . Cu toate acestea, proiectul de buget pe 2015 s-a votat pe capitole și articole, iar la final a fost aprobat cu majoritate de voturi, evident fără să aibă susținerea consilierilor liberali.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște