Europarlamentarul Mircea Diaconu, împreună cu câțiva dintre operatorii culturali participanți la sesiunile de informare care au avut loc pe 1 și 2 decembrie 2014 la sediul Parlamentului European din Bruxelles, a susţinut o conferinţă de presă în județul Dâmbovița. Evenimentul a fost găzduit de Biblioteca Judeţeană din Târgovişte. 
Au fost prezente şi autorităţile judeţene şi locale Mircea Diaconu a prezentat câteva dintre preocupările existente la nivelul Parlamentului European în domeniile sale de specializare, cultural–patrimonial–educațional, și demersurile făcute pentru introducerea în circuitele cultural-turistice a capitalelor istorice de la Curtea de Argeş, Câmpulung şi Târgovişte, repere fundamentale ale patrimoniului național românesc:” Am avut astăzi o întâlnire interesantă și benefică, inițiată de europarlamentarul român Mircea Diaconu, pe teme care țin de domeniile sale de specializare (cultură – patrimoniu – educație) și eforturile de a introduce în circuitele cultural-turistice capitalele istorice de la Târgoviște, Câmpulung, Curtea de Argeș. Au fost lângă noi representanți ai direcțiilor de investiții, proiecte europene din Consiliul Județean, directorii Bibliotecii Județene și ai Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, arhitecți, oameni pasionați de subiect.I-am asigurat pe toți de susținerea mea totală față de asemenea proiecte, rugându-i, în același timp, să punem pe hârtie, foarte exact, toți pașii pe care-i avem de parcurs, astfel încât să știm că povestea noastră va avea o direcție și o finalitate concretă și ea nu va rămâne doar o poveste. Sunt încrezător că vom reuși să realizăm lucruri extrem de frumoase dacă suntem serioși, aplicați și perseverenți.Îi mulțumesc masetrului Diaconu pentru că a deschis această discuție și sper ca, în luna februarie sau martie, atunci când ne vom întâlni din nou, să puteam vedea foarte limpede ce avem de făcut”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
