Din această seară şi până duminică, meteorologii au emis o avertizare de vreme rea. Sunt așteptate ninsori, ploi și viscol în aproape toată țara, inclusiv şi în judeţul Dâmboviţa. Precipitațiile vor fi pentru început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a ţării.În intervalul 23 ianuarie 2015, ora 18 – 25 ianuarie 2015, ora 10, aria precipitaţiilor va cuprinde cea mai mare parte a ţării.
Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (24/25 ianuarie) precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.În Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30…40 l/mp.In Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h viscolind şi spulberând zăpada.Temporar, intensificări ale vântului se vor semnala local în regiunile sudice şi pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45….55 km/h şi izolat peste 55…65 km/h.În cursul zilei de duminică, 25 ianuarie şi al nopţii de duminică spre luni (25/26 ianuarie) va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. In regiunile sudice şi estice se vor cumula cantităţi de precipitaţii în jurul a 10 l/mp.
news
- Târgoviște continuă investițiile în educație: Școala „Prof. Paul Bănică” intră în modernizare completă
- REȚINUT 24 DE ORE PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER
- Program de deratizare și dezinsecție la muzeele din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște – 2026
- Ia, simbol al identității românești, celebrată la Centrul Județean de Cultură Dâmbovița
- ALERTĂ InfoCons: produs cosmetic retras de pe piață din cauza unui risc chimic major
- Dâmbovița sub caniculă: Cod galben de temperaturi ridicate, aer sufocant, disconfort termic accentuat și furtuni
- Târgoviște marchează Ziua Drapelului Național prin ceremonie oficială în Piața Tricolorului
- OFICIAL: Mario Vladu a semnat cu Chindia Târgoviște
