- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
Autor: Știrile Partener
CJ Dâmbovița anunță că au început lucrările de restaurare și conservare a fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște! Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a făcut o vizită de lucru pe noul șantier. „Proiectul nostru este o dovadă a respectului pentru istoria României, pentru istoria județului Dâmbovița și a muncipiului Târgoviște. Numeroase personalități au absolvit cursurile Școlii de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște până în 1948, an din care activitatea a fost relocată la Sibiu. Vom păstra și conserva absolut toate componentele arhitecturale, vom consolida construcția, dar vom înlocui și complet instalațiile interioare.…
Procesul de aplicare pentru un credit rapid fără verificare ANAF este simplu și eficient. Pentru a începe, trebuie să căutăm o instituție financiară online de încredere. E crucial să facem o cercetare amănunțită și să comparăm diferitele opțiuni disponibile pentru a găsi cea mai avantajoasă ofertă. Odată ce am ales instituția potrivită, putem accesa site-ul lor și completăm un formular de cerere online. Acest formular va solicita informații de bază precum numele, adresa, și detaliile de contact, dar și informații despre veniturile noastre și alte obligații financiare. După ce am completat formularul, de obicei primim un răspuns rapid. Dacă cererea…
Transportul public local a fost modernizat în totalitate printr-un proiect cu valoarea totală de 128.000.000 lei, care a inclus achiziția a 40 de autobuze hibrid, modernizarea a 28 de stații de îmbarcare pe toate traseele deservite, construcția a 3 autogări complet noi și a unui depou pentru cele 40 de autobuze, înființarea unui atelier de service pentru revizii și reparații la autobuze, reabilitarea și modernizarea a două bulevarde (Regele Carol și Mircea cel Bătrân) și a două străzi (Gării și Lt. Stancu Ion), consolidarea, reabilitarea și modernizarea pasajului de la Pavcom, construirea unui pod peste Canalul de deviație Ialomița-Ilfov și…
Directorul Penitenciarului Mioveni, subcomisarul de poliție penitenciară, Patric Daniel Ghebaru, a fost distins cu titlul de invitat de onoare la ceremonia solemnă de depunere a jurământului de către elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) „Constantin Brâncoveanu” din Târgu Ocna. Această marcantă ocazie a reprezentat un moment important în promovarea valorilor și standardelor sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională din cadrul sistemului penitenciar românesc. Elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare din Târgu Ocna au îmbrățișat solemn jurământul de credință față de țară, marcând astfel începutul unui drum nou, caracterizat de respectarea legilor…
Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Cojasca, în zilele de 09.11.2023 și 10.11.2023, între orele 10:00-15:00, din cauza întreruperii energiei electrice la Stația de pompare apă potabilă – Lucrări programate S.C. Electrica. De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru…
Accident mortal la intersecția DJ 711B cu DJ 711 Racovița, în această dimineață, 8 noiembrie, în jurul orei 04:54, polițiștii din Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Racovița. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, la intersecția DJ 711B cu DJ 711, s-ar fi produs o coliziune între două autoturisme conduse de un bărbat și o femeie, de 30 de ani, din Titu și Târgoviște. În urma impactului, conducătoarea auto și doi pasageri au fost răniți. Totodată, din nefericire, o femeie, de 60 de ani, pasageră, a decedat. Polițiștii efectuează cercetări,…
Se apropie de finalizare lucrările la noul pod de pe DN73, zona localității Podu Dâmboviței, județul Argeș. Lucrările se apropie de final, stadiul fizic fiind de 93%. Recepția și deschiderea traficului fără restricții de tonaj pe acest sector de drum este programată pentru sfârșitul lunii noiembrie. Urmărește Partener TV și pe Google News
Jandarmul montan Ionuț Timofte a reprezentat Jandarmeria dâmboviţeană prin participarea la peste 130 de competiții sportive (maratoane montane, semimaratoane pe asfalt, crosuri), la care a obținut rezultate remarcabile. Weekend-ul trecut, jandarmul montan a obținut o nouă performanță. S-a clasat pe locul I la evenimentul “IstrițaXcape 2023”, categoria de vârstă 18 – 39 de ani și pe locul 5 la general. Concursul de alergare montană s-a desfășurat pe dealurile, potecile și drumurile forestiere din zona dealului Istrița și a stațiunii Sărata-Monteoru. Pasionat de sport și de alergarea montană, subofițerul a intrat în competiție la proba scurtă și a parcurs o distanță…
La Doicești au fost inaugurate două investiții mult așteptate: un parc ultramodern în zona Cartier Colonie și un teren de sport multifuncțional cu suprafață sintetică. Viața în comunele și satele dâmbovițene nu trebuie să fie diferită de cea din orașe și municipii. Tinerii din mediul rural trebuie să se bucure de aceleași condiții precum cei din Târgoviște. O astfel investiție dedicată tinerilor, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița, a fost inaugurată în comuna Doicești. Este vorba de un teren multisport a cărui valoare totală se ridică la aproximativ 663.000 de lei, contribuția CJ Dâmbovița fiind de aproape 255.000 de lei. …
Prognoza meteo pentru 8 noiembrie, vreme ploioasă și rece, cerul va avea înnorãri şi va ploua, în nordul, în centrul ţării, la munte, local în sud şi est şi izolat în vest. La munte, la altitudini în general de peste 1500 m, vor fi şi precipitaţii sub formã de lapoviţã şi ninsoare. Izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu intensificãri, la viteze mai mari în zona înaltã a Carpaţilor Orientali. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1…
Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – căpetenii de îngeri, sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române, iar această dată reprezintă, după ziua întemeierii Armei, 3 aprilie 1850, o a doua zi, una a tradiţiei creştine, reper spiritual şi profund. Sfântul Arhanghel Mihail e reprezentat în iconografie în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc și simbolizează ,,legea”, fiind apărător al dreptății și al adevărului, numit de Biserică ,,înger al legii”, iar Sfântul Arhanghel Gavriil simbolizează ,,ordinea”, fiind asociat cu pacea, armonia, milostenia, siguranța și binele comun, fiind numit ,,înger al harului”. Astfel, activitatea jandarmilor români este orientată să…
Cea mai ușoară modalitate prin care puteți actualiza aspectul interior al casei este prin aplicarea unui strat proaspăt de vopsea. Pe lângă faptul că va contribui la o îmbunătățire a calității aerului și va elimina eventualele pete acumulate. O vopsea nouă vă ajută să vă puneți în aplicare ideile și chiar să țineți pasul cu cele mai recente tendințe. Un strat proaspăt sporește totodată și valoarea casei, așa că este un efort pe care îl puteți lua în considerare dacă doriți să vă vindeți locuința și sperați să faceți o impresie cât mai convingătoare. Iată care sunt beneficiile nebănuite pe…
Cafeaua este băutura aromată și revigorantă care te trezește în fiecare dimineață. Nu este nimic exagerat în a spune că fără această licoare magică mulți nu pot trăi, iar în acest sens piața și tehnologia s-au adaptat. Unul dintre instrumentele eficiente care ajută în pregătirea unei cafele aromate pe care să o savurezi în orice moment simți că îți este poftă este espressorul manual. Cum transformă acesta cafeaua într-o experiență cu adevărat unică vei descoperi în acest articol. Espressoare manuale – pentru cel mai bun espresso Espresso este o băutură care se bazează pe esența cafelei. Acesta implică extragerea aromei…
Program de igienizare a rezervorului de apă: Întrerupere furnizare apă în Răcari pe 8 noiembrie 2023
Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile în orașul Răcari, în data de 08.11.2023, între orele 08:00-16:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului de apă potabilă. De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate eforturile…
DISPOZIȚIE privind convocarea Consiliului Local Municipal Târgoviște în ședință extraordinară cu convocare de îndată în ziua de 08.11.2023. Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Dan¡el-Cristian Stan, având în vedere: ■ Prevederile art. 133 alin. (2) lit. a), art. 134 alin. (4), alin. (5) și art. 135 alin. (4) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;In temeiul art. 196 alin. (1) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; DISPUNE :Art. 1 (1) Se convoacă Consiliul Local Municipal Târgoviște, în ședință extraordinară cu convocare de îndată, în ziua de 08…
Meciul Chindia Târgoviște- CS Mioveni, se joacă în nocturnă , joi, 9 noiembrie, ora 19:30, stadion „Eugen Popescu” din Târgoviște. Prețuri biletelor Tribuna 1 Central ( Sectoarele D, E, C ) – 40 RON Tribuna 1 Periferic ( Sectoarele A,G, F, B) – 25 RON Tribuna 2 – 15 RON Reducere elevi, studenți și pensionari – 10 RON Reducerea de elevi, studenți și pensionari se aplica achiziționând biletele de la casele de bilete și doar cu prezentarea unui carnet de elev/student vizat la zi sau a unui talon de pensie, alături de cartea de identitate. Copiii cu vârsta sub 14…
CEAȚA SCADE VIZIBILITATEA ÎN TRAFIC! SPORIȚI ATENȚIA! REDUCEȚI VITEZA!Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, sunt semnalate mai multe zone de pe raza județelor Alba, Covasna și Harghita, unde vizibilitatea în trafic este redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri, din cauza ceții. În condiții de ceață, cu vizibilitate redusă, se circulă și pe Autostrada A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 155 – 160. Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenție, să evite efectuarea de manevre riscante, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor, să nu oprească…
Prognoza meteo pentru 7 noiembrie 2023, în general vremea va fi caldă, cerul va fi variabil, dar se va înnora treptat şi va ploua în jumătatea nord-vestică a ţării şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în zona montanã înaltă. Mai ales spre sfârşitul intervalului se va forma ceaţă, pe arii restrânse în regiunile intracarpatice şi izolat în rest. La Târgoviște: 15 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 68%, Vânt: 13 km/h. Urmărește Partener TV și pe Google News
ATENȚIE! Conturile de WhatsApp sunt vizate de un atac cibernetic, oamenii primesc link-uri, iar dacă acestea sunt accesate, hackerii digitali au în acest mod accesul de a bloca telefonul. Mai exact, victimele primesc un mesaj de la WhatsApp cu un cod de autentificare pentru a fi folosite pe un telefon. Atacatorii, în schimb, își asumă identitatea unui contact al victimei vizate de atac și îi cer acesteia să le dea codul primit în telefon. Ulterior, în momentul în care hackerul primește codul de activare trimis de WhatsApp pe telefonul victimei, se loghează și are acces la contul victimei. El poate…
Pe măsură ce sezonul rece se apropie, întărirea sistemului imunitar devine o prioritate pentru a ne proteja de răceli și infecții. Imunitatea joacă un rol crucial în menținerea sănătății și în lupta împotriva agenților patogeni. În acest articol, ne vom concentra pe câteva sfaturi eficiente pentru a întări imunitatea în sezonul rece și pentru a ne menține sănătoși. Alimentația echilibrată și imunitatea O alimentație echilibrată și sănătoasă este esențială pentru întărirea sistemului imunitar. Iată câteva sfaturi pentru a vă ajuta să vă mențineți imunitatea în formă maximă: Consumați o varietate de alimente Includeți în dieta dumneavoastră fructe și legume proaspete, precum citricele,…
Informare publică: Primăria Sălcioara anunță cetățenii că 30 noiembrie 2023 este termenul limită pentru a putea beneficia de facilități fiscale la plata taxelor și impozitelor locale. Este în vigoare Hotărârea adoptată de CL Sălcioara și aplică pe teritoriul U.A.T. Sălcioara, valabilă până la data de 30 noiembrie 2023. Această inițiativă se adresează persoanelor fizice care înregistrează debite principale restante la bugetul local al comunei Sălcioara. Procedura de aplicare este bine detaliată și previne discriminarea, asigurând că toți contribuabilii care îndeplinesc condițiile beneficiază de facilitățile fiscale necesare. Această hotărâre este un exemplu de efort al autorităților locale de a sprijini comunitatea…
Elimină riscul, fii prevăzător! A venit momentul să verifici din nou lista pregătirilor pentru iarnă! Cum sezonul rece se apropie cu pași repezi, vrem să vă reamintim cât de important este să vă pregătiți sobele și sistemele de încălzire pentru a evita orice pericol legat de incendii. Dacă utilizați lemne pentru încălzirea locuinței, vă rugăm să acordați o atenție deosebită curățeniei coșurilor de fum și stării sobelor voastre. Iată câteva recomandări utile: Curățați regulat coșurile de fum: Coșurile de fum pot acumula funingine și creozot în timp, ceea ce poate duce la incendii. Asigurați-vă că acestea sunt curățate și verificate…
84 de percheziții domiciliare au avut loc în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2023,vizat și județul Dâmbovița poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat, în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2023, 84 de percheziții domiciliare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane bănuite de infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 34 de milioane de lei. În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie 2023, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au pus în aplicare 84 de mandate de percheziție…
Noaptea trecută, incendiu produs la groapa de gunoi din localitatea Titu, pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Detașamentul de Pompieri Titu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 500 mp și aproximativ 3000 kg gunoi menajer. În aceste momente Incendiul este lichidat. Urmărește Partener TV și pe Google News
Vremea este caldă la început de săptămâna, de miercuri, ploile vor fi însemnate cantitativ, astăzi, cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în vestul, centrul și nordul țării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zonele montane şi pe arii restrânse în rest. Astăzi, la Târgoviște: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 66%, Vânt: 21 km/h Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 şi 22 de grade, cu aproximativ 8…10 grade peste normalul acestui interval în regiunile extracarpatice. Urmărește Partener TV și pe Google News
Pe parcursul zilei de ieri, 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au depistat, pe strada 13 Decembrie, un bărbat, din comuna Berevoești, în timp ce ar fi transportat cu o autoutilitară 2,5 m3 de material lemnos din specia fag. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține documente de transport pentru materialul lemnos. Astfel, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, iar materialul lemnos a fost indisponibilizat. Urmărește Partener TV și pe Google News
Noaptea trecută, razie de amploare în tot județul Dâmbovița, pe parcursul zilei de ieri, 4 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile care au avut ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea faptelor de natură penală, a comportamentelor antisociale, precum și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. Misiunile desfășurate de polițiști au vizat, pe lângă asigurarea climatului de ordine si liniște publică, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor ori care pun în…
Ninge în zona înaltă a Transfăgărășanului, echipele SDN Pitești sunt mobilizate și acționează permanent cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant!
Echipa României a câştigat în premieră Cupa Mondială de minifotbal
Modulul doi de cursuri începe luni,6 noiembrie 2023 și durează până vineri, 22 decembrie, adică ține 7 săptămâni. De luni,elevii se întorc la școală.
Specialiștii Fundației Conservation Carpathia a anunțat o premieră pe teritoriul României: Primul hibrid lup-câine a fost zărit în Carpații Meridionali
CEAȚA SCADE VIZIBILITATEA ÎN TRAFIC! SPORIȚI ATENȚIA! REDUCEȚI VITEZA!
Prognoza meteo, 5 noiembrie,vremea va deveni în general instabilă în mai multe zone ale ţării
Iarnă pe Transalpina, temperaturile au scăzut brusc și ninsoarea și-a făcut simțită prezența, în cursul zilei de sâmbătă. Conducătorii auto sunt sfătuiți să aibă mașinile echipate corespunzător, când se deplasează în zona montană. Având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității apariției ceții dense dar și a ninsorii în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca începând ca de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă…
Primăria Vulcana Pandele, Consiliul Local Vulcana Pandele și Asociația Tradiție Pandeleană sunt amfitrionii unui proiect unic pe meleaguri dâmbovițene, realuzarea unui Monument al eroilor pandeleni chiar în anul Centenarului Marii Uniri.Piatra de temelie a monumentului a fost pusă în 26 iulie 2018 pe 3 noiembrie 2018, a avut loc dezvelirea monumentului .Primarul Vasile Radu ori de câte ori are prilejul menționează imboldul, dar și sprijinul Gen.mr.(retr.) Vasile Săvoiu, al multor cetățeni ai comunei, dar mai ales munca neostoită a maestrului Ovidiu Ștefan Dumitrescu artistul care a conceput și realizat monumentul. Spre cinstirea celor 76 de eroi locali căzuți în Primul…
Recomandări ANPC de Black Friday care se apropie cu pași rapizi, iar siguranța cumpărătorilor este foarte importantă în astfel de perioade. Directorul Direcției Generale Control și Supraveghere și Armonizare Europeană din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a transmis că aceștia trebuie să se informeze cât mai bine asupra produselor pe care vor să le cumpere şi să acorde atenţie tuturor detaliilor. „Reducerile mari de preţ, într-o anumită perioadă, sunt binevenite atât pentru consumatori, cât şi pentru operatorii economici. Pentru a beneficia de aceste reduceri şi a le fi respectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze…
Accidente în lanț pe DN 72 Târgoviște- Ploiești, în jurul orei 13:43, am intervenit în cazul unui eveniment rutier în localitatea I.L. Caragiale. Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu două echipaje. La fața locului două persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Urmărește Partener TV și pe Google News
Pe DN 72, în afara localității Adânca: Un șofer s-a răsturnat cu mașina pe calea ferată, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Adânca, pe drumul național 72. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele cercetări efectuate, au constatat că un bărbat de 80 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi ieșit în decor, răsturnându-se pe linia de cale ferată. În urma evenimentului, o persoană este…
În tot județul Dâmbovița sunt amplasate RADARE, RAZIE DE AMPLOARE ,polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză, obiectivul fiind acela de a preveni producerea unor evenimente rutiere pe fondul acestei abateri, precum consecințele grave ale acestora. Acțiunea a demarat vineri seara, astfel în intervalul 15:00-19:00, pe raza întregului județ, fiind aplicate 80 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe sancțiuni contravenționale, respectiv 49, au fost aplicate conducătorilor de autovehicule care au încălcat regimul legal de viteză instituit pe segmentul de drum…
Alegeri în Organizația PSD Găești, noul președinte este Alexandru Iorg, potrivit președintelui PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan Alexandru Iorga, va fi si candidatul PSD pentru funcția primar al orașului Găești. „Cu unanimitate de voturi, colegii săi l-au ales să conducă PSD GĂEȘTI. Organizația este pregătită pentru 2024, iar ECHIPA condusă de Alexandru Iorga va câștiga toate alegerile de anul viitor. Nu este o sarcină ușoară! Alexandru Iorga are însă o altă viziune, un alt mod de a privi lucrurile și, cel mai important, înțelege care sunt nevoile reale ale oamenilor din Găești. De asemenea, modul în care arată Găeștiul și faptul…
Coliziune în lanț pe DN 72, în comuna Dragodana, la data de 4 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 72, în comuna Dragodana. În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune față-spate între două autoturisme și un ansamblu de vehicule rutier (tir). Autovehicule erau conduse de trei bărbați de 37, 40 și 48 de ani. În urma impactului, doi pasageri, un bărbat și o femeie, au fost răniți. Au intervenit pompierii de la Detașamentul…
Un tir s-a răsturnat pe DN 72 Târgoviște-Ploiești , în jurul orei 08:11, pompierii au intervenit în cazul unui autotren răsturnat în localitatea I.L. Caragiale. Au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. La fața locului nu au fost identificate victime. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Urmărește Partener TV și pe Google News
Conducătorii auto trebuie să adapteze viteza la condițiile de trafic, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului!
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de PLOI și VÂN, interval de valabilitate: 04 noiembrie, ora 10 – 04 noiembrie, ora 23:00.
IMPORTANT ! SE ÎNCHIDE circulația pe Transfăgărășan și Transalpina de luni, 06.11.2023, ora 08:00, având în vedere scăderea temperaturilor la altitudine, a intensificării bruște a vântului, a posibilității apariției ceții dense în orice moment al zilei și pentru siguranța participanților la trafic s-a luat decizia ca începând ca de luni, 06.11.2022, ora 08:00, circulația rutieră să fie interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe următoarele sectoare de drum: DN7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km. 104+000 – km. 130+800); DN67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km. 34+800 – km. 59+800). Precizăm că la altitudine schimbarea condițiilor…
Un autoturism a intrat în coliziune cu un camion, un copil de 7 ani a fost rănit, la data de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Gura Șuții. Din primele date, polițiștii au stabilit că o femeie, de 43 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul județean 721, în localitatea Gura Șuții, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 49 de ani, din Târgoviște. În urma impactului, o minoră, de 7…
Important! Vă informăm că în conformitate cu Hotărârea 394/2023, aveți posibilitatea să valorificați producția de cartofi până pe data de 17 noiembrie 2023, dacă sunteți înregistrați în Programul de susținere a producției de cartof de consum. Pentru a obține sprijinul conform Hotărârii 394/2023, vă rugăm să depuneți documentele justificative la DAJ Dâmbovița până la data de 20 noiembrie inclusiv a anului de cerere, după efectuarea verificărilor. Urmărește Partener TV și pe Google News
Operațiunea “Nargile” , vizat și județul Dâmbovița, s-au aplicat sancțiuni contravenționale de peste 1.301.500 lei aplicate de către inspectorii antifraudă. La nivelul DGAF a fost demarată operațiunea “Nargile”, în cadrul căreia sunt vizate entitățile economice care dețin/comercializează produse accizabile armonizate din categoria “Alte tutunuri de fumat”, implicit produsele denumite generic “Tutun de narghilea”. În cadrul operațiunii “Nargile”, în perioada 24 – 31 octombrie 2023, inspectorii din cadrul DGAF au demarat 80 de controale antifraudă la nivel național, cu scopul reducerii evaziunii fiscale și a comerțului ilicit în domeniul comercializării produselor accizabile din categoria „alte tutunuri de fumat” (amestec pentru fumat…
Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Afirmația îi aparține chiar premierului România, Marcel Ciolacu. „Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare! Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash. Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD Urmărește Partener TV și pe Google News
Campania „Salvează o viață alături de jandarmii dâmbovițeni! Donează sânge!” s-a încheiat astăzi, 3 noiembrie a.c. Peste 60 de jandarmi și cetățeni s-au alăturat campaniei umanitare, iar prin gestul lor au încercat să determine cât mai mulți oameni să ia atitudine şi să conştientizeze că o picătură de sânge poate face diferența dintre viață și moarte. Această acțiune, care a devenit o tradiție la nivelul Jandarmeriei Dâmbovița, s-a desfăşurat în zilele de 2 și 3 noiembrie a.c., atât la sediul unității noastre, cât și al Centrului de Transfuzie Sanguină Dâmbovița și a avut ca scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la…
Conducerea CJ Dâmbovița la ora bilanțului, după 3 ani de mandat, președintele CJ, Corneliu Ștefan a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe larg proiectele județului Dâmbovița de când a preluat mandatul . Este vorba despre proiectele promise de echipa condusă de Corneliu Ștefan, în anul 2020 și până în prezent. Sunt investiții care vor schimba viața economică și socială a județului Dâmbovița. Proiectele celor trei ani de mandat sunt în valoare de peste 1,7 miliarde de euro. Au fost modernizate drumuri județene în lungime de 62 km cu ajutorul fondurilor europene; 230 km drumuri județene…
Jandarmi dâmbovițeni vor fi prezenți duminică, 5 noiembrie a.c., începând cu ora 07:00, în comuna Bărbulețu pentru a asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbei religioase oficiate cu ocazia târnosirii bisericii Parohiei Bărbulețu, cu hramurile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, precum și desfășurarea manifestării religioase în condiții de siguranță. Având în vedere faptul că odată cu sfințierea bisericii este permis accesul femeilor în Sfântul Altar, Jandarmeria Dâmbovița recomandă celor care vor participa la slujba religioasă să manifeste calm, înţelegere, să evite implicarea în situații conflictuale şi să aştepte cu răbdare…
La Valea Voievozilor, un autoturism a intrat într-un stâlp de electricitate intervine Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, precum și două echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. La fața locului două persoane au fost evaluate de către echipajele medicale, ulterior fiind transportate la spital. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Urmărește Partener TV și pe Google News
Un cutremur cu magnitudinea ml 3.3, a avut loc în Muntenia, joi seară, în ziua de 02 Noiembrie 2023, la ora 21:31:08
Tribunalul Bucureşti a decis: Patronii staţiei GPL de la Crevedia, rămân în arest preventiv
Centrul INFOTRAFIC informează că se circulă în condiții de ceață pe unele drumuri
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN de VÂNT este în vigoare până pe 4 noiembrie, ora 03:00, fenomene vizate: intensificări ale vântului
Bătaie cu lopeți, bâte și pietre în satul Iazu, mascații au intervenit,la data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște
Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile la blocurile 2, 3, 4, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 32B, 35A, 35B, 36, 37, 37A, 38, 39, 39A, 40, 41, 42, 43, 43A, 45, arondate statiei de hidrofor PT2M4, din municipiul Targoviste, în data de 03.11.2023, între orele 09:00-11:00, pentru remedierea unei avarii la conducta de distribuție apă potabilă pe str.Tudorică Popescu, bl. 39A. De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după…
Se lucrează la noul stadion „Dâmboviţa Arena” situat în vecinătatea Dâmbovița Mall și UM Gară, o investiție cu finanțare prin Compania Națională de Investiții dar și cu contribuție financiară din partea CJ Dâmbovița. Conducerea CJ Dâmbovița a organizat o conferință de presă pe șantierul ce vizează această investiție.Prezenți au fost si constructorul , prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia dar și parlamentarii PSD Dâmbovița. Județul Dâmbovița va avea un adevărat complex sportiv județean, regional și european. Noul stadion, dispus pe subsol, parter și 3 etaje, va avea o capacitate de 12.402 locuri, dar și:pistă de atletism; peste 500 de locuri de…
Salvează o viaţă alături de jandarmii dâmboviţeni! Joi, 2 noiembrie a.c., la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa (IJJ Dâmboviţa)
IMPORTANT pentru târgovișteni: Scutire de la plata majorărilor de întârziere a taxelor și impozitelor locale
Protest pe perioadă nedeterminată la toate Casele Județene de Asigurări de Sănătate din țară
ATENTIE! Restricții temporare de circulație pe strada „Calea București”, inclusiv în sensul giratoriu din intersecția cu strada „Petru Cercel”
Bursele școlare pentru fiecare dintre categorii, pe luna octombrie 2023, așa cum a rezultat din datele transmise de inspectoratele școlare județene, a fost
Vremea se va răci, la Târgoviște: 15 grade Celsius, precipitații: 20%, umiditate: 68%, vânt: 13 km/h
Vremea se va răci, la Târgoviște: 15 grade Celsius, precipitații: 20%, umiditate: 68%, vânt: 13 km/h
REDUCEȚI VITEZA! CEAȚA SCADE VIZIBILITATEA ÎN TRAFIC! Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează
Arta a fost întotdeauna o modalitate de a transmite emoții și de a crea amintiri de neuitat. Când vine vorba despre a oferi un cadou special sau de a adăuga un plus de frumusețe în casa ta, tablourile personalizate sunt opțiunea perfectă. Și pentru a face procesul de achiziție cât mai ușor și mai inspirat, există www.amintirimagice.ro, cel mai mare magazin online de tablouri personalizate pentru orice ocazie. Un Univers de Posibilități Artistice Site-ul www.amintirimagice.ro este un magazin online ce îmbrățișează arta și originalitatea. Aici vei găsi o varietate impresionantă de opțiuni artistice pentru a satisface gusturile cele mai diverse.…
Primăria Sălcioara anunță că în perioada următoare se vor executa măsurători cadastrale gratuite la terenurile din intravilan și extravilan în satul Podu Rizii și anume:str. Principală, partea cu numerele pare; str. Bisericii; str. Aleea Dâmboviței, terenurile arabile din Tarlaua 32 si T 39; terenurile pădure din Tarlaua 31-32 (pădurea din spatele curților din str. Principală). „Vă rugăm să permiteți accesul persoanelor autorizate în curte și să aduceți actele de proprietate la sediul primăriei în vederea întocmirii documentațiilor cadastrale și de carte funciară în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023- Guvernul României în colaborare cu A.N.C.P.I.”, a transmis primarul…
Informare publică: Primăria Niculești anunță cetățenii că pot beneficia de facilități fiscale până la data de 15 decembrie 2023, în acest sens există o Hotărâre adoptată de CL Niculești și aplică pe teritoriul U.A.T. Niculești , valabilă până la data de 15 decembrie 2023. Această inițiativă se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice care înregistrează debite principale restante la bugetul local al comunei Niculești. Pentru a beneficia de scutire, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care stingerea integrală a datoriilor principale până la data intrării în vigoare a hotărârii, depunerea unei cereri de acordare a facilităților…
SITUAȚIA TRAFICULUI ÎN TOATĂ ȚARA, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează
Prognoza meteo ,1 noiembrie 2023,vremea se va răci
Iată așadar câteva motive pentru care să investești cu încredere în mașini de ambalat performante pentru întreprinderea ta! Într-o lume în care ritmul de producție și consum crește exponențial, eficiența în procesele de fabricație și distribuție a devenit mai crucială ca oricând. Ambalarea produselor, adesea trecută cu vederea, reprezintă de fapt una dintre etapele cheie în percepția și satisfacția consumatorului. În acest peisaj industrial, procesul de ambalare nu mai este doar o simplă activitate de înfășurare și sigilare; este o artă, o știință și, mai presus de toate, un indicativ al calității și profesionalismului unei companii. Pe măsură ce piața…
În acest articol, vom explora principiile de funcționare ale panourilor fotovoltaice, beneficiile pe care le aduc și impactul lor asupra mediului, subliniind importanța lor în dezvoltarea unui viitor energetic durabil. Într-o lume tot mai preocupată de resursele energetice limitate și impactul asupra mediului, panourile fotovoltaice au devenit o soluție tehnologică revoluționară și promițătoare. Transformarea luminii solare în energie electrică curată și sustenabilă reprezintă un pas semnificativ în direcția unei societăți mai ecologice și mai dependente de sursele regenerabile. În acest articol, vom explora principiile de funcționare ale panourilor fotovoltaice, beneficiile pe care le aduc și impactul lor asupra mediului, subliniind…
Un eveniment rutier grav a avut loc astăzi în comuna Uliești, pe autostrada A1, la kilometrul 64. Detașamentul de Pompieri Găești și Garda de Intervenție Vișina au răspuns rapid la apelul de urgență, mobilizând resurse semnificative pentru gestionarea situației. La fața locului, pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare, precum și cu o ambulanță SMURD. Garda de Intervenție Vișina a trimis, de asemenea, o ambulanță SMURD pentru a asigura asistența medicală necesară. În urma impactului, două persoane au fost evaluate de către echipajele medicale prezente la fața locului. După evaluare, s-a decis transportarea acestora…
A fost activat PLANUL ROȘU după ce un microbuz cu pasageri, s-a răsturnat pe DN 7 în comuna Valea Mare, sat Fețeni, județul Dâmbovița, opt persoane au fost transportate la spital. Microbuzul s-a răsturnat lateral în afara părții carosabile, în urma unei defecțiuni asupra unei anvelope. Circulația rutieră a fost oprită pe ambele sensuri de mers, pentru intervenția echipajelor de specialitate. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că după două ore, circulația rutieră a fost reluată pe ambele sensuri de mers ale DN 7, la kilometrul 83, în zona localității Valea Mare, județul Dâmbovița, unde un microbuz…
Orașul Găești a găzduit Cupa Găești la Karate, ca de fiecare dată, administrația locală condusă de primarul Gheorghe Grigore a susținut evenimentul sportiv. Tinerii sportivii care au urcat pe podium au fost premiați. „Sala sporturilor din orașul nostru a fost gazda Cupei Găești la Karate. Tinerii sportivii ne-au încântat cu măestria lor, iar cei mai buni au fost premiați. Felicitări profesorilor Mara Mușat și Ovidiu Ratea pentru organizarea ireproșabilă!”, a transmis primarul Gheorghe Grigore Urmărește Partener TV și pe Google News
Pensiile vor crește la începutul anului cu rata inflației, așa cum prevede legislația în vigoare, anunțul a fost făcut în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița. „În mod cert, pensiile vor crește la începutul anului cu rata inflației, așa cum prevede legislația în vigoare. În plus, noua lege a pensiilor va mai aduce majorări de pensii pentru cei care au fost dezavantajați de diversele inechități ale sistemului, astfel încât să se realizeze principiul Indexarea va intra cu siguranță în vigoare la 1 ianuarie 2024. Noile pensii recalculate vor fi acordate după ce se încheie procesul de recalculare pentru toți…
Opriți arderea vegetației uscate, în ultima săptămână, pompierii din Dâmbovița au intervenit la peste 40 de incendii de vegetație care au cuprins peste 80 ha. Incendiile de vegetație pot reprezenta o amenințare majoră pentru comunități și mediul înconjurător. În condiții de vânt puternic și secetă, focul se propagă cu rapiditate, iar efortul pompierilor pentru a-l stinge este imens. Din cauza riscului mare pe care îl prezintă aceste incendii, rugăm populația să fie conștientă și responsabilă, să ia măsurile adecvate pentru a preveni izbucnirea incendiilor și să evite arderea intenționată a vegetației uscate. Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii,…
Atenție, șoferi! Marți, 31 octombrie 2023, începând cu ora 09:00,se va închide circulația pe breteaua de urcare pe A1, în zona localității Boița. Traficul de pe sensul Râmnicu Vâlcea – Sibiu se va redirecționa pe DN7, pe ruta Tălmaciu – Veștem – A1. Circulația de pe sensul Sibiu – Râmnicu Vâlcea nu va fi afectată. Restricția este necesară pentru eliminarea unor degradări apărute în zona devierii temporare de la capătul corpului de autostradă. Urmărește Partener TV și pe Google News
Pe 5 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, va săvârși slujba de târnosire a bisericii Parohiei Bărbulețu, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, din sat Bărbulețu, comuna Bărbulețu, județul Dâmbovița. Biserica a fost ridicată la inițiativa Mitropolitului Nifon, prin strădania preoților: Iulian Voicu, Marian Badea și Mihai Bucurică, între anii 2006-2023, cu o turlă principală deasupra naosului și două turle secundare deasupra pronaosului. Pictura interioară a fost realizată în tehnica frescă, icoanele de pictorul Oprea Olteanu din Târgoviște, iar catapeteasma, din lemn de stejar, de către Pr. Ionel Dănilă, din județul Vrancea. Pentru construirea locașului…
De la 1 noiembrie, se închide clădirea fostei Școli de Cavalerie din Târgoviște, unde se află și expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei”, pentru realizarea lucrărilor de restaurare și reamenajare expozițională . Lucrările vor fi realizate în cadrul proiectului Consiliului Județean Dâmbovița „Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii fosta Școală de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița ”, în valoare totală de 21.790.929,67 lei (inclusiv TVA), al cărui contract de finanțare a fost semnat în data de 24 iunie 2021. Proiectul beneficiază de sprijinul financiar al Programului RO CULTURA – APEL 1 – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice din…
Muzeele din Dâmbovița au trecut la programul de iarnă de duminică, 29 octombrie 2023. Sunteți așteptați la muzeele din județul Dâmbovița pentru recreere, dar şi pentru a descoperi multiplele aspecte ale trecutului şi ale prezentului – în plină transformare, oglindite deopotrivă într-o largă varietate de exponate, puse în valoare în expoziţiile permanente şi temporare organizate. Noul program este următorul: – Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: marţi – duminică: 9:00 – 17:00; ultimul bilet va fi eliberat la ora 16:30. Luni: ÎNCHIS – Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa…
Se face recepția la cele trei noi autogări din municipiul Târgoviște, primarul Cristian Stan spune că după 1989, în Târgoviște, nu a fost construită nici măcar o singură autogară publică. „Astăzi, am bucuria de a preciza că a intrat în faza de recepție cea mai mare investiție din istoria municipiului Târgoviște prin care au fost construite simultan nu mai puțin de 3 autogări în orașul nostru! Astfel, prima dintre acestea, este situată pe Calea Ialomiței și este una dintre cele mai moderne din România. Obiectivul presupune un depou pentru 40 de autobuze, sală de așteptare, info point, grupuri sanitare, inclusiv…
CNAIR a anunțat lansarea aplicației informatice “eAST – emitere Autorizații Speciale de Transport la cerere în mod electronic”, destinată obținerii Autorizațiilor Speciale de Transport (AST) de către operatorii de transport, cu plata tarifelor aferente, în mod automat, în baza datelor furnizate de solicitant, fără intervenția unui operator uman, ca parte a strategiei proprii privind procesul de digitalizare. Mediul de test al aplicației a fost pus la dispoziția operatorilor de transport, în vederea cunoașterii funcționalităților acesteia și efectuarea de simulări ale procedurii de obținere a AST, similar cu mediul de producție, ce a fost lansat începând de miercuri, 25.10.2023. Urmărește Partener TV și…
Primăriile pot solicita împrumuturi de la Trezoreria Statului, este un sprijin pentru finalizarea proiectelor finanțate din fonduri europene derulate de unitățile administrativ-teritoriale. Guvernul României a aprobat, în ședința din 27 octombrie 2023, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor. Urmărește Partener TV și pe Google News
În doar primele 6 luni ale acestui an, 15.468 de asigurați cu insuficiență renală beneficiază gratuit de dializă, ceea ce reprezintă 94% din cifrele raportate pentru 2022 (anul trecut, erau înscriși în program 16.434 pacienți)? „Este o prioritate pentru noi, la CNAS, să asigurăm accesul la servicii medicale de calitate și să promovăm prevenția în sănătate. Cu o creștere semnificativă a numărului de pacienți care necesită tratament pentru afecțiuni precum insuficiența renală, este crucial să acordăm atenție depistării precoce și gestionării acestor probleme de sănătate. Tocmai de aceea, este esențial să conștientizăm că avem la dispoziție, de la 1 iulie,…
APIA informează că la data de 26.10.2023 s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase. Potențialii beneficiari au depus la Centrele APIA pe a căror rază teritorială a fost depusă cererea unică de plată aferentă anului 2022 un număr de 200.611 cereri de solicitare cu o valoare totală de 275,4 milioane lei. Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2023. Sprijinului excepţional se acordă sub formă de grant, considerându-se că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină…
Iată cum vor arăta cardurile pentru tichetele educaționale, în județul Dâmbovița 11.500 de copii vor beneficia de aceste tichete.
Hai la meci!Chindia Târgoviște – Petrolul Ploiești, din Cupa României-Grupe, se joacă marti, 31 octombrie, ora 18:00, pe stadionul Eugen Popescu, Târgoviște. Program casă de bilete: marți, 31 octombrie, în intervalul 9:00 -18:45 Cumpară Online aici: https://www.bilete.ro/chindia-targoviste-petrolul-ploiesti/ Biletele Pachet cumpărate pentru meciul cu CSM Reșița iți oferă accesul Gratuit pe stadion la meciul din Cupa României vs Petrolul Ploiești. Copiii sub 14 ani au Acces Gratuit, în baza unui bilet valabil cu valoare 0 și doar însoțiți de un adult (plătitor de bilet). Urmărește Partener TV și pe Google News
Un șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile pe DN 72A Târgoviște-Voinești, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Dragomirești. Din primele verificări, polițiștii au constatat că un bărbat, de 28 de ani, din comuna Cândești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 72 A, din direcția Voinești către Târgoviște, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului nu au rezultat victime. …
O casă a fost mistuită de flăcări în comuna Ciocănești, sat Vizurești, strada principală, incendiul a izbucnit în toiul nopții de duminică spre luni. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Garda de Intervenție Răcari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Garda de Intervenție Potlogi cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și Detașamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. La sosirea echipajelor de intervenție, acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul unei case pe o suprafață de aproximativ 150 mp.…
Eleganța, confortul, autenticitatea și calitatea serviciilor sunt elemente care converg spre crearea unei atmosfere ideale, încât fiecare moment petrecut în Sebeș să fie impregnat cu esența locală și vibrând în armonie cu așteptările tale personale. Iată câteva motive pentru care să alegi cu încredere o unitate de cazare în Sebeș potrivită pentru mica ta escapadă! Când pașii te ghidează spre inima Transilvaniei, unde străzile vorbesc istorii seculare și natura îți împletește simțurile cu acorduri de neuitat, Sebeșul se revelează ca destinația ideală pentru o călătorie memorabilă. Îmbrățișat de peisaje care îmbină misticismul munților cu sclipirea apelor și verdeața pădurilor, orașul…
Digestia este un proces complex, esențial pentru asimilarea nutrienților și eliminarea toxinelor, iar orice perturbare în acest echilibru poate avea repercusiuni majore asupra stării noastre generale de bine. Cu aceasta în minte, să descoperim împreună potențialul incontestabil al fructului minune căruia îi spunem “cătină”, modul în care aceasta poate deveni un aliat de încredere în sănătatea noastră digestivă. În timp ce ne căutăm refugiul în natură pentru a ne alina și hrăni organismul, descoperim deseori comori ascunse care au puterea de a ne schimba percepția asupra alimentației și sănătății. Una dintre aceste comori este cătina, un fruct modest la prima…
Iată așadar câteva greșeli de top pe care este important să nu le faci atunci când dorești să alegi ambalaje din carton excelente. Într-o lume în care concurența comercială este mai acerbă ca niciodată, fiecare detaliu contează. Produsul în sine, desigur, este inima afacerii, dar ambalajul este adesea cartea de vizită, primul contact vizual și fizic pe care clientul îl are cu produsul. În esență, ambalajul spune o poveste, invită la descoperire și în multe cazuri, îl determină pe client să aleagă un produs în detrimentul altuia. Ambalajele de carton, în special, au câștigat teren datorită flexibilității lor, dar și…
Dar cum ajunge căldura de fapt din subteran în încăpere? Care este magia din spatele acestui proces? Haideți să explorăm fundamentele, mecanismele și beneficiile pe care un sistem de încălzire în pardoseală potrivit le aduce în locuințele noastre. În timp ce gândul la un covor cald sub picioare într-o dimineață geroasă de iarnă sună ca o adevărată binecuvântare, încălzirea în pardoseală este mult mai mult decât un lux modern. Reprezentând o revoluție în ceea ce privește modul în care ne încălzim locuințele, această tehnologie combină eficiența, estetica și confortul, oferind o soluție adaptată nevoilor secolului 21. Acest sistem a început…
Iată așadar câteva motive reale pentru care să investești în folie stretch rezistentă atunci când te afli în căutarea unei soluții de ambalare. Folia stretch a devenit un element esențial în industria ambalajelor, jucând un rol central în strategiile de ambalare și distribuție. Deși există multe materiale și tehnologii disponibile pentru ambalare, folia stretch se distinge printr-o serie de beneficii remarcabile, făcându-se remarcată ca o alegere preferată pentru mulți specialiști din domeniu. Folia stretch nu este doar flexibilă și durabilă, ci și foarte adaptabilă, răspunzând eficient nevoilor variate ale procesului de ambalare și transport. Este un material care nu doar…
Pentru cei mai mulți dintre noi, ne-am propus să explorăm avantajele achiziționării produselor pe bază de carne din Cluj-Napoca prin intermediul magazinelor online și să arătăm de ce aceasta poate fi o alegere excelentă atât pentru papilele gustative, cât și pentru stilul de viață modern. În centrul Transilvaniei, în inima României, se află un oraș vibrant și dinamic, cu o istorie bogată și o cultură profundă – Cluj-Napoca. Orașul este nu doar un centru academic și tehnologic, dar și un nod important în domeniul alimentației, fiind faimos pentru tradițiile sale culinare și produsele agricole de calitate. În ultimii ani, așa…
Acest articol va explora și clarifica cinci dintre cele mai răspândite mituri legate de psihoterapie, oferind o mai bună înțelegere asupra efetelor pozitive ale acesteia. Într-o societate în continuă evoluție, cu presiuni din ce în ce mai mari și cu tehnologia care ne facilitează accesul la informații, paradigmele referitoare la sănătatea mintală și psihoterapie se schimbă. Cu toate acestea, chiar și în acest peisaj în care discuțiile despre bunăstarea mintală sunt mai prezente ca niciodată, persistă numeroase mituri despre psihoterapie. Aceste concepții greșite, adesea născute din neînțelegeri, prejudecăți culturale sau reprezentări inexacte în media, pot fi bariere semnificative în calea…
Pentru a te ajuta să navighezi în apele adesea tulburi ale industriei SEO și să eviți potențialele dezamăgiri, am creat acest ghid. Aici vom explora cele mai frecvente greșeli pe care le fac întreprinderile atunci când caută servicii SEO de excepție și îți vom oferi sfaturi pentru a lua decizii informate. În era digitală, visul fiecărei afaceri este să domine primele pagini ale rezultatelor motoarelor de căutare. Cu promisiuni de vizibilitate crescută, trafic crescut și, în final, vânzări mai mari, optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO) a devenit o componentă indispensabilă a strategiei de marketing a oricărei companii care dorește…
În cadrul acestui articol, vom explora principalele motive pentru care indivizii sau organizațiile ar trebui să ia în considerare colaborarea cu un birou de arhitectură în București profesionist. Indiferent de complexitatea proiectului de construcție, un birou de arhitectură în București care se respectă, va găsi întotdeauna cele mai bune soluții pentru tine. Iată așadar câteva motive bine întemeiate pentru care un astfel de parteneriat este mai mult decât bine-venit! București, cu străzile sale vibrante și clădirile sale istorice, este un oraș care se află la intersecția dintre trecut și viitor. Aici, fiecare colț de stradă are o poveste de spus,…
Având în vedere această complexitate, devine clar de ce colaborarea cu experții în domeniul transportului marfă este esențială pentru a naviga cu succes pe această rută comercială. Acest articol vă invită să descoperiți beneficiile majore ale unei astfel de colaborări și cum aceasta poate transforma radical eficiența, securitatea și rentabilitatea operațiunilor de transport România-Spania. În contextul globalizării, distanțele dintre țări par să se micșoreze. Această impresie se datorează, în mare parte, evoluției rapide a industriei de transport și logistică. Pe măsură ce schimburile comerciale se diversifică și se intensifică, nevoia de soluții logistice eficiente și fiabile devine tot mai stringentă.…
Cum preocuparea pentru mediu si sustenabilitate devine din ce in ce mai importanta, companiile din intreaga lume se orienteaza catre solutii energetice mai curate si eficiente. Unul dintre raspunsurile la aceasta nevoie este utilizarea sistemelor fotovoltaice, care transforma energia solara in electricitate. MGM Energo, o firma cu o experienta vasta in domeniul energetic, ofera servicii de instalare, operare si mentenanta a acestor sisteme, aducand numeroase avantaje pentru companii care aleg sa investeasca in energia solara. Un partener cu experienta MGM Energo este un jucator cheie in industria energiei regenerabile inca din 2008. Cu o prezenta semnificativa in Romania, Bulgaria si…
În perioada 27-28 octombrie 2023, Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Valahia din Târgoviște a găzduit cu succes cea de-a patra ediție a conferinței internaționale „Interferențe Globale în Societatea Cunoașterii” – GIKS 2023. Acest eveniment de referință în domeniul academic a reunit peste 100 de specialiști, incluzând cadre didactice universitare, cercetători, doctoranzi și practicieni din domeniul economic, care au venit din 10 țări diferite: Albania, Algeria, Bulgaria, Camerun, Canada, Ciad, Croația, Grecia, Franța și România. Lucrările științifice prezentate au generat subiecte de discuție captivante, evidențiind preocupările participanților cu privire la contextul economic actual, marcat de criza post-pandemică și cele…
Campanie de promovare ” Fii tu eroul din spatele uniformei de polițist! „, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița
Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești și Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița asigură măsuri de ordine publică la meciul de fotbal AFC Chindia Târgoviște – FC Petrolul Ploiești
Compania Națională de Drumuri a instalat zeci de camere de rovinietă pe șoselele din toată țara
REDUCEȚI VITEZA! CEAȚA SCADE VIZIBILITATEA ÎN TRAFIC, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române
Prognoza meteo pentru luni, 30 octombrie 2023, vremea se va încălzi și în unele zone vor fi condiții de ploaie.
Descoperă pașii esențiali în planificarea și implementarea instalațiilor sanitare. Află sfaturi practice, beneficiile unei planificări corecte și răspunsuri la întrebările cele mai frecvente. Asigură-te că instalația ta sanitară este de top! În lumea modernă, confortul și funcționalitatea locuinței noastre sunt esențiale. Fie că ne construim o casă nouă sau renovăm una existentă, instalațiile sanitare joacă un rol crucial în asigurarea acestui confort. Cu toate acestea, când vine vorba de alegerea și implementarea acestora, unul dintre aspectele care ne preocupă cel mai mult este, fără îndoială, prețul instalațiilor sanitare. Acesta poate varia în funcție de calitate, complexitate și nevoile specifice ale…
AVERTISMETUL MEDICILOR! În săptămâna ce tocmai s-a încheiat: 86.267 de cazuri de infecţii respiratorii, 137 de cazuri de gripă clinică,9 cazuri de gripă confirmate de laborator cu virus gripal AH1, AH3, virus gripal B şi virus gripal A nesubtipat și 6404 cazuri de COVID-19. MEDICII ATRAG ATENȚIA CA ÎN PERIOADA URMĂTOARE SĂ EVITAȚI SPAȚIILE ÎNCHISE ȘI SĂ RESPECTAȚI REGULILE DE IGIENĂ ȘI PROTECTECȚIE. AVERTISMETUL MEDICILOR:În săptămâna ce tocmai s-a încheiat au fost înregistrate 86.267 de cazuri de infecţii respiratorii, 137 de cazuri de gripă clinică,9 cazuri de gripă confirmate de laborator cu virus gripal AH1, AH3, virus gripal B şi…
Până mâine, 30 octombrie, la ora 12:00, toate școlile trebuie să trimită numărul de elevi care beneficiază de burse în anul școlar 2023-2024
Ziua de duminică va avea 25 de ore în loc de 24, fiind cea mai lungă zi din an,am trecut la ora de iarnă
Aseară, a fost Eclipsă parțială de Lună, fenomenul a fost vizibil și de pe teritoriul României.
Prognoza meteo pentru duminică, 29 octombrie 2023, în unele zone vor fi condiții de ploaie.
Penitenciarul Mioveni este un exemplu elocvent de colaborare între instituțiile de învățământ, autoritățile penitenciare și societatea civilă pentru a educa tinerii în privința riscurilor legate de droguri și ilegalități, aproximativ 40 de tineri din Argeș, inclusiv elevi de la Liceul „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, însoțiți de profesori coordonatori, au avut o experiență educativă deosebită vizitând Penitenciarul. Scopul acestei vizite a fost să ofere acestor tineri o perspectivă reală asupra riscurilor asociate consumului și traficului de droguri, precum și asupra consecințelor grave care pot surveni atunci când legea penală este încălcată. Tinerii au fost primiți cu deschidere la Penitenciarul Mioveni, unde…
Răcăreanul Sergiu Țecu se întoarce cu medalia de argint – braț stâng și medalia de bronz- braț drep de la jocurile Olimpice din Arabia Saudit, și de această dată Sergiu Țecu a reprezentat România, orașul Răcari și județul Dâmbovița, cu succes și demnitate. Sergiu Țecu a transmis public mulțumiri lui Radu Valahu pentru antrenamente și primarului orașului Răcari, Marius Caravețeanu, pentru înțelegere și susținere și nu în ultimul rând mesajele: I love Răcari! I love Dâmbovița! „Din nou aduc la Răcari cele mai valoroase medalii din cariera mea de sportiv : Locul 2- Braț stâng Locul 3 -Braț drept Am…
Un nou scandal pare să zguduie din temelii Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița. Este vorba despre o suspiciune de fraudă la proba scrisă pentru un concurs care vizează ocuparea a patru posturi de șoferi. În data de 26 octombrie 2023, a avut loc un concurs pentru ocuparea a patru posturi vacante pe perioadă nedeterminată de șofer autosanitară II, distribuite astfel: 2 posturi la Stația Centrală Târgoviște, 1 post la substanția Pucioasa și 1 post la substanția Răcari. După procesul de selecție, au fost admise 11 dosare. Astfel, la proba scrisă s-au prezentat 11 candidați, iar conform datelor oficiale făcute publice…
Castelul Bran este unul dintre cele mai populare castele din România, vizitat atât de turiștii români, dar și de cei străini. Legenda lui Dracula face din castelul Bran unul dintre cele mai căutate obiective turistice de la noi din țară. Castelul Bran este amplasat la intrarea în pasajul Rucăr-Bran, pe drumul ce leagă Braşov de Câmpulung. Este încadrat de culmile munţilor Bucegi si Piatra Craiului. Bran se găsește la mai puţin de 30 km de Braşov, pe drumul naţional DN73, plecând din Braşov spre vest prin cartierul Bartolomeu. Distanța de la Bucureşti este de aproximativ 200 km.Datorită peisajului minunat Bran-Moeciu…
Toamna la Muzeul Golești e ca o poveste în care pensule nevăzute pictează natura, adăugându-i strălucire cu un strop de soare și o boare de vânt cald și înmiresmat cu aroma strugurilor copți și a perelor galbene și zemoase. Este toamna satului românesc, inegalabilă în frumusețe. Toamna, acest anotimp pe care Nietzche îl considera ca fiind mai degrabă al sufletului decât al naturii, și-a început spectacolul de culori și lumini la Muzeul Golești. Pare că fiecare frunză se află sub lumina reflectoarelor , dând reprezentații uimitoare, jucând rolul vieții ei. La Muzeul Golești, toamna este profundă și fericită, gata să…
Sărbătoarea hramului Sfântului Dumitru și prezența papucelului sfântului Gherasim au adus o binecuvântare specială comunității Parohiei Stănești din orașul Răcari, în zilele de 25-26 octombrie. Sărbătoarea a debutat miercuri după-amiază cu oficierea Vecerniei cu Litie și Acatistul Sfântului Gherasim de Kefalonia, ocazie cu care credincioșii au depus închinare papucelului sfântului. Evenimentul a fost prilej de adunare și rugăciune pentru credincioșii din comunitatea Stănești. Sfântul Gherasim de Kefalonia a trăit în secolul al XVI-lea, într-o familie nobilă bizantină, și și-a dedicat viața monahală. A trăit în diferite locuri, precum insula Zakynthos, Muntele Athos, Ierusalim, Grecia, Creta și, în cele din urmă,…
InfoCons vine în sprijinul consumatorilor, la sfârșitul lunii octombrie, celebrăm Halloween-ul, iar consumatorii se îndreaptă către produse tip îmbrăcăminte specifice acestei sărbători, produse cosmetice etc. În acest context, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu Aplicația Gratuită InfoCons ce pune la dispoziție alertele rapide pentru produsele nealimentare la nivelul Uniunii Europene, actualizate în timp real. Pentru mai multe informatii si sfaturi utile Descarca Aplicatia de protectia onsumatorilor InfoCons! Urmărește Partener TV și pe Google News
Polițiștii rutieri sunt prezenți pe toate drumurile din Dâmbovița, acțiunea are ca scop descurajarea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței. Misiunile polițiștilor din noaptea de vineri spre sâmbătă au avut ca scop prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența alcoolului sau drogurilor și pun în pericol siguranța participanților la trafic. Astfel, pe raza județului Dâmbovița, au fost legitimate peste 560 de persoane și controlate 448 de autovehicule. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 327 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 74.790 de lei, 251 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor de circulație stabilite…
Fals psiholog din Târgoviște, a fost depistat de polițiștii de la structura de investigații criminale care efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. La data de 27 octombrie a.c., pentru administrarea probatoriului, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară la o societate comercială cu punct de lucru în municipiul Târgoviște. În urma descinderii, polițiștii au descoperit și indisponibilizat mai multe documente necesare pentru documentarea cauzei penale în lucru. Din…
Două cutremure au avut loc noaptea trecută, în Vrancea , în ziua de 28 Octombrie 2023 la ora 02:40:34 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.7, la adâncimea de 126.1km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 57km NV de Buzau, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 61km E de Brasov, 63km V de Focsani, 73km NE de Ploiesti. În ziua de 28 Octombrie 2023, la ora 04:25:06 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.7, la adâncimea de 136.2km. Cutremurul…
Conf. univ. dr. av. Denisa Barbu și conf. univ. dr. Constanța Mătușescu au avut onoarea să reprezinte Universitatea „Valahia” din Târgoviște la Conferința Națională de Drept European, cu participare internațională, în cea de-a șasea ediție. Tema centrală a conferinței a fost „Aplicarea dreptului Uniunii Europene în România,” iar evenimentul a fost organizat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, în parteneriat cu Uniunea Juriștilor din România, Universitatea „Nicolae Titulescu,” Universitatea „Valahia” din Târgoviște și Universul Juridic. Această ediție a Conferinței Naționale, cu participare internațională, s-a desfășurat în data de 27 octombrie 2023, în Palatul Parlamentului din București, mai precis…
178 de persoane selectate în vederea încadrării la Bursa locurilor de muncă pentru Absolvenți, eveniment organizat de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, vineri, 27 octombrie. Evenimentul s-a desfăşurat în Târgovişte începând cu ora 10.00 la Clubul Studenţilor. După centralizarea datelor, rezultă că au fost prezenţi 47 de agenţi economici cu o ofertă de 478 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea menţionăm : – electromecanic, agent transporturi, patiser, floricultor, consultant credit, funcționar administrativ, coafor, agent securitate, agent curățenie, rectificator universal, mașinist pod rulant, zidar, galvanizator, bucatar, operator comandă numerică,…
O casă a fost mistuită de flăcări în comuna Uliești, sat Hanul lui Pală, au intervenit pompierii de la Garda de Intervenție Vișina cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și Detașamentul Găești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor de intervenție acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Nu au fost identificate victime. ATENȚIE la coșurile de fum! Pentru siguranța locuinței sau gospodăriei dumneavoastră: • Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum! • Zidăria şi…
Subsecretarul de stat din Ministerul Educației, Marian Daragiu, a participat alături de prefectul Claudia Gilia la ședința Grupului de Lucru Mixt, care a avut ca scop implementarea obiectivelor „Strategiei Guvernului României pentru incluziunea cetățenilor români aparținând minorității rome în perioada 2022 – 2027.” În cadrul ședinței au fost prezentate și dezbătute punctele aflate pe Ordinea de zi, respectiv: 1. Oportunități oferite de Legea nr. 198/2023, care pot contribui la ameliorarea situației școlare a copiilor aflați în situație de risc educațional, inclusiv a elevilor de etnie romă; 2. Informații cu privire la măsuri de prevenire a abandonului școlar. La ședință au…
Jandarmii asigură măsuri de ordine publică la meciul AFC Chindia Târgoviște – CSM Reșița, 28 octombrie 2023, începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște, partida de fotbal din cadrul Campionatului Național, Liga a 2-a. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fair-play a spectacolului sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor lua măsuri pentru desfășurarea partidei de fotbal în condiții optime și vor asigura siguranța participanților la acest eveniment. Traficul rutier va fi restricționat la nevoie, în zona adiacentă arenei sportive, pe strazile Justiției, Calea…
În cadrul ședinței lunare a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, discuțiile au avut în vedere asigurarea necesarului de medici în toate localitățile din județul Dâmbovița. Din situațiile prezentate de DSP Dâmbovița, gradul de acoperire a localităților cu structuri medicale în diverse forme de organizare (cabinete medicale individuale, cabinete medicale asociate, SRL, puncte de lucru ale acestora) este de aproximativ 99%. Din situația evaluată la finele lunii iunie 2023, necesarul de medici de familie pentru asigurarea de servicii medicale este de 44 de medici. „Am precizat că, la nivelului județului nostru, UAT-urile au făcut eforturi susținute pentru…
Aproximativ 6.500 de dâmbovițeni vor beneficia, din ianuarie 2024, de venitul minim de incluziune, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru cu primarii unităților administrativ-teritoriale din județ. Cu această ocazie, au fost supuse dezbaterii situația dâmbovițenilor care beneficiază de servicii sociale, solicitându-le edililor să organizeze sesiuni de informare și instruire a asistenților sociali din județ, în contextul aplicării, începând cu anul 2024, a cadrului normativ prevăzut de Legea nr. 196/2016 actualizată. Conform dispozițiilor legale, beneficiarilor serviciilor sociale li se va acorda, începând cu 01.01.2024, un venit minim de incluziune (VMI), al cărui cuantum se stabilește…
Prognoza meteo pentru astăzi valorile termice vor scădea ușor, cerul va avea înnorări temporare și va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și izolat în celelalte zone. Târgoviște: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 14 km/h Vor fi mai ales averse, izolat se vor semnala descărcări electrice, iar în regiunile nord-vestice vor fi cantități de apă însemnate. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor situa în general între 17 și 28 de grade, iar cele minime se vor încadra între 4 și 18 grade. Pe alocuri va fi ceață.…
Vremea este schimbătoare, spre seară cerul va avea înnorări temporare și vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, local în vestul, nordul și centrul țării și izolat în rest. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și se vor semnala descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în zonele montane, în regiunile nord-vestice și doar izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 24 de grade, iar cele minime între 6 și 17 grade. Urmărește Partener TV și pe Google News
Un dezastru asemănător celui de la Crevedia a fost oprit la timp de polițiști , miercuri, 25 octombrie, spre seară, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au fost sesizat, prin 2 apeluri 112, despre faptul că o cisternă, înmatriculată în Ucraina, circulă haotic pe Autostrada A2, pe sensul de mers către București. Din informațiile primite în timp real de la apelanți, cu privire la poziția vehicului, polițiștii au reușit interceptarea acestuia pe autostradă, la kilometru 135, în zona municipiului Fetești, județul Ialomița. Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, de 44 de ani, cetățean ucrainean. Acesta a fost testat cu aparatul…
Judecătoria Târgoviște se va muta în noul sediu, îcepând cu data de 20 noiembrie 2023, Judecătoria Târgovişte îşi va desfăşura activitatea în noul sediu din Bulevardul Independenţei, nr. 34, Târgovişte, județul Dâmboviţa. Având în vedere activitatea de mutare a sediului Judecătoriei Târgovişte din Bulevardul Unirii, nr. 28 în Bulevardul Independenţei, nr. 34, vă aducem la cunoştinţă că în perioada 23 octombrie 2023 – 17 noiembrie 2023 programul cu publicul la compartimentele Arhivă şi Registratură se va desfăşura doar în zilele de marţi şi joi în intervalul orar 09.00 – 12.00. Urmărește Partener TV și pe Google News
Municipiul Târgoviște are în plin proces de modernizare infrastructura rutieră, în luna martie, debuta execuția în teren a celui mai mare proiect de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere din municipiul Târgoviște, din ultimii 10 ani! Până astăzi, în aproximativ 7 luni, au fost reabilitate 12 artere rutiere, repectiv bulevardele Independenței și Libertății, străzile Calea Domnească, 9 Mai, Virgil Drăghiceanu, Aleea Grivița, Gabriel Popescu, Boerescu Zaharia, Calea Câmpulung, Locotenent Pârvan Popescu, Barăției, Porumbeilor ! Se lucrează încă pe străzile Calea București, care va fi finalizată în cel mult o săptămână, Ilfovului, Costache Olăreanu, Cetății, Fructelor, Ana Ipătescu, urmând să se…
Marșul tricolorului de Ziua Armatei României la Răcari, tradiția se păstrează cu sfințenie de către administrația locală condusă de primarul Marius Caravețeanu. Marșul tricolorului a avut loc pe traseul Parlamentul Ghimpățean – Trioița Parașutiștilor din Pădurea Parașutiștilor. De la primele ore ale dimineții, au debutat manifestările dedicate Zilei Armatei României. La Monumentul Eroilor răcăreni a avut loc o slujbă religioasă după care au fost depuse coroane. Ziua Armatei României prin ochii copiilor Manifestările au continuat la Ghimpați. După slujba religioasă și depunerea de coroane la Monumentul Eroilor ghimpățeni, copiii alături de cadrele didactice au dat frâu liber imaginație, și au realizat…
Pentru mulți dintre noi, autorulota este mult mai mult decât un simplu vehicul; este un simbol al libertății, al aventurilor și, nu în ultimul rând, al momentelor de neuitat petrecute alături de cei dragi. Ca orice comoară, și aceasta merită protejată cu grijă. Pe măsură ce temperaturile scad și iarna își anunță prezența, este timpul să ne gândim cum să ne păstrăm „casa pe roți” în cea mai bună formă posibilă. Dacă te-ai gândit deja la o husă pentru autorulota ta, dar încă nu ești convins de necesitatea ei, haide să descoperim împreună beneficiile pe care le oferă aceasta în…
Informare: Primăria Văcărești anunță că din ianuarie 2024, cetățenii eligibili pot beneficia de un venit minim de incluziune potrivit cadrului normativ prevăzut de Legea nr. 196/2016 actualizată. Conform dispozițiilor legale, beneficiarilor serviciilor sociale li se va acorda, începând cu 01.01.2024, un venit minim de incluziune (VMI), al cărui cuantum se stabilește în baza venitului net lunar ajustat, calculat prin aplicarea coeficienţilor de echivalenţă, corespunzători persoanei singure, respectiv dimensiunii familiei, la venitul net lunar al acesteia. Beneficiarii de venit minim de incluziune au dreptul la stimulente. Persoanele apte să lucreze care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă,…
Despre lumea cărților pentru copii se poate spune că este una dintre cele mai fermecătoare lumi: o lume plină de aventuri, o lume plină de personaje de neuitat, o lume din care copiii pot învăța lecții de viață deosebite. Atât pentru copii, cât și pentru părinți, alegerea celor mai bune cărți ar trebui să fie o prioritate, însă este important să ai în vedere anumite criterii pentru a face ca acest lucru să fie cât mai ușor și eficient. Ține cont de sfaturile pe care le vei regăsi în acest articol și vei descoperi și tu, împreună cu copilul tău,…
Un termostat pentru centrala, cunoscut și sub denumirea de termostat de ambient sau termostat de cameră, este un dispozitiv utilizat pentru a controla temperatura într-o locuință sau clădire prin reglarea funcționării centralei termice sau a sistemului de încălzire. Funcționează în general astfel: Senzor de temperatură: Termostatul are un senzor de temperatură care măsoară temperatura din încăpere. Setarea temperaturii: Utilizatorul poate seta temperatura dorită la care dorește să mențină încăperea confortabilă, de obicei prin intermediul unui cadran, butoane sau ecran digital. Compararea temperaturii: Termostatul compară temperatura curentă cu temperatura setată. Comandă centrală: În funcție de diferența dintre temperatura actuală și cea…
In situatii neprevazute un serviciu de inchirieri auto in capitala poate fi una dintre cele mai avantajoase optiuni. În universul agitat al industriei de închirieri auto din București, compania inchirieriauto-bucuresti.com strălucește prin ofertele sale inovatoare și serviciile de înaltă calitate. O privire mai atentă asupra acestei companii dezvăluie o serie de avantaje semnificative pe care le pune la dispoziția clienților săi. Flota diversificată de mașini de închiriat este unul dintre punctele forte ale inchirieriauto-bucuresti.com. Cu o gamă largă de opțiuni, de la mașini compacte și economice, până la vehicule de lux și SUV-uri, compania se asigură că poate satisface orice…
PERCHEZIȚII, la data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în comuna I.L. Caragiale, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc. În perioada august 2023 – prezent, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. S-a reţinut că, pe parcursul anului 2023, un bărbat ar fi comercializat, în mod repetat, canabis (drog…
Curtea Domnească din Târgoviște a găzduit manifestările dedicate Zilei Armatei României, 25 octombrie 2023. Încă de la primele ore ale dimineții, manifestările au debutat la Curtea Domnească, cu un ceremonial militar public la care au participat autorităților publice, militarii din Garnizoana Târgoviște, asociațiile afiliate Ministerului Apărării Naționale, Fanfara Militară și alte personalități publice. A fost primit onorul și raportul de către comandatul Garnizoanei, după aceea a avut loc salutul drapelului de luptă și al gărzii de onoare. S-a dat citire Ordinul ministrului Apărării. A urmat un scurt servici religios după care au fost rostite alocuțiuni din partea prefectului județului Dâmbovița,…
Mâine, 26 octombrie, de la ora 17:00, vă așteptăm la Căminul Cultural din satul Dragodănești, comuna Cândești, la un spectacol de muzică populară dedicat Rodicăi Bujor. Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Primăria comunei Cândeşti, organizează o nouă ediţie a Festivalului Folcloric „Rodica Bujor” susținut de: Orchestra Populară „Chindia”, dirijor Ionuț Dumitrescu, solistele Ileana Pavelescu, Florentina Mîinea și Loredana Dobrescu, precum și Nicușor Iordan și Alin Trocan, alături de aceștia aflându-se și Alexandra Vasiloiu (câștigătoarea trofeului Festivalului-Concurs Național „Ion Dolănescu”, ediția 2023). Accesul este liber! Urmărește Partener TV și pe Google News
CJ Dâmbovița a anunțat că a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor pentru proiectul “Conservarea, restaurarea, valorificarea clădirii Fosta Școală de Cavalerie în vederea consolidării identității culturale a județului Dâmbovița”. Potrivit datelor oferite de președintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ștefan, lucrările vor păstra unicitatea și semnificația istorică a clădirii unde a funcționat, printre altele, Unitatea Militară de la Gara Târgoviște și unde a avut loc procesul soților Ceaușescu. Proiectul este unul de amploare și se va lucra de la subsol până la acoperiș: – se vor executa lucrări de finisare la nivelul pereților, planșeelor și tavanelor; – se vor hidroizola…
Vremea va fi în general instabilă, înnorările vor fi temporar accentuate și pe arii relativ extinse vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar minima va fi de 13…14 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când probabilitatea pentru ploi slabe de scurtă durată va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat. Târgoviște: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 18 km/h Urmărește Partener TV și pe Google News
Cum procedezi în caz de divorț pe cale amiabilă În cazul în care doriți să divorțați pe cale amiabilă, adică ambele părți sunt de acord cu termenii despărțirii și nu există dispute majore cu privire la aspecte precum custodia copiilor, bunurile comune sau pensia alimentară, urmați acești pași generali: Conform noilor prevederi ale Codului Civil, divorțul pe cale amiabilă este posibil atunci când soții ajung la un acord cu privire la încetarea căsătoriei lor, indiferent de perioada petrecută împreună ca soț și soție sau de existența sau inexistența copiilor minori din căsătorie. Unica condiție esențială este ca soții să ajungă…
Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în zilele de 25 și 26 octombrie a.c., astfel încât cetățenii, care vor participa la manifestările publice ce vor avea loc în județul nostru, să petreacă în condiții de siguranță. Jandarmii vor acționa în 3 localități dâmbovițene, unde se vor desfășura manifestări cultural-artistice și tradiționale, astfel: Totodată, în noaptea de 25/26 octombrie a.c., la manifestările tradiționale – “Focul lui Sumedru”, jandarmii vor avea în atenție localitățile din partea nordică a județului Dâmbovița (Valea Dâmboviței și Valea Ialomiței). Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, va consta în asigurarea…
Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile în satul Ungureni din comuna Dragomirești, în data de 25.10.2023, între orele 08:00-14:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului de apă potabilă. De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele…
Baia este locul unde, pe lângă igiena zilnică, te relaxezi și te răsfeți. De aceea, merită să o amenajezi cât mai confortabil și mai plăcut. Unul dintre elementele care pot face diferența este un portprosop electric, un dispozitiv care îți încălzește prosoapele și îți oferă o senzație de lux și de igienă. Îți vom arăta cum poți beneficia de un portprosop electric în baia ta și ce trebuie să știi înainte de a-l achiziționa. De ce să alegi un portprosop electric Un portprosop electric este un aparat care se montează pe peretele băii și care are rolul de a încălzi…
Peste 18.000 de acte semnate digital la Primăria Târgoviște în prima lună de la implementarea sistemului care vizează digitalizarea activității administrației publice locale Astfel, este implementată investiția cu titlul ”Servicii de integrare și dezvoltare pentru digitalizarea activității Primăriei Municipiului Târgoviște”, iar în linii mari, aplicațiile proiectului au în vedere următoarele aspecte: – registratură electronică automatizată; – arhivă electronică automatizată; – implementarea unui circuit electronic al documentelor, semnătură electronică și identitate electronică; Ultima etapă, a cărei implementare va începe la începutul lunii viitoare, este reprezentată de relația online cu cetățenii, indiferent că discutăm despre aspecte care țin de urbanism, taxe și…
PSD Dâmbovița a anunțat că plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 ianuarie 2024 în contextul în care măsura PSD privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază și-a dovedit pe deplin eficiența. „A oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii. Spre deosebire de alte state UE, care au încercat să oprească majorările de prețuri la alimente, măsura PSD nu i-a afectat pe producători și nu a generat penurie la produsele ieftinite. Din aceste motive, Guvernul extinde…
Trecem la ora de iarnă, în ultimul weekend din octombrie, ultima noapte de sâmbătă spre duminică, între 28 și 29 octombrie, când ceasurile se vor da cu o oră înapoi, ora 4.00 devenind ora 3.00.Noaptea va fi mai lungă cu o oră, iar ultima duminică din luna octombrie va fi cea mai lungă zi din acest an, având 25 de ore. România a aplică sistemul orei de iarnă din anul 1931. Până în 1998, schimbarea avea loc în ultimul weekend din septembrie. Începând cu acel an, trecerea se face în octombrie, pentru a permite românilor să beneficieze de cât mai multă…
În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora. Obiceiul se mai păstrează în satele din județele Argeș, Dâmbovița, județul Brașov si județul Bacău. Hai la Focul lui Sumedru! Pe 25 octombrie, în comuna Malu cu Flori va fi Focul lui Sumedru și premieră un Festivalul de dansuri populare. Data Sfântului Dimitrie, 26 octombrie, figurează în „Calendarul Popular” drept „Ziua lui Sumedru”, ziua când se desfac stânile. În ajunul acestei sărbători creştine, la Focul lui Sumedru, tradiţia spune că se fac focuri peste care sar copiii sau tinerii, să fie sănătoşi, să se căsătorească…
ATENȚIE! UN EXERCIȚIU prin introducerea semnalului “ALARMĂ LA DEZASTRE”, va avea loc în municipiul Târgoviște, în data de 26 octombrie 2023, începând cu orele 10.00. Se va executa un exercițiu în municipiul Târgoviște,la un operator economic în zona Șoseaua Găești, în cadrul căruia se vor activa și sistemele de avertizare acustică a populației din municipiul Târgoviște, prin introducerea semnalului “ALARMĂ LA DEZASTRE”. Populaţia nu trebuie să intre în panică, fiind vorba doar de un exerciţiu prin care se doreşte verificarea modului de acțiune, pregătirea efectivelor proprii și în regim integrat cu celelalte entități responsabile în asigurarea managementului situațiilor de urgență.…
Sezonul sărbătorilor de iarnă este momentul perfect pentru a arăta recunoștința față de partenerii de afaceri care v-au sprijinit pe tot parcursul anului. Un cadou bine ales poate întări relațiile și consolida parteneriatele comerciale. Astăzi, vom explora cele mai inspirate și frumos pregătite cosuri cadou pentru partenerii de afaceri de Crăciun. Descoperiți cum puteți să vă impresionați partenerii cu cadouri speciale, și de ce este important să integrați ideea de „cosuri cadou parteneri” în strategia dvs. de Crăciun. Cosurile cadou pentru parteneri de Crăciun sunt un mod excelent de a arăta recunoștința față de colaboratorii dvs. și de a întări…
Prognoza meteo pentru astăzi, temperaturile vor fi mai scăzute față de zilele trecute, maximele se vor situa între 17 și 25 de grade, iar cele minime, în general, între 2 și 14 grade. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în zona de munte și în sud-estul teritoriului unde doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la altitudini mari în Carpații Orientali și în nordul Moldovei. Târgoviște: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 52%, Vânt: 10 km/h. Urmărește Partener TV și pe Google News
În comuna Moroeni, administrația locală și CJ Dâmbovița implementează investiții majore, prin PJDL, se va realiza și un dispensar medical modern. Primarul comunei Moroeni, Mihai Laurențiu Moraru și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, au semnat deja contractul de finanțare pentru proiectul „Construire Dispensar Uman în comuna Moroeni, județul Dâmbovița”. Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut zilele trecute o vizită de lucru în comuna Moroeni pe șantierele unor investiții în plin proces de realizare. Cu această ocazie, au fost anunțate și vești bune despre investițiile ce vizează zona montană a comunei Moroeni. Lucrările de modernizare a DJ 714, Bolboci –…
Au dat spargerea la un depozit din Băleni, polițiștii dâmbovițeni au pus mână pe hoți, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din Brașov, cu privire la faptul că, în perioada 25 septembrie – 16 octombrie a.c., prin forțarea ușii de acces, persoane necunoscute ar fi pătruns într-un depozit din Băleni Sârbi, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (calculatoare, scaune, acumulatori, masă, frigider și altele). Polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei, iar, pentru documentarea activității infracționale, pe parcursul zilei de ieri, 20 octombrie…
MAE recomandă ferm părăsirea imediată a zonelor din sudul Libanului (regiunea din sudul râului Litani), având în vedere confruntările armate recente din zona de frontieră libanezo-israeliană. Totodată, MAE recomandă evitarea tuturor călătoriilor în Liban, iar cetățenilor care se află deja în Liban, evaluarea cu responsabilitate a necesității rămânerii pe teritoriul acestui stat. Suplimentar, cetățenii români sunt sfătuiți să fie vigilenți cât timp se află în Liban și să ţină cont de riscul producerii unor atentate teroriste și conflicte interconfesionale, în suburbia de sud (Dahieh) şi în vestul Beirutului (Tarek Jdeideh), Saida (zona taberei de refugiați Ain El Hilweh), în Tripoli (cartierele…
Municipiul Târgoviște participă la Concursul „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. Mai sunt câteva zile în care puteți să votați proiectele din cadrul Concursului „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. E simplu: accesați linkul și vă înregistrați votul, alegând un proiect din fiecare domeniu: https://concurs.adrsm.ro/ Până la 1 noiembrie, puteți vota. Municipiul Târgoviște participă la acest concurs cu nu mai puțin de 10 investiții, pe care le puteți regăsi la domeniile: – ️Eficiență energetică (3 proiecte); – Dezvoltare urbană (un proiect); – Regenerare urbană (3 proiecte); – Educație (3 proiecte); Premiile pentru votanți: ADR Sud-Muntenia va acorda, prin tragere la…
Îți place să călătorești? Atunci ai nevoie de aplicația InfoCons pe telefonul tău! Butonul „SOS” împreună cu pictograma „!” îl redirecționează pe consumator către o listă detaliată a tuturor numerelor utile și de urgență din fiecare țară. Odată accesat acest buton, consumatorul are posibilitatea de a accesa din listă țara în care se află sau în care dorește să călătorească pentru a afla rapid toate numerele de care are nevoie în engleză și limba țării selectate. Apelarea numerelor de urgență poate fi realizată direct din aplicație prin apăsarea pe numărul de interes. Pentru România, consumatorii pot afla și care sunt…
Polițiștii dâmbovițeni intensifică controalele pe raza întregului județ, în ultimele 24 de ore au acționat pentru siguranța circulației pe drumurile publice, au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale, au retras 17 certificate de înmatriculare, 4 plăcuțe cu număr de înmatriculare, 2 autorizații taxi/rent a car și au dispus suspendarea dreptului de utilizare în cazul unui vehicul. Cele mai multe sancțiuni contravenționale, 205, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002. Din totalul acestora, 47 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 48 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neportul centurii de siguranță, 5 pentru utilizarea telefonului…
Fesivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, și-a desemnat câștigătorii în cadrul Galei laureaților, Trofeul Festivalului Naţionale de Romanţe „Crizantema de Aur” ediția a 56-a, Secțiunea Creație a fost câștigat anul acesta de Gala Laureaților Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 56-a, 2023 cu tema „Romanţa este dor ”, a adus pe scenă cei mai buni interpreţi de romanţe, cei mai buni compozitori, dar şi momente de neuitat pe scena Cinematograful Independența. Secțiunea Creație Trofeul Crizantema de Aur – Luminița Demianic Premiul I – Horia Făgărășanu Premiul II – Adrian Beldiman Premiul III – Dumitru Juie Premiul Special…
Lucrările la Școala Generală „Diaconu Coresi”din Fieni, sunt în plină desfășurare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, împreună cu primarul orașului Fieni, Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Secăreanu, a făcut o vizită pe șantierul de reabilitare și extindere a Școlii Generale „Diaconu Coresi” , proiect cu o valoare de aproximativ 33.000.000 de lei.Din această sumă, 18.000.000 de lei sunt fonduri europene nerambursabile, diferența de 15.000.000 de lei fiind asigurată de Primăria Fieni. Lucrările sunt de anvergură, suprafața desfășurată aflată în reabilitare având nu mai puțin de 2.426 de mp. Totodată, se mai construiește un nou corp de clădire, parter și etaj,…
Trofeul „Crizantema de Aur ” 2023 -Secțiunea Interpretare, la Cinema Independența are loc Gala celei de a 56-a ediții a Festivalului CRIZANTEMA DE AUR, 19-21 octombrie 2023: Secțiunea Interpretare Trofeul Crizantema de Aur – Veronica Roșca Premiul I – Lucia Deliu Premiul II – Ana Cebotari Premiul III – Ionuț Ciobotaru Premiul Special „Ioana Radu” – Bianca Mihăescu Premiul Special „Tinereţea Romanţei” – Andrei Bucă Premiul Special „Romanţa ne uneşte” – Mădălina Bourceanu Premiul Special „Cetatea Romanţei” – Cristian Fodor Premiul Special „Henry Mălineanu” – Veronica Răceală După decernarea premiilor, sunt în desfășurare recitalurile laureaților . Va avea loc și decernarea…
Se lucrează pe DJ 712 A Runcu – Râu Alb, proiectul este implementat de CJ Dâmbovița și are o valoare totală de 14.000.000 de lei, din care, prin Programul Național „Anghel Saligny”. Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a facut o vizită în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor. Lucrările au început în luna iulie iar până la acest moment s-a turnat prima porțiune de asfalt pe cei 2,1 km ai drumului județean DJ712 A Runcu – Râu Alb. „Proiectul are o valoare totală de 14.000.000 de lei, din care, prin Programul Național „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița are asigurată suma de…
Vineri, 20 octombrie a.c., în „Aula Magna” a Academiei de Studii Economice din România, a avut loc un eveniment de mare importanță pentru comunitatea juridică din România și nu numai. Sesiunea anuală de comunicări științifice a Academiei de Științe Juridice din România, cu tema „Criza dreptului în lumea contemporană,” a reunit o serie de personalități marcante din domeniul juridic și a fost organizată în parteneriat cu Academia de Studii Economice din România. Evenimentul a fost sprijinit de către Grupul editorial „Universul Juridic,” Juridice.ro și Legal Marketing, ca parteneri media, ceea ce a contribuit la o mai largă diseminare a discuțiilor…
Important pentru locuitorii comunei Sălcioara: vor fi scutiți de la plata majorărilor de întârziere aferente taxelor și impozitelor locale restante. Formulare tipizate sunt puse la dispoziție gratuit, la sediul Primăriei. Singura condiție este să-și achite integral, până cel târziu la data de 30 noiembrie 2023, obligaţiile fiscale restante. Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, cetățenii comunei Sălcioara, trebuie să depună la Primaria Sălcioara o solicitare însoțită de o copie a actului de identitate și de dovada plății taxelor și impozitelor (chitanță sau ordin de plată). După ce vor fi verificate și vizate de compartimentul taxe și impozite, cererile vor…
Ample acțiuni de igienizare pe toate vâlcelele din comuna Răzvad, administrația locală condusă de primarul Emanuel Spătaru, spune că vor fi identificate toate zonele cu probleme și vor fi decolmatate. „Pentru că vremea ne-a permis, și știm că sezonul ploios va începe, am intrat pe vâcelele înfundate, pentru a prevenii situații neplăcute. Totodată, este și un răspuns la sesizările făcute de cetățenii din zonele cu probleme. Vom continua să identificăm zonele înfundate pentru a le curăța.”, a transmis primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru Urmărește Partener TV și pe Google News
La Niculești, se lucrează la extinderea rețelei de canalizare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se realizează o extindere cu 6,7 km a rețelei de canalizare din comună. Primarul Dorinel Soare și președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan au făcut o vizită pe șantier. Acest tronson de canalizare va deservi 612 locuitori. Ca valoare, investiția este de aproximativ 8.100.000 lei. ” De la sud la nord se lucrează în județul Dâmbovița și mă bucur că instituția pe care o conduc, CJ Dâmbovița, poate susține și contribui la implementarea unor proiecte importante pentru comunitățile locale. Felicitări tuturor!”, a transmis președintele CJ…
Comuna Cornești are în plin proces de implementare investiții foarte importante, vitale pentru dezvoltarea comunității locale.Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru în comuna Cornești. Podul de la Ibrianu este un proiect implementat de CJ Dâmbovița, podul peste râul Ialomița de la Ibrianu, care se află pe DJ 711, este finalizat în proporție de 95%. Obiectivul de investiții, cu o valoare de 14.000.000 de lei, a presupus demolarea vechiului pod și construirea unuia nou cu următoarele caracteristici:Lungime – 109 m; Lungime totală rampe acces pod – 300 m; Lățime platformă drum – 10 m; Apărări maluri…
A doua seară a Festivalului „Crizantema de aur”, ediția a 56-a, tema din acest an „Romanța este dor”. Festivalul Național de Creație și Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur” a transformat Târgoviștea, pentru a 56-a oară, în Cetatea Romanței. În cea de-a doua seară a festivalului, a continuat Concursul de Interpretare, precum și Concursul de Creație. Organizatorii sunt : Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România Uniunea Muzicienilor din Moldova și Asociația Culturale „Cetatea Romanței”. Juriul este …
Avertismet de la meteorologi: Sâmbătă, 21 octombrie 2023, vremea se schimbă radical, dacă până la orele prânzului avem parte de vreme frumoasă, după-amiază, în mai toată țara vor fi condiții de ploaie. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…60 km/h. În Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale de 80…90 km/h. Precipitaţiile vor fi mai consistente în vest, nord-vest, centru și în zonele montane. Urmărește Partener TV și pe Google News
”COMUNA NICULEŞTI, prin reprezentant legal — viceprimar Pârvan Sorin, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „CONSTRUIRE LOCUINŢE nZEB PLUS PENTRU TINERI/LOCUINŢE DE SERVICIU PENTRU SPECIALIȘTI DIN SĂNĂTATE ȘI ÎNVĂȚĂMÂN ”, propus a fi amplasat în comuna Niculești, satul Niculești, str. DJ 101 B, nr. T26/1, P9, județul Dâmbovița. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul A.P.M. Dâmbovița din Municipiul Târgoviște, str. Calea Ialomiței, nr. 1, județul Dâmbovița, în zilele de luni -joi, între orele 9,00 — 16,00 și vineri între orele 9,00 — 13,00. Observațiile publicului se primesc zilnic la…
La data de 20 septembrie a.c., în intervalul orar 14:00-20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și cei de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o razie pe raza orașului Găești, precum și în localitatea Voia. În sprijinul acestora s-au alăturat polițiști de la Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Biroul pentru Protecția Animalelor și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița. Obiectivele acțiunii desfășurate au vizat prevenirea și combaterea infracțiunilor de violență, a deținerii ilegale și traficului de arme și muniții, combaterea…
PSD anunță că a fost semnat ordinul pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Din 5 noiembrie 2023, fermierii și procesatorii pot depune proiecte pentru realizarea capacităților noi de producere energie electrică din surse solare sau eoliene (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW), cu sau fără capacități de stocare integrate. Pot beneficia de această măsură de sprijin întreprinderile din sectorul agricol și din industria alimentară (microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și întreprinderi mari, inclusiv…
Școala Șerban Cioculescu este în plin proces de modernizare, lucrările sunt realizate în procent de 50% . Edilul orașului Găești, Gheorghe Grigore spune că la data de 15 decembrie 2023, investiția va fi finalizată și elevii se vor întoarce în casa nouă în luna ianuarie 2024. Este vorba despre modernizarea și consolidarea Școlii ”Șerban Cioculescu”, proiect în valoare de 2,7 milioane euro, fonduri europene. Urmărește Partener TV și pe Google News
Primul turneu de minivolei pentru echipa CSM Târgoviște de junioare după un an în care au muncit intens pentru ca visul lor să devină realitate, a venit clipa ca junioarele de la CSM Târgoviște să arate ce au învățat alături de antrenorul lor, Alina Nicolescu. Echipele care vor participa la acest turneu sunt următoarele: CSM Târgoviște; ACS Ex-4 București; CS Dacia Mioveni 2012; CS Dinamo București B. Turneul de minivolei din acest weekend este organizat de Clubul Sportiv Municipal Târgoviște și se va desfășura în sala de sport “Gabriel Ionescu”, a Liceului Voievodul Mircea Târgoviște, după următorul program: Sâmbătă: 09:30-11:30…
Joi, 19 octombrie 2023, Palatul Cotroceni din București a fost martorul unei seri de prestigiu și rafinament în cadrul Galei Academiei de Științe Juridice din România. Evenimentul, desfășurat într-un cadru impunător, a reunit o mulțime de personalități remarcabile din domeniul juridic, alături de invitați de onoare și reprezentanți de seamă din lumea științei și a culturii. Printre invitații de onoare s-au numărat Prof. Univ. Dr. Iosif R. Urs, președintele Universității Titu Maiorescu, și Prof. Univ. Dr. Smaranda Angheni, vicepreședinte al aceleiași universități. Acești doi distinși academicieni au fost menționați și laurerați ai Galei Academiei de Științe Juridice din România, primind…
Festivalul Național de Romanțe “Crizantema de aur” se desfășoară în perioada 19-21 octombrie 2023 , ediția a56-a. TEMA EDIȚIEI A 56-a: „ROMANȚA ESTE DOR” Organizatorii ediţiei a 56-a sunt Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova. Direcția artistica a festivalului este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște. Evenimentul se desfășoară la Cinematograful „Independența” din Târgovişte. Concertele încep în fiecare seară la ora 18.00 și sunt transmise integral în direct de…
Se lucrează la modernizarea Școlii Moroeni, la sala de sport și la noul teren de sport cu suprafață sintetică, admnistrația locală de la Moroeni, condusă de primarul Laurențiu Moraru și viceprimarul Florian Leotescu a primit vizita președintelui CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și împreun au mers să vadă studiul celor trei investiții. Prima oprire a fost pe șantierul ce vizează reabilitarea, modernizarea şi extinderea Școlii Gimnaziale ,,Ion Ciorănescu”. Este vorba despre o investiție în valoare de 2 milioane de euro, contribuția Primăriei Moroeni fiind de 50%. Se lucrează de zor la acest obiectiv, termenul de finalizare este februarie 2024, însă edilul …
Se doarme în front? Sancțiuni dure pentru Chindia Târgoviște din partea Comisiei de Disciplină din cadrul FRF, întrunită miercuri, 18 octombrie 2023. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarea hotărâre în privința AFC Chindia Târgoviște: „Căbuz Cătălin Vasile vs. AFC Chindia Târgoviște – Neexecutare Hotărâre CNSL – În temeiul art. 85.1.b din RD, se sancționează clubul AFC Chindia Targoviste cu interzicerea dreptului de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică celor acumulate în campionatul de categoria cea mai ridicdin ată, urmând ca, la fiecare 15 zile…
Într-o lume în rapidă evoluție, sectorul industrial nu rămâne în urmă. De fapt, tehnologia și inovația au devenit adevărate catalizatoare ale transformării în acest domeniu, modificând fundamental modul în care ne gândim la producție, procesare și eficiență. Fie că vorbim de industria manufacturieră, cea petrochimică sau orice alt sector, tehnologia avansată este acum nucleul care permite organizațiilor să fie mai agile, productive și rentabile. Această adaptare continuă la tehnologie nu este doar o tendință, ci o necesitate absolută pentru a rămâne competitiv într-o piață globală. Schimbarea paradigmei industriale Dacă aruncăm o privire în urmă, chiar și cu câteva decenii, vom…
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița va avea program și sâmbăta, în luna noiembrie
Echipa de succes din Răcari care aliniază orașul Răcari, județul Dâmbovița și România la standarde europene
Un elev snopit în bătaie de alți trei colegi de clasă, într- un liceu din Târgoviște
Vremea rămâne rece și în unele zone vor fi condiții de ploaie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nordice. Târgoviște: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 58%, Vânt: 14 km/h. Cu excepția nord-vestului extrem al țării, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în extremitatea de sud a teritoriului. Urmărește Partener TV și pe Google News
Orașul Răcari se poate mândri cu investitori dedicați și cu o tradiție impresionantă în sprijinirea dezvoltării comunității. Printre acești investitori de încredere se numără și EuroMega Răcari, un nume binecunoscut în zonă. Cu o fabrică de producție de excepție, EuroMega a devenit principalul producător de saltele și canapele din regiune, furnizând aceste produse de calitate în întreaga țară. Cu sediul în Răcari, EuroMega nu este doar un simplu actor economic în peisajul local; este, de asemenea, un generos furnizor de locuri de muncă. Investitorii turci din spatele EuroMega au creat un mediu de lucru propice, care aduce beneficii atât răcărenilor…
Pe Transfăgărășan se circulă în condiții de iarnă, nu vă aventurați în următoarele zile pe Transfăgărășan dacă nu aveți mașina pregătită pentru a circula în condiții de iarnă! Drumarii de la Districtul Bâlea au reușit să curețe carosabilul și au împrăștiat câteva tone de material antiderapant, însă condițiile rămân în continuare ca în plină iarnă. Stratul de zăpadă atinge 15 cm. Urmărește Partener TV și pe Google News
Strada Costache Olăreanu din Târgoviște, face obiectul unor ample lucrări de modernizare, iar intervențiile vizează reabilitarea părții carosabile, a trotuarelor, refacerea canalizării pluviale, dar și montarea de indicatoare rutiere! În perioada imediat următoare vor debuta lucrările și pe străzile Maior Brezișeanu Eugen, Ana Ipătescu și Mihai Eminescu. Finanțarea este obținută în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”! Urmărește Partener TV și pe Google News
Ciup nu este fotbalist și nici arbitru, însă o pasiune pentru fotbal e oarecum evidentă, de vreme ce puiul de cucuvea a ales să survoleze un teren de fotbal din municipiul Vulcan, taman pe timpul zilei, când ar fi trebuit să doarmă. Și cum din păcate, un gard nu se compară niciodată cu un copac, Ciup a rămas captiv în plasa care împrejmuia terenul de joc. Oamenii din apropiere l-au văzut zbătându-se neajutorat și pentru că gardul era foarte înalt, au sunat imediat la 112 și au anunțat situația. Pompierii s-au deplasat la fața locului și în câteva minute au…
Accident rutier: Un microbuz a intrat într-un tir, șase pasageri răniți ușor, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 13:52, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Fierbinți. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 40 de ani, din Argeș, în timp ce ar fi condus o autoutilitară (microbuz), pe drumul județean 711, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule rutier (tir) care circula în fața sa și care era condus de un bărbat de 59 de ani, din…
Se fac ultimele pregătiri pentru Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 56-a, ce va fi găzduit și anul acesta de Cinema Independenta. Săptămâna 16 – 21 octombrie este dedicată organizării și desfășurării acestui eveniment. Festivalul va avea tema „ROMANȚA ESTE DOR” și se va desfăşura la Cinematograful „Independența” din Târgovişte, având ca scop promovarea Romanței ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.Concertele vor începe la ora 18:00 și vor fi transmise în direct de TVR 2 și TVR Craiova, iar seara de gală va fi transmisă în direct și de Radio România…
Vernisajul expoziției ”Abecedar Arhitectural” are loc miercuri, 18 octombrie 2023, ora 14.30,la Biblioteca Județeană ”I.H. Rădulescu” Dâmbovița organizează în Sala de Conferințe vernisajul expoziției ”Abecedar Arhitectural”. Lucrările sunt realizate de elevii clasei a XI-C a Liceului de Arte ”Balașa Doamna”, coordonator prof. Ivașcu Bogdan. Urmărește Partener TV și pe Google News
Jandarmul dâmbovițean Ionuț Timofte a devenit campion național la Maratonul Masters care s-a desfășurat duminică, 15 octombrie a.c., în cadrul Maratonului Internațional București. Jandarmul montan a intrat în concurs la categoria masculin +35 ani, a alergat la proba de 42,195 km și a obținut un timp de 2 ore 56 de minute și 34 secunde. În urma competiției, subofițerul a câștigat titlul de campion național Masters. Ionuț Timofte a relatat că se simte foarte mândru de rezultatele obținute, iar prin participarea la al patrulea maraton alergat pe asfalt este prima dată când obține un timp sub 3 ore. Totodată, jandarmul…
Bucataria este adesea una dintre cele mai utilizate incaperi intr-o locuinta, dar amenajarea acestei incaperi intr-un apartament poate fi o provocare, mai ales daca spatiul este limitat. Cu putina planificare si creativitate, poti transforma bucataria ta de apartament intr-un spatiu functional si plin de personalitate. Iata cateva sfaturi si idei care te vor ajuta sa-ti amenajezi bucataria cu succes: 1. Planifica spatiul in mod eficient: Incepe prin a evalua spatiul disponibil si necesitatile tale. Gandeste-te la fluxul de lucru in bucatarie si la cum poti sa-ti maximizezi spatiul de depozitare. De multe ori, bucatariile din apartamente au dimensiuni mai mici,…
În ziua de astăzi, viața ne este guvernată de provocări din ce în ce mai mari legate de schimbările climatice și resursele energetice limitate, panourile solare devin o sursă de energie din ce în ce mai importantă. Aceste dispozitive inovatoare care au capacitatea de a transforma lumina solară în energie electrică, reprezintă secretul unui viitor mai sustenabil și mai ecologic. Află mai multe informații despre beneficiile aduse de panourile solare și modul în care acestea pot deveni sursa ta de energie curată. Energie inepuizabilă Unul dintre cele mai mari avantaje ale panourilor solare este faptul că acestea reprezintă o sursă…
În acest articol, vom explora strategii și sfaturi practice pentru amenajarea unei băi mici, astfel încât să obțineți cel mai bun spațiu posibil și să vă bucurați de funcționalitatea și frumusețea acesteia. De la alegerile de culori la mobilierul potrivit și soluțiile inteligente de depozitare, vă vom ghida în procesul de transformare a băii dvs. într-un spațiu funcțional și estetic. Alegerea Culorilor Potrivite Primul pas în amenajarea unei băi mici este să alegeți culorile potrivite. Culorile deschise și luminoase pot face spațiul să pară mai mare și mai luminos. Alb, crem sau nuanțe pastelate sunt opțiuni excelente pentru băile mici.…
Prima zăpadă pe Transalpina! Drumarii au acționat noaptea trecută pe DN 67C (Transalpina), cu 2 utilaje de deszăpezire, pentru a asigura un carosabil practicabil în condiții de siguranță. A fost împrăștiat material antiderapant și s-a intervenit și cu lama acolo unde a fost cazul. Rugăm participanți la trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă dacă doresc să parcurgă drumuri unde temperaturile sunt scăzute sau unde sunt precipitații sub forma de ninsoare. Urmărește Partener TV și pe Google News
Imaginile dimineții din mijlocul naturii: În această perioadă a anului are loc perioada de împerechere, numită și boncănitul cerbului. Un cerb frumos în perioada boncănitului într-o pădure a Parcului Național Munții Rodnei, momentul fiind surprins de o cameră de monitorizare a faunei instalată de către specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului național. În timpul boncănitului, cerbii își anunță prezența prin mugete puternice, prin care încearcă să-și intimideze adversarii, intensitatea mugetelor fiind și un indiciu al poziției masculului în ierarhie. Cerbii se luptă între ei, în perioada boncănitului, folosindu-și coarnele puternice, dezvoltate de-a lungul verii, asigurându-și supremația asupra cârdurilor de ciute.…
În ultimele 12 ore, trei cutremure s-au produs în România , în ziua de 15 Octombrie 2023 la ora 19:44:54 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.0, la adâncimea de 15.4km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 17km NV de Targu Jiu, 66km S de Hunedoara, 72km NE de Drobeta-Turnu Severin, 80km S de Deva, 95km V de Ramnicu Valcea. În ziua de 15 Octombrie 2023 la ora 22:49:13 (ora locală a României) s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.0, la adâncimea de 11.0km. Cutremurul…
În miezul nopții, polițiștii dâmbovițeni au prins doi braconieri pe un câmp din Corbii Mari, la data 15 octombrie a.c., în jurul orei 00:25, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, în colaborare cu Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au depistat, în extravilanul localității Corbi Mari, doi bărbați, de 47 și 55 de ani, din comună, în timp ce s-ar fi deplasat cu un autoturism. Aceștia au fost opriți pentru control, fiind descoperite o armă de vânătoare, muniție, lanterne, o cameră portabilă cu termoviziune și un obiect ascuțit-tăietor. În plus, în portbagajul autoturismului, polițiștii au descoperit două animale decedate din…
Vremea se răcește accentuat, la munte se instalează iarna cu ninsori, viscol și temperaturi negative. Ca urmare a unui transport de aer rece din nordul continentului, vremea va intra într-un proces de răcire faţă de zilele anterioare şi se va resimţi în toată ţara. Astfel, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei perioade cu cele mai scăzute valori în jumătatea de nord a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 22 grade, cu ușoare variații termice de la o zi la alta, posibil mai scăzute în zonele montane, iar valorile minime vor fi cuprinse între -5…-3…
Sfânta Parascheva a fost sărbătorită pe 14 octombrie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, iar cu această ocazie a avut loc și cel mai mare pelerinaj de la noi din țară, la Iași, unde au venit sute de mii de creștini să se roage și să se închine la Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În cele 9 zile de la debutul celui mai mare pelerinaj ortodox din România, peste 330.000 de persoane au trecut pe la raclă în siguranță, iar in acest moment peste 25.000 de persoane sunt în așteptare. Perelinajul de la Iași este cel mai important eveniment…
Polițiștii dâmbovițeni acționează și în următoarele ore pe șoselele din Dâmbovița, în cadrul activităților desfășurate, peste 100 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, au fost prezenți și sunt în continuare pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind organizate 20 de filtre. Astfel, au fost legitimate 447 de persoane, controlate 360 de autovehicule și testați 125 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Totodată, polițiștii au aplicat, în total, 246 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 63.485 de lei. Din totalul sancțiunilor, 183 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru…
INFORMARE METEOROLOGICĂ de ploi, vânt și răcire bruscă ce vizează toată țara, inclusiv județul Dâmbovița, interval de valabilitate: 15 octombrie, ora 12:00 – 16 octombrie, ora 16:00 Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, răcire semnificativă, precipitații mixte în zona montană înalt Vremea va intra într-un proces de răcire semnificativă, duminică în vestul și nordul teritoriului, iar luni și în rest. Aria ploilor va fi în extindere, iar în zonele de munte, cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp și izolat 20…25 l/mp. În noaptea de duminică spre luni se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare în…
Primăria Văcărești: Informare publică pentru acordarea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului de energie consumatorilor vulnerabili, Compartimentul de asistență socială primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzire și a suplimentului de energie consumatorilor vulnerabili. AJUTOR DE ÎNCĂLZIRE 2023-2024. Ajutorul se acordă familiilor și persoanelor singure cu venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană (în cazul familiei), respectiv până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure). Ajutorul de încălzire se acordă diferențiat, în funcție de venitul pe membru de familie sau al persoanei singure, iar compensarea se raportează la valoarea de referință prevăzută de lege și NU la valoarea…
Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Dovleacului, 14 octombrie – de Sfânta Cuvioasă Parascheva, la Vulcana Pandele, o tradiție păstrată cu sfințenie de Primăria și Căminul Cultural ” Izvor de Apă Vie”. VIDEO Acestui eveniment i-a dat naștere în urmă cu 21 de ani, omul inimos Florina Voicu, directorul Căminului Cultural „Izvor de Apă Vie”, având alături comunitatea. Administrația locală condusă de primarul Radu Vasile și viceprimarul Bogdan Scîrtoaje susțin promovarea tradițiilor în comunitate alături de cetățeni dar și alți parteneri. Devenit deja tradiție, festivalul a avut și anul acesta ca atracție principală plăcinta cu dovleac, dovleacul, distracția și voia…
ACȚIUNE CARITABILĂ DE SUCCES organizată de Primăria și Consiliul Local Voinești alături de voineșteni, pentru o familie afectată de exploziile de la Crevedia, s-a strâns suma de 3000 de euro. „Sunt mândru de consilierii locali ai comunei Voinești, sunt mândru de voineștenii mei! Astăzi, 14 octombrie 2023, la zi de mare sărbătoare, o echipă de consilieri locali, viceprimarul comunei noastre și subsemnatul ne-am deplasat în localitatea Crevedia pentru acțiunea intitulată „COMUNITATEA NOASTRĂ, DIN SUFLET PENTRU SUFLETE GREU INCERCATE”. Prin această acțiune, am donat unei familii rămase fără adăpost în urma deflagrației din comuna Crevedia, județul Dâmbovița, suma de 3000 €. …
Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu de gunoi menajer în Băleni-Sârbi, prima alertă a fost dată în cursul zilei de vineri. În cursul zilei de vineri, a intervenit Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La ceas de seară incendiul a fost lichidat. Au ars resturi vegetale aproximativ 10 tone. O nouă alertă au primit pompierii în această dimineață pentru un incendiu la groapa de gunoi din comuna Băleni-Sârbi. Intervine Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La fața locului echipajul de intervenție a constatat faptul că arde gunoi menajer…
Județul Dâmbovița a fost reprezentat la Sesiunea Plenară a Comitetului European al Regiunilor, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat la cea de-a 157-a sesiune. Sessiunea a coincis și cu Săptămâna europeană a regiunilor și a orașelor, moment în care se oferă o atenție specială dezvoltării și cooperării la nivel local și regional. ” „O Uniune Europeană a sănătății pentru Europa și regiunile sale” și Dezbaterea privind starea regiunilor și a orașelor au fost două dintre temele reuniunii și pot spune că este încurajator să văd că există un angajament puternic în ceea ce privește sănătatea și dezvoltarea la nivel…
Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, 13 octombrie, indiferent de tipul dezastrelor naturale – cutremure, inundații, alunecări de teren, avalanșe, incendii de pădure sau altele, este crucial să cunoaștem modurile de a evita situațiile periculoase pentru viața și proprietatea noastră. Recomandările preventive sunt esențiale! În această zi, vrem să vă aducem în atenție două surse importante de informare: platforma națională pentru pregătire în situații de urgență, disponibilă la https://fiipregatit.ro/, și aplicația mobilă DSU, care oferă ghiduri despre cum să acționați înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență. Adoptarea unui comportament preventiv poate face diferența și poate…
Târgul de toamnă al Școlii Valea Voievozilor, evenimentul este la cea de-a II-a editie, și are un scop caritabil. Standurile pregătite de școlari, au adus în fața vizitatorilor toate bogățiile toamnei:legume, fructe, decorațiuni și multe alte bunătăți care au fost la mare căutare. De data aceasta, banii strânși vor merge către Secția de Recuperare Neuromotorie-Copii, din Gura Ocniței. Pe la Târgul de toamnă a trecut și edilul Emanuel Spătaru. „Sunt bucuros că am putut să fiu prezent la acest eveniment, după cum vreau să felicit cadrele didactice și părinții pentru implicare, dar în mod special copiii, care au pus foarte…
La Vulcana Pandele, tradiția se păstrează în fiecare an, de Sfânta Preacuvioasa Parascheva, 14 octombrie, are loc Festivalul Dovleacului. Organizatorii ne demonstrează cu tărie că de la an la an cultura și tradițiile sunt la mare preţ în Vulcana Pandele. La Festivalul Dovleacului, atracția tuturor participanților este plăcinta cu dovleac de 21 de metri, plăcinta aniversară pentru cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului. Ca de fiecare dată organizatorii Primăria si Consiliul Local Vulcana Pandele și Căminul Cultural ” Izvor de Apă Vie” au pregătit un eveniment de excepție. Primarul Radu Vasile și viceprimarul Bogdan Scîrtoaje dar și consilierii locali susțin cu mare deschidere…
Armonii de toamnă, pe data de 20 octombrie 2023, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița vă invită la Muzeul de Istorie din Târgoviște, începând cu ora 17:00, la un recital de muzică simfonică, susținut de membri ai Orchestrei Simfonice „Muntenia”. „Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de o după-amiază în care muzica clasică ne va purta pe tărâmul său fermecat. Accesul este liber.” transmite Centrul Județean de Cultură Dâmbovița Urmărește Partener TV și pe Google News
AVERTISMENT din partea medicilor: În ultimele 48 de ore se înregistrează in toată țara un val de viroze respiratorii, virușii care sunt în circulație se răspândesc rapid și provoacă infecții respiratorii cu simptome care pot persista și 3-4 săptămâni. Cei mai mulți pacienți sunt copiii care transmit mai departe. Cei cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani ajung la urgențe cu dureri mari de cap, febra, vărsături, tuse şi dureri în gât. Medicii le recomandă părinților sa respecte cu strictețe regulile de igienă și să limiteze contactul copiilor care deja frecventeaza școala, grădinița și creșele dacă prezintă simpome de gripă, răceală…
Facilități fiscale pentru plata majorărilor de întârziere la impozitele locale în comuna Niculești, pot beneficia tot cetățenii comunei. Consiliul Local al comunei Niculești a adoptat Hotărârea Nr. 80 la data de 22 septembrie 2023, privind facilitățile fiscale acordate pentru debitele restante la impozite și taxe locale în această localitate. Scopul acestei hotărâri este de a stimula plățile la bugetul local și de a maximiza încasările, oferind contribuabililor oportunitatea de a beneficia de scutiri la plata majorărilor de întârziere și penalităților asociate cu impozitele și taxele locale. Hotărârea se aplică pe teritoriul U.A.T. Niculești și este valabilă până la data de…
Primăria Găești anunță că pe 27 octombrie, are loc o nouă campanie de sterilizări câini și pisici, gratuit, la Școala de la Arsuri. „Vă rog să fiți responsabili și să ajutați fiecare la reducerea numărului de pui de câine și pisică abandonați, prin sterilizarea animalelor pe care le aveți și să renunțați la abandon. La campanie pot participa oameni din orice sat/comună/oraș. Animalele să fie nemancate de cu seara. Programările se pot face la nr. de tel 0721.520.375/0722.708.961 prin mesaj text. Spuneți prietenilor, cunoștințelor și să oprim împreună fenomenul de abandon, animalele suferă și ele.”, a transmis primarul orașului Găești,…
A început modernizarea iluminatului public la Răcari, lucrările vizează : înlocuire aparate de iluminat existente în număr de 1109 bucăți aparate de iluminat cu LED cu telegestiune de 120W, 70W, 54W, 36W şi 18W; înlocuire conductor clasic neizolat şi conductor torsadat tip TYIR 16+25mmp cu conductor tip TYIR 50OLAl+3×50+1x25mmp în lungime de L=13910m; înlocuire conductor clasic neizolat şi conductor torsadat tip TYIR 16+25mmp cu conductor tip TYIR 35OLAl+1×25+1x16mmp în lungime de L=29700m; înlocuire 15 puncte de aprindere trifazate cu telegestune; înlocuire panouri fotovoltaice amplasate pe stâlpii metalici situați în parcuri, bucăți=27; înlocuire aparate de iluminat de pe stâlpii amplasaţi în…
Prognoza meteo pentru vineri, 13 octombrie 2023, soarele își va face simțită prezența pe cer. Cerul o să se mențină variabil, cu unele înnorări temporare pe parcursul zilei. Există șansa de ploi slabe și posibil descărcări electrice, pe arii restrânse în nordul, nord-estul și centrul țării și în zonele montane. Târgoviște: 24 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 6 km/h. Vântul va sufla slab și moderat. Urmărește Partener TV și pe Google News
Vă informăm că se va întrerupe furnizarea apei potabile, pentru lucrări de igienizare la bazinul de stocare apă potabilă, după cum urmează: De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării…
Primăria Niculești a semnat un nou contrat de finanțare ce vizează obiectivul de investiții „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Niculești județul Dâmbovița etapă a-ll-a,Reabilitare DC 159″din cadrul Programului National de Investitii”Anghel Saligny”.Edilul Dorinel Soare a mers la minister unde a semnat contractul. Ministerul Dezvoltării spune că aproape 700 de milioane de lei vor finanța 58 de noi proiecte de infrastructură. Se dorește ca România să prospere și să ofere o viață mai bună tuturor locuitorilor săi. Proiectele, în valoare totală de 673.946.324,63 de lei, urmăresc modernizarea și reabilitarea drumurilor de interes local, construirea unor poduri, podețe și punți pietonale, înființarea…
Proiectul “Cumpără Românește” reprezintă o inițiativă a premierului României, domnul Marcel Ciolacu, dedicată promovării economiei locale și a produselor autohtone din România. Acesta urmărește să creeze o mișcare de conștientizare și un sentiment de mândrie națională în ceea ce privește bogăția și calitatea produselor autohtone. Principalii piloni ai proiectului: “Cumpără Românește” dorește să informeze și să educe consumatorii cu privire la diversitatea și calitatea produselor românești. Proiectul pune accent deosebit pe susținerea micilor producători și întreprinzători locali, oferindu-le acces la resurse și instruire pentru a-și dezvolta afacerile și pentru a inova. Proiectul încurajează consumatorii să investească īn economia locală, susținând…
Încep lucrările de asfaltare în Răcari și Ghergani, a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru un proiect important: „Modernizare străzi în zona SUD, orașul Răcari, județul Dâmbovița”. Străzile care vor beneficia de această modernizare sunt: Străzi din Răcari: • Podul Bărbierului • Poștei • Ilfovăț • Orhideelor • Trandafirilor • N. Popescu Răcăreanu • Filipeasca • Aleea Parcului • Aleea Pompierilor Străzi din Ghergani: • Oraca • Digului • Ing. Tudor Ion (Libertății) • Industriilor • Aleea Nucilor • Florilor Valoarea acestor lucrări este: 4.162.680,55 lei (TVA inclus) Urmărește Partener TV și pe Google News
În ultimele două zile, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovița a fost solicitat să intervină pentru stingerea a peste 20 de incendii de vegetație uscată. Pentru gestionarea situațiilor de urgență au fost utilizate în cadrul intervențiilor peste 20 de autospeciale. Flăcările au mistuit aproximativ 35 de hectare de vegetație uscată și au pus în pericol culturile agricole din zonă. Având în vedere pericolul generat de aceste evenimente, solicităm cetățenilor să manifeste responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea incendiilor, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora și să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru…
Odată cu progresul rapid al tehnologiei, smartphone-urile au devenit o parte integrantă a vieții noastre. Le folosim pentru comunicare, divertisment și chiar productivitate. Cu toate acestea, pentru a maximiza pe deplin potențialul smartphone-urilor noastre, este important să avem accesoriile potrivite. Aceste accesorii moderne și utile pot transforma smartphone-urile noastre în instrumente puternice care răspund nevoilor noastre specifice. Indiferent dacă sunteți fotograf, pasionat de muzică sau călător frecvent, există accesorii disponibile pentru a vă îmbunătăți experiența smartphone-ului. În acest articol, vom explora cateva dintre cele mai bune accesorii moderne și utile care îți vor transforma cu adevărat telefonul. Evolutia tehnologiei mobile:…
ÎPS Arhiepiscop și Mitropolit Nifon s-a aflat printre ultimii pelerini din Țara Sfântă, care s-au întors în ultimele 24 de ore, în România din Israel, din delegație au mai făcut parte și alți preoți. ÎPS Nifon a fost într-o vizită oficială, însă după cum știm în aceste zile Israelul este greu încercat de război- atacul pe scară largă al Hamas împotriva Israelului. O imensă diversiune a făcut ca Israelul să fie prins cu garda jos atunci când gruparea islamistă palestiniană Hamas a lansat sâmbătă un atac devastator asupra țării, care a permis unei forţe ce foloseşte buldozere, deltaplane şi motociclete…
Spectacolul „IN MEMORIAM LAURA STOICA” a avut loc la Târgoviște, pe 10 octombrie, Laura Stoica ar fi împlinit 56 de ani. Considerată de public drept cea mai importantă solistă de pop rock din România și una dintre cele mai puternice și originale personalități feminine ale scenei muzicale autohtone, Laura Stoica a lăsat o amprentă puternică în sufletele românilor, nu doar prin repertoriul valoros aflat astăzi în patrimoniul muzicii naționale. Pentru ca numele ei și tot ce a însemnat pentru toți cei care au iubit-o să dăinuiască, în această seară, la Clubul Studenților, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul de Cultură, a…
Au început și lucrările de asfaltare pe DN7 Bâldana-Titu, lărgire la patru benzi, anunțul vine de la CJ Dâmbovița. Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 288.000.000 de lei și constau în: extinderea la 4 benzi a 21,4 km ai DN 7 BÂLDANA-TITU; construirea a 4 poduri noi și reabilitarea altor 3; amenajarea de parcări de scurtă durată pe ambele sensuri. Lucrările pe DN7 Bâldana – Titu vin în completarea proiectului de lărgire la patru benzi a 44 de km ai DN71 Bâldana- Târgoviște. Tronsonul este deja în etapă de proiectare. Valoarea obiectivului de investiții este aici de 1.000.000.000 de…
Prognoza meteo pentru miercuri, 11 octombrie 2023, cerul rămâne variabil, cu unele înnorări în nord, iar vântul va sufla slab și moderat. Pe parcursul zilei, șansele căderii unor precipitații sunt reduse. Maximele termice se vor încadra între 15 și 24 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în depresiunile Carpaților Orientali, unde vor fi 1 – 2 grade Celsius. Sunt prognozate condiții de ceață dimineața și noaptea, mai ales în centrul României. Urmărește Partener TV și pe Google News
Cel mai mare parc din municipiul Târgoviște, în zona Complexului de Natație, își va deschide porțile
Cel mai mare parc din municipiul Târgoviște, în zona Complexului de Natație Târgoviște, raportat la ultimii 50 de ani, va fi inaugurat. A fost realizat în cadrul investiției cu titlul „Reconversia și refuncționalizarea terenului din vecinătatea Complexului Turistic de Natație Târgoviște”, prin crearea de facilități pentru recreere, pe o suprafață de aproximativ 50.000 de mp. Proiectul a presups amenajarea unui spațiu verde generos, pe aproximativ 90% din suprafața menționată, incluzând zeci de specii de arbori ornamentali, arbuști rășinoși, foioși, plante florale, dar și construirea unor locuri de joacă, a unei fântâni arteziene, a unei scene cu gradene, a unui foișor sau…
Polițiștii dâmbovițeni sunt la datorie pentru siguranța comunității, la data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat de ordine și liniște publică. Pe raza județului, au fost instituite 16 filtre, fiind legitimate 317 persoane și oprite pentru control 218 autovehicule. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 39.000 de lei. Din totalul sancțiunilor, 23 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor…
Solidaritate cu Israel, toți reprezentanții României la cel mai înalt nivel au condamnat cu fermitate atacurile teroriste din Israel. Guvernul României se implică activ pentru repatrierea românilor care sunt în Israel. Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail telaviv@mae.ro şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea…
Discuții asupra viitorului Poștei Române: Sindicatele au adus problemele pe masa ministrului, o delegație formată din 10 membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), afiliat la BNS, alături de președintele Blocul Național Sindical, Dumitru Costin, au participat la o discuție cu ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării ca urmare a protestului organizat de membri de sindicat în fața instituției. În cadrul discuțiilor, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), afiliat la BNS, au reclamat ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, lipsa dialogului cu cei din conducerea Poștei Române și au reclamat faptul că salarizarea în instituție stă doar în pixul directorului…
Eveniment de Înaltă Ținută Academică: Academia de Științe Juridice din România se pregătește să își prezinte reprezentanții și să găzduiască Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice În zilele de 19 și 20 octombrie 2023, Academia de Științe Juridice din România se va număra printre instituțiile de marcă care vor găzdui un eveniment deosebit de înaltă ținută academică. Județul Dâmbovița va fi mândru să fie reprezentat de trei personalități de excepție: conf.univ.dr. Claudia Gilia, conf. univ. dr. av. Denisa Barbu și avocatul Nicolae Pană. Această ocazie specială va avea loc în inima capitalei, București, sub umbrela prestigioasei Sesiuni Anuale de Comunicări Științifice,…
Prognoza meteo, o masă de aer arctic s-a instalat în toate regiunile țării, vremea se va menține rece pentru această perioadă. Târgoviște: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 11 km/h. Înregistrăm în partea de nord, est și centru a țării o vreme mai rece decât în mod obișnuit, cu maxime de cel mult 12 până la 19 grade Celsius. Rămân de interes minimele mai coborâte pe parcursul următoarelor nopți, pentru că în zonele depresionare, așa cum am înregistrat și în această dimineață, -2 grade la Târgu Lăpuș și Toplița, miercuri -4 grade, după care de la o zi…
Plafonarea tarifelor asigură că RCA rămâne accesibilă pentru toți șoferii, a fost adoptat actul normativ necesar prelungirii cu 3 luni, până la data de 31 decembrie 2023, a duratei de aplicare a tarifelor de primă maxime de asigurare RCA practicate de asiguratori la data de 28 februarie 2023. Din datele Executivului, aproximativ 800.000 de mașini au nevoie din data de 8 decembrie de noi polițe RCA.Cum sute de mii de șoferi rămâneau fără polițe la finalul anului, protejarea acestora era vitală. Asigurarea siguranței rutiere trebuie să primeze!” Urmărește Partener TV și pe Google News
Doi tineri au fost prinși cu droguri de polițiști, pe o stradă din Târgoviște, la data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 01:15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Ordine Publică, în timp ce patrulau în municipiu, pe strada Poet Grigore Alexandrescu, au observat două persoane care, la vederea acestora, ar fi intenționat să schimbe direcția de deplasare. Polițiștii i-au legitimat pe cei în cauză, stabilind că sunt doi tineri, de 25 și 26 de ani, din București și Răzvad. În urma controlului corporal efectuat, polițiștii au descoperit asupra unuia dintre tineri un borcan în interiorul…
Orașul Găești a găzduit timp de două zile ” Sărbătoarea Toamnei”,;în Parcul Central. La loc de cinste au fost producătorii și meșteșugarii tradiționali dar și produsele tradiționale.Nu au lipsit momentele artistice. „Dragi găeșteni, Am organizat timp de 2 zile Sărbătoarea Toamnei. A fost o reușită remarcabilă, parcul împodobit in culorile toamnei, iar producătorii și meșteșugarii ne-au oferit produse de foarte bună calitate. Felicitări formațiilor ClubuluiCopiilor și Casei de Cultură pentru frumoasele spectacole pe care ni le-au dăruit.”, a transmis primarul orașului Găești, Gheorghe Grigore Urmărește Partener TV și pe Google News
Luni, 9 octombrie 2023, vremea se va răci în toată țara și gradele din termometre vor indica aproximativ 18 grade Celsius. Șansele de precipitații sunt mici, iar vântul va sufla slab și moderat. Cerul va fi parțial înnorat. Târgoviște: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 48%, Vânt: 16 km/h. Primii fulgi de nea și-au făcut simțită prezența în munții Rarău. Nu este exclus ca în cursul zilei de astăzi, în zona montană să apară lapoviță și ninsoare. Urmărește Partener TV și pe Google News
COD GALBEN DE VÂNT în județul Dâmbovița, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru aproape toată țara. Printre județele vizate este și județul Dâmbovița Atenționarea este valabilă astăzi, 8 octombrie, între orele 10.00 – 23.00. În intervalul menționat, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h și local peste 70 – 80 km/h îndeosebi în sud-estul țării, adică în zona noastră. FOTO: ANM Urmărește Partener TV și pe Google News
CJ Dâmbovița: A fost finalizată o etapă foarte importantă pentru amenajarea Pârtiei „Cocora”- Masterplanul Domeniului Schiabil. Parte integrantă a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina, Domeniul Schiabil „Cocora” a parcurs faza care va permite să avem imaginea de ansamblu a pârtiei și a facilităților specifice sporturilor de iarnă. Vârful Cocora, la altitudinea de 2.162 m, este punctul de plecare al pârtiei, iar zona de bază se află la 1.520 de metri altitudine. Ca lungime, vorbim de aproximativ 2.700 metri de pârtie cu o pantă între 20% și 30%, fapt care o va include în categoria pârtiilor pentru începători, dar și pentru…
Razie pe drumurile din Dâmbovița, la data de 7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise. Pe raza județului, au fost instituite 15 filtre, fiind legitimate 395 de persoane și oprite pentru control 281 de autovehicule. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 266 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 65.000 de lei. Din totalul sancțiunilor, 35 au…
CULTURĂ DE CANABIS INDOOR, DEPISTATĂ DE POLIȚIȘTI, într-o seră din Dâmbovița, la data de 8 octombrie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Dâmbovița, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că, în anul 2023, un bărbat, cetățean olandez, ar fi dezvoltat, într-o comună, din județul Dâmbovița, o cultură de canabis indoor (într-o seră). Pe parcursul percheziției domiciliare au fost descoperite și ridicate, dintr-un solar, o cultură de 133 de plante de canabis,…
Daca planifici o calatorie in tara si vrei sa te deplasezi independent o masina de inchiriat poate fi o solutie de top. Inchirieri auto Otopeni: cum să faci cea mai bună alegere Aeroporturile din România sunt frecventate zilnic de mii de persoane care vin în țară în scopuri diverse, de la afaceri la turism. În acest context, închirierea unei mașini este o soluție convenabilă și eficientă de a explora orașul sau regiunea în care se află aeroportul de asemenea va puteti deplasa in orice locatie din tara. Câteva sfaturi pentru a face cea mai bună alegere: Rezervați-vă mașina din timp:…
La data de 5 octombrie a.c., în jurul orei 22:46, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de un bărbat de 52 de ani, cu privire la faptul că fiica acestuia este inconștientă. Din primele verificări, minora de 13 ani, din Șelaru, ar fi fost găsită inconștientă în baia locuinței. Acesteia i-au fost acordate îngrijiri medicale, însă, din nefericire, a fost constatat decesul minorei. La o primă examinare, aceasta nu ar prezenta urme vizibile de violență. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului. Urmărește Partener TV și pe Google News
La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, cei de la Secția nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare și de la Secția nr. 10 Poliție Rurală Petrești au pus în aplicare patru mandate de executare a unor pedepse privative de libertate, emise de Judecătoria Bolintin Vale. Mandatele au fost emise pe numele a patru bărbați, cu vrâste cuprinse între 36 și 50 de ani, din Găești și Gura Foii. Aceștia au fost condamnați la un an de închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate. Cei în cauză au fost depuși în Penitenciarul Mărgineni. Urmărește Partener TV și…
La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise. Pe raza județului, au fost instituite 16 filtre, fiind legitimate 287 de persoane și oprite pentru control 189 de autovehicule. Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 233 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 58.200 de lei. Din totalul sancțiunilor, 22 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991…
În sfera financiară actuală, împrumuturile online au devenit o opțiune tot mai căutată pentru finanțare. Procesul de a obține un împrumut online fără a avea un loc de muncă s-a simplificat în mod semnificativ. Acest lucru se datorează flexibilității financiare pe care o oferă astfel de împrumuturi. Aceste împrumuturi sunt create pentru a oferi persoanelor o sursă temporară de venit în situații financiare dificile, cum ar fi perioadele de șomaj. Prin urmare, dacă vă aflați într-o astfel de situație și aveți nevoie de resurse financiare, un împrumut online poate fi soluția potrivită pentru dvs. Cu toate acestea, este crucial să…
Se apropie perioada sărbătorilor, iar cu ea și tradiționala căutare a cadoului perfect. De-a lungul anilor, pachete cadou s-au dovedit a fi o opțiune favorită, combinând mai multe elemente într-o singură ofertă atrăgătoare. Dacă vă întrebați ce face aceste pachete atât de speciale și cum să alegeți cel potrivit, ați venit în locul potrivit. De ce sunt pachetele cadou alegerea perfectă? Cum să selectați pachete cadou pentru Crăciun Crăciunul, cu magia și tradițiile sale, cere ceva special. Pachete cadou Craciun pot fi soluția ideală, dacă știți cum să le selectați. Idei de pachete cadou Crăciun În concluzie, pachetele cadou oferă o soluție…
Astăzi, ministrul Economiei a făcut o vizită de lucru în județul Dâmbovița, la Uzina Mija, Automecanica Moreni și Uzina Dragomirești, alături de președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia. Au avut o serie de discuții cu reprezentanții Uzinei Mecanice Mija, Automecanica Moreni și Uzina de Produse Speciale Dragomirești, piloni ai industriei de apărare din România. „În actualul context, este esențial ca uzinele dâmbovițene să răspundă cerințelor sectoriale, iar îmbunătățirea capacităților acestora să ofere armatei române și partenerilor noștri soluții performante într-o industrie aflată în continuă schimbare și evoluție. De menționat este și faptul că dezvoltarea și…
Obiectele sanitare din baie reprezintă elemente esențiale pentru confortul și funcționalitatea acestei încăperi importante a casei. Printre cele mai notabile dintre acestea se numără lavoarul, bateriile de cadă și chiuveta, precum și caziile de baie. În acest articol, vom explora aspectele cheie pe care trebuie să le luați în considerare atunci când alegeți obiectele sanitare din baie pentru a vă asigura că investiția dvs. va fi una de calitate și va contribui la crearea unei băi funcționale și frumoase. **1. Lavoarul:** Lavoarul este un element central în orice baie și vine într-o varietate de forme, dimensiuni și materiale. Pentru a…
Agent șef principal de poliție Amuza Cătălin s-a întors cu AUR ȘI BRONZ de la CAMPIONATUL EUROPEAN AL POLIȚIȘTILOR – „EUROPEAN POLICE & FIRE GAMES”
Casă cuprinsă de flăcări în comuna Cornățelu, miercuri seară,în jurul orei 20:05, pompierii au intervenit în cazul unui incendiu produs la o casă în comuna Cornățelu
În curând, încep lucrările de modernizare străzi în zona SUD, orașul Răcari, Primaria Răcari a emis autorizația pentru organizarea șantierului, edilul Marius Caraveţeanu
Turneul Argonautas, dedicat memoriei îndrăgitului coregraf Hugo Wolff, care a realizat coregrafia spectacolului, un omagiu adus artistului
Răcari: Campanie de colectare a deșeurilor periculoase
Au început intervențiile prin care este realizată o nouă intrare către parcul Chindia și Gradina Zoologică, dar și o parcare auto pentru aproximativ 40
Modernizarea și extinderea iluminatului public în satele Răzvad și Gorgota, administrația de la Răzvad, a semnat și contractul de finanțare cu AFM.
Astăzi, 5 octombrie, se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Montane, turiștii sunt invitați să curețe împreună cu jandarmii, munții de gunoaie!
Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie
Prognoza meteo 5 octombrie 2023, temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 27 de grade, iar cele minime între 2…3 grade în depresiuni și 16 grade pe litoral.
În lumea dinamică a afacerilor, fiecare decizie contează. Un instrument esențial, dar adesea subestimat, care poate avea un impact profund asupra succesului unei companii, este auditul financiar. Dar cum te poate ajuta, de fapt, un audit financiar să îți propulsezi afacerea? Iată câteva moduri esențiale prin care acest proces detaliat poate deveni un aliat al succesului tău în afaceri. Importanța unui audit financiar Multe organizații percep auditul financiar ca pe o simplă formalitate sau ca pe un proces impus de reglementările în vigoare. Totuși, esența și beneficiile reale ale unui audit financiar sunt mult mai profunde, având capacitatea de a…
ALARMANT! O intervenție pe minut au gestionat salvatorii din întreaga țară, în 78 de ore, este vorba despre 333 de incendii de vegetație și peste 1.000 ha de teren afectate În trei zile (29.09-01.10.2023), la nivel național, pompierii salvatori au gestionat cu promptitudine 4.614 misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.616 solicitări). Echipajele de stingere au intervenit la 470 incendii, precum și în alte 508 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodată etc. Din totalul incendiilor înregistrate la nivel național, 333 de intervenții au fost la arderi…
RAR anunță că Campania „Venim noi la voi!” este în plină desfasurare în toate județele țării. Șefii reprezentantelor locale ale Registrului Auto Roman sunt la un apel distanta de clienții care doresc programări pentru inspecții în puncte accesibile posesorilor de utilaje agricole. Detalii contact pe site ul www.rarom.ro. Urmărește Partener TV și pe Google News
Seniorii PSD Dâmbovița s-au întâlnit cu Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu care a făcut o vizită de lucru în județul Dâmbovița. Președintele PSD Dâmbovița Corneliu Stefan a făcut oficiile de gazdă : „La întâlnirea cu seniorii PSD Dâmbovița am avut plăcerea de a ne fi alături ministrul Muncii și Solidarității Sociale, doamna Simona Bucura Oprescu. Am sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ca într-o mare familie, însă am și vorbit despre lucruri de maximum interes pentru seniorii noștri. I-am asigurat că fiecare pas pe care îl facem și fiecare măsură luată va reflecta #respectul nostru și al statului român pentru…
Zoo Târgoviște cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, 4 octombrie, oferă tuturor vizitatorilor, intrarea gratuită. Primăria municipiului Târgoviște împreună cu Administrația Grădinii Zoologice, va invită miercuri, 4 octombrie, pentru a sărbători, prietenii nostri necuvântători. Cine dorește să aducă legume și fructe pentru animalele de la zoo o poate face, iar animalele ar fi încântate în acest sezon de cartofi , dovleci, mere, morcovi, banane, salată, castraveți, țelină și nuci. Toate fructele și legumele pe care le aduceți la Zoo Târgoviște, vor fi preluate și prelucrate în doze de furaje pentru speciile de animale. Se vor organiza diverse activități cu și…
Sportivul de la CSȘ Târgoviște, Nicolae Sofronovici a obținut medalia de aur în cadrul categoriei 44 kg, la Turneul Internațional de Lupte s-a desfășurat în weekend, în frumoasa insulă Creta. Nicolae l-a devansat în grupă pe campionul balcanic de anul acesta la o categorie mai mare de vârsta! Felicitări Nicolae și mult succes in continuare! Felicitări antrenorilor Marin Filip și Georgiana Filip! Urmărește Partener TV și pe Google News
Vă informăm că se va întrerupe furnizarea apei potabile în următoarele localități, pentru lucrări de igienizare la bazinul de stocare apă potabilă, după cum urmează: De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate eforturile necesare în…
“Tabăra Veteranilor” a fost un eveniment de excepție unde jandarmii dâmbovițeni au răspuns invitației Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD) și au participat în mijlocul elevilor aflați în “Tabăra Veteranilor” organizată la Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani din comuna Aninoasa. Într-un mediu natural, în imediata vecinătate a Mănăstirii Dealu, au fost organizate pentru cei 30 de elevi de la Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” din Pucioasa, ateliere cu caracter educativ, unde jandarmii le-au prezentat aspecte referitoare la principalele atribuții și misiuni ale Jandarmeriei Române. La activitate a participat și Sat, partenerul patruped al jandarmilor în misiuni, care…
CJ Dâmbovița implementează proiectul „Impulsionarea dezvoltării județului Dâmbovița și păstrarea identității culturale a fostei capitale a Țării Românești prin conservarea, protejarea, dezvoltarea și valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgoviște”, cod SMIS 116464, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, și are ca obiectiv specific impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. Valoarea totală a proiectului este 19.787.516,94 lei (inclusiv TVA), din care asistența financiară nerambursabilă solicitată este în valoare de 19.234.308,79 lei (inclusiv TVA), iar contribuția proprie în proiect a…
La Găești,administrația locală pregătește Sărbătoarea Toamnei, un eveniment cu tradiție. Produsele locale, producătorii locali și meșteșugurile sunt promovate în cadrul evenimentului. „Dragi găeșteni, în zilele de 7-8 Octombrie 2023 organizăm în Parcul Central, Sărbătoarea Toamnei. Promovăm producătorii și meșteșugarii tradiționali. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul Gheorghe Grigore Urmărește Partener TV și pe Google News
La Corbii Mari s-a reușit reînființarea Școlii Profesionale în sistem de învățământ dual, primarul comunei CorbiiMari, Banica Ionut, a prezentat într-o conferință de presă susținută la sediu PSD Dâmbovița, rezulatele eforturilor depuse în scopul reînființării Școlii Profesionale, în sistem de învățământ dual. „Pentru anul acesta s-au înscris 20 de copii în clasa profesională, cursurile desfășurându-se în clădirea veche a Școlii Corbii Mari, iar pregătirea practică se face la Arctic Găești, printr-un parteneriat încheiat cu firma de electrocasnice.”, a afirmat primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică Urmărește Partener TV și pe Google News
Prognoza meteo, 3 octombrie 2023, vremea se va răcori în jumătatea de sud a teritoriului, iar în toate regiunile valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii octombrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în regiunile sudice şi la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu intensificări în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi pe crestele montane, unde la rafală, pe alocuri, se vor atinge viteze, în general, de 40…50 km/h. Târgoviște: 27 grade Celsius, Precipitații:…
Fotbalul, cunoscut și sub numele de „sportul regilor”, este una dintre cele mai populare activități sportive din lume. Oricare ar fi nivelul competiției, suporterii sunt o componentă crucială a atmosferei și influențează în mod semnificativ rezultatele meciurilor. Acest articol explorează profund impactul suporterilor asupra rezultatelor de fotbal și analizează modul în care pot influența echipele și evoluția jucătorilor. Intră să te înregistrezi la Unibet chiar acum pentru a profita de ofertele lor de bun venit și bonusurile fără depunere. Impactul Suporterilor asupra Echipelor de Acasă 1. Atmosfera din Stadion Suporterii reprezintă sângele și sufletul echipei de acasă. Atmosfera creată de…
Pariurile pe scor corect reprezintă o modalitate provocatoare și interesantă de a paria pe evenimentele sportive. Alegerea scorului corect al unui meci poate aduce câștiguri semnificative, dar este, în același timp, una dintre cele mai dificile tipuri de pariuri. În acest articol, vom explora strategiile și pronosticurile esențiale pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine această opțiune de pariere. Procesul de înregistrare Favbet este printre cele mai ușoare și accesibile, aceștia oferindu-ți bonusuri fără depuneri. I. Strategii Eficiente pentru Pariurile pe Scor Corect 1. Analizați Istoricul Întâlnirilor O strategie comună pentru pariurile pe scor corect implică analizarea istoricului întâlnirilor…
În ziua de 01 octombrie 2023, ora 03:39:42 s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, un cutremur
Elevii și preșcolarii nu primesc la școală fructe, legume, lapte și produse de panificație, gratuit, așa cum spune legea prin Programul pentru școli al României
Vremea se schimbă,conform ANM, temperaturile urmează să scadă în mai multe regiuni ale țării,se anunță înnorări în vestul, nord-vestul, dar și în nordul teritoriului.
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, vremea în toată țara, cerul va fi, în genera, variabil. Vor apărea ploi slabe. Gradele din termometre vor indica aproximativ 29 de grade Celsius. Târgoviște: 28 grade Celsius, Precipitații: 0%, Umiditate: 36%, Vânt: 8 km/h. Temperaturile nocturne vor scădea semnificativ. Astfel, seara va fi mai răcoroasă, cu temperaturi în jur de 13 grade Celsius. Asigurați-vă că vă pregătiți corespunzător pentru schimbările de temperatură și purtați un strat suplimentar de îmbrăcăminte în timpul serii. Urmărește Partener TV și pe Google News
Explozie urmată de incendiu la o gospodărie din Tărtășești, în jurul orei 23:24 pompierii au fost solicitați să intervină la o explozie urmată de un incendiu pe strada Liliacului, nr.11 din localitatea Tărtășești. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Detașamentul Titu – Garda de intervenție Răcari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul Titu – Garda de intervenție Titu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și 3 ambulanțe SAJ. La momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, acestea au constatat faptul că incendiul se manifestă generalizat la acoperișul locuinței pe o…
PSD Dâmbovița spune că județul Dâmbovița va fi în cel mai scurt timp un adevărat etalon în privința managementului deșeurilor, în urma implementării proiectului pe care președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, Corneliu Stefan, a anunțat că l-a semnat alături de premierul Marcel Ciolacu și ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu: „Valoarea contractului semnat astăzi, Etapa I, se ridică la aproximativ 36.000.000 de lei. Din această sumă, 22.000.000 de lei reprezintă fonduri europene, diferența fiind contribuția Consiliului Județean Dâmbovița la acest proiect. Datorită contractului semnat vom achiziționa: – peste 62.000 de unități de compostare individuală; – 4 autocompactoare de 22…
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, CAMĂTĂ, ȘANTAJ, TRAFIC DE PERSOANE, TRAFIC DE MINORI ȘI PROXENETISM, la data de 29 septembrie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează nouă percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița, Giurgiu și Argeș, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism. Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2019, în județele Dâmbovița și Argeș, ar fi fost constituit un…
Un apartament din municipiul Târgoviște, a fost mistuit de flăcări , în jurul orei 06:10 pompierii au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la un apartament în str. Boerescu Zaharia, bloc 8, etaj 3, Târgoviște. Pentru gestionarea situației de urgență intervine Detașamentul Târgoviște cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autoscară de salvare de la înălțime și o ambulantă SAJ. La momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, acestea au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat în interiorul apartamentului. Concomitent cu acțiunile desfășurate pentru localizarea și lichidarea incendiului, au fost evacuați locatarii din bloc. La…
Meteorologii ne anunță că în zilele următoare, pe timpul nopţii, la munte, temperaturile vor fi la pragul îngheţului, vor apărea şi primii fulgi de nea pe creste. Săptămâna viitoare, însă, vor apărea câteva semne „de brumărel”. Pe timpul nopţii, la munte, unde temperaturile vor fi la pragul îngheţului, vor apărea şi primii fulgi de nea pe creste. De-a lungul lunii, însă, rămânem cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit. Normal ar fi undeva spre 23 de grade la începutul lunii, 15 spre final. În privinţa ploilor, luna octombrie nu este o lună bogată în precipitaţii. Urmărește Partener TV și pe Google News
Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, un edil care este didicat comunității, așa cum spune mereu, un om dependent de oamenii care l-au ales, a făcut o scurtă radiografie pe care a intitulat-o: OPTIMISM TRANSFORMAT ÎN PESIMISM! „Într-o țară a tuturor posibilităților, în care excepțiile codului fiscal sunt de ordinul sutelor, unde mita pentru un singur om a ajuns echivalentul unui kilometru de asfalt cu șanțuri betonate pe ambele părți și podețe tubulare pentru acces în gospodării, nu mai putem vorbi despre optimism, ci mai degrabă despre dezastru și dezamăgire. Și pensiile speciale sunt o excepție. Cu pașii tot mai…
PSD spune că salariații cu venituri mici sunt protejați prin măsurile de echitate socială propuse, decizia Premierului Marcel Ciolacu de a crește salariul minim este o măsură care aduce echitate în rândul salariaților, vizându-i, în primul rând, pe angajații cu venituri mici din mediul privat, pentru că în acest sector sunt cei mai mulți cu acest nivel de salarizare. Astfel, pentru un număr total de 1,5 milioane de angajați, salariul minim brut crește cu 10%, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei, din luna octombrie. Asta înseamnă că în buzunarul fiecărui salariat din această categorie vor intra cu…
Strategia de acțiune a PSD Dâmbovița este în raport cu așteptările dâmbovițenilor și are întotdeauna la bază dialogul deschis cu fiecare comunitate în parte, pentru a identifica atât oportunitățile pentru dezvoltare cât și așteptările efective ale locuitorilor! ” Astfel, Echipa PSD Dâmbovița, în frunte cu președintele Corneliu Stefan, are în program întâlniri în fiecare localitate, atât pentru a prezenta planurile și realizările administrației, cât și pentru a purta discuții deschise despre planurile de viitor. Ieri a fost rândul comunelor din Zona Moreni: Valea Lungă, Gura Ocniței, Ocnița, Dărmănești, Vârfuri, Vișinești, Vlădeni, Iedera, I.L.Caragiale și Răzvad. În urma analizei, a reieșit…
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a transmis un mesaj dâmbovițenilor la împlinirea a trei ani de când dâmbovițenii l-au ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița. ” În colaborare cu fiecare dintre dumneavoastră, am inițiat și implementat proiecte deosebit importante pentru dezvoltarea județului nostru, dar am și deblocat o altă serie de investiții atât de necesare dâmbovițenilor. Am lucrat cu toții în ECHIPĂ pentru a transforma locul în care trăim. Împreună producem schimbările necesare și tot împreună lucrăm pentru a face din județul Dâmbovița un loc mai bun pentru toți. Sunt mândru de munca noastră și vă sunt…
Bulevardul Libertății din Târgoviște a intrat în plin proces de modernizare, noile investiții vor schimba zona centrală a orașului. Se lucrează concomitent pe alte șapte străzi, respectiv: Calea Câmpulung, Pârvan Popescu, Liniștei, Fructelor, Bulevardul Independenței, Calea București sau Ilfovului. De asemenea, edilul îi asigură pe târgovișteni că toate șantierele vor fi închise, cu recepția lucrărilor, până la finalul anului. Bulevardul Libertății face parte dintr-un proiect finanțat prin Programul Anghel Saligny. Bulevardul Libertății este unul din bulevardele importante din municipiul Târgoviște, se lucrează în momentul de față la trotuare. Va intra și strada în reabilitare și, cu siguranță, anul acesta se…
Două cutremure au avut loc în această dimineață, în ziua de 28 Septembrie 2023 la ora 02:03:25 (ora locală a României) s-a produs în BANAT, TIMIS un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.3, la adâncimea de 6.4km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 21km SE de Timisoara, 51km NV de Resita, 60km S de Arad, 89km E de Zrenjanin. Cel de-al doilea seism a avut loc în ziua de 28 Septembrie 2023 la ora 03:02:53 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.5, la adâncimea de 90.1km. Cutremurul s-a…
Campanie de mesaje false în numele ANAF, prin care se solicită achitarea impozitului aferent anului 2022. „Vă informăm că am fost înștiințați de către contribuabili că au primit mesaje false în numele ANAF, transmise de la adresa „Serviciul fiscal: fiscal_anaf@testandlearn.ro”, prin care sunt avertizați că nu au finalizat plata impozitului pentru anul 2022 și că „vor fi sancționați cu amenda de 2.575 lei, dacă nu efectuează plata în decurs de 48 de ore!”, a transmis ANAF Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparține instituției, iar documentul conține exprimări nespecifice comunicărilor ANAF. Atragem atenția,…
Programul Rabla Local 2, Ministerul Mediului va lansa o nouă ediție a Programului Rabla Local, după ce doar 30.000 de proprietari auto s-au înscris în prima ediție a programului derulat împreună cu primăriile. Lansat pe 31 iulie și prelungit cu o lună, până vineri 29 septembrie, Programul Rabla Local a asigurat fonduri pentru casarea a 100.000 de mașini vechi și fără obligația șoferilor să cumpere un autovehicul nou așa cum funcționează Programele Rabla Clasic și Rabla Plus. Ministrul Mediului Mircea Fechet a precizat că un nou program Rabla Local va fi lansat până la sfârșitul anului, iar voucherul pe care îl…
Prognoza meteo pentru joi, 28 septembrie 2023, sunt anunțate ușoare precipitații în sud și sud-estul țării, unde se vor înregistra și înnorări temporare. Cerul o să se mențină mai mult senin pe parcursul zilei în restul României, în timp ce vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări de scurtă durată în sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 29 de grade Celsius, în timp ce temperaturile minime se vor situa între 2 și 4 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 18 – 19 grade Celsius pe litoral. În primele ore și…
Alegerea pieselor auto potrivite pentru vehiculul tău poate fi o sarcină importantă și uneori complicată. Indiferent dacă trebuie să înlocuiești o piesă uzată sau să faci o îmbunătățire, este esențial să știi cum să alegi piesele potrivite pentru a asigura siguranța și performanța mașinii tale. În acest articol, vom explora câteva sfaturi practice pentru a te ajuta să alegi piesele auto corespunzătoare. 1. Identifică piesa necesară Începe prin a identifica piesa exactă de care ai nevoie. Aceasta poate fi o piesă de înlocuire sau o piesă pentru o îmbunătățire. Asigură-te că cunoști numele corect al piesei și specificațiile corespunzătoare. 2.…
În urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pe numele unui tânăr de 19 ani, din Cazaci, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița, inițial, la data de 25 septembrie a.c., fiind reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță. Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., prin forțarea ușii de acces, bănuitul ar fi pătruns în…
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un bărbat de 27 de ani, din comuna Mănești, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cel în cauză este cercetat într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, la data de 25 septembrie a.c., fiind reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Bărbatul este bănuit că, la data…
A avut loc ședința ordinară a Colegiului Prefectural, în cadrul căreia s-au punctat, potrivit ordinii de zi, următoarele: Urmărește Partener TV și pe Google News
Astăzi, 26 septembrie a.c., în jurul orei 18:33, polițiștii din cadrul Secției nr. 12 Poliție Rurală Tărtașești au fost sesizați de către o femeie de 40 de ani, din Crevedia, cu privire la faptul că, la data de 26 august a.c., fiul sau, Mertan Valentin Florentin, în vârstă de 12 ani, a plecat voluntar de la domiciliu spre școală, fără a mai reveni. Acesta are următoarele semnalmente: 1,45 – 1,50 m, constituție astenică, brunet, păr scurt, ochi căprui. La momentul plecării, minorul era îmbrăcat cu blugi albaștri, tricou alb, bluză de trening și șapcă de culoare neagră, fiind încălțat cu…
A avut loc, la sediul Instituției Prefectului, ședința festivă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, Prefectul Claudia Gilia a subliniat importanța parteneriatului încheiat între instituție și pensionari, exprimându-și aprecierea față de buna colaborare cu seniorii județului nostru: ”În ajunul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice am avut plăcerea să transmitem un mesaj de suflet seniorilor noștri în cadrul Comitetului Consultativ pentru Pensionari și Persoanele Vârstnice, organizat la nivelul Instituției Prefectului. Nu este ușor să fii pensionar în această perioadă încercată de multe crize și neajunsuri. Discut foarte des cu persoane vârstnice și, de fiecare…
Dacă ai diabet, știi cât de important este să îți monitorizezi glicemia și să îți adaptezi alimentația și stilul de viață la nevoile organismului tău. Dar știai că există și alte modalități de a preveni complicațiile și de a îți îmbunătăți calitatea vieții? Îți vom prezenta câteva sugestii de care ar trebui să ții cont dacă ai diabet, pentru că te pot ajuta să te simți mai bine. Măsoară regulat glicemia Pentru a măsura glicemia ai nevoie de un dispozitiv special pentru diabet, numit glucometru, care îți arată valoarea glicemiei în miligrame pe decilitru (mg/dl) sau în milimoli pe litru…
Iritațiile pielii la bebeluși sunt o problemă frecventă și neplăcută, care poate afecta calitatea vieții micuților și a părinților lor. Iritațiile pot avea diverse cauze, de la alergii, la infecții, la factori de mediu. Îți vom prezenta câteva sfaturi și recomandări pentru a preveni și trata iritațiile pielii la bebeluși. Ce sunt iritațiile pielii la bebeluși? Când vine vorba despre iritatii cutanate iritatie piele bebeluși, ne referim la inflamații ale epidermei, care se manifestă prin roșeață, mâncărime, uscăciune, descuamare sau vezicule. Iritațiile pot apărea pe orice zonă a corpului, dar cele mai frecvente sunt cele de la nivelul scutecului, al…
Vrei să îți cumperi o rochie nouă, dar nu știi care ți se potrivește cel mai bine? Multe femei se confruntă cu această dilemă atunci când vor să își reînnoiască garderoba sau să se pregătească pentru un eveniment special. De aceea, am pregătit pentru tine un ghid simplu și practic care te va ajuta să alegi rochia de la LocaPica Fashion potrivită pentru silueta ta. Fie că ai o siluetă clepsidră, triunghi inversat, pară sau măr, aici vei găsi aici rochia ideală pentru tine! Rochie LocaPica pentru silueta clepsidră Dacă ai o siluetă clepsidră, adică umerii și șoldurile aproximativ la…
Atunci când vine vorba de amenajarea unui spațiu exterior, respectiv de transformarea acestuia într-un loc elegant și durabil, poți apela la doi dintre aliații de neînlocuit: piatra decorativă și dalele de pavaj. Sunt două elemente cu ajutorul cărora îți poți amenaja grădina într-un mod cu totul deosebit, două elemente care îți pot transforma curtea, grădina sau terasa într-un spațiu rafinat. Cum faci alegerile potrivite în acest sens și cum poți integra aceste elemente în designul peisagistic, dar și de ce să alegi tocmai aceste elemente pentru amenajarea grădinii tale vei afla din acest articol. Cum faci alegerile potrivite? Pentru a…
Dacă ai în plan amenajarea sau modernizarea unui teren de sport, trebuie să iei în calcul un element esențial care aduce beneficii semnificative – gazonul artificial multisport. Gazonul artificial multisport a câștigat o popularitate tot mai mare în ultimii ani, devenind o opțiune preferată pentru construirea și amenajarea terenurilor sportive în întreaga lume. Motivul din spatele acestei creșteri de popularitate constă într-o serie de avantaje pe care această tehnologie o aduce în domeniul sportului și amenajărilor bazelor sportive, unul dintre cele mai importante aspecte fiind cel care ține de siguranța sportivilor. În acest articol, vom explora în detaliu motivele pentru…
Produsele naturiste sau suplimentele alimentare au cunoscut o creștere semnificativă în popularitate în ultimele decenii, devenind alternative naturale din ce în ce mai căutate pentru îmbunătățirea stării de sănătate și pentru menținerea echilibrului interior. Această creștere se datorează înțelegerii tot mai profunde a importanței unei abordări preventive și a dorinței de a ne îngriji corpul și mintea într-un mod natural. În acest sens, este esențial să facem alegeri informate, care să ne susțină cu adevărate starea generală de bine și să promoveze un stil de viață sănătos. Identificarea propriilor nevoie legate de sănătate Primul pas esențial în alegerea suplimentelor alimentare…
Ai adesea senzația că garderoba ta are nevoie de o revigorare? Te simți inspirat să-ți reinventezi stilul și să aduci un suflu nou în colecția ta de îmbrăcăminte? Moda este o formă de artă vie, iar garderoba ta este paleta ta personală. Când vine vorba de a-ți reflecta personalitatea și a-ți îmbunătăți stilul, Trends by Adina Buzatu este alegerea perfectă. Această colecție unică te încurajează să îți reinventezi ținutele, oferindu-ți un amalgam de stiluri, texturi și culori. Află cum poți să îți înnoiești garderoba cu această colecție uimitoare! Gamă variată de articole vestimentare pentru bărbații cu stil – alege calitatea…
Te-ai săturat de procedurile regulate de epilare sau pur și simplu visezi la o piele catifelată și fără fire de păr? Epilarea definitivă cu laser este soluția modernă la care poți apela. Tehnologia avansează rapid, iar acum ai opțiunea de a spune adio firelor de păr nedorite pe termen lung. Află cum funcționează această metodă și ce beneficii aduce pentru o piele netedă și frumoasă. Cum funcționează epilarea definitivă cu laser? Procedura de epilare definitiva laser este un proces în care impulsuri laser sunt folosite pentru a distruge foliculii de păr, împiedicându-i să mai crească ulterior. Practic, aceste impulsuri laser…
Copiii cresc într-un ritm foarte rapid, motiv pentru care poate fi dificil pentru părinți să le achiziționeze o bicicletă de dimensiune potrivită, dar care să fie folosită o perioadă îndelungată de timp. Indiferent dacă doriți să îi cumpărați copilului o bicicletă pentru a face mișcare în aer liber, pentru a merge alături de întreaga familie în plimbări lungi în natură sau pentru a merge cu bicicleta la școală în loc să folosească transportul public, cel mai important este ca bicicleta să îi asigure tot confortul de care are nevoie. Cu cât copilul se simte mai confortabil atunci când merge pe…
Dacă ai nevoie de bani urgent și un laptop de care te poți lipsi o perioadă, poți rezolva problema în numai câteva minute apelând la o agenție de amanet de încredere. În prezent, amanetarea laptopului este o soluție simplă și avantajoasă la care apeleaza tot mai mulți oameni, așa că nu ar trebui să ai rețineri în a face și tu acest lucru. Continuă să citești pentru a afla cum poți să îți transformi laptopul într-un bun de valoare, fără să renunți la el. Ce implică amanetarea unui laptop? Ducând un laptop amanet la o firmă specializată în acest gen…
Pastele sunt cele mai populare, ieftine și accesibile alimente. Dar, cu toate acestea, cu o abordare corectă, produce mâncăruri de cea mai bună calitate și cu o aromă excelentă. Motivul? Pentru că pot fi asortate cu atât de multe ingrediente diferite! Poate fi vorba de cele mai comune roșii, ierburi sau ulei de măsline, dar și trufe exotice, anșoa, creveți, midii, șuncă, brânzeturi moi sau tari. De ce sunt pastele preferate de toată lumea Ești un mare fan al pastelor? Ei bine, toată lumea are un loc special în inima lor pentru acest fel delicios de mâncare. Fie că este…
„E toamnă iar pe străziA mai trecut aproape un anPe un perete un calendarÎți spune că e toamnă iar.” Aşa cum a obişnuit deja publicul, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, promovează valorile autentice şi încearcă să menţină vie amintirea unor personalităţi care au scris istorie în domeniul artistic. Este şi cazul iubitei interprete de muzică uşoară Laura Stoica, târgovișteancă, personalitate multivalentă, a cărei voce s-a remarcat atât pe scenele din ţară cât şi din străinătate. Astfel, pe data de 10 octombrie 2023, începând cu ora 18:00, la Casa Tineretului (Clubul Studenților)din Târgoviște va avea loc spectacolul „In…
Sub genericul „Timpuri și Anotimpuri”, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vă invită duminică, 1 octombrie 2023, ora 10:30, la un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice și Zilei Mondiale a Educației, ce va avea loc la Casa Atelier Gravor „Gabriel Popescu” din Vulcana – Pandele. Înalta prețuire a regelui Carol I față de artistul Gabriel Popescu îl determină în anul 1908 pe ministrul Instrucțiuni Publice Spiru Haret să-l cheme pentru a suplini o catedră de desen la Școala de Belle Arte din București. Se împlinea astfel destinul său, de artist și profesor, dăruindu-se cu…
Incendiu de vegetație uscată în satul Bălteni, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea focului. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit Detașamentul Titu și Garda de intervenție Răcari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii echipajelor la locul intervenției, acestea au constatat faptul că incendiul se manifestq pe o suprafața de aproximativ 2000 mp. S-a acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Urmărește Partener TV și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu spune că a decis, așadar, să își asume răspunderea în Parlament pe un pachet de măsuri care vizează stoparea risipei bugetare, lupta împotriva evaziunii și reașezarea sistemului fiscal pe baze echitabile. „Sunt decizii pe care le discutăm de luni întregi, timp în care am organizat consultări cu toți partenerii sociali – sindicate, patronate, ONG-uri, dar și cu administrația locală. O bună parte dintre propunerile lor se regăsesc acum în acest proiect, fiindcă acesta cred că este rolul dialogului public real și cinstit. Am decis, cu orice risc de imagine publică, să spun adevărul. Toți consultanții politici m-au…
Evenimentul cultural-educațional : SFÂNTUL VOIEVOD NEAGOE BASARAB, REPER PESTE TIMP DE CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, a fost organizat de Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon. În cadrul evenimentului educațional, destinat popularizării vieții și activității Sf. Voievod Basarab, a avut loc şi un recital muzical. Alãturi de Corul Seminarului Teologic, dirijor: Cazan Ciprian Florinel şi Grupul Coral ,,Canta Angeli” al Colegiului Național ,,Constantin Cantacuzino”, dirijor: Mãdãlina Ionescu, elevii Liceului de Artă ,,Bălașa Doamna” din Târgoviște au încântat publicul cu lucrãri celebre aparținând compozitorilor N. Baklanova, J. Massenet, J. S. Bach.…
Folosiți numărul de urgență 112, doar în cazuri reale de urgență! În perioada 19 iunie – 31 august 2023, Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și structurile teritoriale de analiză și prevenire a criminalității, a derulat, la nivel național, campania de conștientizare în rândul beneficiarilor minori și adulți cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților, intitulată : „Apelul fals la 112 pune vieți în pericol! Sună responsabil!” În cadrul acesteia au fost organizate activități preventive care au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța utilizării responsabile…
Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), continuă controalele în unitățile autorizate să deruleze activități cu medicamente stupefiante și psihotrope. Colaborarea cu instituțiile abilitate în desfășurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate. Încă din data de 18 septembrie a.c., inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalității eliberării medicamentelor care conțin oxicodonă și fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unități farmaceutice (farmacii) care efectuează operațiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea…
COD GALBEN de VÂNT în tot județul Dâmbovița, Administrația Națională de Meteorologie a emis un mesaj valabil și pentru județul nostru, se vor semnala fenomene ce vizează intensificări ale vântului. Miercuri 27 septembrie, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55…65 km/h. Reamintim faptul că, în condiții de vânt puternic, folosirea focului deschis în gospodării este foarte periculoasă, fiind interzisă. Vântul poate propaga focul, într-un timp foarte scurt, la clădiri, depozite, păduri, rețele de electricitate etc. Pentru a preveni incendiile, nu trebuie aruncate resturi de țigară sau bețe de chibrit aproape de căpițele de fân sau de locurile în…
PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚI DE DROGURI, la data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Târgoviște și în alte 3 localități din județul Dâmbovița, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc. Din cercetări a reieșit că, în perioada august – septembrie 2023, trei bănuiți ar fi comercializat, în mod repetat, în municipiul Târgoviște, inclusiv către tineri din școli și licee, cantități de canabis, cu 50 de lei pentru un gram. De…
IPJ Dâmbovița: În zilele de miercuri și vineri au fost înregistrate cele mai multe accidente rutiere
IPJ Dâmbovița ne informează că din situaţia statistică a reieşit faptul că în zilele de miercuri și vineri au fost înregistrate cele mai multe accidente rutiere, iar raportat la intervalul orar, accidentele s-au produs cu precădere între 12:00-13:00 (9,27% din total). Polițiștii dâmbovițeni au constatat că în primele opt luni, a crescut alarmant numărul șoferilor care conduc mașinile sub influența alcoolului și sub influența unor substanțe psihoactive. Un lucru este îmbucurător, datorită prezenţei active a poliţiştilor în stradă, la nivelul județului Dâmbovița, în primele 8 luni ale acestui an, se înregistrează un trend descendent în ceea ce privește accidentele de…
260 de percheziții sunt în desfășurare, la acest moment, în cadrul unei ample operațiuni, Poliția Română și procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 50 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de droguri, trafic de persoane și de minori, exploatarea persoanelor vulnerabile, pornografie infantilă, trafic de migranți și criminalitate informatică. În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, polițiștii, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., vor pune în executare peste 260 de mandate de percheziție domiciliară și 250 de mandate de aducere. Astfel, sunt desfășurate 37 de acțiuni operative pe linia combaterii traficului de droguri,…
PSD dă o veste bună pentru toți fermierii eligibili că vor primi 3000 de euro/1000 mp cultivați cu tomate în spații protejate. Până la finalul săptămânii, banii vor fi virați către Direcțiile Agricole Județene pentru a fi distribuiți în conturile beneficiarilor. Așa cum am promis fermierilor, am suplimentat bugetul acestui program pentru a ne asigura că toți beneficiarii eligibili vor primi sumele cuvenite. „Continuăm și îmbunătățim Programul de cultivare a legumelor în spații protejate. Avem alocată în PNS suma de 170 de milioane de euro destinați tinerilor fermieri, sume care pot fi folosite pentru dezvoltarea sistemelor de încălzire în sere…
Forța PSD Dâmbovița stă în fiecare membru al organizațiilor locale, prin intermediul întâlnirilor pe care le are PSD Dâmbovița în această perioadă, se culeg informații despre fiecare comunitate în parte, „la firul ierbii”, asigurându-se că înțelege preocupările cetățenilor, pentru a le răspunde prin măsuri și proiecte adecvate așteptărilor. ” Ieri a fost rândul comunelor Mănești, Dragomirești, Raciu și Lucieni, unde Echipa PSD Dâmbovița s-a deplasat în formulă extinsă. Politica se face pentru oamenii datorită cărora ocupăm funcțiile administrative și politice de astăzi. Alegerile din 2024, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, vor fi momentul în care dâmbovițenii trag linie și vor…
În lumea financiară digitală, accesarea unui credit online reprezintă o metodă eficientă de a obține rapid resursele financiare necesare. Indiferent dacă aveți nevoie de bani pentru a acoperi nevoi neprevăzute sau pentru a face investiții majore, un credit online rapid poate fi un adevărat salvator. Cu toate acestea, este important de menționat că obținerea unui astfel de credit nu este mereu o sarcină ușoară. Reușita în această direcție necesită cercetare, dedicare și efort pentru a identifica creditorul adecvat și pentru a negocia cele mai favorabile condiții. Pentru a vă facilita acest proces, vă prezentăm mai jos câteva sfaturi și strategii…
Cutremure în lanț, s-au produs în ultimele 12 ore, în zonele Vrancea și Gorj, în ziua de 23 Septembrie 2023 la ora 21:51:09 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.8, la adâncimea de 88.6km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 47km V de Focsani, 62km N de Buzau, 65km E de Sfantu-Gheorghe, 75km E de Brasov, 92km NE de Ploiesti. În ziua de 24 Septembrie 2023 la ora 05:18:49 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la…
Vremea în toată țara pe 24 septembrie 2023, în majoritatea regiunilor, vremea se va menține mult mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an,
Scumpirile au lovit în plin buzunarul românilor, afectându-i în mai multe moduri. Dincolo de creșterea prețurilor la alimente și utilități, una dintre cele mai simțite modificări a fost în domeniul transporturilor. Romanii au resimțit o creștere semnificativă a costurilor asociate deținerii și utilizării mașinilor personale. Printre efectele notabile ale scumpirilor s-a numărat și creșterea semnificativă a prețurilor asigurărilor auto obligatorii (RCA). Acest aspect a pus presiune asupra bugetelor deja încărcate ale șoferilor, forțându-i să caute soluții mai accesibile pentru a-și proteja vehiculele. În contextul acestor schimbări, mulți români au început să caute alternative mai economice pentru asigurările RCA. Aceasta a…
Voineștiul este o comună etalon: Echipa PSD Voinești este pregătită pentru alegerile din 2024, președintele Corneliu Ștefan spune că este una dintre cele mai puternice organizații social-democrate din județul Dâmbovița. Puternică și serioasă, organizația PSD Voinești a avut rezultate mai mult decât bune! De peste 10 ani ECHIPA de aici a obținut între 70% și 90% din voturile locuitorilor comunei, un procent care demonstrează, în primul rând, eficiența administrativă a primarul independent Gabriel Dănuț Sandu și a viceprimarului Constantin Popa, oameni susținuți de PSD DÂMBOVIȚA. „Din cei 74 de km de drumuri ai comunei, 64 sunt asfaltați și, în ultimii…
VICTORIE! Chindia Târgoviște – CSC Dumbrăvița, scor 4-0, pe teren propriu Chindia a reușit scorul etapei. CSC Dumbrăvița a cedat cu scorul de 0-4 pe stadionul de lângă Turnul Chindiei, cel mai dur eșec suferit de echipa lui Cosmin Stan de aproape 11 luni.Timișenii au avut un start bun de meci la Târgoviște, în etapa a 7-a a Ligii 2, dar apoi au devenit tot mai slabi odată cu minutele scurse. În contextul jocului rezultatelor din această etapă, CSC Dumbrăvița a rămas momentan pe 5, cu 11 puncte, putând fi depășită doar de CSM Slatina, dacă aceasta câștigă luni, la…
Beneficiari sunt aproximativ 410.000 de copii și elevi din medii vulnerabile, iar banii vin de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cine primește tichetele educaționale de 500 de lei în anul școlar 2023-2024? 1. Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, înscrişi în învăţământul de stat 2. Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar, înscrişi în învăţământul de stat primar, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare 3. Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat gimnazial, înscrişi în învăţământul de stat gimnazial Venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui…
Echinocțiul de toamnă: Oficial a început toamna astronomică, astăzi la ora 9: 50, doar astăzi, ziua este egală cu noaptea, de mâine, nopțile devin mai lungi, zilele mai scurte și mai reci . Astăzi,soarele traversează ecuatorul ceresc,trecând din emisfera nordică,în cea sudică,fenomen numit Echinocțiul de toamnă, Astăzi,ziua și noaptea sunt egale în orice loc pe pământ, ulterior,ziua se va micșora,iar noaptea va crește. Există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi echinocţiul de toamnă. Echinocțiul de toamnă va avea loc în 2024 și 2025 pe 22 septembrie, apoi în 2026 și 2027 pe 23 septembrie, urmând să revină pe…
23 septembrie, Ziua Internaţională împotriva Exploatării Sexuale şi Traficului Femeilor şi Copiilor, Organizația Internațională a Muncii estimează că aproape un milion de persoane sunt traficate în fiecare an în scopul exploatării sexuale, 98% din numărul victimelor fiind reprezentat de femei și fete. Pentru Ministerul Familiei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturile Copilului şi Adopţie și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse este o prioritate prevenirea cazurilor de trafic și violență. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse desfasoara în prezent o Campanie Națională de informare și consiliere a tinerilor din sistemul de protecție cu vârste de peste 17 ani, asupra drepturilor…
TROFEUL Festivalului Dolănescu a fost câștigat de Vasiloiu Alexandra, din Doicești, județul Dâmbovița, Gala Festivalului a fost un adevărat regal . Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul de Cultură, cinstește memoria regretatului artist, prin organizarea Festivalului-Concurs ce îi poartă numele. Vineri seară s-a tras cortina peste ediția a IX-a, iar emoțiile concurenților au luat sfârșit. În cadrul Galei Laureaților au fost desemnați câștigătorii anului 2023, cărora le adresăm felicitări! Aceștia sunt: TROFEUL FESTIVALULUI – Vasiloiu Alexandra, 17 ani, localitatea Doicești, județul Dâmbovița Premiul I – Cochirleanu Flavia, 18 ani, localitatea Gălbinași, județul Buzău Premiul II – Gandore Delia, 20 ani, localitatea…
Razie de amploare în tot județul Dâmbovița, vineri, 22 septembrie a.c., în intervalul orar 16:00-21:00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulație. Și astăzi dar și duminică se acționează cu efective mărite în tot județul Dâmbovița În cele cinci ore de acțiune, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 190 de sancțiuni contravenționale, dintre care 108 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 31 pentru neoportun centurii de siguranță. Ca măsura complementară, poliţiştii au reținut 11 permise de conducere ( 7 pentru…
PSD ACȚIONEAZĂ CATEGORIC împotriva drogurilor și a traficanților. După legea Anastasia, parlamentarii PSD vin cu o inițiativă de sancționare și mai dură a traficului și consumului de droguri, susținută fără rezerve de conducerea social-democraților. Prevederi esențiale: 1) Șoferul drogat sau băut va primi o INTERDICIȚIE de a conduce vehicule pentru 10 ani. 2) PEDEPSE MAJORATE pentru finanțarea traficului și consumului de substanțe psihoactive. 3) Tot ce are legătură cu drogurile – produse, aparatură, banii, bani sau orice bunuri dobândite prin valorificare – vor fi confiscate. 4) Circumstanțe agravante în cazul folosirii minorilor pentru derularea de operațiuni cu droguri. 5) Administrarea…
IMPORTANT ! ACȚIUNE DE COLECTARE DEȘEURI PERICULOASE, ÎN TÂRGOVIȘTE, Primăria Târgoviște și operatorul de salubritate „Supercom” organizează, sâmbătă, 23 septembrie, o acțiune de colectare a deșeurilor periculoase rezultate din deșeurile menajere, pe raza municipiului. Au fost organizate șapte puncte de colectare, din care se vor prelua deșeurile periculoase aduse de cetățeni prin aport voluntar, astfel: – Cartierul „Matei Basarab” – insula ecologică situată pe strada Prutului, interval orar 08.00-09.00; – Cartierul „Radu cel Mare” – platforma de precolectare situată în proximitatea pieței „Aurora”, interval orar 09.00-10.00; – Cartierul „Constantin Brâncoveanu” – platforma de precolectare situată în incinta pieței „2 Brazi”,…
A avut loc prima seară a Festivalului Dolănescu la Târgoviște, folclorul românesc, acest bogat tezaur, l-a dat României pe marele artist Ion Dolănescu, în memoria căruia, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, împreună cu Fundaţia Culturală „Ion Dolănescu” organizează, an de an, Festivalul-Concurs Național ce îi poartă numele. Prima seară a ediției a IX-a, dedicată concursului, s-a încheiat. Pe scenă au urcat și ne-au încântat cu prestațiile lor artistice tineri din toate colțurile țării, pregătiți să își demonstreze talentul în fața unui juriu exigent, alcătuit din personalități marcante ale sferei folclorice: Elise Stan – președinte, Ileana Vieru –…
A fost inaugurat terenul de sport multifuncțional care deservește atât elevii Școlii Ghirdoveni cât și cetățenii localității I.L.Caragiale, care doresc să-l folosea în diferite activități sportive. Elevii și tinerii din comuna I.L. Caragiale au la dispoziție,un teren de sport multifuncțional, locul perfect unde se pot desfășura partide de fotbal, tenis, volei și alte sporturi de echipă. Pe lângă faptul că, prin mișcare, vor avea grijă de sănătatea lor, noul teren de sport construit de primăria condusă de Adrian Năstase le oferă tinerilor din I.L. Caragiale oportunitatea de a-și petrece timpul în aer liber, departe de telefoane și PC-uri. „La inaugurarea…
Au debutat lucrările prin care 64 de străzi și 55 de parcări din municipiul Târgoviște vor beneficia de un sistem nou și modern de iluminat public, cu o valoare de 5.000.000 lei, investiția vizează în principal scăderea consumului anual de energie primară în iluminat public cu aproximativ 60%. Lungimea rețelei modernizate în cadrul proiectului este de 55685 m și se propune instalarea unui număr de 1805 aparate de iluminat cu LED, integrate într-un sistem de telegestiune beneficiind de comunicație wireless la nivel de aparat de iluminat. Suma necesară este nerambursabilă și a fost obținută în cadrul axei ”Iluminat Public…
Luptătorii antitero de la Jandarmeria Dâmbovița, sunt vicecampioni la Olimpiada echipelor de intervenție antiteroristă, astăzi, 22 septembrie a.c., prim-adjunctul inspectorului general și Șeful Statului Major al Jandarmeriei Române, general de brigadă Liviu UZLĂU, a înmânat premiile câștigătorilor Olimpiadei echipelor de intervenție antiteroristă. Competiția s-a desfășurat în perioada 18 -22 septembrie a.c. la Centrul de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, județul Dâmbovița. După o pregătire intensă și constantă echipa Jandarmeriei Dâmbovița s-a clasat pe locul secund pe podium, la ce-a de-a patra ediție a Olimpiadei. Pe primul loc s-au clasat luptătorii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, iar pe…
Vă informăm că se va întrerupe furnizarea apei potabile în următoarele localități, pentru lucrări de igienizare la bazinul de stocare apă potabilă, după cum urmează: De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asiguram că echipele noastre depun toate eforturile necesare…
O NOUĂ MĂSURĂ DE SPRIJIN, MARCA PSD: Tichete educaționale de 500 de lei pentru preșcolari și elevi, cererile se depun până în 5 octombrie 2023. Beneficiari sunt aproximativ 410.000 de copii și elevi din medii vulnerabile, iar banii vin de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Cine primește tichetele educaționale de 500 de lei în anul școlar 2023-2024? 1. Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat preşcolar, înscrişi în învăţământul de stat 2. Copiii dezavantajaţi din învăţământul de stat primar, înscrişi în învăţământul de stat primar, care îndeplinesc criteriile de venit stabilite în Programul naţional de rechizite şcolare 3. Copiii dezavantajaţi…
Vă informăm că astăzi, 21.09.2023, începând cu ora 19.30, se vor efectua lucrări de intervenție pe Bd. Mircea cel Bătrân, pentru remedierea unei conducte de apă avariată. Va fi afectată a doua bandă de circulație, imediat după trecerea de pietoni semaforizată (zona BCR). După intervenție, terenul va fi adus la starea inițială prin asfaltarea drumului până cel târziu mâine, 22.09.2023, în jurul orelor 15.00. Vă aducem la cunoștință că această intervenție nu va afecta furnizarea apei potabile. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestor…
Cei doi patroni ai stației GPL de la Crevedia, rămân în arest preventiv, marți, judecătorii Tribunalului Municipiului București, care au respins contestația acestora. Decizia este definitivă. Judecătoria Sectorului 5 a decis, în 6 septembrie, plasarea sub arest preventiv pentru 30 de zile a celor doi patroni, aceștia au contestat decizia. Patronii stației GPL de la Crevedia sunt cercetați pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Procurorii au pus sechestru pe zeci de imobile și 15 conturi bancare ale patronilor și ale firmei. Urmărește Partener TV și pe Google News
Au început repetițiile pentru Festivalul-Concurs Național „Ion Dolănescu” 2023, ediția a IX-a, concurenții cu emoții mari, veniți din toate colțurile țării, pun la punct detaliile pentru concursul ce va avea loc joi, 21 septembrie 2023, la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 17:00. Pregătiți și plini de voie bună, finaliștii ediției de anul acesta așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu publicul dâmbovițean. Vă invităm așadar, în zilele de 21 și 22 septembrie 2023 la Casa de Cultură a Sindicatelor, pentru cea de-a IX-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Ion Dolănescu”. Urmărește Partener TV și pe Google News
Sala de sport va avea o tribună de 180 de locuri, suprafața sportivă dimensionată pentru jocurile de handbal (şi va cuprinde şi tuşe trasate pentru baschet, tenis, volei) cu suprafața de gardă aferentă, va dispune de vestiare (separate pe sexe/echipe) dotate cu dușuri şi grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi motorii). Au fost prevăzute vestiare pentru instructori/arbitri şi un cabinet de prim ajutor. Organizarea vestiarelor s-a făcut în regim filtru, separând-se circulațiile de acces în vestiare de cele de acces la terenul de sport. Se vor realiza amenajări exterioare care vor consta în alei pietonale, alei auto, parcări și…
Teatrul Tony Bulandra Târgovişte a pregătit Turneul „Argonautas”, după cum știm, urmărind Teatrul târgoviștean urmărind prin acțiunile sale colaborarea dintre Orient și Occident, a realizat o coproducție româno-coreeană intitulată Argonautus, poveste care vorbește despre chemarea depărtărilor, despre raportarea la ideea de străin, de război și de limbi diferite, ce își găsesc concilierea prin simpla interacțiune interumană, bazată pe limbajul nonverbal și paraverbal. În acest sens, în ceea ce privește scenografia acestei producții, s-a mers pe ideea de non-costum, de transparență care poate căpăta orice formă, poate îngloba oricâte lumini și umbre. Coproducția Argonautus întreprinde, odată cu deschiderea stagiunii teatrale 2023…
Modernizarea DJ 714 Bolboci – Contur Lac Bolboci – Cheile Tătarului, este pe ultima sută de metri, investiția se realizează prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Consiliul Județean Dâmbovița a avut asigurată suma de 9.800.000 de lei, diferența până la valoarea totală a proiectului, 10.900.000 de lei, urmând a fi asigurată din bugetul propriu. Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan a făcut o vizită de lucru în zonă. „Datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița, au fost turnate două straturi de asfalt pe toată lungimea acestui tronson, 4,3 km, dar au mai fost realizate și: – 1,5 km fundații de parapet; -…
În inimile copiilor din întreaga lume, personajele din desene animate au ocupat întotdeauna un loc special. Ele ne-au adus bucurie, învățăminte și au creat amintiri de neuitat. Acum, la tablourilacomanda.ro vă aducem posibilitatea de a aduce aceste personaje îndrăgite direct în casa dvs. prin intermediul tablourilor canvas și afișelor imprimate cu celebrele personaje din desene animate. Vom explora în detaliu această lume magică și oferim o privire asupra modului în care tablourile canvas și afișele pot deveni cadouri de neuitat pentru copii. Universul Disney: O Sursă Infinită de Magie Disney este un nume care strălucește în lumea desenelor animate și…
PSD anunță fără rețineri: PROTEJĂM FERMIERII ROMÂNI – CEREALELE UCRAINIENE IMPORTATE NUMAI PE BAZĂ DE LICENȚĂ Niciun bob de cereale nu va fi importat în România în următoarele 30 de zile După această perioadă, importul se poate face doar pe bază de licență de export-import. ” Le mulțumesc fermierilor pentru încrederea și răbdarea de care au dat dovadă. Pentru protejarea lor și a producției românești, am pregătit un mecanism echilibrat și viabil! Alături de premierul Marcel Ciolacu am avut discuții cu premierul și ministrul ucrainean al Agriculturii, iar Ucraina a emis un act guvernamental prin care se permite exportul de…
Primăria Răcari: Aveți deșeuri voluminoase de care doriți să scăpați? În data de 24.09.2023, începând cu ora 8:00,
PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE BĂNUITE DE INFRACȚIUNI COMISE CU URMĂRI DEOSEBIT DE GRAVE.VIDEO
Până pe 1 octombrie,școlile trebuie să comunice elevilor și părinților când sunt ”Școala altfel”, „Săptămâna verde” și vacanța mobilă din februarie
Trei cutremure au zguduit România,în această dimineață, ultimele două s-au produs la un interval de şapte minute, în judeţele Buzău şi Vrancea
Președintele CJ Dâmbovița,Corneliu Ștefan : Reforma fiscal-bugetară propusă de Marcel Ciolacu este un pas crucial făcut pentru stabilitatea financiară a țării
Prognoza meteo pentru miercuri, 20 septembrie 2023, vremea va fi călduroasă în majoritatea țării.
Pachetul de măsuri vizând reducerea cheltuielilor și de consolidare fiscală a fost publicat în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului de Finanțe, și îl poate consulta oricine dorește. Pe acest document, prim-ministrul Marcel Ciolacu își va asuma răspunderea în Parlament, după ce va fi adoptat în Guvern. Pachetul de măsuri fiscale urmărește trei mari coordonate esențiale: Diminuarea risipei banilor publici Impune mai multă echitate fiscală Suprataxarea viciilor și luxului ” Peste 600 de milioane de lei, prin reduceri de cheltuieli, estimăm a fi impactul bugetar pentru acest an! Pentru anul viitor estimăm un impact bugetar de 20 de miliarde de lei…
Produse cu denumirile unor mărci de renume, confiscate, jandarmii dâmbovițeni au depistat două persoane care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse contrafăcute în Târgul Anul Titu organizat weekend-ul trecut, în zona Hagioaica. În urma verificărilor efectuate asupra a doi bărbați, în vârstă de 20, respectiv 35 de ani, au fost găsite mai multe unelte de uz gospodăresc și parfumuri cu numele unor mărci de renume. Marfa a fost ridicată în vederea confiscării, pe bază de proces-verbal, iar celor în cauză li s-au întocmit actele de sesizare pentru “punerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică…
Jandarmul dâmbovițean, George Dragoș Dedu a obținut locul II la competiția de ciclism “Road Grand Tour – The Wall 2023″, ofițerul a confirmat nivelul pregătirii din acest sezon competițional și a obținut încă un rezultat notabil , clasându-se pe locul al II-lea la categoria master 2 (40 – 49 de ani). Concursul s-a desfășurat duminică, 17 septembrie a.c., având punctul de start și finish în orașul Pucioasa. Traseul cursei a tranzitat mai multe localități din județele Dâmbovița și Prahova, iar pe parcursul acestuia, între localitățile Sultanu și Provița, competitorii au întâmpinat “the wall”, una dintre cele mai dure cățărări din…
În județul Dâmbovița, polițiștii rutieri au acționat cu efective mărite, în cadrul acțiunii ,,Blocada”, poliţiştii dâmbovițeni acţionează permanent, în în mod activ și implicat, în misiunile preventive de depistare a factorilor criminogeni care pot pune în pericol siguranța comunității.*_ În zilele de 15 și 16 septembrie a.c., polițiștii au acționat pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, a situațiilor de risc și pentru combaterea consumului de droguri sau alcool la volan. Polițiștii rutieri au acționat cu efective mărite, în cadrul acțiunii cunoscută sub denumirea ,,Blocada”, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Scopul acțiunilor este de a preveni,…
Coliziune pe DN 72 A Priseaca, în această dimineață, 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în Priseaca. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că s-a produs o coliziune între două autoturisme conduse de un bărbat de 54 de ani și o femeie de 27 de ani, din Mănești. În urma impactului, nu au fost persoane rănite. Eveniment va fi protocolat ca tamponare. Urmărește Partener TV și pe Google News
Accident rutier grav pe DN 7 Lungulețu, o mamă și copilul ei au fost loviți de o mașină, duminică seară, 17 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe drumul național 7, în localitatea Lungulețu. VIDEO Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că doi pietoni, respectiv o femeie de 48 de ani și un copil de 9 ani, ar fi fost acroșați și accidentați de un autoturism condus de o femeie de 27 de ani, care s-ar fi deplasat din direcția București-Pitești. În urma impactului, minorul ar fi fost…
Astăzi, 18 septembrie, vremea va fi în general instabilă, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de nord-est și de vest a țării. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 13…16 grade. Cerul va fi temporar noros, iar cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara, vor fi perioade cu averse și posibil descărcări electrice. Vântul va fi în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va deveni slab. Târgoviște: 26 grade Celsius, Precipitații:…
Primăria Vulcana Pandele s-a alăturat acțiunii Let’s do it, România, Ziua Națională de Curățenie a fost marcată la Vulcana- Pandele printr-o acțiune de ecologizare a râului Vulcana între Podul Povarnă și strada Ion Cireașă. „Mulțumim elevilor și cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Vulcana-Pandele pentru implicare!Mulțumim tuturor celor peste 50 de voluntari care au ales să participe la această acțiune de ecologizare!”, a transmis Primăria Vulcana Pandele Urmărește Partener TV și pe Google News
A văzut moartea cu ochii, un bărbat s-a răsturnat cu mașina, astăzi de dimineață, în jurul orei 07:20, pompierii au fost solicitați în cazul unui eveniment rutier în localitatea Băleni-Sârbi. Pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj. La fața locului o persoană a fost evaluată de către echipajele medicale, ulterior refuzând transportul la spital. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Urmărește Partener TV și pe Google News
Echipajele de poliție au fost amenințate cu o sabie, de un individ, bărbatul a ajuns după gratii pentru 30 de zile, la data de 15 septembrie a.c., în jurul orei 00:26, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați de către o femeie, de 39 de ani, cu privire la faptul că are un conflict cu concubinul său. În urma deplasării la fața locului, respectiv în municipiul Târgoviște, polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care la vederea acestora ar fi devenit agresiv fizic și verbal. În timp ce polițiștii ar fi discutat cu persoana vătămată, bărbatul…
În zona Vrancea s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 4,2, la ora 09:16:01 (ora României), în ziua de 16.09.2023, 09:16:01, în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU, un cutremur mediu cu magnitudinea ML 4.2, la adâncimea de 130.7 km. Cutremurul s-a produs la 56km NV de Buzau, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 62km E de Brasov, 64km V de Focsani, 73km NE de Ploiești, potrivit INCDFP Foto: INCDFP Urmărește Partener TV și pe Google News
Atenționare meteo COD GALBEN de FURTUNI în tot județul Dâmbovița, valabilă în intervalul: 16 septembrie, ora 10:00 – 17 septembrie, ora 12:00. Sunt vizate perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50…60 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp. Urmărește Partener TV și pe Google News
Ziua de Curățenie Națională, în tot județul Dâmbovița se desfășoară acțiunile Let’s Do It, România!
În zilele de 21 și 22 septembrie 2023, va avea loc Festivalul – Concurs Naţional „Ion Dolănescu”, ediția a IX-a
Se vor înăspri regulile pentru eliberarea mai multe medicamente psihotrope
Acțiune informativ-preventivă în rândul cetățenilor aflați la Târgul Anual Titu organizat în zona Hagioaica
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 septembrie 2023, vremea va fi în general instabilă
Restricții suplimentare de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, începând cu data de miercuri, 13 septembrie
În perioada sezonului estival Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Dâmbovița a emis 6.888 pașapoarte electronice și 1015 pașapoarte temporare
Turistă accidentată, ajutată de jandarmii montani și salvamontiști dâmbovițeni
COD GALBEN de FURTUNI în tot județul Dâmbovița, 15 septembrie, ora 10 – 16 septembrie, ora 06.
PSD nu a întârziat să anunțe ca Guvernul Ciolacu va analiza situația prețurilor la carburanți și nu va ezita să adopte măsurile necesare, așa cum a mai făcut-o! Crește iarăși barilul pe piața internațională. Prețurile la pompă au început din nou să urce. România are în continuare al doilea cel mai mic preț din Uniunea Europeană pentru că a beneficiat de o exceptare temporară de la obligația de a actualiza acciza la carburanți în 2023, aplicând nivelul minim de accizare permis la nivelul UE. ” Într-adevăr, scumpirea benzinei și a motorinei nu este atât de mare deocamdată, dar poate crește…
Sprijin de urgență acordat fermierilor din sectorul vegetal, cu mari probleme în a-și valorifica producția din 2022, din cauza războiului din Ucraina și a importurilor de cereale. Sprijinul este de 2 lei pe litru pentru 50% din motorina folosită în lucrări agricole. De asemenea,Guvernul alocă 65 de milioane de lei în plus producătorilor înscriși în Programul ”Tomata”, unde există un record de beneficiari în acest an, peste 22.000. ” Și, am aprobat normele de aplicare pentru Programul INVESTALIM. Creștem, astfel, capacitatea de procesare a produselor agro-alimentare, ca să nu mai exportăm materie primă și să importăm alimente procesate în afara…
Aplicația INFOCONS te ajută să fii informat într-un mod simplu și rapid, este recomandat să mănânci cât mai multe alimente proaspete și cât mai puțin procesate. Însă aditivi sunt greu de eliminat complet din alimentație și nu joacă întotdeauna un rol negativ, mai ales dacă îi consumi cu moderație. De aceea, este important să le cunoști tipul, rolul și utilitatea în rețeta produsului pe care îl cumperi. Aplicația INFOCONS te ajută să fii informat într-un mod simplu și rapid. Conține un glosar al E-urilor în care poți căuta oricând ai întrebări, te notifică dacă produsul pe care îl scanezi conține…
Prognoza meteo pentru vineri, 15 septembrie 2023, vremea va fi în general instabilă și vor fi perioade cu averse și local pot apărea descărcări electrice. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse, local descărcări electrice și intensificări ale vântului ziua, în majoritatea zonelor, și seara doar în vest, sud și în centru. Izolat se vor acumula cantități semnificative de apă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 30 de grade Celsius, iar cele minime între 10 și 20 de grade Celsius. Târgoviște: 26 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 61%, Vânt: 10 km/h Urmărește Partener TV și…
ATENȚIE! Niciun tren nu va circula vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, ESTE GREVĂ de AVERTISMENT, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane și Federația Elcatel anunță opinia publică că vineri, 15 septembrie 2023, între orele 7:00 și 9:00, se va desfășura greva de avertisment decisă în forurile statutare ale celor doua organizații de sindicat. Cauzele principale care stau la baza asumării acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari din țară sunt lipsa contractelor colective de muncă, lipsa unei salarizări adecvate care să reflecte cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea fiecărei funcții în parte, lipsa bugetelor operaționale anuale pentru…
Operațiunea Hidra”, derulată în această dimineață de polițiștii și D.I.I.C.O.T , în data de 14 septembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 11 percheziții domiciliare, în municipiul București, în două cauze penale, pentru investigarea unor infracțiuni de trafic ilicit de droguri, punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul ilicit de droguri, precum și infracțiuni contra înfăptuirii justiției. ,,Operațiunea Hidra”, derulată în această dimineață, vizează adolescenți proveniți din familii cu importante posibilități materiale, care și-au desfășurat activitatea în București, precum și în stațiunile de pe litoralul Mării…
Începând după-amiază, vremea se schimbă, apar fenomene de instabilitate atmosferică, vorbim de ploi torențiale, care la nivel local pot fi însemnate cantitativ și pot cumula pe secvențe scurte de timp, valori de 20-30l/m². Vorbim și de intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50-60km/h și izolat, condiții de grindină, în mod deosebit în partea de vest, nord-vest, nord-centru, dar și în zona de munte.De la noapte, vorbim de fenomene de instabilitate și în partea de sud-sud-est a țării, dar rămânem pe un punct de vreme caldă. De menționat este faptul că temperaturile vor fi apropiate de 30° și duminică…
InfoCons vine în sprijinul cetățenilor cu Aplicația Gratuită InfoCons, ce cuprinde informații utile în 33 de limbi, unică la nivel international, dezvoltată independent și transparent și în strânsă legătură cu Programul de Informare la nivel internațional Consumers Protection , care iti pune la dispozitie : – Numerele utile și de urgență la nivel județean, national și international ce pot fi apelate și off-line regăsite în secțiunea SOS. Aplicația InfoCons cuprinde numerele pentru Urgențe, Ambulanță, Poliție, Pompieri, Protecția Consumatorului, Protecția Copilului etc. în secțiunea SOS – denumire pe care o poartă și butonul de pe prima pagină a aplicației – pe…
Astăzi este Ziua Pompierilor: Prefectul județului Dâmbovița a transmis un gând salvatorilor care se luptă cu focul și sunt în slujba cetățenilor. „Dragi salvatori, Vă transmit, astăzi, de Ziua Pompierilor din România, un mesaj de apreciere profundă pentru munca impresionantă și pentru devotamentul pe care îl puneți în slujba comunității. Cu toții am văzut că, la greu, sunteți în prima linie, riscându-vă, de cele mai multe ori, viețile. Mă înclin în fața curajului, devotamentului, disciplinei și a efortului pe care îl depuneți zi de zi. Toate acestea vă caracterizează și merită recunoștința mea și admirația neîngrădită pe care v-o port. …
Liceul Tehnologic Nr. 2 „Voievodul Mircea” din Târgoviște intră într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, ce va conduce la o reducere a consumului anual specific de energie de cel puțin 50%.Este cel mai mare proiect accesat de administrația locală târgovișteană pe capitolul infrastructură educațională. Proiectul pentru reabilitarea întregii unități de învățământ se va ridica la valoare de 9 milioanele de euro ce vizează toate corpurile de clădire. Corpul principal va beneficia de reabilitare printr-un proiect de consolidare pe risc seismic în valoare de 28 .000.000 de lei. Alte patru dintre imobilele liceului, cantina, două ateliere și sala de sport…
Au demarat lucrările de realizare a unui loc de joaca la Văcărești, este unul dintre proiectele semnate în asociere cu Consiliul Județean Dâmbovița, de către autoritățile locale..Un nou loc de joacă va prinde culoare la „Grădinița Băjești”. Un alt loc de joacă se va realiza și la Școala Bungetu „Mulțumim domnului președinte Corneliu Stefan pentru implicarea de care dă dovadă zilnic.”, a transmis primarul comunei Văcărești, Romică Stoica Urmărește Partener TV și pe Google News
Conducerea PSD Dâmbovița a făcut un bilanț de toamnă, în cadrul unei conferințe de presă, susținută de președintele PSD Dâmbovița- Corneliu Ștefan alături de secretarul executiv al partidului, Cristian Stan, vicepreședintele PSD Dâmbovița- Claudia Gilia, parlamentarii PSD Dâmboviţa și de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu Au fost trecute în revistă cele mai importante proiecte de la nivelul județului. Prin Programul Național Anghel Saligny, conducerea CJ Dâmbovița a reușit să obțină finanțare pentru 137 de proiecte în valoare totală de peste 1,37 miliarde lei, investiții care au un impact semnificativ asupra întregii comunități dâmbovițene. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu…
Metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial
ATENTIE!Școlile vor verifica venitul părinților pentru cererile de burse sociale prin platforma ANAF PatrimVen
Alertă alimentară! Un produs extrem de consumat este retras urgent din magazine după ce s-a dscoperit că este contaminat cu Listeria
Anul școlar 2023-2024 este organizat pe cinci module, cu cinci vacanţe, şi se va termina pe 21 iunie 2024
Explozia prețurilor la carburant , Guvernul ar putea reveni cu compensarea
PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE FURT CALIFICAT, prejudiciul cauzat este de aproximativ 68.000 de euro.VIDEO
Început de an școlar plin de emoții și bucurie: A fost inaugurată Școala nouă și ultramodernă de la Răzvad, pentru toți cei prezenți, prima zi de școală a însemnat un nou început de drum în săli de clasă, reabilitate și dotate cu cele mai moderne echipamente. Edilul Emanuel Spătaru nu a ezitat să spună că are o bucurie mare de a vedea atâtea zâmbete pe fețele copiilor care pășesc încrezători în cocheta școală. Școala Răzvad a fost reabilitată, modernizată și dotată la standarde europene printr-un proiect finanțat pe Programul Operațional Regional, Axa 10, prin ADR Sud Muntenia. A fost un…
Deschiderea noului an școlar la Văcărești, administrația locală a asigurat tuturor unităților școlare din comună tot strictul necesar. „Le urez părinților și copiilor noștri dragi un început de an școlar plin de succese, împliniri și momente deosebite! Să aveți parte de colaborare, învățare și aventuri minunate în acest nou an! Vă susținem din toată inima în această călătorie educațională. ” , a transmis primarul comunei Văcărești, Romică Stoica Urmărește Partener TV și pe Google News
Prețurile carburanților: În ultima lună au fost nu mai puțin de 14 ajustări, adică o majorare de preț la 2 zile
Ultima zi a Zilelor Cetății Târgoviște,nu ratați Concertul susținut de artiștii LOREDANA, NICOLE CHERRY, DORIAN POPA, aveți posibilitatea să participați și la
Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți pentru deschiderea în siguranţă a noului an şcolar
În noul an școlar, 1156 de școli vor folosi catalogul electronic
În atenția părinților! Informații cu privire la solicitarea avizelor epidemiologice la începutul anului școlar
Astăzi, 10 septembrie 2023,vremea va fi predominant frumoasă și doar pe alocuri vor apărea ploi
Într-un incident șocant care a avut loc în localitatea Răzvad de pe DN 72, un autoturism a intrat în coliziune cu o ambulanță, lăsând în urmă trei persoane rănite. Traficul este blocat pe ambele sensuri ale drumului în acest moment. La fața locului au intervenit imediat forțe de intervenție, inclusiv polițiști și echipaje medicale. Polițiștii efectuează acum cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier și pentru a determina vinovăția părților implicate. Detașamentul de Pompieri Târgoviște a trimis o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare. De asemenea, Serviciul de…
Spectacol de percuție susținut de trupa Barbarossa și Show aviatic pe Stadionul „Eugen Popescu”, mii de oameni au umplut tribunele. Energici, vibranţi, dinamici şi cu zâmbetul pe buze, când şi-au început spectacolul de percuţie pe ritmuri de samba, membrii trupei Barbarossa au atras ca un magnet publicul.Atmosfera a fost una electrizantă, pregatind intrarea piloților Aeroclubului României care au făcut spectacol pe cer la Zilele Cetății Târgoviște. Au evolut pentru cei prezenți formațiile alcătuite din trei aeronave Zlin 242 și două aeronave ultraușoare tip ICP Savannah S. Nu au lipsit cerculetele făcute de șoimii României. Urmărește Partener TV și pe Google News
Ziua comunei I.L.Caragiale a debutat cu sedința festivă a CLM I.L.Caragiale: S-a acordat Titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem pentru prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru, personalitate marcantă a dreptului privat românesc, prin întreaga sa activitate, profesorul dâmbovițean Cărpenaru, născut satul Ghirdoveni, comuna I.L.Caragiale, a fost unul dintre cei mai reprezentativi autori de Drept civil și cel mai ilustru autor contemporan de Drept comercial român. Totodată au fost premiate și 12 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Oficiile de gazdă au fost făcute de către primarul comunei I.L.Caragiale, Adrian Năstase. Nu au lipsit invitaţii: secretarul general adjunct…
Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”, un eveniment îndrăgit de iubitorii de carte în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște, încă de la primele ore ale dimineții, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului, Claudia Gilia au făcut o vizită la standurile de carte. În perioada 8-10 septembrie 2023, în cadrul Zilelor Municipiului Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează a XXII-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Salonul Editorial doreşte să faciliteze contactul publicului dâmboviţean cu oferta de carte a celor mai importante edituri din ţară. „Am participat, astăzi, la Salonul Editorial „Ion Heliade…
Daca va aflati in situatia in care aveti credite neplatite din trecut sau ati intarziat cu plata ratelor la un credit curent, atunci apareti ca rau platnic in Biroul de Credit si obtinerea unui imprumut nou este foarte dificila, neexistand banci care sa va acorde un credit nou. Cu toate acestea, exista credite nebancare oferite de IFN-uri care va pot veni in ajutor daca stiti catre ce institutii sa va orientati. Creditele nebancare se impart in mai multe categorii: Dupa perioada de rambursare – fiind credite pe termen scurt(30 de zile) sau credite pe termen lung(pana la 5 ani); Dupa…
La Colacu, comunitatatea și administraţia locală au participat la Hramul Bisericii” Nașterea Maicii Domnului, încă de la primele ore ale dimineții de 8 septembrie, s-au adunat pentru a participa la slujba religioasă specială dedicată Nașterii Fecioarei Maria. Biserica a fost frumos decorată cu flori, creând o atmosferă de sfințenie și reculegere. Credincioșii au adus cu ei daruri pentru a le împărți și pentru a manifesta generozitatea lor în această zi specială. Au fost un moment de rugăciune profundă și de conectare spirituală cu tradiția creștină. „După slujbă, ne-am adunat în jurul bisericii pentru a socializa și a împărtăși bucate tradiționale.…
Polițiștii au organizat o acțiune care a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală în municipiul Târgoviște
Astăzi, în intervalul orar 18:30-19:15, traficul rutier va fi restricționat pe strada Justiției (segmentul cuprins între str. Stelea și Calea Domnească)
Structurile M.A.I. în acțiune de informare pentru siguranța cetățenilor la Zilele Cetății Târgoviște
Structurile M.A.I. în acțiune de informare pentru siguranța cetățenilor la Zilele Cetății Târgoviște
Zilele Cetății Târgoviște, programul zilei de 9 septembrie 2023, autoritățile locale prin Teatrul Municipal „Tony Bulandra”, s-au preocupat
Sâmbătă, 9 septembrie 2023,vremea va fi predominant frumoasă și doar pe alocuri vor apărea ploi
Comuna Ocnița a fost în mare sărbătoare, s-a sărbătorit cea de-a XXX-a ediţie a Întâlnirii cu fiii satului, potrivit tradiție în zi de mare sărbătoare creștină-Naşterea Maicii Domnului. La Ziua comunei Ocniţa, localnicii au venit în număr destul de mare pentru a se bucura de surprizele pregătite de administraţia locală condusă de primarul Eduard Barcău. Suita de manifestări s-a desfăşurat pe platoul din Valea lui Şerb. Nu au lipsit invitaţii de la judeţ, preşedintele CJ, Corneliu Ștefan,prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, vicepreşedintele CJ,Luciana Cristea, parlamentarii PSD Dâmboviţa, edilul de la Răzvad, Emanuel Spătaru și alți invitați de seamă. În prima…
Sala Tronului de la Curtea Domnească a găzduit ședința festivă a Consiliului Local Târgoviște. VIDEO
Sala Tronului de la Curtea Domnească a găzduit ședința festivă a Consiliului Local Târgoviște, un eveniment plin de emoție în cadrul „Zilelor Cetății”. Conducerea Primăriei Târgoviște, consilierii locali, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei, parlamentari, reprezentanți ai Senatului României, conducerea CJ Dâmbovița, conducerea Prefecturii Dâmbovița, oficialități din țară și din străinătate au luat parte la întrunirea festivă în cadrul căreia, s-au acordat două titluri de „Cetățean de Onoare” dar și o Diplomă de excelență. La ședință au rostit alocuțiuni primarul municipiului Târgoviște – Cristian Stan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița- Corneliu Ștefan, prefectul județului -Claudia Gilia, reprezentanții localităților din Republica Moldova, Italia și…
Zilele Cetății Târgoviște: A avut loc procesiunea cu icoana Fecioarei Maria, conform tradiție la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște a fost oficiată Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii creștine Nașterea Maicii Domnului, după care oficialităţile locale şi judeţene, şefii de instituţii, invitați din străinătate, preoţii şi drept credincioşii au pornit într-o procesiune către Curtea Domnească. În curtea vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti, chiar în faţa bisericii, oficialii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului – Ocrotitoarea Municipiului Târgoviște. Urmărește Partener TV și pe Google News
Un bărbat din Gura Foii a fost reținut pentru 30 de zile fiindcă a condus pe drumurile publice un vehicul cu permisul anulat și a refuza prelevarea de mostre biologice
Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Israelului în România, Reuven Azar a făcut o vizită de lucru la CJ Dâmbovița
Avantajele coroanelor dentare din zirconiu Coroanele dentare reprezintă o soluție eficientă pentru a restabili aspectul, funcția și sănătatea dinților deteriorați sau slăbiți. În acest context, zirconiul, un material extrem de puternic, se remarcă ca fiind alegerea ideală pentru pacienții care doresc să obțină cele mai bune rezultate. De ce sunt coroanele din zirconiu mai rezistente decât celelalte tipuri de coroane ceramice? Află mai multe despre beneficiile și avantajele acestor coroane dentare de top! De ce este zirconiul cel mai rezistent material? Zirconiul este cunoscut drept unul dintre cele mai rezistente materiale dentare disponibile în prezent. Această caracteristică…
ACCIDENT MORTAL pe DN 71, în localitatea Mircea Vodă,la data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 03:28, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier
Rechizite, ghiozdane și îmbrăcăminte pentru cei 23 de copii din familiile afectate de exploziile de la Crevedia, Organizația Femeilor Social-Democrate Dâmbovița
Noaptea trecută, în jurul orei 02:24, incendiu produs la un apartament în municipiul Târgoviște, str. Mihai Eminescu
Încep Zilele Cetății Târgoviște, 8-10 septembrie 2023, există, deja, câteva repere care au intrat în tradiția Zilelor Cetății: Salonul Editorial,
România Educată fără manuale: Manualele de „Matematică și explorarea mediului” pentru clasele I și a II-a vor putea fi comandate abia din 8 septembrie
Vremea în toată țara pe 8 septembrie 2023, va fi predominant frumoasă, dar presiunea atmosferică se va menține la valori ridicate în dreptul țării noastre
COMITETUL JUDEȚEAN PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ DÂMBOVIȚA HOTĂRÂREA nr. 10 / 07.09.2023 1. în conformitate cu prevederile: – prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare; – prevederile Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 89/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul managementului situațiilor de urgență și al apărării împotriva incendiilor; – prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin H.G. nr. 1491/2004; Luând în considerare: – Adresa…
În această dimineață, în jurul orei 06:21, am fost solicitați în cazul unui accident rutier în localitatea Doicești, DN 71. Pentru gestionarea situației de urgență, a intervenit Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, echipată cu modul de descarcerare, și 1 ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu 1 echipaj. De data aceasta, însă, totul avea să ia o întorsătură neașteptată. În timp ce se afla la volanul mașinii personale în drum spre serviciu, colegul nostru, locotenent-colonel Clipea Dorin, șef Centru Operațional Județean Dâmbovița, a observat un acident rutier. Acesta a oprit rapid mașina într-un…
Orchestra Simfonică de Tineret „Andante” va susține un concert extraordinar în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște 2023, fiind înscris ca eveniment conex desfășurat sub egida Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2023. Concertul simfonic intitulat „In Memoriam Eduard Caudella” va avea loc în data de 8 septembrie 2023, începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal „Tony Bulandra” din Târgoviște. Așa cum Eduard Caudella a deschis calea spre minunata lume a compoziției pentru George Enescu, Asociația SonoArt oferă o nouă oportunitate tinerilor muzicieni dâmbovițeni să-și cultive talentul și să descopere minunata lume a orchestrei simfonice. Suntem profund recunoscători Primăriei Municipiului…
Autoritățile locale aduc la cunoștința cetățenilor că în perioada 07.09.2023-08.09.2023, se vor efectua lucrări de reabilitare și modernizare pe strada Pârvan Popescu din municipiul Târgoviște. Aceste lucrări vor afecta atât trotuarul, cât și partea carosabilă, ceea ce va impune restricționarea traficului rutier în această zonă. De asemenea, lucrările de întreținere și modernizare vor afecta și Podul Mihai Bravu, unul dintre principalele artere de circulație din oraș. Traficul rutier pe Podul Mihai Bravu va fi posibil în intervalul orar 09:00-15:00, în zilele de 07.09.2023 și 08.09.2023, dar acesta se va desfășura alternativ pe un singur sens. Măsurile de restricționare a traficului…
Începând cu anul 2020 ziua de 7 septembrie a fost desemnată Ziua internaţională a aerului curat pentru un cer albastru de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), cu scopul de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește importanța aerului curat pentru sănătate, productivitate, economie și mediu. În prezent, comunitatea internaţională manifestă un interes în creștere pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, subliniind necesitatea unor eforturi suplimentare în această direcție. Antonio Guterres, Secretarul General al Naţiunilor Unite, în mesajul său pentru marcarea Zilei internaţionale a aerului curat pentru un cer albastru, în anul 2023, afirmă faptul că “Aerul nostru…
Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie în perioada 7 – 10 septembrie a.c., atât în județ, cât și în municipiul Târgoviște, astfel încât manifestările publice să se desfășoare în condiții de siguranță. Jandarmii vor acționa în 8 localități dâmbovițene, unde se vor desfășura manifestări cultural-artistice și tradiționale, astfel: Principala misiune a jandarmilor dâmbovițeni, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii publice, va consta în asigurarea siguranței cetățenilor, prevenirea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și a faptelor de natură antisocială. Pe această cale, adresăm participanţilor la aceste manifestări publice următoarele recomandări preventive: Urmărește Partener TV și pe Google News
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște, are deosebita plăcere de a anunța că, în perioada septembrie – decembrie 2023, Muzeul de Artă din Târgoviște va găzdui prima ediție a expoziției Trienala Internațională de Sculptură Vasile Blendea, care poartă numele artistului ce şi-a legat viaţa şi opera de meleagurile târgoviştene – Vasile BLENDEA. Numele maestrului Vasile Blendea poate fi găsit în numeroase jurnale și opere literare ale scriitorilor și artiștilor care l-au avut dascăl la Liceul „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște, precum și ca autor a diferite lucrări de artă, răspândite în tot județul Dâmbovița și în țară.…
Despre motivele pentru care ti-ai putea dori crearea unui cont la un cazino online am putea vorbi la nesfarsit. Cu toate acestea, nu vom face asta! Este limpede faptul ca exista o multime de argumente pentru care ti-ai putea dori un astfel de cont, motiv pentru care am decis ca in acest articol sa iti prezentam procedura pe care trebuie sa o urmezi pentru crearea unui cont la cazino online. Prin urmare, daca ai nevoie de un ghid pentru inregistrarea la un cazino online, afla ca tocmai l-ai gasit. Iata care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmezi. Alege…
CULTURĂ OUTDOOR DE CANNABIS, DESCOPERITĂ DE POLIȚIȘTI într-o pădure din comuna dâmboviţeană OCNIȚA, la data de 5 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gura Ocniței au informat Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița cu privire la existența unei culturi de cannabis într-o pădure din comuna Ocnița. În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, a fost depistat în flagrant delict un bărbat, de 35 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi…
Tragedie la Picior de Munte, un bărbat a fost surprins sub o autoutilitară, în această dimineață, 7 septembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană este prinsă sub o autoutilitară. În urma deplasării la fața locului, în satul Picior de Munte, din primele verificări efectuate, s-a constatat că un bărbat de 60 de ani ar fi fost surprins sub o autoutilitară. Au intervenit Detașamentul de Pompieri Găești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD și Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială…
Astăzi, se joacă la Târgoviște , România U20- Cehia, biletele la meciul cu Cehia, ce se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu”
Scandalul burselor după ce elevii cu medii mari riscau să rămână fără recompense de la stat
Fotbalul este unul dintre cele mai populare sporturi din lume și Italia se mândrește cu una dintre cele mai competitive și apreciate ligi de fotbal, Serie A. Cu echipe precum Juventus, AC Milan, Inter Milan, AS Roma și Napoli, fotbalul italian oferă numeroase oportunități pentru pariori să obțină câștiguri generoase. În acest articol, vom explora câteva strategii și sfaturi pentru a realiza pariuri de succes pe fotbalul italian. În plus, ți-am pregătit o listă cu casele de pariuri Italia de unde o poți alege pe cea mai potrivită gusturilor tale. Cele mai bune strategii și sfaturi pentru Pariurile din Fotbalul…
Codurile promoționale reprezintă o modalitate excelentă de a obține avantaje suplimentare atunci când joci la cazinouri online. Aceste coduri speciale îți pot oferi bonusuri de bun venit, rotiri gratuite și alte oferte speciale, care îți pot spori șansele de câștig și îți pot extinde experiența de joc. Dacă ești în căutarea de coduri promoționale noi și atractive pentru cazinouri, acest articol îți va oferi informații și sfaturi utile. Ce Sunt Codurile Promoționale Cazinouri Noi? Codurile promoționale cazinouri noi sunt combinații speciale de caractere sau cuvinte oferite de cazinouri online pentru a atrage jucători noi și pentru a răsplăti jucătorii existenți…
AU FOST ARESTAȚI pentru 30 de zile,patronii stației GPL de la Crevedia
CJ Dâmbovița: Copiii din comunele Vulcana Pandele, Dobra și Văleni-Dâmbovița, au chiar de la începutul noului an școlar, microbuze noi
Astăzi, vom avea o vreme predominant frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării, valorile termice din timpul zilei se vor situa ușor peste mediile multianuale.
PSD spune clar că angajarea răspunderii Guvernului înseamnă reforme și responsabilitate, nu austeritate! „Este un semnal bun că de ieri avem un acord clar în Coaliție în privința angajării răspunderii guvernamentale. Românii așteaptă să corectăm o serie de nedreptăți care s-au tot perpetuat. Reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii și eliminarea unor privilegii fiscale nu înseamnă austeritate pentru România, ci garanția că statul rămâne pe drumul creșterii economice. Spre deosebire de alte perioade, în guvernările PSD nu s-au tăiat salarii, nu au scăzut pensiile, ba din contră, am ținut mereu cu românii. Nu vom face decât să modelăm sistemul de pensii,…
Vă informăm că se întrerupe furnizarea apei potabile în comuna Mănești,în data de 08.09.2023, între orele 08:00-12:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului de apă potabilă. De la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, se recomandă să nu se folosească apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute. Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Targoviște Dâmbovița, la adresa: catd.ro/index.php/comunicare/opriri-apa/arhiva-opriri-apa. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat. BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA…
PSD scoate păcănelele din localități, Legea pe care a inițiat-o a trecut de Senat, primind un vot pozitiv în unanimitate, semn că toată lumea înțelege gravitatea situației. De asemenea, se pedepsește cu o amendă între 100.000 și 200.000 de lei accesul minorilor în incinta sălilor de jocuri, în primă fază, a doua abatere fiind pedepsită cu suspendare licenței, iar a treia duce la anularea acesteia. „Suntem cu un pas mai aproape de o realizare importantă: scoaterea păcănelelor din localități. Legea pe care am inițiat-o a trecut de Senat, primind un vot pozitiv în unanimitate, semn că toată lumea înțelege gravitatea…
Unul dintre pompierii tratați în străinătate după exploziile de la Crevedia, s-a întors cu bine acasă, fiind în afara oricărui pericol. „Bine ai revenit acasă, Radu! L-am întâmpinat pe unul dintre pompierii noștri tratați în străinătate după exploziile de la Crevedia. Mă bucur că starea sa de sănătate este bună și va putea să revină în scurt timp la o viață normală. Curajul lui Radu și al colegilor lui din acea noapte a salvat multe vieți! Mulțumesc mult!!!“, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD Urmărește Partener TV și pe Google News
Flăcările au mistuit o anexă gospodărească în comuna Rascăieți, pompierii au fost solicitați să intervină noaptea trecută, în jurul orei 23:31. Pentru gestionarea situației de urgență a intervenit Garda Vișina cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și Detașamentul Găești cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor la locul intervenției acestea au constatat faptul că ardea generalizat o anexă gospodărească pe o suprafață de cca. 80mp. În continuare s-a acţionat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din fericire, în urma incendiului nu au rezultat victime. Urmărește Partener TV și pe Google News
Corpul B al Primăriei Târgoviște a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare, cu finanțare prin PNRR, fonduri nerambursabile. Valoare investiției se ridică la 2.000.000 de lei.Primarul Cristian Stan a făcut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe larg investiția dar a trecut în revistă și alte investiții ce vor începe la nivelul municipiului Târgoviște. Primarul Cristian Stan a anunță că se urmează procedurile legale pentru proiectele ce vizează Școala „Grigore Alexandrescu”, Grădinița Nr. 2, Grădinița Nr. 11, Grădinița Nr. 14. Urmărește Partener TV și pe Google News
Începând de astăzi, 5 septembrie,CFR Călători va elibera studenților, legitimaţii de călătorie cu reducere de 90%
Vremea în toată țara pe 5 septembrie 2023, se vor înregistra temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă
Pe 8 septembrie, Ziua comunei Ocnița – Întâlnire cu fiii satului, ediția 30, edilul Eduard Bacău îi invită pe locuitorii comunei la o sărbătoare cu multe surprize. „Stimați cetățeni, am plăcerea să vă invit și anul acesta la Ziua comunei Ocnița – Întâlnire cu fiii satului editia 30. În mod tradițional, ne vom întâlni în Valea lui Șerb, unde vor desfășura programe artistice, ansambluri folclorice din județ, Ansamblul Folcloric „Florile Ocniței”, trupa de dans k-pop Pandorra, poeți și scriitori locali alături de artisti locali, Simona Dinescu și Nicu Paleru.Vă aștept cu drag” a transmis primarul Eduard Barcău.
ISU Dâmbovița participă la faza a 3-a a Competiției Naționale de Descarcerare și de Acordare a Primului-Ajutor Calificat, în perioada 4-6 septembrie 2023,organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al județului Iași Evenimentul va aduce la start echipa reprezentativă a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița, „Carpathian Bears Dambovita Extrication Team”. Le dorim membrilor echipei mult succes. Suntem ferm convinși că vor demonstra profesionalismul și dedicarea de care sunt capabili și vor reprezenta cu mândrie județul lor în această competiție națională. Urmărește Partener TV și pe Google News
Pe 9 septembrie, comuna I.L.Caragiale va îmbrăca straie de sărbătoare, administrația locală a pregătit un spectacol pe cinste susținut de artiști îndrăgiți. Primarul comunei I.L.Caragiale, Adrian Năstase vă invită pe 9 septembrie, pe izlazul comunal din satul Ghirdoveni, strada Ghiculești, începând cu ora 17:00.Seara se va încheia cu un superb foc de artificii Urmărește Partener TV și pe Google News
În perioada 8-10 septembrie 2023, Parcul Chindia din Târgoviște va găzdui cea de-a XXI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, în cadrul amplelor manifestări ce fac parte din sărbătoarea „Zilele Cetății”. Evenimentul este organizat de către Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște. Și în acest an, au fost invitați o serie de meșteri populari care ilustrează meșteșuguri tradiționale cât mai variate: spectaculoasa ceramică de Korund, pielărie, țesături, bijuterii, icoane pe sticlă, fier forjat, lemn și obiecte de cult etc. din zone etnofolclorice variate, precum Bucovina, Ardeal, Oltenia, Muntenia. Nu ratați , să pășiți…
În sala Unirii a CJ Dâmbovița, s-au semnat 17 contracte de finanțare prin AFM, 16 comune dâmbovițene vor moderniza sistemul de iluminat public, președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Neculaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, și prefectul județului, Claudia Gilia,a participat la eveniment. Vorbim de investiții care, însumate, au valoarea de aproximativ 18.000.000 de lei. Nu mai departe de luna mai, alte 14 comune au semnat contracte de finanțare pentru îmbunătățirea iluminatului public și eficientizarea energetică a unor unități de învățământ în valoare de 21.000.000 lei. În câteva luni, doar prin programele…
Alertă în cartierul Priseaca din Târgoviște,s-au semnalat scurgeri de gaz la o stație GPL, pompierii târgovișteni au intervint cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj SAJ Dâmbovița.Traficul a fost blocat. „Pompierii intervin în municipiul Târgoviște, cartier Priseaca, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire ale incendiilor în cazul unei scurgeri de gaz la un SKID GPL. La fața locului intervin două autospeciale pentru stingerea incendiilor și un echipaj SAJ DB.”, a transmis ISU Dâmbovița Urmărește Partener TV și pe Google News
Sezonul sărbătorilor este deja la ușă și dacă sunteți ca majoritatea oamenilor, probabil că vă întrebați ce cadou de Crăciun să alegeți pentru bărbații din viața voastră. Fie că e vorba despre partener, frate, tată sau un prieten apropiat, alegerea cadoului potrivit poate fi o adevărată provocare. Dar nu vă faceți griji, pentru că avem soluții pentru orice buget și orice stil. Ce Înseamnă Un Cadou „Bărbătesc”? Primul pas în alegerea unui cadou reușit este de a vă gândi la interesele și nevoile lor. Pentru unii, asta ar putea însemna un set de instrumente de calitate sau ultimul gadget de…
Interlopul Dragoș Turcu, încarcerat la Penitenciarul Mărgineni , s-a spânzurat în celulă, la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 10:03, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un deținut din Penitenciarul Mărgineni ar fi încercat să se spânzure. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care s-ar fi spânzurat în camera de detenție. Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt efectuate de polițiști sub coordonarea unui procuror de la Parchetul…
ALERTĂ LA BĂLTENI! Opt tone de cauciucuri au luat foc, arde vegetație uscată și în apropiere este un depozit GPL, în aceste momente, pompierii dâmbovițeni intervin cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă de la Detașamentul Titu și Garda de intervenție Răcari pentru stingerea unui incendiu vegetatie uscată și materiale plastice produs în sat Bălteni, comună Conțești. După ajungerea la locul intervenției, echipajele de pompieri au constatat faptul că ard aproximativ 8 tone de mase plastice (anvelope uzate), iar incendiul de vegetație se manifestă pe o suprafață de cca. 200 mp. La acest moment, incendiul este localizat și…
Consiliul Județean Dâmbovița este pregătit să sprijine financiar orice acțiune, inclusiv achiziția de aparate drug test, care va duce la diminuarea și, de ce nu
ATENȚIE! Fraude prin apeluri telefonice, în cadrul cărora victimele sunt determinate să transmită atacatorilor date personale, bancare sau de autentificare
Păcănelele eliminate din toate orașele, Marcel Ciolacu a spus că există o propunere depusă la Camera Deputaţilor
SE IA ÎN CALCUL : Șoferii care comit infracțiuni la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor
Conform INSP, s-au înregistrat 28 cazuri confirmate de infecție cu virusul West Nile
Prognoza meteo pentru duminică, 3 septembrie 2023, vremea va deveni instabilã, iar în vestul, nordul şi centrul ţãrii se va rãci faţã de ziua precedentã,
Betonul periat reprezintă o soluție inovatoare și estetică pentru suprafețele cu aderență sporită, oferind în același timp o paletă variată de culori pentru a satisface gusturile și necesitățile fiecărui proiect. Această tehnică de finisare a betonului se caracterizează prin textura sa aspră și naturală, care nu doar că asigură siguranța în deplasare, dar adaugă și o notă distinctivă și elegantă spațiilor interioare și exterioare. Betonul periat este o formă de beton decorativ care poate transforma suprafețele în adevărate bijuterii. Prin utilizarea discurilor abrazive, se îndepărtează stratul superficial al betonului, dezvăluind agregatele și creând o suprafață durabilă și rezistentă la uzură.…
Un motociclist a fost rănit grav în urma unei coliziuni între un autoturism și o motocicletă. Pentru gestionarea situației de urgență din localitatea Crângurile intervine Detașamentul Găești cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, SAJ DB cu un echipaj. La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD. În urma coliziunii dintre un autoturism și o motocicletă, motociclistul a decedat. La data de 2 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier. În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că, pe…
Accident mortal în Poligonul auto de la Ulmi, un bărbat de 50 de ani, care se deplasat pe motocicletă alături de un alt bărbat de 60 de ani, s-ar fi izbit de zidul unui gard, pentru gestionarea situației de urgență din localitatea Ulmi intervine Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD, iar SAJ DB cu un echipaj. La sosirea echipajelor de intervenție două persoane necesitau atenția echipajelor medicale. Una dintre cele două persoane a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarată decedată de către medicul prezent. Concomitent au fost asigurate și măsurile de prevenire și stingere a…
Noaptea Muzeelor la Sate! Cu ocazia Nopții Muzeelor la Sate, vizitatorii vor avea ocazia să descopere o lume mai puțin explorată până acum, cea a spațiilor
Anul școlar 2023-2024 a început în data de 1 septembrie 2023, elevii vor începe cursurile luni, 11 septembrie
Case arse, mormane de fiare și mult scrum – atât a mai rămas după exploziile violente din Crevedia
Polițiștii dâmbovițeni au depistat un șofer drogat iar în autoturismul oprit pentru control, un pasager avea un grinder și materie vegetală susceptibilă
Măsuri de ordine publică la meciul AFC Chindia Târgoviște – AFC Unirea Slobozia
A fost reluată circulația rutieră pe DN1A , în comuna Crevedia, informează Centrul Infotrafic
DATE DE ULTIMĂ ORĂ despre starea răniților, după exploziile de la Crevedia
Jandarmeria dâmbovițeană, 33 de ani de existență și Jandarmeria Rurală, 130 de ani de la infiinţare
S-a dat startul înscrierilor pentru Programul Internship 2023 la CJ Dâmbovița, tinerii care vor să lucreze alături de angajații CJ Dâmbovița
Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de fraudă online
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 2 septembrie 2023
La Crevedia, intervenția ISU Dâmbovița s-a încheiat la cinci zile după exploziile de la stația GPL
ANPC a publicat sfaturi utile la achiziţionarea rechizitelor, uniformelor şcolare şi a altor produse textile necesare şcolarilor
Potrivit Bisericii Ortodoxe, Anul Nou Bisericesc începe pe 1 septembrie, moment în care în fiecare biserică există o slujbă a Liturghiei Divine
Prima zi de toamnă, 1 septembrie 2023, vremea se va răcori și va ploua în majoritatea regiunilor
O nouă investiție se apropie de final, CJ Dâmbovița în parteneriat cu Primăria Târgoviște, modernizează intrarea în reședința județului dinspre București
Proiect de peste 10.000.000 lei, bani europeni, pentru implementarea sistemului e-ticketing destinat transportului public de călători din Târgoviște
Circulația rutieră este în continuare oprită pe ambele sensuri de mers ale DN 1A, în Crevedia, județul Dâmbovița, pentru efectuarea de către anchetatori
În ziua de 30 august 2023, la ora 20:57:56 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Covasna, un cutremur slab cu magnitudinea ml
În ședința de astăzi, Guvernul va aproba acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile și persoanele grav afectate de evenimentul tragic produs în Crevedia
Astăzi, 31 august, în România se sărbătorește Ziua Limbii Române, și a fost instituită prin lege în 2013.
În ultima zi a lunii august, creștinii sărbătoresc Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului
În ultima zi de vară, joi, 31 august 2023, vremea se menține instabilă iar căldura se va resimți în regiunile sudice și sud-estice
Județul Dâmbovița este sub COD GALBEN de FURTUNI, avertizarea meteorologică este valabilă în intervalul 30august, ora 10:00– 31 august, ora 02:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică. În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp). Urmărește Partener TV și pe Google News
Prefectul Claudia Gilia a dispus modificarea programului de lucru cu publicul la Serviciul Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și pentru a se asigura desfășurarea în condiții normale a activității de preschimbare a permiselor de conducere, respectiv, înmatricularea vehiculelor. În lunile septembrie și octombrie ale anului 2023, instituția va desfășura activități de lucru cu publicul în ziua de sâmbătă după cum urmează: – 09 septembrie 2023, în intervalul orar 08.00-16.00; – 16 septembrie 2023, în intervalul orar 08.00-16.00; – 23 septembrie 2023, în intervalul orar 08.00-16.00; – 07 octombrie 2023, în intervalul orar 08.00-16.00; …
Pe DN 1A, în satul Cătunu, comuna dâmboviţeană Cornești, un autocamion încărcat cu pietre s-a răsturnat pe carosabil, traficul a fost blocat, drumul fiind afectat de pietrele care au căzut din acesta. Nu au rezultat victime.Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier. Urmărește Partener TV și pe Google News
În ședința Consiliului Județean Dâmbovița, au fost aprobate primele ajutoare financiare care vor ajunge la familiile afectate de exploziile din comuna Crevedia. Din suma totală de 335.000 de lei, 300.000 de lei sunt destinați celor 75 de adulți și 34.500 de lei celor 23 de copii, diferența urmând să rămână la dispoziția filialei dâmbovițene a Crucii Roşii. Acești bani vor putea fi folosiți de oamenii din Crevedia pentru a se întreține în perioada următoare. ” Totodată, sumele necesare pentru reconstruirea și reabilitarea caselor vor fi alocate printr-o hotărâre a Guvernului României după evaluarea pagubelor. Mulțumesc pe această cale tuturor consilierilor…