Marţi de dimineaţă a avut loc o întâlnire a unităţii de implementare a proiectului de la Palatul Potlogi .S-a discutat despre problemele care există în derularea proiectului şi s-au stabilit o serie de măsuri pentru a se intra în normal cu proiectul. Joi, 12 martie va avea loc o nouă întâlnire între factorii importanţi care au un cuvânt de spus în derularea proiectului de la Potlogi. Va fi prezent constructorul însoţit de un asociat al acestui şi alţi subcontractanţi şi se vor alătura dirigintele de şantier, consultanţi, proiectanţii, primarul de la Potlogi şi totodată preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu.
Această întâlnire are drept scop luarea unor decizii importante pentru a duce mai departe acest proiect, unde sunt foarte multe probleme şi de natură tehnică dar şi de litigiile pe care CJ Dâmboviţa le are cu o societate de asigurări care a garantat printr-o polită avansul acordat de CJ fostului constructor de la Palatul Potlogi.
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe