Au demarat oficial lucrările pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură verde din istoria municipiului Târgoviște – construirea unui parc fotovoltaic finanțat din fonduri europene, în valoare de peste 19 milioane de lei.
Investiția, intitulată „Creșterea nivelului de independență energetică a Municipiului Târgoviște prin crearea unui parc fotovoltaic”, are ca obiectiv reducerea semnificativă a dependenței orașului de sursele tradiționale de energie și asigurarea, în proporție de peste 95%, a consumului de energie electrică necesar instituțiilor publice.
Parcul fotovoltaic va acoperi o gamă largă de consumatori locali, de la școli, grădinițe și creșe, până la iluminatul public, Complexul Turistic de Natație și alte servicii ale administrației locale, contribuind astfel la scăderea costurilor și la creșterea sustenabilității energetice.
Proiectul, în valoare totală de 19.324.292 lei (cu TVA inclus), va fi realizat pe o suprafață de aproximativ 50.000 de metri pătrați, în apropierea Complexului Turistic de Natație din Târgoviște. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum”, parte a Fondului pentru Modernizare – Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Autoritățile locale consideră investiția un pas strategic spre modernizarea infrastructurii energetice și spre tranziția municipiului către un model de dezvoltare sustenabilă.
