Joi, pe stadionul Orăşenesc Titu s -a disputat meciului amical de fotbal dintre FC Urban Titu –FC Rapid Bucureşti. Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul acestei partide de fotbal.Astfel, pe timpul desfăşurării misiunii, în urma controlului corporal sumar efectuat la poarta de acces a arenei sportive jandarmii au depistat asupra unui suporter rapidist un box metalic. Jandarmii au întocmit bărbatului în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de port fără drept a boxului, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.
news
- S-a redeschis Transfăgărășanul!
- Cartea Electronică de Identitate, tot mai utilă pentru vacanțele în UE
- Anunț pentru vizitatori: program modificat la Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu”
- „Litoralul de Acasă” rămâne accesibil pentru toate vârstele
- ATENȚIE DÂMBOVIȚA: Amenzi de până la 12.000 de lei pentru tulburarea liniștii publice
- „Dealul Prieteniei”, sărbătoare a comunității și succes sportiv la Malu cu Flori
- OFICIAL: Kevin Doukoure și-a prelungit contractul cu Chindia Târgoviște până în 2028
- TENDINȚĂ METEO: Primul val de caniculă al verii