Societatea Naţionala de Cruce Roşie din România este singur organizaţie umanitară
din ţară care, în conformitate cu Legea 139/1995 modificată şi completată de Legea nr.
524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protecţia civilă, HG 2288 din 2004, are
atribuţii clare ca auxiliară a autorităţilor publice, mai ales in domeniul prevenirii şi
intervenţiei în caz de dezastre sau intervenţia de urgenţă pentru suportul social al persoanelor
vulnerabile.
În data de 24.01.2015, Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa
în baza programului social si al contactelor internationale va primi un transport de ajutoare
umanitare din partea unei fundaţii din Franţa : AIMA- „Allons Imaginer un Monde
d’Amitiés”.
Ajutorul a venit ca urmare a sprijinului D-nei Vasilescu Florina din Targovistc
profesor de limba franceza la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Targoviste. Aceste ajutoare
constau in paturi de spital, paturi clasice, paturi adaptate pentru persoane cu dizabilitati,
masute fotolii, scaune, scaune rulante pentru persoane cu handicap, mese etc. in valoare totala
deaprox. 17.000 euro.
In vederea descărcării si depozitarii in bune conditiuni a materialelor donate au fost convocaţi
un număr de 30 voluntari ai filialei si reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Dambovita.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște