PES Activists România a inițiat un proiect intitulat ”Șansa la cultură”, proiect care se adresează în special copiilor cu o situaţie materială precară, tinerilor dar şi persoanelor de vârsta a treia și are ca scop educația culturală:“Proiectul Sansa la Cultura, lansăm un apel la solidaritate culturală prin oferirea unei șanse celor care nu își permit să aibă acces la servicii culturale. O facem prin oferirea de bilete la teatru, cinema, filarmonică, muzee sau chiar prin dăruirea unor cărți sau alte produse culturale. Ne propunem cu această campanie să ajutăm peste 5.000 de persoane la nivel național”, a afirmat reprezentanta PES Activists.
Și în Dâmboviţa există o filială a PES Activists, iar Ciprian Amuza a fost desemnat președinte-coordonator județean PES Activists. În cadrul proiectului ”Șansa la cultură”, coordonat în Dâmboviţa de Ciprian Amuza , 20 de tineri au mers în vizită la Curtea Domnească iar 130 de bilete au fost distribuite pentru a merge la o piesă de teatru:”Am avut acţiunea ”Șansa la cultură”, care a avut drept scop aducerea a 20 de copii în vizită la Curtea Domnească Târgovişte. Şi am mai distribut şi 130 de bilete la teatru ,30 de bilete s-au distribuit în mediul on-line.Oamenii au fost receptive la iniţiativa noastră…
Un om fără cultură este un om fără istorie.Un om fără istorie este un om fără integritate şi fără identitate…Noi dăm astăzi, un semnal clar în ceea ce priveşte educaţia prin cultură ” a afirmat Ciprian Amuza, președinte PES Activists Dâmboviţa .La acţiunea iniţiată de PES Activists Dâmboviţa nu au lipsit nici invitaţii şi anume, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu,deputatul Ionuţ Săvoiu, preşedintele PSD Târgovişte,Cristian Stan şi vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea:”Am fost invitat alături de deputatul Ionuţ Săvoiu, preşedintele PSD Târgovişte,Cristian Stan şi vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea la activitea organizată de PES Dâmboviţa.Am avut surpriza să constat că au fost prezenţi foarte mulţi tineri.Am avut o discuţie de prezentare generală a acţinii de astăzi, dar totodată am discutat şi pe alte teme.Şi pot spune că am discutat despre imunitatea parlamentarilor,despre alegerea preşedinţilor de consilii judeţene şi altele ”, a declarat Adrian Ţuţuianu.Activităţile PES vor continua şi în perioada următoare.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
