Federația Română de Fotbal (FRF) a aprobat, în ședința Comitetului Executiv din 20 august 2025, un plan strategic dedicat creșterii numărului de antrenoare licențiate până în 2030. Inițiativa urmărește dublarea numărului de antrenoare active cu licențe UEFA B, A și PRO în următorii patru ani și atingerea pragului de 500 de femei cu licență UEFA C în România.
Pilonii strategici ai planului
Educație și formare: locuri garantate la licențele UEFA și pachete educaționale personalizate pentru antrenoare.
Vizibilitate și promovare: crearea de modele inspiraționale și promovarea femeilor în antrenorat.
Politici și reprezentare: asigurarea unei reprezentări minime de gen în structurile FRF și în cluburi.
Mentorat și rețele de sprijin: programe de mentorat, bootcamp-uri și webinarii gratuite pentru dezvoltarea profesională a antrenoarelor.
Măsuri concrete incluse în plan
Subvenționarea cu 90% a cursurilor de licență UEFA și acoperirea parțială a costurilor de cazare și transport.
Criteriu de punctaj suplimentar la licențierea cluburilor din SuperLiga Feminină pentru prezența unei antrenoare în staff.
Obligativitatea prezenței unei antrenoare în echipele de junioare U11-U17 și Liga de Tineret, cu implementare graduală.
Schimburi internaționale și acces la resurse educaționale gratuite.
Prin acest program, FRF își propune să ridice standardele fotbalului feminin românesc, oferind oportunități reale de dezvoltare pentru femeile pasionate de antrenorat și inspirând o nouă generație de lideri în sport.
Foto: FRF