Ospitalitatea, organizarea foarte bună, facilități desăvârșite pentru desfășurarea spectacolelor de teatru și concertelor. Acestea sunt impresiile invitaților de peste hotare care au participat la Festivalul Babel. Nu le-am spunem noi ci și le-au exprimat personal, actorii în cadrul întâlnirilor Babel cu presa. Actorul Liviu Cheloiu este gazda întâlnirilor Babel dintre actori și presă.
 La întâlnirea  Babel  din cea de-a noua zi a Festivalului s-a discutat  despre  spectacolele ce au avut loc vineri în cadrul Festivalului  Babel. Vineri a fost una dintre cele mai muzicale, pentru că s-a  vizionat spectacolul celor de la Dram Teatro, 5 by 5, un musical alcătuit din tablouri care înglobează renumite partituri ale genului. Iluzionistul a reprezentat, de asemenea, o trezire la realitate, iar spectacolul Kyz Zhibek din Kazahstan a fost cuceritor pentru că a reprezentat întâlnirea cu o cultură, atât de îndepărtată și, în egală măsură, de specială.
Sâmbătă și duminică sunt ultimele zile din Festivalul Babel, cu totul și cu totul speciale.
 
		