În seara de joi, pe Bulevardul Carol I din municipiul Târgovişte zăcea o vulpe moartă. Reprezentanţii DSV au ridicat vulpea moartă şi au dus-o să-o examineze. În urma analizelor vulpea nu avea rabie: “Am fost anunţat în jurul orei 21:00 că pe Bulevardul Castanilor este o vulpe moartă şi ar fi şi nişte câini care trage de ea. Imediat, eu, domnul doctor concesionar, Arcadie şi doi asistenţi veterinari ne-am deplasat în zonă unde pot spune că am scotocit ceva vreme iar colegii au găsit-o undeva în zona jandarmeriei . Am ridicat-o, am băgat-o în saci de plastic şi a fost adusă în cadrul laboratorului DSV unde în cursul dimineţii au fost făcute analize de către specialiştii laboratorului. A ieşit buletinul de analiză care confirm că vulpea a fost negativă din punct de vedere al detecţiei de antigen pentru virusul rabie . Vulpea nu a avut rabie. În acest context nu se mai impune alte măsuri.
Vreau să subliniez faptul că noi am făcut vaccinarea la vulpi pe tot teritoriul judeţului Dâmboviţa şi a avut şi rezultat ”, a afirmat Sandu Tolea, directorul DSV Dâmboviţa.Directorul DSV Dâmboviţa spune că în zona Gării Târgovişte există o zonă unde cam bântuie vulpile.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
