În perioada 1 – 7 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat acțiuni ample în cadrul operațiunii europene „ROADPOL – 2 WHEELERS”, vizând creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de accidente în rândul utilizatorilor de vehicule pe două roți.
Controalele au fost efectuate în zonele cu risc rutier ridicat, fiind vizați conducătorii de motociclete, mopede, biciclete, tricicluri cu motor și trotinete electrice — categorii vulnerabile în trafic.
Bilanțul acțiunii: 477 de sancțiuni contravenționale
Polițiștii au aplicat sancțiuni după cum urmează:
307 sancțiuni bicicliștilor (pentru abateri precum circulația sub influența alcoolului, utilizarea necorespunzătoare a drumului public sau transportul necorespunzător de persoane)
114 sancțiuni utilizatorilor de trotinete electrice
29 sancțiuni conducătorilor de motociclete (viteză, defecțiuni tehnice, modificări neomologate)
27 sancțiuni conducătorilor de mopede
Acțiunea a urmărit nu doar sancționarea abaterilor, ci și prevenirea accidentelor rutiere prin responsabilizarea participanților la trafic.
Recomandările polițiștilor Autoritățile transmit un apel către toți utilizatorii de vehicule pe două roți să respecte regulile de circulație, să adopte o conduită preventivă și să utilizeze echipamente de protecție, pentru creșterea siguranței în trafic.
Operațiunea face parte dintr-un amplu demers european coordonat de rețeaua ROADPOL, dedicat îmbunătățirii siguranței rutiere pe continent.
