Premierul Sorin Grindeanu a făcut prima vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa pentru a vedea la faţa locului care sunt problemele cu care se confruntă autorităţile locale, judeţene, dar şi companiile din judeţ. La primele ore ale dimineții , premierul României a ajuns în orașul Găești, unde a făcut o vizită la fabrica de frigidere Arctic Găești și a purtat discuții cu managementul companiei Arctic Găești.Alături de premier au fost mai fost: ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul delegate pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, prefectul județului Dâmbovița, președintele CJ, Alexandru Oprea, senatorul Adrian Țuțuianu, senatorul Titus Corlățean și alți reprezentanți din administrașia județeană locală.
Premierul a ținut să puncteze în cadrul unei conferinte de presă că statul roman a acordat sprijin financiar fabricii Arctic atât pentru linia de la Găești care deja funcționează dar și pentru noua investiție de la Ulmi, fabrica de mașini de spălat ce va prinde în curând viață. Valoarea totală a investiţiei pentru dezvoltarea proiectului anunţat în judeţul Dâmboviţa este de 471 milioane RON. Compania-mamă, Arçelik, va reinvesti 70 milioane de euro din profitul companiei din ultimii ani pentru construirea noii fabrici.
: “Pe unde merg, doresc să iau contact cu firme mari care investesc în România și care au o poveste de success în țara noastră iar Arctic este o asemenea firmă, cu o poveste de succes și un exemplu este și noua unitate pe care o vor deschide lână Târgoviște , la Ulmi… Au vrut să verific linia de producție pentru care statul roman a oferit sprijin. Totodată statul roman a oferit sprijin și pentru noua unitate de la Ulmi…”, a declarat premierul Sorin Grindea la Găești
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
