Un bărbat de 34 de ani, din județul Ilfov, a fost reținut pentru 24 de ore, pe baza unei ordonanțe, fiind suspectat de săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Măsura a fost dispusă pe 20 februarie de către polițiștii Biroului Rutier, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Accidentul
Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc pe 19 februarie, pe drumul județean 101B, pe raza comunei Niculești. Bărbatul, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat o femeie de 39 de ani, care se deplasa pe o bicicletă.
Impactul a fost deosebit de grav, femeia suferind răni severe. Aceasta a fost transportată de urgență la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
După producerea accidentului, șoferul a fugit de la fața locului, fiind identificat și reținut ulterior de polițiști pe raza județului Ilfov.
Arestat preventiv pentru 30 de zile
Astăzi, 21 februarie, suspectul a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și a dispune măsurile legale care se impun.
Precizări legale
Menționăm că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumțării de nevinovăție.
 
		