Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, ninsori şi viscol, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa. În intervalul ianuarie 2015, ora 17 – 31 ianuarie 2015, ora 10, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35…40 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă. Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada.În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri 30 ianuarie.În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va emite noi mesaje de atenţionare.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol