Autor: Roxana Ionela Botea

ANCPI a încheiat, pe 26 septembrie 2018, contractul de finanțare pentru proiectul major„Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la…

Read More

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuţ Bănică a fost prezent la conferinţa de presă a PSD Dâmboviţa , în cadrul căreia a prezentat stadiul unor proiecte implementate la nivelul localităţii dar a vorbit şi despre investiţiile ce urmează să fie realizate în perioada următoare. S-au finalizat lucrările la investiţia cu finanţare pe AFIR, un parc şi un teren de sport în satul Bărăceni din Corbii Mari. Şi în satul Ungureni, tot prin AFIR a fost reaşizat un teren de sport Tot în plin proces de execuţie este şi Grădinţa din satul Corbii Mari,o unitate de învăţământ cu trei clase şi cu…

Read More

Inspectorii DSVSA Dâmboviţa nu fac rabat de la lege şi aplică cu  mare stricteţe măsurile privind  menţinerea statusului  imunitar al judeţului privind  pesta porcină africană.  Directorul  DSVSA Dâmboviţa, dr. Sandu Tolea a făcut din nou un anunţ public către  dâmboviţeni, menţionând foarte clar şi răspicat , că nu va face rabat  în ceea ce priveşte circulaţia porcului. Zilele trecute, inspectorii DSVSA Dâmboviţa au depistat în trafic, pe raza comunei Dărmăneşti, o maşină  din zona Harghita-Covasna care comercializa  purcei. Inspectorii DSVSA Dâmboviţa au confiscat şapte porci cu greutatea cuprinsa între 30 şi 40 kg. Animalele se aflau în maşina condusă de…

Read More

Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Dâmboviţa a demarat   în această perioadă,  ample controale în  târgurile şi oboarele  judeţului  privind calitatea  seminţelor şi al materialului săditor . Aceste controale au ca obiectiv depistarea produselor contrafăcute. Directorul Inspectoratului Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Dâmboviţa, Vlad Pătraşcu îi sfătuieşte pe toţi cei care doresc să achiziţioneze material săditor  şi seminţe, să apeleze numai la producătorii autorizaţi, pentru că aceştia vând conform normelor şi aşa au garanţia soiurilor.  La nivelul judeţului Dâmboviţa, sunt în prezent 380 agenţi economici autorizaţi. Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Dâmboviţa, eliberează…

Read More

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Dâmboviţa  acordă începând cu 16 octombrie 2018, plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe din sectorul vegetal și zootehnic într-un procent conform reglementărilor comunitare în vigoare la data efectuării plăților în avans.  Potrivit purtătorului de cuvânt al APIA Dâmboviţa,  Oana Năstase, după primele săptămâni de autorizare în avans, la nivelul judeţului Dâmboviţa  s-a ajuns la un procent de peste 50%. Din totalul de 24.536 de fermieri  care au solicitat sprijinul, au fost plătiţi în avans 13. 454 de fermieri.  Guvernul a stabilit cuantumul per hectar al plății unice pe suprafață,…

Read More

O nouă investiţie  privind modernizarea infrastructurii  rutiere  în  microraionul V al municipiului Târgovişte, strada Ion Ghica a fost  finalizată.  O suprafaţă de peste 6000 mp, a fost asfaltată . S-au făcut lucrări privind modernizarea iluminatului  public şi  preluarea apelor pluviale .  Au fost  fost realizate peste 160  de locuri de parcare moderne.   În zonă a fost modernizat şi un loc  de joacă .  Edilul Cristian Stan  a făcut o vizită  de lucru în zonă şi  a ţinut să precizeze că  întreg microraionul V al municipiului Târgovişte, a fost modernizat  iar în curând, două blocuri, 5 A şi 5 B vor…

Read More

Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, Virgil Guran  a susţinut o conferinţă de presă, alături de secretarul general- Gabriel Plăiaşu şi prim-vicepreşedintele  Gabriel Grozavu. Încă de la început, Virgil Guran a spus că a venit să rămână  în Dâmboviţa, nu să plece aşa cum  s-a obişnuit la PNL Dâmboviţa . Noul lider  al PNL Dâmboviţa a spus că obiectivele sunt foarte clare.  În primul rând,  PNL Dâmboviţa trebuie să se reorganizeze.  În al doilea rând, urgent trebuie să se rezolve conflictele din cadrul unor organizaţii  locale. Noul preşedinte al PNL Dâmboviţa, Virgil Guran   a mai supus că este în plin proces…

Read More

După cum ştim, cea mai acută problemă cu care se confruntă  oraşul Pucioasa este  cea legată de apa potabilă. Cea mai  mare șansă a locuitorilor orașului  Pucioasa de a bea apă potabilă de la robinet este implemenatrea proiectul care privește aducțiunea  de apă din conducta societății MHC Water Power din Fieni, apă care vine tot din zona de munte, din Lacul Scropoasa. Vinerea trecută, edilul Constantin Ana  alături de reprezentaţi ai Companiei de Apă Târgovişte,  care cunosc foarte bine toate sursele de apă potabilă din zona de nord a judeţului  Dâmboviţa, a mers  direct la sursă pentru a se convinge  care…

Read More

Muzeul  de Istorie din Târgoviște a găzduit  la sfârşitul săptămânii  trecute Concursul Județean de istorie: „România Mare -un vis devenit realitate”, ediția a VII-a, activitate de tradiție în județul nostru, dedicată Zilei Naționale a României –  1 Decembrie. Concursul a reunit opt echipaje din Municipiul Târgoviște și orașul Găești, coordonate de profesorii de istorie de la clasă. Prof. dr. Gabriela Istrate, inspector general adjunct al  ISJ Dâmbovița este  inițiatorul concursului. Elevii s-au pregătit atât de bine, încât două echipaje au obținut puntajul maxim şi premiul I: Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” şi C. N. „Constantin Cantacuzino”. Premiul al II-lea – echipajul…

Read More

Edilul  comunei Nucet , Luisa  Bărboiu a venit în cadrul unei conferinţe de presă  la PSD Dâmboviţa şi a vorbit despre investiţiile realizate  până în prezent dar şi de cele care urmează  a fi implementate.  După multe aşteptări  dar şi nenumărate demersuri,  s-a reuşit regularizarea  râului Dâmbovița în zona Olari, sat Nucet . În ultimii ani, râul Dâmbovița a erodat aproximativ 2 ha de pășune comunală în zona menționată, amenințând, în perioade critice, inundarea întregului cartier. Din discuțiile purtate între Primăria Nucet și Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea s-a convenit încheierea unui protocol pentru realizarea lucrării de regularizare, apărare de…

Read More

Depunerea jurământului militar de credinţă, la început de carieră, a fost principalul subiect al unei festivităţi ce a avut loc la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Un nou ofițer s-a alăturat astfel colectivului, urmând să își desfășoare activitatea în domeniul logistic.Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, după care inspectorul șef, colonel Matei Viorel a prezentat personalului semnificația acestui moment solemn. Festivitatea a continuat cu ceremonia de depunere a jurământului militar de către sublocotenent Cătălina Sandu, ofiţer specialist auto. Aceasta a fost urmată de rostirea rugăciunii de sacralizare a jurământului militar, de către preotul militar Fluture Mihai…

Read More

Așa cum ne-a obișnuit,  administrația de la Voinești condusă de primarul Gabriel Dănuț  Sandu și viceprimarul Constantin Popa, s-a mobilizat  și a reușit într-un timp   record , în mai puțin de o jumătate de an , să finalizeze   o nouă investiție  cu finanţare prin  Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)- GAL Valea Ialomiţei,  un Centru de zi pentru copii în valoare de peste 100.000 de euro. Vineri s-a făcut recepția  lucrărilor  la „Centrul de zi pentru copii în satul Gemenea-Brătuleşti”.  Preoții au ofoiciat o slujbă religioasă și au sfințit centrul. La eveniment au fost prezenți alături de edilul  Gabriel Dănuț…

Read More

La Muzeul de Istorie din Târgoviște  a avut loc  o activitate de tradiție în județul nostru, dedicată Zilei Naționale a României –  1 Decembrie. Evenimentul este organizat de  Colegiul Naţional “Constantin Cantacuzino” – Târgovişte, în parteneriat cu  Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Consiliul Județean Dâmbovița, Universitatea Valahia din Târgoviște, Societatea de Științe Istorice din România- Filiala Dâmbovița, și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. În prima parte a zilei s-a organizat un concurs dedicat semnificației zilei de 1 Decembrie 1918.În cea de-a doua parte a activității cadrele didactice și elevii au participat la sesiunea de comunicări științifice găzduită de Universitatea Valahia din…

Read More

Vineri, la primele ore ale dimineții, CSM Târgoviște a susținut o conferință de presă, la care a participat și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Edilul Cristian Stan  a ținut să sublinieze că municipalitatea susține sportul de performanță.  Au mai fost prezenți la conferință:   Cristian Savu, directorul adjunct al CSM Târgoviște, Cătălin Tănase, antrenorul echipei de baschet feminin și  Luca Valerian, , antrenorul echipei de volei feminin. S-a discutat despre începerea noului sezon. Sâmbătă, 27 octombrie, echipa de baschet va înfrunta pe teren propriu, vicecampioana României, CSM Satu Mare, în vreme ce voleibalistele vor debuta în noul sezon cu un super-meci…

Read More

Focul lui Sumedru, o tradiție veche de peste 2.000 de ani, se organizează anual, în ajunul Sfântului Dumitru. Și anul acesta, administrația de la Fieni, condusă de primarul Iulian Tătulescu și  Gheorghe Secăreanu , a marcat  joi seară, 25 octombrie  2018, în curtea  Centrului de Informare  și Promovare Turistică , o veche tradiție românească Focul lui Sumedru. Locuitorii din Fieni ,  cu mic, cu mare, au venit să se bucure de o atmosferă  de sărbătoare, în curtea Centrului de Informare, în jurul Focului lui Sumedru. Autorităţile şi localnicii ,participanţi la evenimentul de la Fieni au respectat  tradiţia si au  oferit…

Read More

Uneori trăim prea mult în prezent ca să mai avem timp să ne gândim la viitor.Nu ne gândim că într-o zi putem deveni unul dintre bătrânii, neajutorați fără sprinjin. În premieră, joi, 25 octombrie 2018, la Răcari a debutat proiectul caritabil „Adoptă un bătrân”. Proiectul este implementat la nivelul Centrului Social Răcari . Este o inițiativă socială dar și caritabilă prin care inițiatorul principal, primarul Marius Caravețeanu, preoții din orașul Răcari dar și consilierii PNL , și-au propus să aducă în fiecare lună, pe chipul bătrânilor din Centrului Social Răcari, bucuria și voia bună, petrecând câteva ore împreună dar totodată…

Read More

A devenit deja tradiție. Primăria oraşului Răcari  a sărbătorit şi în acest an Ziua Armatei Române pe data de 25 octombrie. Sărbătoarea  a început aşa cum se cuvine, cu intonarea imnului . Un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă în memoria  soldaților căzuți pe câmpul de luptă.  Au fost  depuse de coroane la  Monumentul  Eroilor din Răcari. Sărbătoarea a continuat  cu discursuri şi aprecieri la adresa Armatei şi la adresa eroilor care şi-au dat viaţa pentru libertate.  Primarul Marius Caravețeanu a subliniat rolul important al Armatei de-a lungul anilor . La  Stadionul Răcari  a avut loc un program…

Read More

O altă filă din povestea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 8“ Rază de Soare ” din Târgovişte,  unitate şcolară cu prestigiu în  județul Dâmbovița dar și peste hotare, și asta pentru că are în derulare trei proiecte ERASMUS +.   Noua filă de poveste  a fost scrisă, prin efortul comun al  conducerii  grădiniței,  al  doamnelor educatoare,  copiilor și părinților. Este vorba  despre activitățile desfășurate în  cadrul  proiectului Erasmus+,“Traces of Europa ”- “Urme prin Europa”, la care au fost  prezenți și  partenerii   acestui proiect , din patru ţări: Islanda,Norvegia, Polonia și  Italia. Dacă luni, au avut loc  ateliere aplicând   metoda  „Outdoor Learning…

Read More

Un nou proiect privind modernizarea infrastructurii rutiere din municipiul Târgovişte  a debutat în aceste zile. Este vorba despre un proiect în valoare de 3, 9 milioane de lei şi vizează  asfaltarea străzilor Tudorică Popescu,  Plantelor, Gândului,Miron Costin , Stolnic Constantin Cantacuzino, Ileana Sărăroiu. Marţi de dimineaţă, primarul Cristian Stan , viceprimarii Monica Ilie şi  Cătălin  Rădulescu şi  alţi directori din cadrul direcţiilor subordonate Primăriei Târgovişte,  au mers pe şantierul de pe strada Tudorică Popescu unde se lucrează în forţă. Vorbim  de asfaltarea a 3,4 km de străzi.  În scurt timp, vor intra în reabilitare şi străzile  Leo Plângă, Tighina şi…

Read More

La Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8“ Rază de Soare ” din Târgovişte, unitate şcolară cu prestigiu ,  are loc un eveniment inedit la nivelul judeţului Dâmboviţa . Este vorba despre implementarea unui proiect Erasmus+,“Traces of Europa ”- “Urme prin Europa”,  prin intermediul căruia preşcolarii de toate vârstele  pun în practică  metoda  „Outdoor Learning „- “Învăţare în aer liber ”. Oaspeţi din patru ţări, Islanda,Norvegia, Polonia, Itali,  au fost primiţi cu pâine şi sare de preşcolari şi de educatoarele implicate în proiect dar au luat parte şi la o serie de ateliere de lucru.  Activităţile se vor desfăşura pe parcursul  …

Read More

La Romexpo  a avut loc primul congres al Pro România , cu acest prilej fiind aleasă conducerea  noului partid.  Au fost prezenți  876 de delegați  din întreaga țară  din cei 900 inivitați. Și județul Dâmbovița a fost reprezentat de o delegație din 22 de persoane în  frunte cu Ioan Marinescu , un apropiat al lui Victor Ponta și unul dintre coordonatorii dâmbovițeni, Georgică Dumitru.  În deschiderea  lucrărilor a fost intonat imnul României.  Au urmat discursurile invitaților. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu, a afirmat  cu tărie  că cele mai importante teme pentru societatea…

Read More

Trofeul Festivalului Naţionale de Romanţe „Crizantema de Aur” ediția a 51-a,  a  rămas anul acesta în   județul Dâmbovița, în comuna Aninoasa. Juriul a declarat-o câştigătoare pe cunoscuta cântăreaţă dâmbovițeancă de folclor, Nicoleta Ciucioiu Vasile,  spre satisfacţia publicului târgoviştean iubitor de romanţe. Gala Laureaților  Festivalului  Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 51-a, 2018, cu tema „Romanţa ne uneşte”, a adus pe scenă cei mai buni interpreţi de romanţe, cei mai buni compozitori, dar şi momente de neuitat pe scena Teatrului Municipal Tony Bulandra. Nicoleta Ciucioiu Vasile, cunoscuta cântăreaţă de folclor, i-a surprins pe membrii juriului…

Read More

Timp de trei zile,  18-20 octombrie,  la Târgoviște, interpreţi de romanţe   din România dar  și de peste Prut  participă la cea de-a 51-a ediție a Festivalul “Crizantema de Aur”.Festivalul  a început joi seară, la Teatru Tony Bulandra din Târgoviște, cu secțiunea interpretare. Vineri seară  a avut loc secțiunea  creație. Gala Laureaţilor va avea loc în  această seară. Foaierul Teatrului Tony Bulandra a fost gazda conferinței de presă din ultima zi a  Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de aur” – ediţia cu numarul 51, dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1918, sub patronajul Comisiei  Naţionale a României pentru UNESCO și aflându-se…

Read More

A doua seară a celei de-a 51-a ediții a Festivalului Național de Romanțe Crizantema de Aur  a fost  dedicată Concursului de Creaţie  care a îmbogăţit patrimoniul muzical naţional cu 13 romanţe în primă audiţie, selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti în colaborare cu UCMR şi la Chişinău în colaborare cu UMM. La înălțime au fost și prezentatorii Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu, care le-au făcut invitaților prezentările potrivite. Juriul Concursului de Creaţie  a fost format din renumiţi compozitori români din România şi Republica Moldova, desemnaţi de UCMR şi UMM. Preşedintele de onoare al juriului a fost compozitorul Jolt…

Read More

Cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare a Romanţei „Crizantema de Aur”, a debutat, joi seară, la Târgovişte. Evenimentul de înaltă ținută și tradiție este găzduit și anul acesta de Teatrul Tony Bulandra. În acest an tema este „Romanţa ne uneşte”, evenimentul fiind dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, salvgardării şi promovării Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Prezentatori sunt Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu. În deschidere a vorbit și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan.…

Read More

Ambasadorul Croației la București, Davor Vidis,  a făcut o vizită de lucru în județul Dâmbovița. După ce a stat de vorbă cu mai marii judeţului, oficialul a mers la Muzeul Poliţiei  din Târgovişte, singurul muzeu al poliţiei din România. Execelenţa Sa nu a venit cu mâna goală ci a donat o uniformă pe care o îmbracă în momentul de faţă poliţiştii croaţi. Ambasadorul Croației la București, Davor Vidis s-a gândit că la loc de cinste, pe lângă uniformele din Argentina, Columbia , Peru, Lituania ar putea sta şi uniforma din Croaţia. Cms. şef de poliţie  Danil Zepişi, inspectorul şef  al IPJ Dâmboviţa a…

Read More

Miercuri, 17 octombrie a.c., s-a încheiat evenimentul „Descoperă Dâmbovița!”, desfășurat începând de luni, în incinta Parlamentului României.Proiectul organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, a avut ca scop prezentarea, la nivel național, a valorilor, tradițiilor și culturii județului și a face cunoscut potențialul locului. Conceptul s-a materializat într-un stand de prezentare a specificului cultural, agricol și gastronomic al județului Dâmbovița, care a cuprins și o zonă de expunere a principalelor activități ecomice, educative și turistice din zonă. Alături de Consiliul Județean Dâmbovița au fost prezenți în ultimele trei zile mai mulți parteneri, printre care se numără: Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște,…

Read More

 Sala Florentină a Primăriei Târgovişte a fost gazda  unei conferinţe de presă în cadrul căreia  primarul Cristian Stan a anunţat că 7 milioane de euro   au fost obţinuţi  prin Grupul de Acţiune Locală „Târgoviştea Egalităţii de şanse”.   Astfel,  Târgoviştea  va demara un amplu proiect ce vizează implementarea de măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în educaţie, formare şi ocupare profesională, asistenţă socială, combaterea discriminării, investiţii în infrastructura de servicii şi utilităţi. Finanţarea este asigurată prin POCU şi POR 2014-2020 şi vizează: – modernizarea infrastructurii rutiere şi pietonale-asfaltarea a patru străzi în cartierul Prepeleac – dezvoltarea şi modernizarea spaţiilor publice urbane degradate- locuri…

Read More

Administrația de la Voinești are serioase motive de mândrie.  Edilul Gabriel Sandu  împreună  cu viceprimarul  Constantin Popa și o echipă de funcționari din cadrul primăriei pregătiți profesional  a reuşit în numai câţiva ani să transforme radical localitatea. Primarul a dat dovadă de implicare şi seriozitate, iar mai multe investiţii au fost finalizate pe fonduri europene , altele sunt în curs de execuție. Pe lista de priorităţi a   administrației  de la Voinești  au  figurat și o serie de investiții  din  bugetul local care deja au fost îndeplinite  sau sunt în curs de realizare. Nici investițiile pe fonduri guvernamentale nu au fost…

Read More

Proiectul de promovare a județului Dâmbovița în Parlamentul României a continuat și marți, 16 octombrie a.c. În cadrul programului sunt incluse atât expoziția produselor care se obțin în mod tradițional în județul nostru, deschisă cu o zi în urmă, cât și un moment artistic susținut de către Ansamblul Folcloric „Codrulețul” din localitatea Găești. În cea de-a doua zi a evenimentului au fost prezenți, la standul de promovare a județului, reprezentanții mai multor județe în Parlamentul României, Consiliul Județean Dâmbovița lansând această invitație tuturor parlamentarilor. Conducerea instituției noastre mulțumește tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, ce s-a bucurat…

Read More

Timp  de trei zile, 15-17 octombrie, în incinta Parlamentului României are loc  evenimentul „Descoperă Dâmbovița!”, proiect organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, cu scopul prezentării, la nivel național, atât a tuturor elementelor de identificare ale județului, îndeosebi valori, tradiții și cultură, cât și de a face cunoscut potențialul economic, istoric, educațional și turistic al locului. Luni, 15 octombrie a avut loc deschiderea evenimentului „Descoperă Dâmbovița!”.       Evenimentul a debutat cu un monolog a lui Vlad Țepeș, interpretat de Nuță Daniel – actor al Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, momentul fiind urmat de o conferință de presă și scurte intervenții din partea…

Read More

De 16 ani,   locuitorii comunei Vulcana Pandele au transformat dovleacul cel bun de plăcinte într-o emblemă a toamnei. Dovleacului i-a fost închinat şi un festival, în care toţi participanţii se pot mândri cu roadele strânse dar și   renumita  plăcintă cu dovleac. Acest eveniment are loc în fiecare an, de Sfânta Preacuvioasa Parachiva și ne demonstrează cu tărie că de la an la an cultura și tradițiile  sunt la mare preţ  în Vulcana Pandele. Duminică, la Vulcana  Pandele s-a desfășurat  cea de-a XVI-a ediție Festivalului Dovleacului. Sufletul acestui festival este Florina Voicu ,directorul Căminului Cultural „Izvor de apă vie ”. Autorităţile…

Read More

Pe 14 octombrie , creștinii prăznuiesc  pe Sfinta Cuvioasa Parascheva. Pentru locuitorii comunei dâmboviţene Cândeşti, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva sau cum mai este cunoscută în tradiţia popular de Sfânta Vineri de Toamnă,  este una de o însemnătate aparte. În comuna dâmboviţeană Cândeşti are loc Târgul Anual de Sfânta Parascheva iar de trei ani,  ca noutate, are loc şi “Festivalul Plăcintelor”.  Și anul acesta, nu au lipsit produsele tradiţionale, au fost organizate expoziţii specifice zonei precum cele destinate costumelor populare sau produselor agricole şi preparatelor culinare locale.  Plăcinta fiind la loc de cinste . Gazda evenimentelor a fost primarul Georgeta Popa . Un mesaj a…

Read More

Un grup de etnici români din Bulgaria însoțit de secretarul  de stat MRP Veaceslav Șaramet au fost oaspeții  Consiliului Județean Dâmbovița.  Întâlnirea a avut loc în sala Consiliului Județean Dâmbovița, unde secretarul de stat MRP, Veaceslav Șaramet împreună cu  conducerea CJ Dâmbovița le-au adresat un cuvânt de bun venit participanților.Ca parte a programului, etnicii români au vizitat Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi, Mănăstirea Dealu Proiectul MRP „Descoperă și Cunoaște România” își propune să contribuie la consolidarea dialogului între etnicii români din afara granițelor, în vederea menținerii legăturilor identitare românești. Edițiile anului Centenar sunt…

Read More

După cum știm președintele PSD Dâmbovița , senatorul Adrian Țuțuianu  este subiectul ce ține capul de afiș în aceste zile în presa centrală și asta după ce au apărut înregistrări de la ședințele de partid ale PSD Dâmbovița, în cadrul cărora președintele Adrian Țuțuianu face o serie de remarci la adresa unor miniștri sau lideri din PSD și nu numai. Primarii PSD Dâmbovița, Liga Aleșilor Locali PSD Dâmbovița și  conducerea CJ Dâmbovița,  îl susțin necondiționat pe  Adrian Țuțuianu  și acest lucru a fost făcut public  printr-o scrisoare:  “ Primarii Partidului Social Democrat din județul Dâmboviţa, alături de conducerea  Consiliului Judeţean,…

Read More

Într-un cadru  natural din localitatea dâmbovițeană Ulmi,  unde culorile și roadele toamnei au dat viață decorului,  a avut loc prima ediție  a Festivalului Național al Caprei, eveniment organizat de Asociația Națională a Crescătorilor de Capre din România (CAPRIROM). Inițiatorul acestui  eveniment a fost Georgiana Udrescu, vicepreședintele Asociatiei Naționale a Crescătorilor de Capre din România (CAPRIROM), o dâmbovițeană care pune mare suflet în sprijinirea activității fermierilor.  Inițiativa Georgianei Udrescu a fost susținută cu tărie de către Daniel Dumitru Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Așa cum am spus,  evenimentul s-a desfășurat la Ulmi  iar oaspeții  de seamă…

Read More

La Universitatea Valahia din Târgoviște – corpul K, a avut loc conferința de lansare a proiectului ”Împreună spunem STOP abandonului școlar!”, beneficiar al proiectului fiind Societatea Națională de Cruce Roșie –Filiala Dâmbovița. La conferință au participat Raul Pavelescu – director al Societății Naționale de Cruce Roșie-filiala Dâmbovița,  Petre Ionel – vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, deputații Claudia Gilia, Carmen Holban și Corneliu Ștefan, Ionuț Ghibanu – vicar eparhial, Monica Ilie – viceprimar al municipiului Târgoviște, Cristina Stroe – inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Târgoviștei,…

Read More

La sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc conferința de lansare a proiectului ”Integrare prin educație și ocupare în județul Dâmbovița”. La eveniment au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alin Manole, Cristina Stroe – inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, partenerii și echipa de implementare a proiectului, reprezentanții administrației locale din localitatea Corbii Mari, dar și elevi. În deschiderea conferinței, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a subliniat importanța proiectului pentru locuitorii din comuna Corbii Mari, precizând că educația este esențială nu doar pentru o bună formare profesională, ci și pentru…

Read More

Deputatul Claudia Gilia   a vorbit despre  facilitățile  de care  pot beneficia   agenţii  economici  din  domeniul  turismului: ” După ce Guvernul PSD-ALDE a hotărât atestarea zonei Peștera-Padina drept stațiune turistică de interes național, de la 1 noiembrie a.c., toți agenții economici din domeniul hotelier și turistic vor beneficia de o serie de facilități pentru susținerea afacerilor și creșterea calității serviciilor prestate. Așa cum bine știți, Pucioasa reprezintă un obiectiv important în portofoliul Ministerului Turismului prin Master-Planul investițiilor în turism. Noile modificări legislative vor sprijini dezvoltarea acestei zone dragi nouă, dâmbovițenilor, dar și miilor de turiști din țară sau străinătate. Guvernul va…

Read More

Incident şocant în localitatea dâmboviţeană  Priboiu .Un bărbat  de 34 de ani , în perioada 2004-2005, se pare că a întreținut relații sexuale cu sora sa  iar aceasta  a dat naştere unui copil   care  în urma expertizei genetice judiciare   s-a stabilit că  este fiul bărbatului. Lanţul tragediei nu se opreşte aici.  Oameniii legii  au mai stabilit în urma cercetărilor că, în perioada ianuarie-iunie 2014, prin constrângere și profitând de imposbilitatea părții vătămate de a se apăra sau de a-și exprima voința, bărbatul ar fi obligat şi minorul , un băieţel  în vârstă de 8 ani, să întrețină raporturi sexuale cu…

Read More

În perioada ianuarie-septembrie a.c., la nivelul instituției noastre au fost eliberate 42.583 de certificate de cazier judiciar, dintre care 42.204 pentru persoane fizice. Cele mai multe certificate de cazier judiciar, 32.568, au fost eliberate de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, prin Serviciul Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative.Vă reamintim că, din luna martie a anului 2014, la nivelul Poliţiei Municipiului Moreni, Poliţiei Oraşului Pucioasa, Poliţiei Oraşului Găeşti şi Poliţiei Oraşului Răcari,  centrele de eliberare a cazierului judiciar au devenit operaţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-11:00.Astfel, şi la aceste ghișee, se emit ,,pe loc” certificate de…

Read More

În perioada 18-20 octombrie 2018 se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. Marele eveniment muzical naţional, având în acest an tema „Romanţa ne uneşte”, este dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, salvgardării şi promovării Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal…

Read More

Consiliul  Local Municipal Târgoviște s-a reunit în ședință extraordinară. Au fost prezenți  16 consilieri din cei 21 . Primul punct de pe ordinea de zi a vizat aprobarea  indicatorilor tehnico-economici  pentru obiectivul de investiții „Amenajare  skatepark  în municipiul Târgoviște-adiacent Parcului Chindia”. Cu 16 voturi, proiectul a fost aprobat. Sursele de finanțare ale proiectului  sunt bugetul local și  POR 2014-2020. Valoarea investiției se ridică la suma de 1.194.475,81 lei  fără TVA. Durata de execuție a proiectului este 8 luni. Necesitatea amenajării unui skatepark  în municipiul Târgoviște derivă din nevoia de petrecere a timpului liber de către copii și tineri și de…

Read More

O clipă de neatenție în trafic, indisciplina șoferilor dar și a celorlalți  participanti la trafic  precum și nerespectarea  regulilor de circulație sunt principalele cauze generatoare  de evenimente rutiere atât în municipiul Târgoviște cât și la nivelul întregului județ Dâmbovița. Nu o spunem noi ci statisticile de la nivelul IPJ Dâmbovița, realizate în urma evenimentelor rutiere care s-au produs. Chiar dacă mulți dintre noi suntem deranjați  că în ultima perioadă  pe majoritatea arterelor rutiere din județ  întâlnim echipaje de polițiști  și chiar aparate radar, toate aceste acțiuni ale poliției rutiere dâmbovițene  au ca scop  reducerea numărului de accidente  și  supravegherea și…

Read More

Astăzi, 10 octombrie, şi la sediul Direcţiei pentru Agricultură a Județului Dâmboviţa s-a sărbătorit Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti printr-o expoziţie cu vânzare a produselor agroalimentare dâmboviţene . Cu această ocazie, producătorilor agricoli autohtoni li s-a oferit o suprafaţă din curtea Direcţiei pentru a-şi expune spre vânzare produsele, miercuri, începând cu ora 10.00. Legume şi fructe de sezon, lactate şi brânzeturi, dar şi miere , au fost oferite cumpărătorilor într-o gamă variată şi la preţuri pentru orice buzunar. Nu au lipsit invitaţii de la acest eveniment. Primarul Cristian Stan şi viceprimarul Cătălin Rădulescu, care au fost primiţi cu…

Read More

Administraţia târgovişteană continuă amplul proces de modernizare a infrastructurii rutiere de la nivelul municipiului Târgovişte. Se lucrează în forţă pe strada Alexandru Ilie. Concret, este vorba despre un proiect ce vizează asfaltarea a 10 străzi.Investiţia se face cu bani de la bugetul local. Primarul Cristian Stan însoţit de viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu , a făcut o vizită de lucru pe şantierul de pe strada Alexandru Ilie unde deja se toarnă primul strat de asfalt. Şi străzile Tighina, Herţa, Pictor Ion Crăciun, Rovine, Leo Planga, Bastionului, Mr. Oprescu Adrian, Udrea Bălcescu şi Plevnei, vor face obiectul acestui amplu…

Read More

În cursul lunii septembrie 2018, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor au desfășurat 8.568 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a produselor de patiserie, a băuturilor răcoritoare, a băuturilor alcoolice, dar și a celor de depozitare a produselor alimentare, a  seminţelor, legumelor și fructelor. Controalele au vizat aspecte privind calitatea spaţiilor de depozitare a produselor alimentare, manipularea, prelucrarea şi depozitarea acestora, controlul dăunătorilor, documentele prevăzute de legislație şi a informaţiilor privind sistemul HACCP, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţilor. Ca urmare a neregulilor…

Read More

Referendumul pentru familie s-a încheiat. Judecătorul Narcis Erculescu, preşedintele BEJ Dâmboviţa a susţinut  luni, 8 octombrie , o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat  rezultatele  finale   privind votul  cu privire la referendumul pentru redefinirea familiei în judeţul Dâmboviţa. 124.312 de alegători s-au prezentat la urne,  sâmbătă şi duminică, la nivelul judeţului Dâmboviţa. În urma centralizării tuturor celor 432 de secţii, BEJ Dâmboviţa a precizat că procentul de prezentare la vot, în judeţul Dâmboviţa, este de 28,98%, adică 124.312 de persoane, din numărul total de alegători, de 428.920. Numărul voturilor valabil exprimate este de 121.082. Numărul voturilor valabil exprimate…

Read More

Cetățenii sunt chemați să răspună cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Întrebarea se referă la redefinirea familiei ca fiind căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Cele 432 de secții de votare de la nivelul județului Dâmbovița s-au deschis sâmbătă, la ora 07.00,  428.940 de dâmbovițeni au fost așteptați la urne, la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, însoțit  de  pc. pr. Vicar Eparhial, Ionuț Ghibanu și un alt preot  din cadrul Arhiepiscopiei  Târgoviște, a ajuns…

Read More

Pste 420.000 de dâmbovițeni cu drept de vot din judeţul Dâmbovița sunt aşteptaţi la urne pe 6 şi 7 octombrie. Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște , a votat la secția nr.53 din Târgoviște.La ieșirea din secție a declarat:Am votat pentru o Românie a valorilor creștine. Edilul a fost însoțit de soție și fiica sa.Nu au lipsit nici colegii de partid:viceprimarul Cătălin Rădulescu, consilierul personal Cosmin Bozieru,consilieri municipali și alți social-democrați târgovișteni .

Read More

De mai bine de patru ore , dâmbovițenii  votează. Oamenii sunt chemaţi la urne să voteze cu DA sau NU pentru modificarea definiţiei familiei în Constituţie. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, însoțit  de  pc. pr. Vicar Eparhial, Ionuț Ghibanu și un alt preot  din cadrul Arhiepiscopiei  Târgoviște, a ajuns în jurul orei 11:15, la secția de vot nr. 1 din Târgoviște, la Casa Corpului Didactic  pentru a-și exercita votul. ÎPS NIFON a îndeplint procedura, a venit, a prezentat actul de identitate, a intrat în cabina de vot, după care a depus buletinul în urnă. Numărul total de dâmbovițeni cu drept de…

Read More

Dâmbovițeni sunt așteptați  la vot . Cele 432 de secții de votare de la nivelul județului Dâmbovița s-au deschis sâmbătă, la ora 07.00,  428.940 de dâmbovițeni sunt așteptați la urne, la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei.Cetățenii sunt chemați să răspună cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Întrebarea se referă la redefinirea familiei ca fiind căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. La primele ore ale dimineții, viceprședintele Senatului, senatorul Adrian Țuțuianu  a mers să voteze  la Secția de votare…

Read More

Vicepreşedintele CJ Dâmboviţa, Luciana Cristea a venit în cadrul unei conferinţe de presă şi a prezentat activitățile culturale pe care Consiliul Județean Dâmbovița le va organiza în următoarea perioadă. Şi anul acesta, Consiliul Județean, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, continuă proiectul început anul trecut, Festivalul – Concurs Naţional „Laura Stoica”. Este un eveniment pe care, așa cum organizatorii au spus încă de la început, se doreşte să-l transforme într-o tradiție e vieții cultural-muzicale dâmbovițene și într-un reper al muzicii românești de calitate. Prima ediție, desfășurată anul trecut, la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, s-a bucurat de un succes nesperat…

Read More

Modernizarea infrastructurii rutiere şi a spaţiilor de joacă şi relaxare din cartierele municipiului Târgovişte continuă. Au fost finalizate lucrările care vizează locul de joacă de pe strada Diaconu Coresi, microraionul nr. IV. Investiţia a avut ca obiectiv refacerea aleilor,înlocuirea, reabilitarea echipamentelor de joacă, îngrădirea amplasamentului, dar şi montarea unei suprafeţe antitraumă. Locul de joacă şi-a schimbat radical aspectul. În acelasi timp, au fost demarcate şi lucările de reabilitare a parcării din imediata vecinătate a locului de joacă. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, a făcut o vizită în teren. Locuitorii zonei vor putea beneficia,în urma…

Read More

1 octombrie 2018, zi cu dublă semnificaţie pentru  Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște. La Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Valahia” din Târgoviște a început un nou an universitar  cu emoții și multe provocări atât  pentru boboci, dar și pentru  ceilalţi studenți şi s-a aniversat şi  cei 25 de ani de existență ai Facultății de Drept și Știinte Administrative din cadrul Universității “Valahia”. Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității Valahia din Târgoviște a intrat în al 25-lea an al existenței sale. Un sfert de veac de activitate universitară, de performanțe…

Read More

În zilele de 6 și 7 octombrie 2018,  românii sunt așteptați la urne   pentru a decide prin referendum dacă schimbă art 48 din Constituție. Dacă majoritatea votează „da”, atunci noul articol va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Actualmente, textul constituțional folosește cuvântul „soți” în loc de „un bărbat și o femeie”. Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a făcut un apel la dâmbovițeni să participe la Referendumul din 6 și 7 octombrie și să apere valorile creștine și viitorul copiilor acestei țări. „Suntem în săptămâna premergătoare Referendumului care va avea…

Read More

O clipă de neatenţie sau graba  unui şofer, a condus la un accident grav pe DN 71, zona Aninoasa. Se pare că accidentul s-a produs  pe fondul unei depăşiri neregulamentare. În urma impactului, între fiarele contorsionate a rămas captivă o persoană. La faţa locului au ajuns pompierii de la descarcerare , ambulanţa dar şi elicopterul SMURD. Trebuie să precizăm că primul ajutor victimelor a fost acordat de către doi  pompierii care se aflau într-o altă misiune. Circulaţia se desfăşoară pe un singur sens. „Astăzi, în jurul orei 13:40, pe DN-71 (loc.Aninoasa) s-a produs un accident rutier între o autoutilitară şi…

Read More

Salut decizia Guvernului de a veni în sprijinul copiilor orfani și a persoanelor care s-au decis să adopte. Prin proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2004 privind procedura adopției, republicată au fost debirocratizate unele proceduri, se va asigura celeritatea dobândirii și menținerii statutului de copil adoptabil, iar procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de monitorizare post-adopție au fost simplificate.  Astfel, a fost eliminată prevederea prin care era nevoie de identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea ale copilului propus spre adopție. Familiile care doresc să adopte vor beneficia de un atestat de persoană sau familie aptă…

Read More

În perioada 5-7 octombrie 2018, Centrul Cultural European, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică și Primăria Pucioasa organizează Festivalul de cântece și dansuri populare ”MOȚĂIANCA”, Festival dedicat Zilelor Toamnei la Pucioasa. Vă invităm la prima ediție a Festivalului ”Moțăianca”, unde veți găsi produse tradiționale pentru toate gusturile, muzică de calitate și multă voie bună! Programul: Demonstrații de Sculptură cu drujba – Moldovan Cătălin – Bucovina Vineri, 5 octombrie 2018, ora 17:00 – Ansamblul de dansuri “SÂNZIENELE” Găești – Dâmbovița – Ansamblul de dansuri “SÂNZIENELE” jr. Găești – Dâmbovița – Ansamblul de dansuri “Narcisa de pe Neajlov” – Visina –…

Read More

Tineretul Național Liberal marchează Anul Centenarului prin proiectul “Caravana Tricolorul” care se  desfășoară în perioada 18 septembrie – 25 noiembrie.“Caravana Tricolorul”, inițiată  de tinerii liberali a ajuns și în județul Dâmbovița, tricolorul aflat pe itinerariul ce străbate țara în lung și lat cu destinația finală, Alba Iulia. “Caravana Tricolorul” este un proiect al Tineretului Național Liberal inițiat pentru a marca Anul Centenarului  și timp de 69 de zile, liberalii poartă prin toată țara un tricolor de dimensiuni impresionante,30 metri lungime și 10 lătime,ca simbol ai uniunii naționale. Drapelul, de 30 de metri lungime și 10 metri lățime, a fost primit…

Read More

La sediul Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), reprezentanții Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dâmbovița si primarii unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița. La întâlnire au fost prezenți: Daniel Comănescu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Radu Codruț Ștefănescu – președinte director general al ANCPI, Ileana Spiroiu – director general adjunct al ANCPI, Roxana-Florentina David – director al OCPI Dâmbovița, Ionuț Săvoiu – administrator public al județului, Victor Grigorescu – director al Direcției de Înregistrare Sistematică din cadrul ANCPI, Mircea…

Read More

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie se va organiza în două zile, respectiv 6 şi 7 octombrie, pentru ca toţi cetăţenii să îşi poată exprima opţiunile. Deputatul PSD  Dâmboviţa, Carmen Holban a venit în cadrul  unei conferinţe de presă şi a explicat pe larg importanţa referendumului pentru redefinirea noţiunii de Familie . Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. (1) al Constituției cu una mai restrictivă, „între un bărbat și o femeie”. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (…) ar putea să-l…

Read More

La sediul Centrului de Analiză și Prevenire a Criminalității a avut loc o conferinţă de presă susținută de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Zepiși Danil. Au partricipat  reprezentanţi şi din cadrul altor instituţii importante.  Tema principală a fost  prezentarea proiectelor de prevenire a delincvenție juvenile și a victimizării minorilor, derulate de polițiștii din Dâmbovița, pe parcursul anului școlar 2018-2019. În perioada octombrie 2018 – iunie 2019, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor derula, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ, proiectele de prevenire a delincvenţei juvenile şia victimizării minorilor „Atenţie!…

Read More

Fondurile europene  reprezintă o  gură de oxigen pentru administraţia de la Răzvad.  În plin proces de execuţie se află  o investiţie  cu finanţare prin GAL  şi vizează amenajarea unui loc de joacă modern, rigole pentru preluare apă,reabilitarea clădiri la exterior şi grad împrejmuitor la Centrul de zi Răzvad.Valoarea investiţiei se ridică la 40.000 de euro. Primăria Răzvad a contribuit cu suma de 18.000 de euro. Lucrările sunt în plin proces de execuţie . Investiţia va fi gata la finalul lunii octombrie. Potrivit edilului Emanuel Spătar,în prezent  peste 33 de copii beneficiază de serviciile centrului iar cheltuielile sunt suportate în totalitate de…

Read More

Programul de modernizare a municipiului Târgovişte  continuă. La primele ore ale dimineţii, edilul Cristian Stan însoţit de viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, a făcut o vizită de lucru  în zona fostului magazin Muntenia şi zona străzii Nicolae Iorga unde au fost  realizate o serie de investiţii  şi încă mai sunt în plin proces de execuţie lucrări privind  amenajarea unei noi  parcări pe strada Nicolae Iorga. A fost finalizat locul de joacă din zona străzii Nicolae Iorga şi a fostului magazin Muntenia. S-au asfaltat parcările din zona blocurilor X şi  strada Nicolae Iorga. Acum , în plin  proces de execuţie …

Read More

La începutul acestei săptămâni, președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre alături de vicepreședintele ALDE Dâmbovița, Bogdan Manole și un invitat special, vicepreședintele Administrație Fondului pentru Mediu, Dorin Corcheș, a susținut o conferință de presă. În primul rând invitatul de la centru. vicepreședintele Administrație Fondului pentru Mediu, Dorin Corcheș a abordat teme de interes național și local, cum ar fi „Rabla”. În acest an, la nivelul județului Dâmbovița au fost înscrise în program 591 de autovehicule și până în acest moment s-au achiziționat 363 de mașini, a căror valoare se apropie de 2,4 milioane lei. De asemenea, se pare că în județ…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunit în şedinţă ordinară în data de25.09.2018, care s-a desfăşura în „Sala Unirii” a sediului administrativ. Pe ordinea de zi au fost supuse  votului mai multe proiecte importante.  Unul dintre proiecte care a stârnit  discuții tăioase a fost cel legat  de aprobarea delegației Consiliului Județean Dâmbovița, care se va deplasa la Guilin (China) în vederea participării la Târgul de Turism, Festivalul Internațional al Culturii și Turismului și Festivalul UNWTO/PATA privind tendințele și perspectivele turismului, în perioada 22 – 29 octombrie 2018.  Alexandru Oprea, consilier județean al  PSD, a ținut să precizeze  că în ultimele luni, CJ…

Read More

Pentru  realizarea,  în  condiții  de  siguranță,  a  lucrărilor de poduri din cadrul obiectivului  de  investiții ,,Drum de legătură DJ 713 Dichiu – DJ 714 Zănoaga”, perioada de închidere a circulației rutiere, pe acest traseu, se extinde până la data de 21.10.2018. Restricțiile de circulație impuse până la această dată, pe traseul acestui obiectiv, au fost făcute cunoscute publicului, prin comunicatul Consiliului Județean Dâmbovița din data de 19.07.2018. Prelungirea perioadei de închidere a circulației se datorează atât condițiilor dificile de execuție și intervenție a utilajelor specifice, cât și necesității programării unor verificări de calitate din partea Inspectoratului de Stat în Construcții…

Read More

Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale, a fost prezent ieri, în  Dâmboviţa , pentru a prezenta proiectul Legii Pensiei. Vizita şi-a început-o la Titu, a continuat la Găeşti unde a discutat cu autorităţi locale şi pensionari. La orele prânzului, Adrian Marius Rîndunică, secretar de stat în Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu au ajuns la Târgovişte. La Clubul Studenţilor  oficialul  de la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a fost primit de edilul Cristian Stan şi viceprimarul Cătălin Rădulescu. În sală au fost prezenţi, pensionarui, primari din mai multe localităţi…

Read More

Pe parcursul  a trei zile, 13 – 16 septembrie 2018,  a avut loc la Valea Ierii din judeţul Cluj, cea mai ateşptată competiţie de prim ajutor a Crucii Roşii Române, Convenţia Naţională de Prim  Ajutor. In cadrul competiţiei au participat voluntari ai Crucii Roşii Române, membri ai detaşamentelor de intervenţie în situaţii de urgenţă de la opt filiale din ţară, câştigătorii etapelor zonale. Fiecare echipaj format din cinci membri şi o rezervă a avut de trecut proba teoretică şi patru probe practice. Timpul limita destinat rezolvării fiecareia dintre situaţii a fost de 10 minute.  Şi voluntarii dâmboviţeni de la Crucea…

Read More

Vicepreședintele  Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze și Președintele Federației Femeilor din Întreaga Chină, doamna Shen Yueyue,  a desfăşurat o vizită de lucru în România, prilej de consolidare a agendei bilaterale, a realizării de schimburi de experiență la nivel guvernamental și parlamentar, ca dovadă a dorinței reciproce a României și R.P. Chineze de menținere a unei relații  dinamice. Cu această ocazie, delegația  Federației Femeilor din Întreaga Chină, condusă de E.S. Shen Yueyue, în calitate de vicepreședinte al Adunării Naționale Populare a Republicii Populare Chineze, dar și de  preşedinte al Federației Femeilor din Întreaga Chină, a vizitat şi județul Dâmbovița.…

Read More

După cum ştim microraionul nr. V al municipiului Târgovişte este prins  într-un amplu proiect de reabilitare şi modernizare a infrastructurii  cu finanţare din bugetul local.  Au fost finalizate lucrările de modernizare a parcării aferente străzii Urmuz. Cele peste 100 de locuri noi de parcare, iluminatul public modern, lucrările de preluare a apelor pluviale, reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiţii care transformă radical această zonă din municipiul Targoviste. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarul Cătălin Rădulescu, consilierul Cosmin Bozieru şi alţi directorii, a făcut o vizită de lucru în zonă. Se reabilitează şi modernizează locul de joacă de pe strada…

Read More

Administraţia locală  de la Pucioasa continuă cu toate forţele să întocmească proiecte care să obţină  finanţare europeană. Astfel, în ultimele două săptămâni, au fost depuse alte patru proiecte pe Axa 13,  în valoare totală de aproape 55 milioane lei. Axa 13 vizează  Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii cu Prioritatea de investiții 9b: Oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale şi Obiectivul specific 13.1: Îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în oraşele mici şi mijlocii din România, din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020Cele patru proiecte vizează construirea și dotarea grădiniței „Prichindel” și îmbunătățirea…

Read More

Primarul  comunei Cândeşti, Georgeta Popa, a  venit în cadrul unei conferinţe de presă la PSD Dâmboviţa  şi a  făcută o prezentare a tuturor proiectelor pe care le are în implementare. Edilul  a subliniat încă de la început că localitatea  pe care o conduce este una mică dar cu aspiraţii mari.  A fost implementat cu succes proiectul ce a vizat modernizarea şi  extinderea iluminatului public în comună. Investiţia a fost realizată din bugetrul local  şi are o valoare 484.000 de lei, plata se face eşalonat pe o perioadă de patru ani.  Tot din bugetul local s-a făcut  şi  un amenajament silvic…

Read More

Județul  Dâmbovița, este al 13-lea județ  din România în care s-a confirmat  pesta porcină africană, după ce virusul a fost descoperit într-o gospodărie din localitatea Lucieni. Pentru a afla mai multe detalii  am stat de vorbă cu directorul DSVSA Dâmbovița, dr.Sandu Tolea care  nu a ezitat să facă  din nou apel la populație pentru respectarea măsurilor întreprinse de autorități, având în vedere gravitatea bolii. Până la acest moment, nu au mai fost notificate alte cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate în gospodării sau în exploatații de tip comercial, de pe raza județului Dâmbovița. Directorul DSVSA Dâmbovița, dr.Sandu Tolea  a făcut  din…

Read More

Societatea S.C. Lucrări Drumuri și Poduri Dâmbovița S.A., cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Lt. Stancu Ion, nr. 1, cod poștal 130105, fax: 0245/611389, 0728/878767, tel: 0245/612816, e-mail: office@ldpdambovita.ro, număr de înmatriculare J15/172/27.05.1998, cod unic de înregistrare RO10638988, având cont bancar RO57BTRL01601202R97253XX deschis la Banca Transilvania Târgoviște, organizează licitație publică deschisă cu strigare, în vederea vânzării „Cântar pod basculă auto 50 to METTLER TOLEDO” cu prețul minim de pornire 7.900,00 euro  fără TVA respectiv 36.683,65 lei fără TVA, calculat la cursul euro BNR din data de 17.09.2018. Date tehnice: An PIF 2009, model IND 310, Sm 0131432GNK, dimensiuni 15X3m, greutate…

Read More

Directiei  de Sanatate Publica Dambovita i-a fost livrata  prima transa de vaccin antigripal pentru sezonul 2018-2019,  in cantitate de 4240 doze, destinata persoanelor din grupele de risc : -personal medico-sanitar din unitati medicale(spitale, centre rezidentiale pentru  persoane varstnice, Serviciul Judetean de Ambulanta, unitati medico-sociale din subordinea Directiei de Asistenta Sociala, cabinete medicale de familie);   -asistati din centrele rezidentiale si unitati medico-sociale ;   -gravide aflate in evidenta , catagrafiate de catre cabinetele de medicina de familie;  -copii din grupele de varsta 6 luni-4 ani si respectiv 5-14 ani, in evidenta cu boli cronice.      Transele urmatoare de vaccin antigripal…

Read More

În dimineața zilei de 16 septembrie a.c., în contextul confirmării pestei porcine africane într-o gospodărie individuală de pe raza localității Lucieni, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ocazie cu care au fost stabilite o serie de măsuri în vederea prevenirii răspândirii, monitorizării și combaterii pestei procine africane la nivelul județului Dâmbovița. Astfel, din dispoziția conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, timp de 7 zile, s-au instituit filtre permanente pe raza localității Lucieni, în următoarele puncte: Intersecția DN72 cu DJ702 B, punctul “Cruce” Lucieni; DJ 702B-Ciurari, punctul “Biserică”; În aceste filtre, acționează echipe mixte,…

Read More

Preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu  a susţinut o conferinţă de presă la sediul PSD Dâmboviţa.  Şeful judeţului  a ţinut aă aducă în atenție câteva chestiuni privind activitatea Consiliului Județean Dâmbovița.În ceea ce privește Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa I și II, situația se prezintă astfel: PNDL ETAPA I  (2015-2019) LA  NIVELUL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA AU FOST APROBATE  132 OBIECTIVE DE INVESTIȚII, DIN CARE CJD 17 OBIECTIVE, CU O VALOARE TOTALĂ FINANȚATĂ DE LA BUGETUL DE STAT ÎN CUANTUM DE 340.755.689,70 LEI. PÂNĂ LA ACEASTĂ DATĂ S-AU FINALIZAT 99 OBIECTIVE (CJD 13) ÎN LUCRU – 33 OBIECTIVE DE INVESTIȚII (CJD 4).…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgovişte a fost convocat într-o şedinţă extraordinară  joi, 12.09.2018, ora 16:00. Mare  ne-a fost mirarea să constatăm că la ora 16:00, în sala de ședință nu se aflau decât 10 consilieri,  șapte de la PSD, doi de la PNL și consilierul independent. Nu exista  cvorumul necesar  pentru ca legislativul târgoviştean să poată ţine şedina de lucru. Chiar și președintele care trebuia să conducă ședința, a  lipsit. De situația creată, și primarul Cristian Stan  a fost  foarte revoltat. Nu a întârziat să apară un comentariu tăios și  plin de critică  la adresa tuturor consilierilor  absenți, din parte primarului…

Read More

Un bărbat de 38 de ani, a murit după ce s-a răsturnat cu tractorul. Nefericitul eveniment a avut loc  în pădurea din zona Gura Ursului, satul Scheiu  de Sus, comuna dâmbovițeană Ludești .Bărbatul se afla în  într-o pădure, proprietate personală. În momentul în care tragea un lemn și tractorul se afla în pantă s-a produs nenorocirea.  Alerta la 112 a fost dată  de un alt bărbat .  La fața  locului au ajuns imediat echipajele de la Ambulanță, pompieri și politie. Bărbatul a fost scos de sub tractorul răsturnat și au început manevrele de resuscitare .  Din nefericire,  echipele de salvare…

Read More

Din noul an şcolar 2018-2019, Grădiniţa nr.9  cu program prelungit „Alexandrina Simionescu Ghica“ din Târgovişte , beneficiază  de condiţii la standarde europe şi asta datorită faptului că s-a dat în folosinţă si noul corp de săli  de clasă,  modern, cu mobilier nou,cu vestiare şi grupuri sanitare. Tot aici, administraţia târgovişteană    a amenajat şi un nou loc de joacă modern , iar curtea grădiniţei a fost reabilitată complet. Primarul Cristian Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu şi consilierul primarului , Cosmin Bozieru au făcut o vizită de lucru la acest obiectiv. Angela Morlovea, directorul grădiniţei ne-a declarat că în noul corp de clădire…

Read More

În perioada 18-23 septembrie 2018, se desfăşoară ediţia a 51-a a Turului ciclist al României, şi, cu ocazia sărbătoririi  Centenarului Marii Uniri va trece prin cele trei provincii istorice ale României, potrivit Federaţiei Române de Ciclism. Primăria Târgovişte va semna zilele acestea un acord  de asociere   cu Federaţia Română de Ciclism pentru organizarea ediţiei a 51-a a Turului ciclist al României. Concret, Primăria Târgovişte prin Consiliul Local Municipal Târgovişte  va aloca suma de 27.000 de lei pentru acest eveniment sportiv. Din banii alocaţi de către Primăria Târgovişte, suma de 14.000 este destinată premiilor  pentru sportivi, 8500 de lei  pentru promovarea…

Read More

Primul pas privind  înmatricularea autoturismului adus din străinătate este inspecţia făcută de RAR. Așa  cum ştim, programările se fac  online din timp iar această inspecţie, în funcţie de vechimea autoturismului, poate dura o perioadă mai lungă de timp. Inspectorii RAR pot solicita acte suplimentare (cum ar fi spre exemplu o declaraţie notarială că autoturismul nu provine din furt, dacă seria de motor nu este lizibilă).  Astfel se obţine Cărtea  de identitate, Certificatul de Autenticitate şi Inspecţia Tehnică Periodică. Vor fi necesare traduceri legalizate la certificatul de înmatriculare eliberat de autorităţile statului unde a fost înregistrat autoturismul, precum şi dacă este…

Read More

Calendaristic ,  a sosit și mult așteptata toamnă. Încet cu încetul zilele se scurtează iar nopțile se lungesc. Păsările încep a se rări, copacii încep a-și scutura vesta din frunze. Cât de frumoasă este toamna atunci când soarele străluceşte afară! Ce poate fi mai frumos decât o plimbare în pădure ? Este  toamnă, iar totul în jur este fascinant prin bogăţia de forme şi culori. Şi este atât de bine în mijlocul naturii. Așadar, vă prezentăm  unul dintre cele mai importante obiective  cu mare  potențial turistic din județul  Dâmbovița, Zimbrăria Neagra, o destinație turistică de o frumusețe aparte. Dinozaurii au…

Read More

S-a dat alerta în rândul pompierilor, ambulanţei şi poliţiei din oraşul Fieni, după ce un tractor cu o remorcă cu fân s-a răsturnat. Nefericitul eveniment s-a produs pe strada Republicii din Fieni. Doi bărbaţi, şoferul tractorului , în vârstă de 64 de ani şi pasagerul în vârstă de 58 de ani au suferit răni. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii care fac cercetări . Vom reveni cu amănunte

Read More

Trupa Carla’s  Dream a venit la Târgoviște iar publicul a fost în extaz în momentul în care băieții au urcat pe scenă. Moldovenii nu au dezamăgit și au făcut un show de senzație. Concertul din ultima seară de spectacole dedicate Zilelor  Cetății  Târgoviște a umplut până la refuz Parcul Chindia .  În prima parte  a serii,  Lidia Buble  și Antract, au făcut un spectacol de zile mari din care nu au lipsit ultimele hit-uri dar și vechile piese care au consacrat trupele. Lidia Buble   a deschis concertul cu piesa “ Le-am spus și fetelor”. Și Antract a  făcut  spectacol de…

Read More

Duminică, 9 septembrie, a fost ultima zi  din cele trei zile dedicate Zilelor  Cetății Târgoviște.  La apus de soare, Teatrul Tony Bulandra Târgoviște  a găzduit  spectacol de teatrul ”Antim Ivireanul”. Spectacolul,  a fost pus în scenă de compania teatrală Civic Art CvM din București, reprezintă un binecuvântat prilej de a evoca şi cinsti, într-o manieră aparte, chipul luminos, viaţa de sfinţenie, opera nemuritoare şi martiriul Sf. Antim Ivireanul. Publicul  dâmbovițeană a răsplătit cu aplauze îndelungate prestaţia actorilor Petre Moraru, Cristina Moldoveanu, Corneliu Jipa, Adrian Anghel şi Marian Ciripan, piesa de teatru fiind apreciată de toţi cei prezenţi. Evenimentul s-a dorit…

Read More

Sâmbătă seară, în cadrul Zilelor Cetății Târgoviște, melomanii s-au putut delecta cu muzică simfonică. În Parcul Chindia, zona ruine, a avut loc un Concert de muzică Simfonică, susținut de Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău . Publicul numerous a aplaudat la scenă deschisă prestația Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici” din Chișinău. Fondată în 1940, în decursul celor circa 75 ani de activitate Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova desfăşurând o amplă activitate în diverse direcţii: muzica academică, populară, muzica uşoară şi jazz.Filarmonica Naţională „S.Lunchevici” are printre obiective valorificarea la cel mai înalt…

Read More

A devenit tradiție, ca în fiecare an, de Zilele Cetății, Curtea Domnească din Târgovişte să fie gazda Şedinţei Festive a CLM Târgovişte. Oficiile de gazdă au fost făcute de primarul Cristian Daniel Stan. Nu au lipsit mesajele din partea invitaţilor de peste hotare. Cetății municipiului Târgoviște reprezintă o sărbătoare foarte importantă pentru comunitatea târgovișteană. În acest an însă, evenimentul  a avut o încărcătură și o simbolistică deosebită. Este vorba de anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri, 100 de ani de la actul istoric de la 1 Decembrie 1918, motiv pentru care   în  cadrul Şedinţei Festive a CLM Târgovişte  s-a …

Read More

Timp de trei zile, municipiul Târgoviște  este în mare sărbătoare,  oferind o gamă largă de evenimente care au caracter tradițional, artistic, cultural, festiv, religios sau sportiv. Vineri seară, străzile Târgoviște au prins viață  printr-o paradă plină de culoare .  Fastuasa Paradă – „Târgoviștea anilor 1918”  a pornit de la Teatrul Tony Bulandra spre Curtea Domnească. Parada a fost urmărită cu mare interes de târgovișteni  și vizitatori având ocazia să urmărească și să admire fanfarea, domnițele, ostașii,  portul popular,  măiestria dansurilor. 08 septembrie 2018 Activități festive și religioase 09:00 – Slujba religioasă de sfânta zi a Nașterii Maicii Domnului – Locație: Catedrala…

Read More

În perioada 7-9 septembrie 2018, în cadrul Zilelor Municipiului Târgovişte, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa organizează a XVII-a ediţie a Salonului Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Evenimentul doreşte să faciliteze contactul publicului dâmboviţean cu oferta de carte a celor mai importante edituri din ţară şi din judeţul Dâmboviţa. În cadrul acestuia sunt organizate diverse activităţi de animaţie culturală. Salonul este deschis în intervalul orar 1000-2100- Scuarul Primăriei Municipiului Târgovişte. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, a participat a deschiderea celei de-a XVII-a ediții a Salonului Editorial ”Ion Heliade Rădulescu”.  La eveniment au mai participat:  parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Adrian Ţuţuianu,…

Read More

Pentru locuitorii municipiului Târgovişte, vor fi trei  zile pline! Vor avea parte de  activităţi sportive, muzică de bună calitate și multe posibilități de a se distra. Toate aceste vor fi organizate,  vineri, sâmbătă și duminică, 7-9  septembrie 2018, în cadrul „Zilelor  Cetăţii Târgovişte”. Primarul Cristian Stan promite locuitorilor că vor fi trei zile pe cinste, în cadrul cărora vor avea parte de multe surprize! PROGRAM ZILELE CETĂȚII 07 septembrie 2018 Activități tradiționale, artistice și culturale 10.00 – 23.00 – Târgul negustorilor – Locație: Parcul Chindia 11:00 – 21:00 – Deschiderea Salonului Editorial ”Ion Heliade Rădulescu” – Locație: Scuarul Primăriei 11:00…

Read More

O altă zonă a municipiului Târgovişte a fost modernizată, schimbându-şi radical faţa. Este vorba despre zona din spatele noului tribunal, aferentă străzii Crăiţelor şi blocului G8. S-au realizat lucrări de asfaltare, de amenajare parcări, trotuare, nu în ultimul rând s-au executat lucrări de preluare a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public, dar totodată a fost amenajat şi un loc de joacă. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu a făcut o vizită de lucru în teren şi a oferit mai multe detalii despre noua investiţie realizată. Valoarea acestei investiţii este de aproximativ 500.000 de lei. Edilul Cristian…

Read More

Timp de trei zile, oraşul Pucioasa este în mare sărbătoare. Serbările Băilor Pucioasa, ediţia a XIX-a, se desfăşoară sub motto-ul ”Strada schimbă orașul”, parte a conceptului cultural ”Pucioasa Mon Amour”. Programul pregătit de autorităţi, este unul plin de activităţi culturale dar şi de spectacole. Şi anul acesta, autorităţile locale au reuşit să îmbine tradiţionalul cu modernul. Foaierul Primăriei găzduiește expoziția BĂILE PUCIOASA – CASE DE VILEGIATURĂ ȘI POVEȘTILE LOR. Este vorba despre o expoziție cu machete, relevee, desene, fotografii ale fostelor Case de vilegiatură din Pucioasa. Vineri seară, în cadrul Zilelor oraşului Pucioasa a avut loc cu o slujbă religioasă…

Read More

Autorităţile locale  din Răcari prin diverse activităţi dau viaţă oraşului Răcari. Aşa cum ştim s-a creat o tradiţie ca în fiecare an, la jumătatea lunii august, oraşul Răcari să îmbrace haine de sărbătoare pentru a marca Zilele oraşului Răcari. O astfel de zi este o bună oportunitate de a marca principalele realizări ale autorităţii locale, realizări care sunt destinate bineînţeles locuitorilor acestui oraş. Edilul Marius Caraveţeanu a făcut un bilanţ al proiectelor dar totodată le-a dat asigurări  răcărenilor că toate informaţiile sunt publicate în ziarul primăriei  dar şi cu ajutorul tehnologiei ultramoderne , internetul şi telefonia mobilă. Sala de festivități …

Read More

Orașul Răcari este în săbătoare timp de două zile, 18-19 august . Zilele orașului Răcari, sunt un prilej de a arăta lumii că oraşul Răcari, o localitate aflată la jumătatea drumului dintre actuala capitală a României și fosta capitală a Țării Românești, este locul unde istoria, cultura, tradiţiile şi oamenii sunt la loc de cinste. „Zilele oraşului Răcari”,  au debutat sâmbătă , 18 august, la Școala Gimnazială “Ion Ghica” din Ghergani , în mijlocul naturii, cu  simpozionul “Omagierea lui Ion Ghica” , eveniment omagial dedicat lui Ion Ghica cu prilejul împlinirii a 202 ani de la nașterea sa. Oficiile de…

Read More

Se lucrează de zor la Grădinița nr. 9 „ Alexandrina Simionescu Ghica”, din municipiul Târgoviște. Edilul Cristian Stan a făcut o vizită de lucru  la șantierul care vizează lucrările de amenajare a curții Grădiniței nr. 9. În câteva zile, va fi finalizat și locul de joacă. În noul an școlar, grădinița va avea la dispozitie un nou corp de clădire, parter și etaj, în suprafață utilă de 515, 30 mp., care va găzdui patru săli de clasă, cu vestiare și grupuri sanitare. Investiția a fost finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar dotările au fost asigurate din resurse bugetare…

Read More

La ora actuală, în județul  Dâmbovița, funcţionează două de centre de permanenţă care sunt  în  relaţie contractuală cu Casa  Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița. este vorba despre  Centrul de  permanență Răcari și Centrul de  permanență Gura Șuții. Potrivit directorului Casei  Județene  de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, Niculina Sandu, cele două centre funcționează la parametrii normali iar  programul este de la ora 15.00 la ora 8.00 de luni până vineri, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale se asigură o continuitate de 24 de ore. Deci rolul principal al centrelor de permanenţă este de a degreva camerele de…

Read More

Complexul Turistic de Natație Târgoviște  la ceas aniversar. Pe 7 august 2018 , s-au  împlinit doi ani de la deschiderea oficială a Complexului Turistic de Natație Târgoviște. Primăria Târgoviște și conducerea Complexului Turistic de Natație Târgoviște  au marcat  cum se cuvine aniversarea. Într-o atmosferă de poveste  cu muzică, cu baloane, zeci de copii, mascota Complexului și șampanie  pentru cei mici  s-a dat startul  Școlii  de vară .Acest eveniment aduce un nou program de agrement GRATUIT pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, sub denumirea ”Școala de vară la Complex”. Perioada activităților este în intervalul 7-17 august.Au…

Read More

Tradiția se păstrează cu sfințenie,și  din moşi –strămoşi , satul Gorgota din comuna dâmboviţeană Răzvad îmbracă haine de sărbătoare pe 6 august când biserica prăznuieşte Schimbarea la faţă a Domnului.Ca în fiecare an, pe data de 6 august , în   Poiana Zborului din  satul Gorgota a fost  mare  sărbătoare. Cu mic cu mare, localnicii din satul Gorgota şi din întreaga comună Răzvad, au petrecut  alături de oaspeţii lor, de Ziua satului Gorgota, sărbătoare  cu tradiție de zeci de ani. Primarul  Emanuel  Spătaru , viceprimarul  Ionela Șerban  și Consilul Local  Răzvad  au făcut toate eforturile pentru ca această sărbătoare să fie…

Read More

Ion Stan, fostul președinte al PSD Dâmbovița și deputat în  mai multe legislaturi, a fost înmormântat, la Mănăstirea Nucet, aflată în comuna natală a acestuia.Sute de oamenii au participat la înmormântare, printr care și oameni politici. Printre cei prezenți la funerariile lui Ion Stan s-au numărat, pe lângă familia acestuia, și liderii PSD și ALDE Dâmbovița, subprefectul județului, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, mai multi parlamentari, primari și angajați din administrația publică. Am remarcar prezența discretă și a jurnalistului Cornel Nistorescu. Care plin de durere ne-a spus că  Ion Stan a fost unul dintre politicienii redutabili ai stângii în perioada postdecembristă.…

Read More

Duminică de dimineață în comuna dâmbovițeană Niculești, un bărbat de 57 de ani, din Filipeștii de Târg, în timp ce se afla la pescuit, a căzut în lac. Un alt bărbat aflat în zonă a sărit să-l salveze pe bărbat. I s -au efectuat manevre de resuscitare . A fost chemat si un elicopter pentru a prelua bărbatul si a-l transfera la un spital din București.

Read More

Ca în fiecare an, pe data de 6 august , în   Poiana Zborului din  satul Gorgota,comuna dâmbovițeană  Răzvad va fi mare sărbătoare. Din moşi –strămoşi , satul Gorgota din comuna dâmboviţeană Răzvad îmbracă haine de sărbătoare pe 6 august când biserica prăznuieşte Schimbarea la faţă a Domnului. Cu mic cu mare, localnicii din satul Gorgota şi din întreaga comună Răzvad,petrec  alături de oaspeţii lor, de Ziua satului Gorgota, sărbătoare  cu tradiție de zeci de ani. Primarul  Emanuel  Spătaru ne-a spus că primăria  a făcut toate eforturile pentru ca această sărbătoare să fie una reuşită iar oamenii, indiferent de vârstă, să se…

Read More

Consiliul Județean Dâmbovița  s-a reunit în ședință  ordinară. Pe ordinea de zi  s-a regăsit  și proiectul de hotărâre privind aprobarea finanţării proiectului ,,Reparaţie capitală a blocului I al Gimnaziului Săiți din localitatea Săiți, Raionul Căușeni, Republica Moldova ” şi a Acordului-cadru de finanţare a acestuia.  Prezenți la ședință au fost și secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Veaceslav Șaramet, dar și președintele Raionului Căușeni, Nicolae Gorban.În unanimitate, proiectul a fost aprobat. Valoarea totală a acestui proiect, adoptat cu unanimitate de voturi și care are termen de finalizare data de 1 septembrie 2019, este de 1.521.021,34 lei. Contribuţia…

Read More

La sfârșitul săptămânii trecute, Cabana Leaota a fost  igienizată de  către voluntarii Asociației Om pe Munte și de alți iubitorii ai muntelui. Proprietarul cabanei și-a dat acordul pentru acțiune. . Acțiunea de igienizare,  a fost rezultatul dezbaterii publice organizată de Asociația „Om pe munte” și moderată de Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale Arii Naturale Protejate, întâlnire  ce  a strâns laolaltă zeci de iubitori ai muntelui, autorităţi judeţene, autorităţi locale, jurnaliști, activiști, precum și cetățeni de toate vârstele. Acțiunea de igienizare a Cabanei Leaota a fost  doar un prim pas din demersul inițiat de Asociația Om pe Munte și susținut de…

Read More

Crucea Roşie Dâmboviţa este în aceste zile gazda  unei delegaţii a Crucii Roşii din Veszprem-Ungaria, cu care Crucea Roşie Dâmboviţa are încheiat parteneriat. Delegaţia Crucii Roşii din Veszprem-Ungaria  este condusă de directorul Barath Gabor. Translatorul delegaţiei Crucii Roşii din Veszprem-Ungaria, este  doamna director a Crucii Roşii Arad,Iudita Cuvineanu. Luni de dimineaţă, delegaţia Crucii Roşii din Veszprem-Ungaria   a fost primită la sediul Crucii Roşii Dâmboviţa de către directorul Raul Pavelescu alături, fiindu-i  membrii Biroului filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa . Au fost purtate o serie de discuţii. În linii mari, directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu a făcut o preyentare a…

Read More

Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost gazda unei  conferințe de presă în cadrul căreia au fost prezentate aspecte privind situația operativă înregistrată la nivelul județului Dâmbovița în perioada ianuarie – iunie 2018, precum și bilanțul accidentelor rutiere produse pe raza județului în primele șase luni ale acestui an. Datele au fost prezentate de către cms.şef  Sorin Păun, Adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița. În perioada ianuarie-iunie a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, au fost sesizate 7.073 de infracțiuni, dintre care 470 economico-financiare, 5.543 de natură judiciară și 1.060 de altă natură.…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia, membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat  o serie de subiecte  ce vizează atât pe românii care muncesc în străinătate dar şi pe românii care aleg să călătorească  în anumite  interese peste hotare. Parlamentarul  Claudia Gilia  a vorbit  despre Memorandumul  aprobat de Guvernul României, cu tema: Măsuri pentru îmbunătățirea activității în punctele de trecere a frontierei, în scopul reducerii timpilor de așteptare: “ După ce am votat în Parlament Legea care permite extinderea valabilității pașapoartelor de la 5 la 10…

Read More

Pe 29 iulie a fost sărbătorită Ziua Imului Național Deșteaptă-te, române! Ziua imnului se săbătorește anual ca urmare a unei hotărâri a Senatului României din 18 mai 1998. În Piața Tricolorului din Târgoviște, a avut loc un ceremonial dedicat Zilei Imnului de Stat al României, la care au participat reprezentanți ai structurilor militare, administrației publice județene și locale, Arhiepiscopiei Târgoviștei, parlamentari de Dâmbovița, directorii mai multor instituții publice, numeroși cetățeni dâmbovițeni. Programul acestui eveniment a inclus: primirea raportului de către Prefectul Judeţului Dâmbovița, intonarea Imnului de Stat al României, susținerea de alocuțiuni despre semnificația acestei sărbători, defilarea detașamentului de onoare.…

Read More

Marșul Centenarului a ajuns sâmbătă, 28 iulie 2018, la Târgoviște. Au pornit pe jos la 1 iulie din Alba Iulia – cetatea simbol a Marii Uniri, au trecut prin Cluj-Napoca, Reghin, Târgu Mureș, Sibiu , Mănăstirea Cozia ,Râmnicu Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung, Cetățeni, Izvoarele  iar acum Flacăra Unirii a ajuns la Târgoviște. După ce au parcurs 600 de km din cei 1300 pe traseul Alba Iulia-Chișinău, participanții la Marșul Centenarului au intrat  în  fosta Cetate de Scaun a Țării Românești, Târgoviște,  la ora 19:00.  La ora 19:30, aceștia au fost primiți la Mitropolie.Marșul Centenarului  a început din Alba-Iulia, Cetatea-simbol, la 1 iulie,…

Read More

Conducerea  Primăriei Târgoviște, în frunte cu primarul Cristian Stan, a testat azi pe străzile municipiului Târgoviște un autobuz hibrid produs de firma Mercedes-Benz. Autobuzul a fost pus la dispoziţie de producători, adus direct din Germania, pentru ca reprezentanții  Primăriei Târgoviște să îşi poată face o impresie despre cum s-ar adapta în traficul local şi ce beneficii ar putea aduce transportului local.  Este vorba despre noul model Citaro de la Mercedes-Benz bazat pe o tehnologie hibrid, cu motorul electric integrat între motorul cu ardere internă diesel şi cutia de viteze automată.Autovehiclul are o lungime de 12 metri, dispune de o capacitate…

Read More

Vesti bune  pentru locuitorii satului Gorgota din comuna dâmbovițeană Răzvad. Edilul  Emanuel Spătaru  ne-a declarat că în cel mult două luni, vor  putea începe lucrările la extinderea  rețelei de apă potabilă  în satul Gorgota. Edilul spune acest lucru pentru că proiectul tehnic a fost finalizat iar la începutul săptămânii viitoare  va  fi demarată licitația pentru executarea lucrărilor. Administraţia locală din Răzvad, condusă de primarul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban,  a depus pe PNDL 2 mai multe proiecte. Şi iată că astăzi, rezultatele muncii  în echipă se văd.  Proiectul privind  extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Gorgota ,…

Read More

Atragerea fondurilor europene  reprezintă o prioritate pentru administrația locală  din comuna dâmbovițeană Ocnița, condusă de edilul Eduard Barcă.   Cel mai recent proiect implentat  la Ocnița cu finanțare pe AFIR este cel prin care  Primăria Ocnița a fost dotată cu echipamente IT și mobilier. Echipamentele IT, adică calculatoare  și programe cu licență , erau de mare  necesitate pentru buna desfășurare a compartimentelor din cadrul primăriei.   Primăria avea în dotare calculatoare și mobilier cu o vechime de peste 12 ani .  Investiția a fost posibilă prin accesare fondurilor nerambursabile  prin AFIR. Valoarea totală a proiectului a fost de 100.000 de lei.  Echipamentele…

Read More

Doi elevi târgovișteni care au obţinut   media 10 la  Bacalaureat , au primit flori şi recompense în bani în cadrul şedinţei CLM Târgovişte  ce a avut loc, vineri,27 iulie 2018. Elevii premiaţi sunt:  Drăghici Bianca Ana- Maria  de la Liceul de Arte „Bălașa Doamna”și Stăncescu Georgian Constantin  de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”. Premierea a fost făcută de primarul Cristian Stan și viceprimarul Monica Ilie. Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan i-a felicitat pe cei doi  tineri în nume personal şi în numele administraţiei publice locale târgoviştene. Aceasta este o altă acţiune de stimulare şi promovare a performanţelor şcolare în rândul…

Read More

Final tragic pentru patru copii cu vărste cuprinse între 10 şi 15 ani care au furat o maşină şi au plecat într-o cursă prin comuna Mătăsaru. Maşina a fost furată din comuna dâmboviţeană Mogoşani iar la volanul ei s-a urcat unul dintre cei patru minori, care are vârsta de 14 ani şi două luni. Cei patru au pornit într-o cursă ca în filme iar când au ajuns pe raza comunei Mătăsaru, cel mai propabil minorul care se afla la volan a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit de un stâlp de electricitate . În urma impactului, stâlpul de electricitate a…

Read More

Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii şcolare de pe raza municipiului Târgovişte reprezintă o prioritate pe agenda administraţiei târgoviştene. Concret, administraţia târgovişteană a reuşit să depună şi să obţină finanţare fie pe PNDL2, fie pe POR pentru reabilitarea, modernizarea şi extinderea a peste 15 creşe, grădiniţe şi şcoli. Unul dintre obiective de investiţii aflat în plin proces de execuţie este cel legat de modernizarea şi extinderea Creşei nr. 8 din municipiul Târgovişte. Miercuri de dimineaţă, primarul Cristian Stan alături de viceprimarul Monica Ilie, consilierul personal Cosmin Bozieru, directorul DAS Târgovişte, Marcela Iordache şi alţi directori a făcut o vizită în teren la…

Read More

Tragedie , vineri de dimineață  pe DN71 Bucureşti – Târgovişte, la intersecţia cu DJ 711B, în localitatea  dâmbovițeană Ilfoveni. Un poliţist de la Poliţia Rutieră Dâmboviţa, care circula cu motocicleta a murit, după ce a fost spulberat, pe DN71, de un şofer care circula pe contrasens. Din primele cercetări, un conducător auto de 37 de ani din Bucșani  a circulat pe contrasens,  având intenția de a vira spre stânga, moment în care  a intrat  în coliziune cu motociclistul  Motociclistul, un bărbat de 40 de ani, polițist , în urma impactului a decedat pe loc. Motociclistul este Manuel Ungureanu, un polițișt…

Read More

Solicitările venite din partea dâmbovițenilor  pentru înmatricularea de autoturisme,   sunt foarte mari ajungându-se cu programările  la începutul lunii octombrie dar cu toate acestea,  angajații Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, își dau tot interesul  să facă față volumului foarte mare de muncă şi totodată să se încadreze în termenele prevăzute de lege şi să respecte  programările pe care oamenii le fac la înmatriculătri. În fiecare zi de marți,  între orele 15:00-17:00, cms. şef de poliţie Adrian Alexandrescu, șeful Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița,  are și program de audiențe  iar toți…

Read More

Eforturile Consiliului Judeţean Dâmboviţa îşi spun cuvântul în ceea ce priveşte  modernizarea prin asfaltare a sectorului de drum de 5,69 km aparţinând DJ 702 D Butoiu de Sus-Dragomireşti .  Joia trecută, 12 iulie 2018,  a început asfaltarea pe DJ702 D Butoiu de Sus-Dragomireşti . Este vorba de o investiţie pe PNDL 2  cu o valoare totală de 10.019.258 lei.  Lucrarea este execută de LDP Dâmboviţa. Drumarii de la LDP Dâmboviţa lucrează la foc automat, deja s-a turnat asfalt pe o distanţă de peste 2,5 km şi se lucrează cu mare seriozitate. Se doreşte ca în cel mult o lună de…

Read More

Secţia de Neonatologie a Spitalului Judeţean  de Urgenţă Târgovişte  a primit, astăzi, un cadou indispensabil: este vorba de un incubator performant,în valoare de 75.000 lei, oferit prin generozitatea tenismenei Sorana Cîrstea. La eveniment au fost prezenți:  Sorana Cîrstea, Ștefania Mircea, manager de proiect în cadrul Organizației ”Salvaţi Copiii” România , dr. Claudiu Dumitrescu, manager Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgoviște, dr. Roxana Aldea, şef secție clinică neonatologie, Luciana Cristea, vicepreşedinte CJ  Dâmboviţa , Cristian Stan, primarul municipiului Târgovişte  şi Carmen Holban, deputat şi membru al Comisiei de Sănătate. Un incubator reprezintă un mediu de viaţă în special pentru bebeluşii născuţi prematur sau cu probleme de sănătate. O secţie de…

Read More

Infrastructura, în special cea rutieră, este cartea de vizită a  unui oraş, a unei localităţi şi nu în ultimul rând un punct forte în atragerea de noi investiţii. La acest capitol, administraţia de la Răcari face tot  posibilul să se alinieze cerinţelor venite din partea cetăţenilor. Veşti bune pentru  locuitorii  din  oraşul Răcari,  zona  Stăneşti -Săbieşti. Marţi,17 iulie 2018, s-a turnat prima maşină de asfalt  pe DC 44 Stăneşti – Săbieşti. Autorităţile din Răcari,  în special, edilul Marius Caraveţeanu urmăreşte  la faţa locului, modul în care se derulează lucrările. Este vorba despre o investiţie pe PNDL 2 ”Modernizare străzi în…

Read More

Administraţia de la Pucioasa, a  mai depus un nou proiect , al IX lea proiect  cu finanţarea europeană “Reabilitarea, modernizarea și extinderea Liceului Tehnologic Pucioasa”, în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 10. Sigur, toate proiectele  depuse de administraţia de la Pucioasa sunt importante pentru comunitate, însă în cazul de faţă, este vorba de o investiție majoră privind învăţământul  tehnologic. Valoarea totală a investiției este 7.378.884 lei + TVA, capacitatea infrastructurii de educație ce va beneficia de sprijin este de 252 persoane, se vor efectua lucrări de consolidare a clădirilor, refacerea instalațiilor electrice, termice, sanitare, reabilitare termică, refacerea acoperișului, extinderea…

Read More

Profesioniştii contabili din cadrul filialei CECCAR Dâmbovița au aniversat pe 13 iulie, Ziua Naţională a Contabilului Român, ajunsă la cea de-a 14-a ediţie. La 97 de ani de când Decretul Regal semnat de Ferdinand I al României a reglementat profesia contabilă în ţara noastră, membrii CECCAR Dâmbovița s-au întâlnit la Sala Auditorium de la  Muzeul de Istorie  din Târgoviște, alături de beneficiari ai serviciilor profesioniştilor contabili şi de reprezentanţi ai instituţiilor publice locale şi ai mediului de afaceri . Tema întâlnirii a fost „97 de ani de istorie a profesiei contabile în România, la 100 de ani de la Marea Unire”.…

Read More

Oraşul Pucioasa  are din vara anului trecut, mai precis din luna august 2017, un regulament privind  normele de gospodărire urbană  de pe raza oraşului Pucioasa , prin care cetăţenii oraşului au şi obligaţii, nu numai drepturi. Însă , zilele trecute, autorităţile din Pucioasa au constatat că unii cetăţenii ignoră  acest regulament.  Drept pentru care edilul Constantin Ana a ieşit public într-o conferinţă de presă  şi a spus foarte clar şi răspicat că un oraş curat se ţine  şi cu ajutorul cetăţenilor. Mai mult , edilul Constantin Ana a spus că responsabilitatea aparține atât autorităţilor dar şi cetăţenilor  față de modul…

Read More

Reţeaua de canalizare din comuna Corbii Mari este în plin proces de execuţie.  Investiţia este finanţată prin AFIR şi are o valoare de 1 milion de euro.  Tot în plin proces de execuţie este şi Grădinţa din satul Corbii Mari,o unitate de învăţământ cu trei clase şi cu finanţare tot prin AFIR şi are o valoare de 800.000 de euro. Nici infrastructura rutieră nu este dată uitării. Autorităţile locale din Corbii Mari au semnat vineri, 13 iulie 2018, ordinul de începere la proiectul ce vizează asfaltarea a 6 km de străzi. Este vorba de un proiect cu finanţare tot pe…

Read More

O delegație a OFSD Ploieşti  s-a aflat , în vizită laTârgovişte, pentru un schimb de experiență cu OFSD Târgovişte. Vizita  are ca scop consolidarea legăturilor dintre OFSD Ploieşti  și OFSD Dâmbovița. Această inițiativă demarată de OFSD Târgovişte se va extinde și la celelalte organizații. În urmă cu o lună, în viyită la Târgovişte a fost OFSD Giurgiu .  Aceste vizite  este un bun prilej de a se cunoaşte  doamnele social- democrate și de a face schimb de experiență între organizații . S-a susţinut  şi o conferinţă de presă , la care a participat şi preşedinte PSD Târgovişte, primarul Cristian Stan.

Read More

Joi, 12 iulie 2018, Ion Radu, secretar de stat în Ministerul Economiei, însoțit de doi reprezentanți din cadrul instituției, a făcut o vizită oficială în județul Dâmbovița. Scopul vizitei a fost  stric legat de identificare unor soluții pentru problemele prezentate de autorităţile locale şi judeţene. Oficialii de la centru   au vizitat  prima dată Uzina Mecanică Dragomirești.Următoarea oprire a fost în comuna dâmboviţeană Şotânga  unde  primarul Constantin Stroe, viceprimarul Tănase Marian şi primarul comunei Doiceşti, Ismail Mircea, i-au primit pe oficialii de la centru însoţiţi de prefectul judeţului Antonel Jîjîie,  preşedintele CJ  Daniel Comănescu şi doi parlamentari ai PSD Dâmboviţa . …

Read More

 Conducerea Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a făcut un bilanţ al rezultatelor Evaluării Naţional, Bacalaureatului şi primei etape  de admitere la liceu. Nu în ultimul rând  s-a vorbit şi despre examenul de titularizare.   Marţi, 11 iulie, începând cu ora 9, a avut loc proba scrisă din cadrul examenului național de ocupare a posturilor vacante în învățământul preuniversitar, sesiunea 2018. Pentru a putea fi repartizați pe un post cu pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină minim nota 7 la proba scrisă, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să primească minim…

Read More

Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan, membru în Comisia parlamentară pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe larg Codul Amnistrativ. Pentru a fi foarte clare lucrurile, deputatul Corneliu Ştefan  a ţinut să sublinieze că în Codul Administrativ nu sunt prevăzute pensii speciale pentru   primari,  viceprimari, președinți și vicepreședinții de Consilii Județene.  Este vorba  de acordarea unor indemnizații, pentru care  trebuie îndeplinescă  o serie de condiții . Deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan a mai făcut câteva precizări clare privind Codul Administrativ şi asta pentru că în spaţiul public se…

Read More

Administraţia târgovişteană a demarat în forţă o serie de investiţii în cartierul Sagricom ce vor contribui substanţial la dezvoltarea cartierului. În plin proces de execuţie se află şi o serie de proiecte de amenajare urbanistică, străzi, trotuare dar şi modernizarea locului de joacă deja existent. Se lucrează la amenajarea locului de joacă, o investiţie în valoare de 100.000 de lei, bani din bugetul local. Primarul Cristian Stan, viceprimarii Cătălin Rădulescu şi Monica Ilie, consilierul primarului, Cosmin Bozieru şi directorii societăţilor şi direcţiilor subordonate Primăriei Târgovişte, au făcut o vizită pe şantierul de lucrări din cartierul Sagricom. Primarul municipiului Târgovişte are…

Read More

Tragedie într-o familie din Corbii  Mari, judetul Dâmbovița. O fetiță de numai 6 ani a fost spulberată   de un autoturism condus de un șofer  în vârstă de 40 de ani din localitate, care băuse, după cum a arătat aparatul etilotest al polițiștilor. Impactul a fost atât de viloent încât  fetița a decedat pe loc.  Fetița se angajase în traversarea străzii  prin loc nepermis, moment în care autoturismul condus de șoferul  aflat sub aburii acoolului  și care rula și cu o viteză foarte mare  nu a mai putut să o evite.   Toată scena de groază a fost surprinsă de camerele de…

Read More

Vineri, 6 iulie 2018, la Casa de Cultură din comuna dâmbovițeană  Runcu a avut loc dezbaterea publică ”Cabana Leaota – E voie la turism!”. Evenimentul a fost organizat de către Asociația OM pe MUNTE cu sprijinul Primăriei Runcu.  Scopul dezbaterii publice  a fost de a găsi soluții concrete pentru salvarea cabanei Leaota,  care se află într-o stare avansată de degradare, ba mai mult  este singurul adăpost montan din munții Leaota. Organizatorii  au reușit  să aducă la masa dezbaterilor proprietarii cabanei, Fundaţia Conservation Carpathia administratorul  sitului Natura 2000 ROSCI0102 Leaota din anul 2011, conform convenţiei de custodie nr. 247 din data…

Read More

Vineri de dimineaţă, conducerea CJ Dâmboviţa și primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan au făcut o vizită de lucru pe şantierele ce privesc  investițiile de la fosta UM  Gară. În plin proces de execuţie   se află proiectul cu finanţare  prin PNDL II, realizarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare – în zona fostei unități militare de la gara din Târgoviște.  Un alt proiect  este cel ce vizează  Drum de legătură DJ 720E Gara Târgovişte Sud – Centura Municipiului Târgovişte, care a obţinut finanţare  tot prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală conform O.U.G. 28/2013. Mai multe informaţii a oferit preşedintele…

Read More

Președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre care este și vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, a susținut o conferință  de presă în cadrul căreia a abordat atât teme politice cât și  administrative. În deschiderea conferinței de presă  a ținut să transmită un gând  Crucii Roșii Române  care pe 4 iulie, aniversează 142  de ani de existență. nU trebuie să omitem faptul că Ionel  Petre este vicepreședinte al Crucii Roșii Române . Președintele ALDE Dâmbovița, Ionel Petre i-a felicitat și pe elevii dâmbovițeni care au luat bacul.  Printre temele abordate  s-a numărat și dezbaterea publică ”Cabana Leaota – E voie la…

Read More

La Jandarmeria Dâmboviţa a avut loc un moment festiv  cu dublă semnificaţie.Recompensarea unui subofiţer pentru rezultate notabile obţinute în domeniul sportiv şi depunerea jurământului militar de credinţă, la început de carieră. Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României. Într-un cadru oficial, plutonierul-major Timofte Ionuţ a fost recompensat cu „Distincţia de Serviciu” a Jandarmeriei Române, după ce timp de aproape 3 ani, a reprezentat instituţia prin participarea la peste 40 de competiții sportive (semi-maratoane şi maratoane pe asfalt, martoane montane și crosuri), la care s-a clasat pe locuri fruntaşe.Timofte Ionuț îşi desfăşoară activitatea în cadrul Jandarmeriei Dâmbovița din anul…

Read More

80 de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne se întrec în cel mai complex sport, înotul. Campionatul de Înot are loc la Complexul Turistic de Natație Târgoviște și este organizat de Centrul Cultural al M.A.I, în colaborare cu I.P.J Dâmbovița, I.J.J Dâmbovița, I.S.U Dâmbovița, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița. Startul competiției a fost dat astăzi, 4 iulie, începând cu ora 09.30, cu festivitatea de deschidere și primele întreceri, urmând ca mâine, 5 iulie, să aibă loc premierea participanților. Concursul se desfășoară pe categorii de vârstă, respectiv până în 35 de ani, 35-45 de ani și peste 45…

Read More

A fost  modernizat şi extins cel mai mare loc de joacă din municipiul Târgovişte.  Este vorba de  locul de joacă de lângă Grădiniţa nr. 14 din microraionul 6 al municipiului Târgovişte.  Cu bani exclusiv de la bugetul local şi cu societăţile din subordine, Primăria Târgovişte a amenajat  noul loc de joacă, modern şi încadrat în toate standardele europene. Pe lângă echipamente de joacă destinate copiilor  se găsesc și echipamente de fitness ce pot fi utilizate de adulți. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, viceprimarul  Cătălin Rădulescu precum și directorii din subordinea  Primăriei Târgoviște au făcut o vizită de lucru la noul…

Read More

Directorul Crucii Roşii Dâmboviţa,  Raul Pavelescu a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a abordat o serie de subiecte de actualitate , legate de activitatea Crucii Roşii Dâmboviţa în perioada imediat următoare. În primul rând Crucea Roșie Dâmboviţa a lansat un apel umanitar de urgență pentru persoanele afectate de inundațiile  ce au lovit crunt mai multe judeţe din ţară, la sfârşitul săptămânii trecute . Acţiunea umanitară se desfăşoară în baza unui parteneriat între Crucea Roşie Dâmboviţa,  Arhiepiscopia Târgovişte, Instituţia Prefectului şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Crucea Roșie Dâmboviţa  pune la dispoziția celor care vor să susțină apelul umanitar de…

Read More

Satul Gorgota, care aparține de comuna Răzvad, a fost lovit de o viitură vineri de dimineață . Peste 80 de gospodării au fost complet izolate de apele învolburate ale pârâului Slănic. Ploaia de joi noapte spre vineri de dimineață a făcut ca apele pârâului Slănic să iasă din matcă și să inunde căile de acces spre 80 de gospodării. Este vorba despre podul de la Poiana Mare și podul de la Bleaju care asigură legătura celor aproximativ 80 de gospodării cu strada principală. În zona podului de la Bleaju, viitura a luat și un autoturism care era parcat pe marginea…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă ordinară, în ziua de 29 iunie 2018, orele 14:00, la Sala de Consiliu. Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării mai multe proiecte ce vizează dezvoltarea și modernizarea municipiului Târgoviște. La punctul cinci de pe ordinea de zi,consilierii municipali au votat în unanimitate, nota conceptuală și tema de proiectare pentru obiectivul de investiții privind reabilitarea și modernizarea Parcului Mitropoliei . Ivenstiția se va face din bugetul local. Proiectul este unul amplu care va schimba radical zona. Următorul punct de pe ordinea de zi a vizat aprobarea notei conceptual și tema de…

Read More

Colegiul Prefectural Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă. Lucrările au fost conduse de prefectul Antonel Jîjîie şi subprefectul Florina Mureşan . Încă de la începutul şedintei, Sandu Tolea, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Dâmboviţa a făcut o informare privind existenţa virusului Pestei Porcine Africane în România, în judeţul Tulcea. Până la această oră, în judeţul Dâmboviţa nu sunt probleme însă Sandu Tolea, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Dâmboviţa a ţinut să informeze că deja medicii veterinari din judeţ dar şi tot personalul cu responsabilităţi în domeniu din cadrul DSVSA Dâmboviţa, s-au mobilizat şi au demarat o campanie de informare a populaţiei. Transportul şi…

Read More

În perioada 18-28 iunie 2018, Jandarmeria Română a organizat la Centrul de Perfecționare a pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri (CPPCJ Ochiuri), Exerciţiul Comprehensiv Carpathians Blueshield 2018, în cadrul proiectului Antrenamentul Serviciilor de Poliţie din Uniunea Europeană – EUPST II (European Union Police Service Training). Exerciţiul a reprezentat cea mai amplă activitate de acest gen organizată la nivelul Jandarmeriei Române, la acesta participând peste 300 de ofiţeri şi subofiţeri din 13 ţări (România, Bulgaria, Cipru, Franța, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Elveția, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) şi 4 organisme internaţionale (Uniunea Europeană, CEPOL,…

Read More

Viorel Moldovan,marele internaţional al generaţiei de aur, este noul antrenor al Chindiei Târgovişte, după ce antrenorul Nicu Croitoru şi secundul Sică Bârdeş au decis să renunţe, la scurt timp de la ratarea promovării în Liga I. La Primăria Târgoviște a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat noul antrenor al Chindiei. Primarul Cristian Stan a ținut să mulțumească fostei echipe tehnice și totodată noului antrenor Viorel Moldovan. Vicepreședintele CJ Dâmbovița, i-a asigurat pe cei de la Chindia de tot sprijinul. Viorel Moldovan (n. 8 iulie 1972, Bistriţa, România) este component al generaţiei de aur şi…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă ordinară în data de 25.06.2018, care s-a desfăşurat în „Sala Unirii” a sediului administrativ.Încă de la începutul ședintei,președintele Daniel Comănescu a anunțat că sunt retrase trei proiecte de pe ordinea de zi. În unanimite a fost aprobat ordinea de zi. Primul proiect de hotărâre care a fost votat în unanimitate a avut în vedere constatarea încetării de drept a mandatului de consilier judeţean al doamnei Olaru Luminița Elena din partea PSD. Un alt proiect important votat de consilierii județeni a fost cel privind utilizarea subvenției în valoare de 500 mii primite de la…

Read More

În Piața Tricolorului din fața Prefecturii   Dâmboviţa  a avut loc ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național.La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice judeţene  și locale, şefi de arme, militari, veterani de război , oameni ploitici  şi nu în ultimul rând simplii cetăţeni. Drapelul național este sărbătorit pe 26 iunie, întrucât, în această zi, în 1848, guvernul revoluționar de atunci a decretat că Tricolorul roşu, galben şi albastru reprezintă steagul naţional al tuturor românilor. Drapelul tricolor a fost folosit prima dată în Ţara Românească în 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre…

Read More

După deschiderea oficială din Piața “Mihai Viteazul” din Târgoviște, a venit rândul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri (CPPCJ Ochiuri) să primească distinșii oaspeți, în mod tradițional. Înainte de a intra în acțiune, delegațiile au fost întâmpinate cu pâine și sare de către copii din comuna Gura Ocniței. Până pe 28 iunie reprezentanți din 13 țări și 4 organizații internaționale vor participa la Carpathians Blueshield 2018 și se vor pregăti în domeniul securității și ordinii publice. Ofițeri și subofițeri din România, Bulgaria, Cipru, Franța, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia,  Spania, Elveția, Ucraina, Regatul Unit al Marii Britanii…

Read More

A fost mare sărbătoare  în comuna dâmboviţeană Vulcana Pandele, a devenit deja tradiţie să se sărbătorească Ia, strai de poveste, de tradițIE, de bucurIE. Vulcana Pandele este una dintre localităţile dâmboviţene  unde  tradiţiile şi cultura sunt la mare preţ în mediul rural.  Activitatea  desfăşurată  de Căminul Cultural „Izvor de apă vie”, sub directa coordonare a referentului cultural Florina Voicu şi autorităţile locale din comuna dâmboviţeană Vulcana Pandele, stă mărturie  în ceea ce priveşte păstrarea tradiţie şi a culturii.   Vulcana Pandele, este locul unde, de Drăgaică, aşa cum este cunoscută sărbătoarea de Sânziene , de cinci ani este mare sărbătoare. Din programul…

Read More

Gheorghe Popescu, fostul director al Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, a fost premiat de Societatea Națională de Cruce Roșie  din România pentru activitatea desfășurată de-a lungul celor  30 de ani de activitate neîntreruptă la conducerea filialei Dâmbovița, o filială de top a  Crucii Roșii. Dăruirea pentru semeni, firea lui plăcută, luptătoare, felul în care  a reușit să se facă util în fiecare zi  de-a lungul  celor 30 de ani de activitate neîntreruptă la conducerea filialei Dâmbovița,  l-au făcut  pe Gheorghe Popescu  să fie cunoscut și foarte apreciat în familia Crucii Roșii Române. Silviu Lefter, directorul general al Societății Naționale de…

Read More

Deputatul Dumitru Lupescu a    pus în funcţiune, astăzi,  în prezența mai multor  colegi de partid,  noul sediu al cabinetului parlamentar din  municipiul  Târgovişte,  Bulevardul  Independenţei, bloc 3A,parter, ap.1,zona Caraiman. Parlamentarul spune că este  un spaţiu mult mai generos pentru lucrul cu publicul Cabinetul  este deschis în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9:00-17:00. Tot aici sunt şi sediile organizaţiilor USR Târgovişte  şi USR Dâmboviţa. Deputatul Dumitru Lupescu, secretar în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, și-a prezentat și un scurt bilanț al  activității. Săptămânal, deputatul ţine audienţe unde cetăţenii vin cu diferite probleme dar totodată nu…

Read More

Ministrul Apărării, Mihai Firor  s-a  aflat  în județul Dâmbovița și așa cum a promis în urmă cu două săptămâni, a vizitat  și fostul Spital Mănăstirea Dealu, unde s-a întâlnit cu conducerea și cu membrii ai Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD). Nu  au lipsit  primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița – președintele Daniel Comănescu, prefectul județului Dâmbovița – Antonel Jîjîie și reprezentanții  Asociaţiei Valleriana. S-a vizitat șantierul viitorului centru de recuperare pentru militarii răniţi în teatre de operaţii și  s-a  prezentat o schiță.  Mihai Fifor a declarat că…

Read More

În cadrul  cadrul vizitei  în județului Dâmbovița, Ministrul Apărării, Mihai Firor,  a prezentat proiectele avute în vedere a fi dezvoltate în colaborare cu MApN. La Moreni,  se va dezvolta cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc de după 1990, transportorul amfibiu blindat Agilis, care, la momentul începerii producției, preconizate pentru 2020, ar putea reprezenta cel mai avansat transportor blindat flotabil dezvoltat în Uniunea Europeană. „La nivelul județului Dâmbovița sunt prevăzute proiecte de investiții majore în industria de apărare. Cel mai important este, fără îndoială, cel de la Moreni, unde vom dezvolta cel mai complex proiect militar de cercetare-dezvoltare românesc…

Read More

 Este nevoie  de forţă de muncă specializată în industria de apărare din România. Acest lucru a fost confirmat chiar de Ministrul Apărării, Mihai Firor, prezent într-o vizită de lucru în județul  Dâmbovița.  Ministrul Apărării, Mihai Firor a  spus că Centrul 185 Mentenanţă „Radu cel Mare” din Târgovişte va beneficia de investiţii importante pentru a deveni unul de referinţă pentru armată, în condiţiile în care industria de apărare din judeţ va fi revigorată cu fonduri de la Minister.Totodată  anunțat în premieră că MApN va înfiinţa un liceu tehnic militar  la Târgoviște pentru asigurarea forţei de muncă specializată.”Nevoia de forţă de muncă…

Read More

Lucrurile au început să se miște și pe plan sportiv în orașul Pucioasa . Orașul Pucioasa va avea din sezonul sportiv 2018-2019, echipă de fotbal în Liga 3. Edilul Constantin Ana a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat pe scurt proiectul ce vizează înființarea echipei de fotbal AS FC Pucioasa ce va juca în eșalonul trei al fotbalului românesc. AS FC Aninoasa se transformă în AS FC Pucioasa. Acest proiect a luat naștere, după ce reprezentanții AS FC Aninoasa au înaintat o propunere de colaborare autorităților din Pucioasa. La conferința de presă au participat fotbalistul dâmbovițean,…

Read More

Joi, 21 iunie 2018, la primele ore ale dimineţii, Ministrul Apărării, Mihai Fifor a sosit în judeţul Dâmboviţa. A avut o scurtă întâlnire cu oficialităţile judeţului la Prefectura Dâmboviţa după care şi+a început vizita de lucru. Prima oprire a fost la Centrul 185 Mentenanță „Radu cel Mare”, unde le-au fost prezentate depozitele și infrastructura unității, precum și o sinteză a misiunilor efectuate.

Read More

Directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Costel Preda a  susținut o conferință de presă în cadrul căreia  a prezentat realizările instituției pe care o conduce, în primele cinci luni ale acestui an dar totodată a prezentat și  prognoza la 6 luni. Nu este o noutate, sivicultorii dâmbovițeni au realizat toți indicatorii , ba mai mult au și depășit. Sursa principală de venit a Direcției Silvice Dâmbovița și a Regiei Naționale, este valorificarea masei lemnoase , Direcția Silvică Dâmbovița are o cotă de 150.000 metri cubi din care 77.000 de metri cubi  se exploatează în regie proprie și se valorifică către populație .…

Read More

În cartierul Priseaca, administrația târgovișteană a demarat cel de-al doilea proiect important ce vizează reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere dar și lucrări privind preluarea apelor pluviale. Noua investiție vizează asfaltarea a 4 km de drum și este vorba despre străzile Sorelui, Dâmboviței, Prisecii, Înfrățirii, Teilor, Stupilor și Oilor. Proiectul este finanțat integral de la bugetul local și are o valoare de 3,9 milioane lei . Durata contractului de execuție este de 12 luni, însă edilul Cristian Stan a spus că își dorește ca investiția să fie finalizată în cel mult 6 luni. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica ilie…

Read More

În perioada octombrie 2017 – iunie 2018, echipa “Let`s Do It, Romania!” a desfășurat “Let`s Get Green!”, cea mai complexă competiție națională dedicată unităților de învățământ, cu scopul de a promova un comportament responsabil față de mediu. Premiul cel mare al concursului, o transformare a școlii câștigătoare în valoare de 15.000 de euro, ajunge la școala gimnazială Doba din Satu Mare. Premiul III în valoare de 7500 euro a ajuns la școala gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște, iar o mențiune în valoare de 2250 euro ajunge la școala gimnazială Corbii Mari. Județul Dâmbovița este singurul care câștigă 2 premii în…

Read More

România, prin Jandarmeria Română găzduiește, în perioada 18-29 iunie a.c., la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri din județul Dâmbovița, un amplu exercițiu cu forțe în teren – ”Carpathian Blueshield 2018”, în cadrul Stagiului de Antrenament al Serviciilor de Poliție din UE (EUPST) ,  reunind ofițeri din peste 15 țări și organizații internaționale. Exercițiul, cel mai complex stagiu internațional organizat de jandarmii români, urmărește antrenarea participanților ce pot fi dislocați în misiuni internaționale sub egida UE, asigurarea coeziunii participanților de naționalități diferite pentru realizarea interoperabilității acestora, stabilirea unor proceduri comune de lucru, perfecționarea deprinderilor necesare pentru exercitarea atribuțiilor…

Read More

Deputatul Claudia Gilia a prezentat un punct de vedere  cu privire la modul în care președintele României, înțelege  să nu respecte  legea fundamentală a statului român, făcând  strict referire  la decizia Curții Constituționale, prin care Preşedintele României a fost obligat să emită decretul de revocare a procurorului-şef DNA, Laura Codruța Kovesi. Deputatul  PSD, Claudia Gilia a  spus  foarte clar  și răspicat  că legile nu se aplică  după bunul plac, al unora sau al altora, în funcție de interes,  așa cum face președintele Klaus Iohannis care nu respectă deciziile Curții Constituționale sau le respectă doar atunci când îi convine. Social-democrata a …

Read More

O paradă medievală, spectacole istorice, ateliere tematice de mânuire a sabiei şi tras cu arcul, concerte şi multe alte surprize au avut loc, în perioada 15-17 iunie, la Festivalul Dracula de la Târgovişte. Din zori și până în seară, la Curtea Domnească din Târgoviște,  meșteșugarii   și-au făcut simțită prezența prin ateliere în care târgoviștenii și nu numai  au putut învăța   să construiască obiecte de artă medievale, iar cavalerii  le-au arătat  cum se lupta înainte haiducește, cu sabia sau arcul în mână.  Au fost  prezentate  spectacole cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri și costume medievale, spectacole pentru copii, artiști pe…

Read More

 Dimitrie Cantemir spunea:  Basarabia dintre Nistru şi Prut reprezintă leagănul autentic al civilizaţiei româneşti, iar România fără Basarabia nu are trecut, prezent şi viitor. Și dacă vorbim de tradiții, acestea sunt foarte bine conservate pe dealurile Basarabiei. Oamenii de peste Prut atunci cand vorbesc de România, vorbesc de patria lor. Comuna dâmbovițeană  Răzvad a scris  o pagina deosebită în istoria sa: s-a parafat Acordul de înfrățire cu  localitatea  Mileștii  Mici, raionul Ialoveni din Republica Moldova, totodată marcând astfel și  împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, prin realizarea unui pod simbolic între localităţile din cele două…

Read More

A început Festivalul Dracula 2018  în Târgoviște, fosta cetate de scaun a Țării Românești . Vechea cetate de scaun a Târgoviștei prinde viață, se întoarce în timp, iar aleile pavate cu piatră sunt din nou animate de cavaleri, domnițe și meșteșugari. Timp de trei zile, 15-17 iunie, în vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti- Târgovişte, are loc cea de-a V-a ediție a Festivalului   Medieval Dracula care  pune din nou  Târgoviștea  pe harta oraşelor organizatoare de festivaluri medievale. Ateliere medievale, târg al meșterilor, expoziții, spectacole pentru copii, concerte vor face parte din programul Festivalului Dracula la Curtea Domnească Târgoviște.   Deschiderea…

Read More

Este la jumătatea mandatului de primar  și împreună cu echipa sa de la Primărie, a muncit mult în toată această perioadă. Așa se face că acum,  comuna Răzvad  are proiecte depuse, proiecte în derulare, dar și proiecte finalizate. De la preluarea mandatului, 27 iunie 2016,  primarul Emanuel Spătaru, viceprimarul Ionela Șerban, Consiliul Local Răzvad și aparatul Primăriei au muncit în fiecare zi cu încredere și determinare pentru a rezolva cât mai multe din  problemele comunității iar rezultatele se văd. Potrivit primarului comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, bugetul pe 2018, ţine cont de investiţiile programate a fi realizate de administrația răzvădeană în…

Read More

 De la o zi la alta, stadioanele   din Dâmboviţa se transformă în adevarate ringuri  de box, unde  jucătorii sau suporterii îşi impart la greu pumni şi picioare. Cel mai recent incident s-a consumat, miercuri , pe un stadion din oraşul Răcari,  unde   un jucător a fost snopit în bataie  şi a ajuns în stare gravă  la Spitalul Judeţean  de Urgenţă Târgovişte, după ce a fost călcat în picioare de unii  fotbalişti ai echipei gazdă. Miercuri după-amiază, la un meci din sferturile de finală  ale Cupei Romaniei, jucat la Răcari,  între Unirea  Răcari şi Unirea Bucşani,  căpitanul echipei din Bucșani a fost snopit…

Read More

Oraşul Pucioasa se transformă de la o lună la alta într-un adevărat șantier unde chiar se lucrează. În urmă cu doi ani, la preluarea mandatului, administraţia locală  condusă de tânărul edil Constantin Ana  şi-a luat angajamentul că în perioada mandatului său o să transforme Pucioasa într-un oraş de nerecunoscut. Primarul oraşului Pucioasa, Constantin Ana,  a ţinut să sublinieze faptul că  s-a pus capăt calvarului de pe DN 71 Bucureşti-Sinaia, în zona de intrare în Pucioasa, unde traficul rutier se desfăşura cu dificultate din cauza unor lucrări la reţeaua de canalizare. După 2 ani de discuţii, procese şi contestaţii, reprezentanţii Companiei…

Read More

Fostul  premier al României, fost președinte al PSD, Victor Ponta, fondator  al Pro România a făcut marți,   o vizită  în județul Dâmbovița . Fostul premier s-a întâlnit cu membrii și  simpatizanţii Pro România la sediul Bibliotecii Judeţene, alături de el fiind Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei, şi deputatul Alin Văcaru și nu în ultimul rând  fondatorii Pro România Dâmboviţa, fostul prefect Ioan Marinescu – un apropiat al lui Victor Ponta , fostul deputatul Georgică Dumitru și fostul secretar de stat Cătălin Olteanu. Mesajul lui Victor Ponta a fost destul de clar și concis:…

Read More

 La sfârşitul   acestei  săptămâni,  Târgoviştea devine capitală medievală .  Începe   FESTIVALUL DRACULA 2018, ediţia a V-a . Timp de trei zile, fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti va fi luată cu asalt de oşteni, domniţe, domnitori  şi meşteşugari. Evenimentul este organizat în perioada  15 – 17 iunie.   Data nu este întâmplător aleasă, evenimentul desfăşurându-se în fiecare an în preajma zilelor de 16 – 17 iunie, când la Târgovişte a avut loc celebrul ATAC DE NOAPTE, condus de marele voievod Vlad Ţepeş – Drăculea împotriva lui Mahomed al II-lea, Cuceritorul.    Viceprimarii Monica Ilie  şi Cătălin Rădulescu  alături de preşedintele CJ,…

Read More

Duminică, 10 iunie 2018,  prezenţi  la evenimentul de resfinţire a Bisericii Mănăstirii Dealu, Ministru Apărării, Mihai Fifor dar şi premierul Viorica Dăncilă, şi –au făcut timp,  şi pentru câteva minute au stat de vorbă cu  delegaţia    Asociației militarilor veterani şi veteranilor cu dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de mir” (AMVVD) , condusă  de președintele Marius Apostol, despre marele proiect Centrul de Refacere și Recuperare pentru Militarii Veterani și Veterani cu Dizabilități, militari răniți în teatrele de operații militare. Înalţii demnitarii au dat asigurări că vor sprijini realizarea proiectului, ba mai mult, săptămâna viitoare vor face o vizită la acest obiectiv …

Read More

 Târgoviştenii şi nu numai,  se bucură  de  spectacolele din cadrul Festivalului BABEL.  Pe parcursul zilei de miercuri, în Foaier,  a avut loc o întâlnire foarte importantă, față în față cu profesorul și regizorul corean Jeungwoo Son care a vorbit despre aspecte esențiale ale teatrului specific țării lui: corpul în relație cu mediul dat și imaginile pe care acesta le poate produce. De asemenea, este interesat de stabilirea unor schimburi durabile cu restul participanților și invitaților. La Sala Mare, de la ora 18:00, Aeterna, un spectacol  despre aspecte impalpabile, dar durabile ale vieții și anume despre legăturile de suflet, despre familie…

Read More

După 22 de ani, Chindia Târgovişte are în faţă perspectiva promovării în Liga 1. În această dublă manşă, FC Voluntari, a 6-a clasată în play-out-ul Ligii 1, o va întâlni pe Chindia Târgovişte, ocupanta locului 3 în Liga 2. Conducerea Primăriei Târgovişte, vicepreşedintele CJ Dâmboviţa, Alin Manole şi conducerea Clubului Chindia au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia subiectul central a fost dubla pe care Chindia Târgovişte o va avea în barajul pentru promovarea în Liga 1. În urma tragerii la sorţi s-a stabilit ca turul să se dispute la Voluntari, pe stadionul „Anghel Iordănescu”, pe 9 iunie.…

Read More

Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Târgoviște a fost gazda a două activități preventive, în cadrul unei campanii naționale de prevenire a abuzurilor asupra minorilor, organizate de  structura de prevenire a criminalității  din cadrul IPJ Dâmboviţa La activitate au  participat și reprezentați din cadrul Institutului pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității-I.G.P.R  și de la Asociația „Telefonul Copilului”. „STOP BULLYING” este un proiect initiat de Asociatia Telefonul Copilului,  care isi propune sa atraga atentia asupra unei probleme cu care se confrunta foarte multi copii si adolescenti, fie la scoala, fie in cercul de cunostinte. O problema careia in Romania nu i se acorda…

Read More

BABEL a început… în pași de dans, în pași de marș, în pași grăbiți sau liniștiți. Miercuri, 6 iunie, Babel a fost matinal. La ora 10:00, regizorul și actorul rus, Dimitri Aryupin,  şi-a început workshop-ul intitulat Teatrul Mediatronic, o inovație în practica teatrală de până acum. În Foaier, de la ora 11:00,  a avut loc  o nouă  întâlnire Babel  cu impresii, întrebări, descoperiri despre spectacolele din cursul zilei de marţi şi cele ce au loc pe parcursul zilei de miercuri  Program BABEL Miercuri 10:00 – Sala Oglinzilor, Mediatronic theatre, workshop de Dimitri Aryupin, blackSKYwhite, Rusia; 3h 11:00 – Foaier, Întâlnirile…

Read More

S-au finalizat lucrările de reabilitare şi modernizare pe stada Radu Gioglovan în microraionul IX al municipiului Târgovişte. Această investitie vizează peste 10.000 metri pătrați de parcari, stradă, trotuare, de asemenea iluminatul public a fost modernizat, plus lucrări la canalizarea pluvială. Strada a fost lărgită, s-au executat lucrări peisagistice, locurile de joacă au fost reabilitate și modernizate. Valoarea totală a investițiilor din zona Radu Gioglovan din microraionul IX depășește 1,4 milion de lei. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a făcut o vizită în teren. De asemenea, blocul de garsoniere din zonă va fi reabilitat termic cu bani europeni, iar punctul termic…

Read More

Gesturi mult așteptate… strângerile de mână când cunoști pe cineva sau când te revezi cu cineva drag. Așa a început cel de-al 8-lea BABEL. Prieteni vechi și mult așteptate cunoștințe noi. Peste 300 de oameni din 26  de ţări  sunt  prezenţi la Festivalul Artelor Spectacolului, festival internațional care se bucură și anul acesta de trupe străine în premieră în România.  În prima seară  a festivalului a avut  loc spectacolul „Carmen”, producție a Teatrului Tony Bulandra, regizată de Suren Shahverdyan (Armenia).   Spectacolul este emblematic pentru ideea de teatru al gestului care se folosește de foarte puține cuvinte, dar reușește să transmită…

Read More

La ceas de seară , străzile fostei capitale a Țării Românești- Târgoviște au prins viață.  Artiştii  din 26 de țări invitaţi  la Festivalul  BABEL  şi  peste 100  de tineri târgovişteni, îmbrăcaţi în costume de epocă, păpuşile uriaşe, clovnii, mânuitorii de foc şi carele alegorice au pornit din Parcul Chindia spre Teatrul Tony Bulandra, care  este  timp de o săptămână  gazda festivalului artelor spectacolului internaţional. Directorul Festivalului, Mc Ranin,  este cel care a conceput  PARADA BABEL Anul acesta peste 100 de voluntari înscriși în Festival au mărșăluit pe străzile fostei capitale a Țării Românești,  îmbrăcați în culorile tricolorului pentru a marca…

Read More

Timp de trei zile,  orașul Pucioasa este în mare sărbătoare. Și în acest an Festivalul de Animație Stradală pentru Tineret  ”PUCFAST”, și-a deschis  porțile  în perioada 1.06.2018- 3.06 2018,într-un  cadru natural plăcut și verde așa cum este Parcul Central al orașului. Tema acestei ediții este Masca. Festivalul  se desfășoară   la  Centrul Cultural European Pucioasa,  Parcul Central al orașului  cu locuri special amenajate și străzile principale ale orașului animate de clovni, actori,  invitați și participanți.  În prezența a zeci de copii și tineri, autoritățile   au făcut deschiderea oficială  a Festivalului. A urmat vernisajul expoziției de păpuși din porțelan” PAPUȘA SIMBOLUL COPILĂRIEI”(colecția Victor…

Read More

Ministrul Turismului, Bogdan Trif: Sunt profund impresionat, am găsit la Dâmbovița un mic colț de rai. Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a fost prezent, joi, în judeţul Dâmboviţa, unde s-a întâlnit la sediul Consiliului Judeţean cu autorităţi locale, parlamentari de Dâmboviţa şi investitori din turism, apoi a vizitat obiective turistice din municipiul Târgovişte. Oficialul a vizitat Complexul Turistic de Natație Târgoviște, invesție majoră ce are ca obiectiv să crească atractivitatea vechii capitale a Țării Românești în rândul turiștilor, prin oferirea unei game largi de servicii turistice de agrement și relaxare (înot, minifotbal, tenis, baschet, târguri turistice, evenimente cu caracter turistic).…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunit în şedinţă extraordinară. Pe ordinea de zi au fost supuse  aprobării  trei proiecte majore pentru judeţul  Dâmboviţa  privind infrastructura rutieră. Primul proiect  a vizat  aprobarea formulării cererii de preluare a unor imobile teren,  cu destinația străzi,prin transmitere din domeniul public al municipiului Târgoviște, în domeniul public al județului Dâmbovița.  Concret este vorba despre preluarea  Centurii municipiului Târgovişte  de către CJ Dâmboviţa  pentru  a fi depusă  o nouă cerere  de finanţăre  europenă  pe POR 2014-2020. Dat fiind riscul de nefinalizare a proiectului “Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al municipiului Târgoviște” precum și faptul că acesta…

Read More

 Baloane colorate, zeci de copii și „Ceata lui Zâmbilici” au creat o  adevărată atmosferă de poveste pentru câteva zeci minute, o lume minunată  în care  am văzut numai copii  veseli, o lume cu mult soare , o lume a inocenței păstrată pentru copii. Cu inocenţa din priviri şi sufletele lor pure, copiii sunt cei care aduc bucurie în jur. Indiferent de motivul, de data sau denumirea sub care este marcată, Ziua Copilului înseamnă veselie şi voie bună atât pentru copii cât şi pentru adulţi care aduc în această zi un plus de iubire copiilor prin faptul că vor să îi…

Read More

În acest an, duminică 27 mai, în mare sărbătoare creştină, Rusaliile,  răzvădenii  cu mic, cu mare, au sărbătorit Zilele comunei Răzvad. Cu ocazia acestui eveniment, administraţia publică din localitate condusă de primarul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban, s-a pregătit şi în acest an pentru a sărbători cum se cuvine manifestarea, devenită deja o tradiţie. Evenimentul a fost prezentat de Cristina Ilie şi actorul Andrei Duban. Evenimentul a avut loc în curtea primăriei, gazdă primitoare fiind primarul Emanuel Spătaru şi întreaga echipă de consilieri locali, care le-au pregătit celor prezenţi multe surprize. Un sobor de preoți a oficiat o tradițională…

Read More

Ghimpațiul,  o localitate componentă a orașului Răcari, a îmbrăcat straie de sărbătoare.  Sâmbătă, 26 mai, cu mic, cu mare, toți ghimpătenii  au marcat  cea de-a treia ediție  a “ZILEI  GHIMPĂȚENILOR DE PRETUTINDENI” la 446 de ani de la prima atestare documentară din 1572. Evenimentele cultural-artistice pregătite pentru toţi  ghimpățenii,  au cuprins şi anul acesta momente de comemorare a eroilor ghimpățeni şi depuneri de coroane şi flori, din programul zilei nelipsind însă nici concertele de muzică populară şi uşoară  care au durat  până târziu în noapte. Primul moment care a deschis sărbătoarea a fost   sosirea  primarului  Marius Caravețeanu  în Ghimpați. Edilulu …

Read More

Mișcare, distracție, cupe, medalii și nu în ultimul rând campioni. Acestea au fost principalele ingredientele  ale celei de-a treia ediții  a Cupei Răzvădeanului la fotbal în sală. Evenimentul sportiv a deschis manifestările prilejuite de Zilele Comunei Răzvad.  Nu a lipsit nici meciul de handabal din program.  Opt echipe formate din tineri răzvădeni s-au înscris  la Cupei Răzvădeanului, însă la final cei mai buni au câștigat. Și edilul Emanuel Spătaru a intrat în teren.  Locul trei a fost ocupat  de echipa  Răzvadul de Sus, locul doi a fost  câștigat de  echipa Gorgota  iar Cupa Răzvădeanului a fost adjudecată  de echipa Răzvadul…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit  în şedinţă ordinară. Şedinţa  a avut o ordine de zi  destul de  stufoasă. Au fost retrase  mai multe proiecte  de hotarâre.   Încă de la început ședința a fost una destul de interesantă. Fostul președinte CJ Dâmbovița,  consilierul județean al PSD, Alexandru Oprea  a întrebat dacă va veni   directorul Parcului Natural Bucegi, așa cum s-a promis la ultima ședință ordinară din luna aprilie. Răspunsul a fost unul  scurt și  anume că până la finalul ședinței, va sosi în sală, administratorul public al județului, Ionuț Săvoiu care va oferi lămuriri.    Toate bune și frumoase, s-a parcurs ordinea…

Read More

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a organizat  joi, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște o activitate de informare în cadrul Campaniei naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”. În cadrul întâlnirii au fost prezentate informații pentru elevii și studenții care au intenția de a se deplasa în străinătate, fie pentru continuarea studiilor, fie pentru muncă sau alte motive. La această activitate au participat reprezentanți ai Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, parlamentari, reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, reprezentanți ai Consiliului Județean Dâmbovița, conducerea IȘJ Dâmbovița,  reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din județul nostru. Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a lansat …

Read More

Adunarea Generală a Asociației de Prietenie România-China  a fost găzduită   de sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița.  Oficiile  de gazdă au fost făcute de președintele Asociației de Prietenie România-China-Filiala Dâmbovița,  Gheorghe Popescu care de astăzi, este și  secretarul Asociației de Prietenie România-China , la nivel de țară.  Invitații de onoare la acest eveniment au fost reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze în Romania, consilier onorific-  Zhao Lei și  domnul  Luyuxan  Lucian.  La eveniment au mai  participat: directorul SNCRR, Silviu Lefter,   președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședinții, Alin Manole și Luciana Cristea, vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, parlamentarii dâmbovițeni Oana Vlăducă și…

Read More

Municipiul Târgoviște găzduieşte cel mai important eveniment sportiv dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale, organizat în acest an în România. Vreme de patru zile, în perioada 25-28 mai, sute de sportivi vor participa la Jocurile Naționale Special Olympics 2018 (JNSO) ce se vor desfăşura la Complexul Turistic de Natație Târgoviște . Vor fi concursuri de înot, atletism, baschet sau bocce (un joc cu mingi de lemn). Primăria Municipiului Târgoviște susține financiar evenimentul cu suma de 30.060 lei, într-un parteneriat cu Fundația Special Olympics România. Ceremonia de deschidere va avea loc, sâmbătă, 26 mai.Primarul Cristian Stan  şi Cristian Ispas, directorul Fundației Special…

Read More

Duminică, 27  mai 2018,  de Rusalii,  toţi răzvădenii, cu mic, cu mare, sunt aşteptaţi pentru a lua parte la Zilele comunei Răzvad. Va fi o zi minunată. Muzică de voie bună, invitaţi surpriză, toate acestea sunt doar câteva din ingredientele petrecerii  de duminică. Cu ocazia acestui eveniment, administraţia publică din localitate condusă  de primarul  Emanuel Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban, s-a pregătit şi în acest an pentru a sărbători cum se cuvine manifestarea, devenită deja o tradiţie. Evenimentul va avea loc în curtea primăriei comunei, gazdă primitoare fiind primarul Emanuel Spătaru şi întreaga echipă de consilieri locali, care le-au pregătit…

Read More

O nouă zonă din municipiului Târgovişte , este schimbată radical după ce administraţia a demarat  un amplu proiect  de reabilitare şi modernizare asupra parcărilor, spaţiilor verzi, investiţii importante în reabilitarea iluminatului public şi preluarea apelor pluviale. Este vorba de zona  de pe strada Radu Gioglovan, acolo undese asfaltează  parcările , dar este schimbată radical şi zona de spaţii verzi şi se investeşte considerabil în rigole pentru scurgerea apei pluviale. Primarului Cristian Stan a efectuat o vizită în teren pentru a vedea calitatea lucrărilor.  În maximum două săptămâni, lucrările  vor fi finalizate.Se  lucrează  şi în zona străzii Crăiţelor, în zona Tribunalului…

Read More

Timp de aproape două oră, jandarmii dâmboviţeni s-au aflat în mijlocul preșcolarilor și cadrelor didactice, la Grădinița Nr.8 “ Rază de Soare ” din Târgovişte în cadrul programului național Școala Altfel “Să știu mai multe, să fiu mai bun”. Celor mici le-au fost prezentate atribuţiile jandarmilor, iar în cadrul întâlnirii cu oamenii legii aceştia au făcut cunoştinţă şi cu cel mai de încredere ajutor al jandarmilor: câinele care îi însoţeşte pe aceştia în diferite misiuni.Timizi la prima vedere, prichindeii au fost încântaţi să facă cunoştinţă cu “Nafava”, câinele de patrulare şi intervenţie însoţit de antrenorul său plutonier major Constantin Mihai.…

Read More

Străveche aşezare românească, a cărei istorie se pierde în veacuri, satul Ghimpați îşi sărbătoreşte oamenii de ieri şi de astăzi, cu respect pentru faptele lor şi responsabilitate pentru generaţiile tinere. Pentru al treilea an, sâmbătă , 26 mai, la Ghimpați, totul prinde viață, voia bună și veselia umplu zările dând de veste cerului și pământului că ei, ghimpățenii, vor sărbători „ZIUA GHIMPĂȚENILOR DE PRETUTINDENI”. 446 de ani de atestare documentară a Ghimpațului. Numele satului provine de la terenul din stânga râului Colentina care era plină de lăstări,mărăcini si spini,o zonă mlăștinoasă care în perioada de primavară era inundată de râul…

Read More

Biserica Ortodoxă i-a prăznuit luni, 21 mai  pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, doi dintre cei mai iubiţi sfinţi de către români.  Această zi,  a avut dublă semnificație pentru locuitorii județului Dâmbovița. Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi a fost gazda unuia  dintre cele mai mari evenimente  din județul Dâmbovița   dedicate Centenarului Marii Uniri . Evenimentul   s-a intitulat Centenar – Potlogi 2018, acţiune ce a celebrat cel mai important moment din istoria modernă a României, Marea Unire din anul 1918. Manifestarea de la Potlogi a reunit, într-un spectacol extraordinar, artişti de renume ai muzicii populare româneşti…

Read More

Marţi, 29 mai 2018, Victor Ponta vine în judeţul Dâmboviţa, alături de Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu pentru a prezenta şi promova noul proiect politic- Pro România.  Potrivit deputatului Victor Ponta, fost premier al României, Pro România este o alternativă la „dezamăgiţii” din PSD, dar şi pentru cei care nu văd o variantă în PNL sau USR. Judeţul Dâmboviţa, este al doilea din ţară unde ajunge Victor Ponta, după Suceava unde a avut loc săptămâna trecută prima sa ieşire ca „nou om politic”. Victor Ponta are o experienţă extraordinară. Victor Ponta a fost cel mai bun premier pe care l-a…

Read More

Pe ritmuri sărbătorești de fanfară, peste 1500 de absolvenți de liceu din Târgoviște, însoțiți de profesori și diriginți, părinți, directorii unităților liceale, inpectori școlari și reprezentanți ai autorităților locale şi-au luat la revedere de la profesorii care i-au îndrumat timp de 4 ani. Ei au mărşăluit pe străzile Târgoviștei de bucurie că au terminat cu bine cei 4 ani de liceu. Ajuns la cea de-a doua ediţie, „Marşul Absolvenţilor“ a adus tuturor celor prezenţi la eveniment lacrimi de bucurie, emoţii, dar şi lacrimi de tristeţe, semn că terminarea liceului duce la despărţirea de cel mai bun coleg, cel mai bun…

Read More

Pe parcursul  a trei zile, la nivelul judeţului Dâmboviţa  se desfăşoară campania „Salvează o viaţă alături de jandarmii dâmboviţeni! Donează sânge!”, aflată la  ediţia a III-a. Marţi,  acţiunea s-a desfăşurat  la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa. Cineva are nevoie de sânge o dată la 3 secunde. Criza de sânge, fără precedent la nivel național, a determinat autoritățile să se mobilizeze.În luna aprilie , a fost încheiat un protocol între Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Institutul Național de Hematologie Transfuzională, în vederea conștientizării personalului privind importanța donării de sânge.Conducerea Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmboviţa  a fost înștiințată cu privire…

Read More

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Dâmboviţa  a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă  susţinută de cms şef  de poliţie Danil  Zepişi, inspectorul şef, cms. Şef de poliţie Răducu Rizea, şef SPR Dâmboviţa şi cms.şef, Nina Neacşu, şeful Centrului de Prevenire, că în perioada 21 – 25 mai 2018 se derulează la nivel naţional, prima ediţie din acest an a manifestării „Săptămâna prevenirii criminalităţii”. Pe perioada desfăşurării manifestării, şi în Dâmboviţa au  loc activităţi structurate pe diverse domenii, fiecare zi prezentând o altă tematică. În acest context, poliţiştii dâmboviţeni vor desfăşura acţiuni punctuale, menite a sensibiliza cetăţenii în legătură cu…

Read More

Pe o vreme plăcută, numai bună de sărbătorit, sătenii din comuna dâmboviţeană Cojasca s-au adunat,duminică,  să serbeze Ziua Comunei, împreună cu invitaţii lor. O sărbătoare aparte, o explozie de bucurie, care a adunat întreaga comunitate. Este o zi pe care primarul  Victor Gheorghe le-a dedicat-o tuturor locuitorilor comunei și s-a bucurat nespus de mult să fie alături de ei în aceste clipe minunate.A  fost  fost inaugurat  şi un teren de fotbal, amenajat pentru copiii din satul Iazu.  Oficialităţile judeţului   au fost invitate să participe la manifestările artistice dedicate zilelor comunei. Pe scenă au urcat soliști de primă mână, cum  ar …

Read More

Consecvenți în păstrarea tradițiilor, Primăria şi Consiliul Local Dragomireşti au ales duminica dinaintea Sfinților Constantin și Elena, pentru a sărbători nunta de aur și de argint a 70 de cupluri longevive din comună, prin intermediul unei slujbe religioase și a unei mese festive.La celebrarea a 50 respectiv 25 ani de la căsătorie, 70  de cupluri au confirmat faptul că familia este piatra de temelie a unei naţiuni . Evenimentul a fost deschis, cu o slujbă religioasă . Primarul  comunei  Dragomireşti, Dragoş Vlădulescu i-a felicitat pe cei prezenţi pentru că şi-au respectat jurămintele făcute în urmă cu 50 respectiv 25 de…

Read More

Comuna dâmboviţeană Dragodana   a îmbrăcat straie de sărbătoare  cu ocazia celei de-a  doua ediţii a Zilei comunei Dragodana.Localnicii din comuna Dragodana au lăsat, duminică, toate treburile, s-au gătit de sărbătoare, şi au ieşit, cu mic cu mare, pe stadionul din satul Picior de Munte. Asta pentru că Primăria şi Consiliul local Dragodana au pus la cale un program extrem de variat, pe toate gusturile, pentru cea de-a doua ediţie a Zilei Comunei. De la activităţi sportive, la programe artistice , totul a fost gândit să-i bucure pe oameni. Cu un primar nou şi tânăr, Gheorghe Sandu, dornic  să impulsioneze lucrurile…

Read More

Prilej de sărbătoare și de petrecere pentru locuitorii comunei Corbii Mari,  care au sărbătorit  duminică, 20  mai 2018, Ziua comunei.  Muzică și  voie bune, până târziu în noapte, au fost doar câteva din trăsăturile unui eveniment de succes. Edilul Ionuț Bănică , aflat la primul său mandat, a organizat totul  foarte bine. Poate şi de aceea, colegii săi social-democraţi au ţinut să-i fie alături.  Conducerea Consiliului Județean  Dâmbovița, primari ai altor localităţilor dâmbovițene ,  senatorul Adrian Țuțuianu, consilieri  județeni , cu toții au ales  să fie în mijlocul cetățenilor de la Corbii Mari. După 5 ani de pauză, comuna  Corbii…

Read More

Au trecut prin multe împreună, au traversat perioade mai bune sau mai grele, dar au mers mai departe, umăr la umăr, mână în mână și au ajuns la 50 de căsătorie. Povestea de viață – despre iubire, înțelepciune și tenacitate –  a cuplurilor ”de aur” răcărene, a fost premiată sâmbătă de administrația de la Răcari  , care a ținut să răsplătească în acest fel exemplul pe care ni-l oferă, zi de zi, aceste familii.  A devenit tradiție, ca în fiecare an , în luna mai,   la Răcari, administrația locală să sărbătorească cuplurile  „de aur”, care împlinesc 50 de ani  de…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgovişte  s-a reunit în şedinţă extraordinară . Primul  punct de pe ordinea de  zi a vizat aprobarea Acordului de parteneriat dintre Municipiul Târgovişte şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa pentru organizarea manifestării „Marşul absolvenţilor”, ediţia a II-a, în data de 21 mai 2018. Prin acest accord de parteneriat , consilierii municipali au aprobat susținerea financiară a acestui marș cu suma de 1500 de lei. Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgoviște organizează, în data de 21 mai 2018, a doua ediție a Paradei Absolvenților.Sunt așteptați să participe, acompaniați de ritmuri sărbătorești de fanfară, peste 1500…

Read More

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a făcut o vizită de lucru în județul Dâmbovița. Vizita ministrului în județ a  început la primele ore  ale dimineții cu o întâlnire de lucru, desfășurată la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, la care au participat: Daniel Comănescu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea – vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul județului, Antonel Jîjîie – prefectul județului, Florina Mureșan – subprefectul județului, conducerea Primăriei Municipiului Târgoviște, șefi ai serviciilor publice deconcentrate și ai structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, parlamentarii Claudia Gilia, Carmen…

Read More

Sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos şi Ziua Eroilor, zi încărcată de emoţii şi semnificaţii a fost marcată atât de Arhiepiscopia ,autorităţile judeţene cât şi de autorităţile de la Târgovişte.Programul dedicat Zilei Eroilor a debutat la Catedrala Mitropolitană cu slujba religioasă săvârşită de ÎPS Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, alături de un sobor de preoţi. Au fost prezenţi numeroşi credincioşi, alături de autorităţi judeţene şi locale, de personalităţi ale vieţii politice şi publice.În cuvântul de învăţătură, ÎPS Nifon, Arhiepiscop şi Mitopolit al Târgoviştei, a reamintit celor prezenţi că Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos este o reînviere simţită din adâncul fiinţei omului.…

Read More

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița a găzduit ședința de prezentare a Contractului de Achiziție Publică „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița”, proiect semnat în data de 10 mai 2018 și derulat de Compania de Apă Târgoviște -Dâmbovița, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. La eveniment au participat: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, directorul general al Direcției Generale Programe Infrastructură Mare, Cătălin Gheran, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreședintele Luciana Cristea, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, administratorul public al județului,…

Read More

Ministrul de Interne, Carmen Dan vine, vineri, 18 mai,  în judeţul Dâmboviţa.  Vor veni în Dâmboviţa şi şefii Poliţiei Române şi ai Jandarmeriei Române. Minsitrul se va întâlni  la primele ore ale dimineţii atât cu prefectul, cât și cu conducerea Consiliului Județean Dâmboviţa şi  şefii instituţiilor MAI  din judeţ  dar şi cu şefii deconcentratelor.  Ministrul Carmen Dan va face o vizită şi în comuna Văleni Dâmboviţa, la familiile care au rămas fără case în urma alunecărilor de teren . În a doua parte  a zilei de vineri, Ministrul Carmen Dan, se pare că  va participa şi la o serie de…

Read More

Emanuel Swedenborg  spunea „Adevărata caritate este dorinţa  de a fi folositor celorlaţi fără a avea gândul de a primi o recompensă.” Această maximă caracterizează pe deplin gestul familiei Cosmin şi  Oana Voevodschi, care  a  făcut o donaţie  Spitalului Orăşenesc Găeşti, constând  într-un aparat medical de ultimă generaţie,un Analizor  automat Mindray BS-380,de mare necesitate în activitatea Laboratorului  de Analize Medicale  al Spitalului Găeşti.  Acest aparat medical  de ultim[ generatie este nou  și a costat 25.000 de euro.Se spune că dăruind vei  dobândi. Dacă darul pe care-l oferi izvorăşte din interiorul sufletului, atunci Dumnezeu care-şi are lăcaşul în suflet îţi vede darul…

Read More

Administrația târgovișteană a susținut o conferință de presă în cadrul căreia s – au prezentat principalele proiecte atât cu finanțare pe POR 2014-2020 dar și proiectele cu finanțare din bugetul local. Primarul Cristian Stan a ținut să sublinieze că municipiul Târgoviște este deschizător de drumuri în cel puțin patru domenii de finanțare în Regiunea Sud Muntenia. Concret, Municipiul Târgoviște este primul din Regiunea Sud Muntenia care a depus deja două proiecte pe Axa 10, ce vizează infrastructura educațională.Cele două proiecte sunt legate de reabilitarea și modernizarea Școlii nr.13 și Școala nr.8. Administrația târgovișteană a accesat deja 80% din banii alocați…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa,  Claudia Gilia  este membru în Comisia specială parlamentară pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei care şi-a reluat activitatea, de mai bine   de două săptămâni.  Parlamentarul Claudia Gilia a făcut câteva precizări, strict legate de activitatea  acestei comisii.  În cadrul Comisiei speciale  au avut loc dezbateri  preliminarii pe marginea propunerilor  de modificare  a Codului Penal, Codului de Procedură Penală și Codului Civil.  Deputatul Claudia Gilia a ţinut să informeze cetăţenii că la aceste dezbateri  participă  profesionişti în domeniu: reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia de judecători şi Secţia de procurori, ai Ministerului…

Read More

Pe parcursul a două zile, 10-11 mai, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative  a Universității Valahia din Târgoviște   a găzduit Sesiunea  Anuală  de Comunicări  Științifice Studențești ”NORME, VALORI ŞI REPERE CONTEMPORANE ÎN SOCIETATEA ROMÂNEASCĂ”.  Sesiunea de comunicări științifice  a fost dedicată studenţilor şi masteranzilor în domeniul științelor juridice și al științelor administrative cu preocupări de cercetare științifică  din cadrul Facultății de Drept și Știinte Administrative a Universității “Valahia” Târgoviște, precum și celor din Universitatea “Dunărea de Jos”, din Galați și Universitatea din Pitești. Sub coordonarea unui cadru didactic, studenții și masteranzii    care au participat la lucrările sesiunii, au elaborat și…

Read More

OFSD Târgovişte a fost  gazda unei delegaţii de la structura similară din Giurgiu a PSD. Delegaţia condusă de deputatul Elena Dinu, preşedinte OFSD Giurgiu, s-a întâlnit cu reprezentante ale OFSD Târgovişte.  Au fost  şi invitate de la centru, Maria Lazăr, secretarul OFSD şi  Manuela Catrina,  preşedinte Organizaţia de Femei din Bucureşti a PSD . Oficiile de gazdă au fost făcute de către deputatul Carmen Holban, preşedintele OFSD Târgovişte şi  deputatul Claudia Gilia , preşedintele  OFSD Dâmboviţa. Acţiunea are ca scop, schimbul de experienţă şi bune practici, cunoaşterea culturii, istoriei şi tradiţiilor, a specificului local din diverse regiuni ale ţării dar şi strângerea…

Read More

Pe data de 15 mai, în întreaga lume este sărbătorită Ziua Internaţională a Familiei, iar în judeţul Dâmboviţa, această zi a fost marcată cum se cuvine  începând din anul 2006 şi până în prezent.  Vineri, 11 mai 2018, în sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, a avut loc simpozionul dedicat Zilei Internaţionale a Familiei.  Evenimentul  a fost organizat de Consiliul Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgovişte şi Filiala Dâmboviţa de Cruce Roşie. La simpozion au participat: preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreşedintele Luciana Cristea, secretarul judeţului, Ivan Vasile Ivanoff,…

Read More

Joi, 10 mai, Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a făcut  o vizită  de lucru în județul Dâmbovița, care a debutat cu o deplasare în Piața 1 Mai din municipiul Târgoviște. Programul a continuat cu o întâlnire de lucru cu reprezentații și salariații Direcției Agricole Dâmbovița, Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Dâmbovița, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Dâmbovița, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița, Agenției Domeniile Statului – Dâmbovița, Direcției Fitosanitare Dâmbovița, Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Dâmbovița – desfășurată la sediul Consiliului Județean Dâmbovița. Întâlnirea a fost urmată de conferința cu tema „Oportunități de finanțare în…

Read More

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea,  a vizitat  joi, 10 mai , ora 07:00 cea mai mare piaţă din Târgovişte – 1 Mai , unde  a stat de vorbă discuţii cu producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători.Petre Daea și-a cumpărat și ceapă verde. . Ministrul Daea a făcut și o declarație presei , exprimându-și primele impresii. Pe  parcursul zilei de astăzi va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, primari, parlamentari, investitori din agricultură. În a doua parte a vizitei, ministrul va vizita obiective economice din Dragomireşti si Nucet, pentru a se întâlni apoi, de la 16:30,…

Read More

Pe parcursul a trei zile , oraşul Pucioasa   marcheză  ”Zilele Europene”. Evenimentele  sunt organizate  în cadrul proiectului ”O lună, o ambasadă – cultură, tradiții, turism” și marchează şi  împlinirea unui an de la deschiderea oficială a Centrului Cultural European Pucioasa.  Miercuri, 9 mai, Ziua Europei  a debutat la Pucioasa,   în Foaierul Primăriei cu  vernisajul expoziției “Inovații suedeze, imaginație românească” . La eveniment au fost prezenţi reprezentanții Ambasadei Suediei la București: Alexander Peyre-Dutrey – Adjunct șef și Mihai Leontescu – Ofițer proiecte și comunicare. În deschidere a vorbit  primarul Constantin Ana.  Nu  a lipsit mesajul Ambasadei Suediei la București, care a…

Read More

Administraţia de  la Răcari, aşa cum ne-a obişnuit, de fiecare dată, marchează cum se cuvine  toate  evenimente de  o importanţă deosebită  pentru istoria ţării noastre. Marţi seară, Muzeul de Artă  din Târgovişte a găzduit Conferinţa ” Despre România şi Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Primăria Răcari, cu ocazia zilelor de: 9 mai-Ziua Europei şi 10 mai-Ziua Regalităţii. Invitatul de onoare a fost prof.univ.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, președinte al Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, specialist în integrare europeană. Conferinţa a început  cu intonarea imnului României, urmat de imnul UE şi imnul Regalităţii . Primarul Marius Caraveţeanu   a…

Read More

Strada Crăiţelor din Târgovişte,  este una dintre zonele unde administraţia târgovişteană  a demarat un amplu program de reabilitare şi modernizare.  Valoarea investiţiei este de 700.000 de lei  şi se realizează din bugetul local.  Este una dintre cele mai mari investiţii, realizată la nivelul municipiului Târgovişte. După locul de joacă realizat anul trecut, această zonă beneficiază și de lucrări ample de reabilitare a infrastructurii, transformându-se radical. Pe lângă  amplele lucrări de asfaltare, s-a modernizat iluminatul public, s-au realizat lucrări de preluare a apelor pluviale, s-au ridicat la cotă căminele de canalizare, toate acestea contribuind la creșterea gradului de confort urban al…

Read More

Voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa , alături de Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana” Târgovişte şi DSP Dâmboviţa au oferit un  Zâmbet dar  au şi  măsurat gratuit tensiunea şi glicemia tuturor cetăţenilor care s-au oprit la cortul montat pe  Platoul Prefecturii Dâmboviţa . Acţiunea  a marcat Ziua Internaţională a Crucii Roşii, 8 mai. Voluntarii  nu au ratat ocazia de a face demonstrații de acordare a primului ajutor. Tema din acest an pentru a marca Ziua Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie este Zâmbește.    Ziua Internațională a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, este un moment de reamintire a celor 7 Principii Fundamentale ale Mișcării…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan  a susţinut o conferinţă de presă   în cadrul căreia a abordat atât subiecte de interes naţional dar şi subiecte de interes local. În primul rând, parlamentarul  a   făcut o scurtă retrospectivă a situaţiei economice  a României, în primul trimestru al anului 2018. Parametrii indică faptul că  economia României  se dezvoltă  sustenabil  pe baza creşterii  industriei  cu un şomaj redus şi cu o  datorie guvernamentală printre cele mai mici din UE. Veniturile totale ale bugetului  au crescut cu 11, 5 % faţă  de anul trecut.  Creşterea absorţiei fondurilor europene  a avut un cuvânt de spus. Deputatul …

Read More

 La conferinţa de presă  a participat  şi directorul  LDP Dâmboviţa , Cristian Avanu  care a făcut un scurt bilanţ  al activităţii pe care o desfăşoară  în această perioadă , instituţia pe care o conduce: “ Vremea ne permite  să  lucrăm  cu motoarele  turate la maximum.In cadrul unui plan de reabilitare  si modernizare completă a drumurilor judeţene, am început lucrările de asfaltare cu segmentele de drum cele mai avariate şi lucrăm deja si la alte proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, aflate în faze avansate de  execuție . Vă fac o scurtă prezentare în cifre  a lucrărilor pe care le executăm.…

Read More

Primăria Pucioasa, Centrul Cultural European Pucioasa și Ambasada Suediei la București organizează în perioada 09-11 Mai 2018 ”Zilele Europene la Pucioasa”. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului ”O lună, o ambasadă – cultură, tradiții, turism” și marchează împlinirea unui an de la deschiderea oficială a Centrului Cultural European Pucioasa. Mai multe  detalii despre   acest proiect au oferit  în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Constantin Ana şi directorul Centrului Cultural European Pucioasa, Dan Ţopa.             Program 9 MAI Ora 13:30 – Foaierul Primăriei Pucioasa, vernisajul expoziției “Inovații suedeze, imaginație românească” – Expoziția va putea fi vizitată până la data de…

Read More

Organizația de Femei a PSD Dâmbovița susține și sprijină cu tărie orice inițiativă care are drept scop educația și formarea tinerilor. Președintele  OFSD Dâmbovița, deputat Claudia Gilia , deputatul Oana Vlăducă   alături de alte doamne social-democrate au participat la acțiunea de promovare a lecturii cu titlul „PRIETENII LECTURII”. Activitatea a avut loc la Școala Gimnazială Decindeni, din Comuna Dragomirești: “Astăzi am răspuns prezent la invitația cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Decindeni, din Comuna Dragomirești, de a participa la acțiunea de promovare a lecturii cu titlul „PRIETENII LECTURII”. Într-o atmosferă plăcută, copii ne-au prezentat lecturile lor favorite, au citit și…

Read More

După cum ştim DN 71 a ajuns un adevărat coşmar pentru şoferii care trec prin Pucioasa . S-a tot lucrat de câţiva ani la rețeau de canalizare și rețeaua de apă, iar acum este nevoie de puţină ploaie ca să se lase drumul sau să se formeze adevărate lacuri, mai de grabă drumul pare să fie unul industrial. Acest tronson de drum a ajuns în această stare deplorabilă după ce s-a demarat implementarea unui proiect derulat prin Compania Naţională de Investiţii, care prevede reabilitarea şi extinderea parţială a reţelelor de apă şi canalizare, cu o valoare de peste 25 de…

Read More

În următoarele zile vor fi finalizate toate lucrările de  modernizare  a parcărilor aferente blocurilor B4, B5, B6, B8 și B9, Bulevardul Constantin Brâncoveanu. Investiția vizează amenajarea unei suprafețe de aproximativ 7000 mp. Sunt  în plin  proces  de execuție  lucrări de  canalizare, lucrări  de asfaltare, lucrări privind  modernizarea iluminatului public și  lucrări de amenajare  a spațiului verde.  Investiția se face din bugetul local și se ridică undeva la suma de 400.000 de lei. Primarul Cristian Stan   însoțit de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, consilierul Cosmin Bozieru  și alți directori din instituțiile subordonate Primăriei Târgoviște, a  făcut o vizită în teren…

Read More

Ziua de 1 Mai a fost sărbătorită cu voie bună, programe de aerobic, zumba, kangoo jumps, demonstrații de lupte, judo, karate, wushu, shorin-ryu, gimnastică, volei pe plajă și jocuri distractive pentru copii la Complexul Turistic de Natație Târgoviște .  Sute  de târgovișteni, cu mic cu mare,   au participat la activitățile pregătite de Primăria Târgoviște și   Complexul Turistic de  Natatie  Târgoviște.   A fost o super petrecere de 1 Mai. Cei mici  s-au întâlnit cu personaje din desenele animate, au putut experimenta pictura pe față și au primit baloane modelabile:  “Am sărbătorit 1 Mai prin sport și voie bună. Mulțumim copiilor, părinților,…

Read More

Ziua Națională a Tineretului este sărbătorită în fiecare an, la 2 mai. Cu această ocazie, edilul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru a transmis un mesaj: “Сu prilejul Zilei Tineretului, am deosebită onoare de a vă transmite cele mai sincere felicitări şi urări de bine! Noi, tinerii, suntem viitorul şi speranţa zile de mâine, a unei societăţi dezvoltate şi moderne! Noi, tinerii, avem un rol important la dezvoltarea cursului democratic şi european al comunității în care trăim și ne desfășurăm activitatea. Participarea tinerilor la viaţa socială, politică, economică a societăţii este esenţială pentru realizarea unei dezvoltări durabile a ţării noastre. Trebuie să…

Read More

La data de 2 mai, se  sărbătorește Ziua Națională a Tineretului Proiectul legislativ privind decretarea acestei zile a fost inițiat în anul 2004, de către 15 deputați reprezentând toate formațiunile politice parlamentare. La 5 octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaților, aceasta fiind și Camera decizională. Astfel, conform Legii nr. 425/25 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit Ziua Națională a Tineretului. Cu ocazia  acestei zile, conf. univ.dr.  Claudia  Gilia, cadru didactic la  Universitatea Valahia  și deputat în Parlamentul României,  a transmis un gând  tuturor tinerilor:  “ Astăzi pentru mine este o zi specială –  ziua…

Read More

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a aflat vinery, 27 aprilie, în județul Dâmbovița, prilej cu care a vizitat Spitalul Orășenesc Pucioasa, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și Spitalul Municipal Moreni. Pe parcursul vizitei, ministrul Sănătății a fost însoțit de vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Daniel Comănescu, vicepreședintele Alin Manole, prefectul judeţului – Antonel Jîjîie, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă – Claudiu Dumitrescu şi directorul DSP – Sorin Stoica. La Spitalul Pucioasa, a avut loc o întâlnire a demnitarului cu primarul orașului, consilierii locali, membrii Consiliului de Administrație, managerii și personalul medical. A urmat o dezbatere, la Clubul…

Read More

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea  şi-a început vizita  în judeţul Dâmboviţa  la Spitalul Orăşenesc Pucioasa.  A vizitat   unitatea sitalicească  alături de  conducerea   spitalului, edilul  Constantin Ana, autorităţile judeţene şi  parlamentari PSD Dâmboviţa.  După ce a inspectat Spitalul Orăşenesc Pucioasa, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea    a spus foarte clar şi răspicat că se vede implicarea personalului  unităţii spitaliceşti şi autorităţilor locale care  depun eforturi mari însă este nevoie  de  o finanţare mai mare pentru spitalele mici, cum este şi cel de la Pucioasa. Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea   a mai spus că Secţia de Urologie a Spitalului din Pucioasa  a primit finanţare  pentru aparatură…

Read More

Directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu, secretarul   Eugen Florea şi nu în ultimul rând, prof. Ion Sorin, inspectorul şcolar general  au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost abordate o serie de subiecte, dar în primul rând  au vorbit despre  proiectul de educaţie pentru sănătate oro-dentară “Program Şcolar  Colgate“. Directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu  a punctat toate activităţile  desfăţurate în această perioadă. Având în vedere programele principale ale Filialei de Cruce Roşie Dâmboviţa, respectiv  Programul social, educaţie pentru sănătate şi păstrarea igienei personale, prim-ajutor şi tineret , în ultima perioadă s-au derulat o serie de…

Read More

Joi,  26 aprilie  2018, a avut loc Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița în cadrul căreia au avut loc alegeri.  La Adunarea Generală a fost invitat și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care a venit însoțit de secretarul general adjunct Gabriel Bodescu și  vicepreşedinte al FRF, Octavian Goga care este și președintele AJF  Brașov. Cei 95 de delegați ai cluburilor  afiliate la AJF Dâmboviţa şi-au ales preşedintele şi  un vicepreşedinte  al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa. La Sala Mica a Casei Sindicatelor din Târgovişte a avut loc Adunarea Generala a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa.  Pe…

Read More

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Radu-Ștefan Oprea, a făcut o vizită de lucru în județul Dâmbovița . Au participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Daniel Comănescu, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, subprefectul județului – Florina Mureșan, parlamentarii Claudia Gilia, Oana Vlăducă, Carmen Holban, Dumitru Lupescu, consilierul Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație Ploiești – Ecaterina Stan, directorul AIMMAIPE Ploiești – George Brezoi, numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri și ai firmelor de consultanță. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a participat la întâlnirea de lucru pe care ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat,…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgoviște  s-a reunit în ședință  ordinară. Au fost supuse dezbaterii și aprobării o serie de proiecte. Primele patru proiecte  de pe  ordinea de zi,  au vizat  aprobarea mai multor acorduri de parteneriat între Complexul Turistic de Natație Târgoviște  și alte instituții, în vederea organizării  unor competioții sportive. Complexul Turistic de Natație Târgoviște  va fi gazda Jocurilor Naționale Special Olympics România 2018, cea mai mare competiție națională pentru persoanele cu dizabilități intelectuale.Special Olympics România, împreună cu Primăria Târgoviște  prin Complexul Turistic de Natație Târgoviște, organizează ediția din acest an la Târgoviște, în perioada 25-28 mai. Municipiul Târgoviște va…

Read More

Administraţia de la Şotânga   işi dă tot interesul ca în cel mai scurt timp, localitatea să atingă standardele europene. Sunt în curs de implementare o serie de proiecte cu finanţare pe PNDL 2. Primarul Constantin Stroe a  vorbit despre cele trei proiecte cu finanţare  pe PNDL 2. Primul proiect  vizează  extinderea și modernizarea  Școlii Gimnaziale  Prof. Ilie Popescu, în valoare de 4.447.145 lei. Un alt proiect are ca obiectiv  extindere rețele canalizare în comuna Șotânga, județul Dâmbovița-rest de execuţie şi are o valoare de 1.738.381 lei. Prin  realizarea acestui proiect , comuna şotânga  se aliniază cerinţelor europene privind accesul populaşiei…

Read More

Ca  în fiecare an, Primăria Târgovişte marchează Ziua Europei printr-un eveniment de excepţie, „Primăvara clasică europeană“, aflat, la a cincea  ediţie. Anul acesta evenimentul merge pe ideea Centenarul Unirii  şi se va pune mare accent pe  repertoriul românesc şi pe valoarile noastre româneşti. Marele tenor Florin Georgescu, tenorul Vlad Miriţă,  tenorul  Marcel pavel, Anastasia Lazariuc şi   Ana Maria Şerban. vor încânta publicul  şi vor oferi un adevărat regal muzical. Evenimentul  va avea loc în aer liber, la Curtea Domnească iar dacă vremea nu va fi favorabilă, se va desfăşura la  Casa Sindicatelor. Primarul Cristian stan a susţinut o conferinţă de presă…

Read More

Miercuri, 25 aprilie 2018,  s-a votat propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2011 privind educaţia natională şi a Legii nr. 263/2007 privind infiinţrea, organizarea şi funcţionarea creşelor. Potrivit deputatului Claudia Gilia,  modificările legislative au fost determinate, în primul rând, de scăderea dramatică a demografiei. România are cea mai mare scădere a numărului de copii de vârstă de 3 ani din Uniunea Europeana (21,5%). Iar numărul de grădinițe și creșe a scăzut în ultimii ani din cauza lipsei de bani la nivelul autorităților publice locale. Numărul de copii înscrişi în învăţământul preşcolar s-a redus cu 30% în ultimii 20 de…

Read More

Sala de Consiliu  a Primăriei  Târgovişte   a fost gazda  conferinţei de lansare a proiectului EU- SPER Dezvoltarea integrata a comunității marginalizate „ROMLUX”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 «Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome » Axa Prioritara 4/PI 9.ii, Obiectivul Specific 4.1. Proiectul este implementat în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Târgoviște, Grădinița cu Program Prelungit nr. 15 Târgoviște, Asociația Partnet Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă, Colegiul Național Constantin Cantacuzino, Asociația Târgoviște Spre Europa si S.C. Intratest S.A.  Primarul Cristian Stan a prezentat pe larg obiectivele…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa , Corneliu Ştefan participă, în aceste zile, la cea de-a două parte a Sesiunii ordinare 2018 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se desfăşoară la Strasbourg. Sunt membru în Comisia de Politică şi Comisia de Egalitate de Şanse. Pe ordinea de zi, sunt o multitudine de proiecte şi teme deosebit de importante, care privesc o serie de probleme şi aspecte existente la nivelul Uniunii Europene, dar şi în afara spaţiului european. Vor fi expuse şi discutate, printre altele: Raportul de activitate al Biroului şi Comisiei Permanente, Starea de Urgenţă-aspectele de proporţionalitate privind derogările în temeiul articolului…

Read More

Centrul Cultural European Pucioasa  şi Primăria Pucioasa  au organizat o suită de evenimente  sub motto-ul  Primăvara Culturală la Pucioasa .  Suita de evenimente  a debutat marţi, 24 aprilie 2018, cu piesa de teatru ,,Emil şi detectivii”  pusă în scenă de Teatrul de Vest din Reşiţa. ,,Emil şi detectivii” este un spectacol plin de energie şi dinamism.  Regizorul  Baczó Tünde reuşeşte să pună în scenă nu doar o piesă de teatru frumoasă, ci una memorabilă, în care fiecare personaj are micul său moment de glorie.   Zeci de elevi de la unităţile şcolare din Pucioasa  au venit să vadă  piesa de teatru.…

Read More

În fiecare lună , oraşul Pucioasa organizează evenimente culturale. În următoarele zile, Centrul Cultural European Pucioasa şi Primăria Pucioasa au organizat o suită de evenimente sub motto-ul Primăvara Culturală la Pucioasa . Printer activităţi se numără piese de teatru pentru copiişi adulţi, epoziţii de desene , dansuri şi cercuri artistice.

Read More

Potrivit preşedintelui CJ, Daniel Comănescu, Consiliul Judeţean Dâmboviţa  a depus un proiect pe  Axa Prioritară 8 “Dezvoltare a infrastructurii de sănătate şi social”  – Programul Operaţional Regional (POR), proiect ce vizează Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte .  Este vorba obiectivul de investiţii „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte” . Valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei cu TVA este 6.959.825,11. Beneficiar eligibil în cadrul acestui apel de proiecte este Unitatea Administrativ-Teritorială, judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean – în calitate de solicitant. Obiectivul general al…

Read More

ALDE Dâmbovița și-a ales noua conducere în cadrul conferinței de alegeri desfășurată la Târgoviște. Prezent la eveniment a fost președintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu însoțit  de  secretarul general al ALDE,  Daniel Chițoiu, președintele Consiliului Național al ALDE, europarlamentarul Norica Nicolai, președintele ALDE București,  Andrei Gerea, președintele organizației de tineret a ALDE Claudiu Catana, președintele ALDE Argeș Simona Brătulescu, președintele ALDE Botoșani Liliana Mincă, președintele ALDE Ialomița Ionel Gae, președintele ALDE Sector 4 București Adrian Chiotan, președintele ALDE Sector 6 București Bogdan Trifan, președintele ALDE Pitești Robert Tudorache, vicepreședintele ALDE Constanța Claudiu Ceti, vicepreședintele ALDE Sector 1 București Alexandru Diaconu, vicepreședintele ALDE…

Read More

Raze de speranţă şi umanitate pentru familiile greu încercate de alunecările de tren din comuna dâmbovițeană  Glodeni. Sunt momente când un gest, o vorbă bună dau speranțe celor, care din varii motive, au probleme în viață sau trec  prin situații grele. Este unul dintre primarii cei mai tineri din țară, este    lider politic în rândul tinerilor social –democrați  dar înainte de toate este om  și își dorește ca ori de câte ori  are ocazia,  să poată  să aducă  pe chipul semenilor o rază de bucurie, un ajutor venit din suflet pentru suflet. Este vorba despre primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru…

Read More

Concursul „Sanitarii pricepuţi“, faza judeţeană   2018, organizat de Crucea Roşie Dâmboviţa şi-a ales câştigătorii. Vineri, 20 aprilie 2018, a avut loc faza judeţeană pe licee a competi­ţiei, la Liceul Nicolae Ciorănescu  din Târgovişte. Au fost șase echipe , primele trei licee din municipiul Târgoviște și primele trei licee din județ. Concursul face parte din programele de educaţie pentru sănătate, desfăşurare de Crucea Roşie Dâmbovița . Competiţia  a constat într-o parte teoretică  şi  o probă  practică de acordare  prim-ajutor persoanelor rănite. Echipele de tineri participanţi  şi-au pus în practică toate cunoştinţele. Elevii Colegiului Naţional “Nicolae Titulescu” Pucioasa s-au remarcat în competiţie,…

Read More

În perioada 17-19 aprilie a.c., o delegaţie a Trupelor de Carabinieri din Republica Moldova, s-a aflat în vizită de studiu şi documentare în domeniul pregătirii la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. Delegaţia a fost condusă de colonel Sergiu ROŞCA (şef al Secţiei Administrare Personal a Direcţiei Management Resurse Umane din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri-DTC din Republica Moldova) şi compusă din colonel Andrei CATABLUGA, şef al Secţiei de Formare Profesională a Direcţiei Management Resurse Umane a DTC, căpitan Vasili PRODAN, specialist principal al Secţiei de Formare Profesională a Direcţiei Management Resurse Umane a DTC, căpitan Nicolae BAJORA,…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunit  în şedinţă ordinară în data de 18 aprilie 2018. Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării 21 de proiecte de hotărâre. În deschiderea ședinței, fostul președinte al CJ, în prezent consilier județean al PSD Dâmbovița, Alexandru Oprea a venit cu o propunere și anume a solicitat colegilor din CJ și anume ca la următoare ședință   să fie invitat  în plen Horia Iuncu, directorul Parcului Natural Bucegi  pentru a discuta clar și răspicat anumite aspecte  despre statiunea  turisică  de interes național  Moreoeni-Padina- Peștera.   Consilierul  Alexandru Oprea spune că reprezentanții Parcului Natural Bucegi tratează cu…

Read More

În permanenţă, Crucea Roşie Dâmboviţa în colaborare cu Inspectoratul Şcolar  Dâmboviţa , desfăşoară acţiuni ce au ca scop    educaţia sanitară a preşcolarilor şi şcolarilor. În aceste zile, caravana Crucii Roșii Dâmbovița a pornit prin județ, poposind în grădinițele din 11 localități unde preșcolarii primesc kituri igienice. Caravana Crucii Roşii Dâmboviţa a  ajuns în mijlocul preşcolarilor din comuna dâmboviţeană Niculeşti. Prichindeii  au fost foarte bucuroşi când au primit darurile.   Cei mici au stat de vorbă cu inspectorul şcolar  adjunct, prof. Cristina Stroe.  De la Crucea Roşie Dâmboviţa au fost în teren voluntari, inspectorul de specialitate, Gheorghe Popescu şi directorul Raul Pavelescu. …

Read More

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa (IJJ Dâmboviţa) are prim-adjunct nou. Prin ordin al Inspectorului general al Jandarmeriei Române, din 1 aprilie a.c., locotenent-colonel Matei Mihai este împuternicit pe o perioadă de 6 luni să îndeplinească atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al inspectorului şef al IJJ Dâmboviţa fiind detaşat de la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri (CPPCJ Ochiuri). Locotenent-colonelul Matei Mihai este din municipiul Târgovişte, are 39 de ani, a absolvit Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, promoţia 2001 şi a participat la 2 misiuni internaţionale: 2010 – misiune de menţinere a păcii sub egida UE în Kosovo;…

Read More

Peste 800 de  persoane  din satul Românești, comuna  Poltogi vor ieşi joi,  din nou să protesteze, nemulţumite fiind  de activitatea balastierelor din localitate.  Protestatarii spun că numărul acestora crește de la an la an, iar distanța până la locuințele lor este tot mai mică iar  cei care exploatează agregatele minerale le distrug casele cu transportul de mare tonaj. O altă nemulțumire este legată de  lacurile create de exploatări  care nu sunt împrejmuite, anul trecut un copil murind înecat. Protestul de joi,  este unul autorizat și a pornit după ce una din balastiere a început niște marcaje în zonă. Jandarmi din cadrul…

Read More

Primarul Cristian Stan alături de președintele CJ, Daniel Comăneascu și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu a primit vizita delegației municipiului Castellon de la Plana din Regatul Spaniei, oraș înfrățit cu municipiul Târgoviște . Delegația spaniolă este condusă de primarul municipiului Castellon de la Plana din Regatul Spaniei, Amparo Marco Gual. Au avut loc discuții aplicate, ca primă masură concretă, s-a decis demararea unui proiect de schimb de experiență și colaborare în domeniul educației. Prin acest proiect, elevii merituoși dintr-un oraș înfrățit, vor avea posibilitatea de a lua contact direct, în cadrul unor burse municipale, cu sistemul educational din celălalt…

Read More

Crucea Roşie Dâmbovița organizează miercuri, 18 aprilie 2018, faza judeţeană Gimnaziu a concursului de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”. Concursul care cuprinde probă teoretică dar şi aplicaţii practice de acordare a primului ajutor se va desfăşura la Liceul „Spiru Haret” din Târgoviște . La această competiţie sunt opt echipe din tot județul Dâmbovița Vineri, 20 aprilie 2018, are loc faza judeţeană pentru licee a concursului de educaţie pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii Pricepuţi”. Sunt șase echipe , primele trei licee din municipiul Târgoviște și primele trei licee din județ. Concursul face parte din programe de educaţie…

Read More

Direcţia  Silvică Dâmboviţa a  marcat,  marţi, 17 aprilie 2018, finalizarea tradiţionalei manifestări „ Luna Plantării Arborilor”, editia 2018, cunoscută şi ca Luna Pădurii. Acest eveniment se desfășoară  în fiecare an între 15 martie – 15 aprilie şi  are în prim plan evidențierea rolului și importanței pădurii în menținerea echilibrului în natură. În perioada 15 martie – 15 aprilie  au  avut loc pe întreg teritoriul  judeţului acțiuni de plantare a puieților, pe raza tuturor ocoalelor silvice din judeţ, fiind cooptaţi elevi de la şcolile  şi liceele dâmboviţene. Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa a susţinut o conferinţă de presă în cadrul…

Read More

Dezvoltarea infrastructurii  reprezintă o prioritate zero pentru administraţia de la Pucioasa. La acest moment  oraşul Pucioasa  a reuşit să obţină finanţare   pentru şase proiecte. Este vorba despre  două proiecte pe POR 2014-2020 şi  patru proiecte  prin PNDL II.  S-a obţinut finanţare  pentru  proiectul Dezvoltarea infrastructurii turistice în Stațiunea Balneoclimatică  Orașul Pucioasa ” pe AXA 7.1 şi  pentru  proiectul  ce vizează „Înfiinţare Centru social pentru persoane vârstnice prin reabilitare clădire P+2, str: Rândunelelor, Pucioasa, jud. Dâmboviţa”,  AXA 8.1. Aşa cum spunem  şi PNDL II a reprezentat  o altă sursă de finanţare,  importantă pentru administraţia  de la Pucioasa. Au obţinut finanţare   pentru :…

Read More

Administraţia locală din comuna dâmboviţeană  Corbii Mari, lucrează intens în această perioadă la două proiecte de mare importanţă pentru infrastructura educaţională din localitate.  Este vorba despre două proiecte cu finanţare  prin POR 2014-2020,  ce vizează construirea a două şcoli noi. Este vorba despre   Şcoala  Ungureni şi Şcoala Corbii Mari. Edilul Ionuţ Bănică ne-a declarat   că până la sfârşitul lunii aprilie proiectele vor fi depuse pe POR 2014-2020, Prioritatea de investiţii 10.1: Investiţiile în educaţie, şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare.  Noua administraţie de…

Read More

Autorităţile  din oraşul Răcari  au demarat programul de distribuire a unor loturi de teren pentru construirea de locuinţe, în baza Legii 15/2003 privind sprijinirea tinerilor. Conducerea Primăriei  Răcari a identificat un teren de peste 5 hectare, situat în  satul Ghimpaţi, zonă unde s-au distribuit primele 11  parcele pentru tineri. Pe această suprafaţă vor fi repartizate aproximativ 60 de loturi pentru tineri. La Primăria Răcari  au  fost  aprobate  deja 11 cereri din partea tinerilor pentru acordarea de terenuri în baza Legii 15.  Mai sunt  depuse şi alte solicitări. Criteriile de departajare sunt aprobate de către Consiliul Local. Terenurile sunt acordate în…

Read More

 Comuna dâmbovițeană Nucet a îmbrăcat straie de sărbătoare, cu ocazia celebrării sărbătorii creştine “Izvorul Tămăduirii” şi celei de-a X-a ediţii a Zilelor localităţii. În prima vineri din săptămâna de după Paşte, ortodocşii sărbătoresc “Izvorul Tămăduirii”. În prejma multor mănăstiri şi schituri se află izvoare şi fântâni tămăduitoare, între care şi la Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa. Mii de credincioşi ortodocşi veniţi din toate colţurile judeţului, s-au aflat, la Mănăstirea Nucet, de „Izvorul Tămăduirii”.De la eveniment nu au lipsit oficialităţile judeţului.  De sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal,  a oficiat Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului, la biserica…

Read More

Sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița, a fost gazda întâlnirii de lucru între reprezentanții administrației locale și județene și conducerile Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), reprezentată de Cornel Brezuică, președinte – director general, și Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), reprezentată de Radu Codruț Ștefănescu, președinte. La discuții au mai participat: Daniel Comănescu, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, vicepreședinții Alin Manole și Luciana Cristea, Secretarul Județului, Ivan Vasile Ivanoff, Antonel Jîjîie – Prefectul Județului Dâmbovița, subprefectul Florina Mureșan, parlamentarii dâmbovițeni Claudia Gilia, Georgeta Carmen Holban, Oana Silvia Vlăducă și Corneliu Ștefan, Roxana Florentina David – din partea Oficiului de…

Read More

Nu au uniforme și grade dar duc o viață  la fel ca orice jandarm și polițist. PEG, RAZ, NUJA, NAFAVA, PELA, RABAV, SAT  și OBEL nu sunt niște simple nume de cod, ci numele unor animale de serviciu senzaționale, folosite de jandarmii  și polițiștii  dâmbovițeni în misiunile de căutare, patrulare și intervenție. Jandarmeria Dâmbovița deţine în total  șapte câini de intervenţie și patrulare, care sunt folosiţi la misiuni de patrulare,  intervenţie şi  urmărire. Aportul efectivelor canine folosite în misiune este oportun, dacă luăm în calcul că misiunile în care au fost angrenaţi (asigurarea ordinii publice la competiţii sportive, acţiuni în…

Read More

Președintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, vicepreședintele Luciana Cristea, secretarul județului Ivan Ivanoff și Valeriu Florin Gilia, director executiv Direcția Programe Europene din cadrul Consiliului Județean  au participat  la conferinţa de presă organizată cu prilejul lansării proiectului „APT_SMC – Administrație Publică eficiență  prin Sistem de Management al Calității”,finanțat prin Fondul Social European, Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Axa prioritară 2. Perioada de implementare este de 16 luni. Valoarea proiectului este de  621.847,30 lei. Suma de 12.437,35 lei  reprezintă cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă a proiectului. Obiectivele specifice ale axei prioritare 2 vor sprijini susținerea unui management performant…

Read More

Familiile din  comunele dâmbovițene Văleni și Glodeni, unde alunecările de teren  le- au distrus  locuințele, au primit autjoarele de urgență de la  CJ  Dâmbovița  și Guvernul  României. Din rapoartele întocmite de către comisiile de specialitate a reieşit faptul că au fost afectate atât elemente de structură, cât şi locuinţele în sine, care acum prezintă fisuri şi crăpături, cu deplasări ale pereţilor şi fundaţiilor, fapt pentru care a fost dispusă evacuarea  familiilor.  Săptămâna trecută CJ Dâmboviţa a acordat, din bugetul propriu, 140.000 de lei pentru cele 28 de familii sinistrate, 20 de familii din localitatea Văleni-Dâmboviţa şi opt familii din localitatea…

Read More

Chiar   dacă soarele a fost ascuns după nori, Vinerea Mare  s-a dovedit a fi pentru sutele de copii    care s-au strâns  în Parcul Central al orașului Pucioasa, o zi cu zâmbete şi multă distracţie. În Parcul Central al orașului Pucioasa, copiii alături de Iepuraş  au participat la vânătoarea de ouă de ciocolată.  Evenimentul   având motto-ul „Căutătorii oului de ciocolată” s-a aflat  la cea de-a II-a ediţie şi a fost o reuşită. Primăria Pucioasa şi Centrul Cultural European i-a provocat pe cei mici la o întrecere inedită . Autorităţile locale au  pus la bătaie o mie de ouă de ciocolată pe care le-au  ascuns în…

Read More

La Târgovişte, din anul 2000, în fiecare an , în Joia Mare a Paştelui are loc „Calea Luminii” care face fosta Cetate de Scaun unică la nivel naţional şi chiar internaţional.  Mii  de lumânări au fost aprinse în jurul Catedralei Mitropolitane,  în Piaţa „Mihai Viteazul”   și pe Bulevardul Carol I, până la gară. Şi anul acesta,P rimăria Târgovişte, Arhiepiscopia Târgovişte şi pictorul Mihai Şerbănescu, iniţiatorul evenimentului, şi-au unit forţele pentru a organiza acest eveniment unic în România – „Calea Luminii”.  Evenimentul  „Calea Luminii ” a început cu Denia din Joia cea Mare  şi asta  pentru că are o strânsă legătură…

Read More

Iepurașul de la  OFSD Dâmbovița a venit la cei 20 de  copii din Centrul de zi de la Găești. Această vizită a iepurașului social-democrat a devenit tradiție. Copiii au avut parte de o supriză plăcută. În Joia Mare, iepurașul de la  OFSD Dâmbovița le-a adus un zâmbet pe față celor  20 de  copii de la Centrul de Zi  Găești.  Pe chipul acestor copii am putut citi  bucurie dar și unele  suferințe  pe care le trăiesc din cauza mediului familial dar cu toate acestea sunt foarte talentați  și din mâinile lor ies adevărate opere și aceste lucruri sunt posibile și cu…

Read More

Pentru copii, Paştele înseamnă venirea” iepurașului” cu multe cadouri, mai ales dacă au fost cuminți, aducându-le ouă, iepuraşi de ciocolată şi, nu în ultimul rând, jucării. Pentru a-l primi așa cum se cuvine, copiii se pregătesc din timp: cu ouă pictate, poezioare şi cântece. Personalul din Creșa Nr. 15 “Degețica” Târgoviște, s-a pregătit temeinic să ofere copiilor, cu acest prilej, o mulțime  de surprize și o serie de activități interactive. Prin aceste activități, s-a numărat și vizita Iepurașului de Paști însoțit de  doamnele  din cadrul Organizației  de Femei Social Democrate  Târgoviște. Oaspeții  au fost răsplătiți de către prichindeii de la…

Read More

Centrul Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviştei a găzduit acțiunea socială pascală ce a avut în vedere oferirea de daruri pentru 36 de copii aparținând Centrului Social Floare de Colț din Târgoviște și Apartamentului Social Protejat Sf. Ier. Nicolae al C.S.C. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a participat la acțiunea filantropică organizată la Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei (C.S.C.). În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat faptul că filantropia exprimă identitatea noastră creştină în modul cel mai bun. În parohiile din Arhiepiscopia Târgoviştei se desfăşoară în aceste zile diferite activităţi filantropice, îndreptate în special către categoriile sociale…

Read More

Prefectura Dâmboviţa, dar şi cu un real sprijin din partea CJ Dâmboviţa, îşi dă tot interesul să asigure condiţii optime de lucru pentru angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dâmboviţa, şi nu în ultimul rând pentru cetăţenii care merg să-şi rezolve problemele la ghişeele acestor servicii. Concret, a avut loc o reorganizare, o reamenajare a spaţiilor din clădirea situată pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 2. Mai clar, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Dâmboviţa a fost mutat în locul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Târgovişte, pe latura din spate a…

Read More

O echipă de voluntari de la  Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița, condusă de inspectorul de specialitate, Gheorghe Popescu a mers  din nou astăzi, în comuna  Văleni Dâmboviţa, în punctul Lunca, unde alunecările de teren au făcut prăpăd.  Alături de reprezentanții Crucii Roșii Dâmbovița   a fost și  primarul  comunei Văleni Dâmbovița , Gheorghe Lungu.  Oficialii au  inspectat toată zona și au stat de vorbă și cu localnicii care încearcă să mai recupereze câte ceva din agoniseala de o viață.  Vizita are ca scop  monitorizarea concretă a pagubelor dar și a anchetelor sociale pentru ca familiile afectate  să poată beneficia de  ajutorul…

Read More

În ședința extraordinară a CJ  Dâmbovița, ce a avut loc luni, 2 aprilie 2018, la primele ore ale dimineții, consilierii județeni  au aprobat utilizarea sumei de 140.000 lei din fondurile alocate din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa pe anul 2018,  Societăţii Naţionale de Cruce Roşie-Filiala Dâmboviţa pentru acordarea de ajutoare financiare unui număr de 28 de familii afectate de alunecările de teren din comunele Văleni Dâmbovița și Glodeni, ale căror gospodării au fost avariate. Urmare a pagubelor produse de alunecările de teren în localitățile dâmbovițene, în luna martie 2018, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat suma de 140.000 lei familiilor din comunele…

Read More

Premergător Zilei Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița a organizat luni, 2 aprilie 2018, în poligonul de tragere   al Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri,  competiția sportivă destinată jurnaliștilor dâmbovițeni , ,,Cupa Presei la TIR”. Acest eveniment a devenit deja tradiție. Gazde au fost colonelul Viorel Matei inspector şef IJJ Dâmboviţa şi lt.col. Teodor Cernat – comandantul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri.  Jandarmii  de la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi de la Ochiuri sub directa coordonare  a lt.col. Teodor Cernat – comandantul Centrului  au desfășurat  și un  exercițiu demonstrativ. După un scurt instructaj cu privire la…

Read More

Ministerul Educaţiei Naţionale, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, cu sprijinul autorităţilor judeţene şi locale organizează, în perioada 02 – 06.04.2018, la Târgoviște, etapa naţională a Olimpiadei la discipline din aria curriculară „Tehnologii”, profil tehnic, domeniul „Construcţii, instalaţii şi lucrări publice”, eveniment la care vor participa 38 elevi de la licee tehnologice,  din majoritatea județelor și din municipiul București, clasele XI – XII, însoțiți de 22 cadre didactice. Deschiderea  festivă  a olimpiadei va avea loc  în  data de 2 aprilie, la ora 15:30, în amfiteatrul Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgovişte, iar festivitatea de premiere, joi, 5 aprilie, la Colegiul Economic „Ion…

Read More

Corpul K  al Universității Valahia a găzduit, vineri, după-amiază  întâlnirea dintre preşedintele Comisiei Economice din Senat, senatorul PNL Florin Cîţu,  senatorul  PNL Răducu Filipescu ,  Gelu Rusescu, președintele  Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Dâmboviţa și oamenii de afaceri din Dâmbovița.  Au fost prezenți  și liderii PNL Dâmbovița.  Moderatorul întâlnirii nu va fost nimeni altul decât liderul liberal dâmbovițean Marius Caravețeanu. În opina președintelui PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu, mediul de afaceri din România susține  economia românescă și nu invers, nu ajutoarele sociale și salariile bugetarilor.  Senatorul Răducu Filipescu  a spus că este onorat să se afle în județul Dâmbovița, al…

Read More

În deschiderea ședintei  ordinare a CLM  Târgoviște, din data de 30 martie, primarul Cristian Stan a solicitat președintelui de sedință  să  acorde un moment  pentru a se citi “ Declarația simbolică  de Unire cu Republica Moldova”.   Textul Declarație simbolice,  a fost citită în plenul CLM Târgoviște de către  consilierul Ana Maria Gheorghe  și  va fi semnată  de primar, de toți consilierii, care aderă astfel la ideea  de reunire a României cu Basarabia.  Această Declarație  este un act simbolic, dar care exprimă dorinţa şi speranţa comunităţii locale din  Târgoviște de reîntregire a României cu Basarabia, de unire a celor de…

Read More

Senatorul PNL și președintele Comisiei economice, de industrie și servicii, Florin Cîțu și senatorul PNL, Răducu Filipescu  au fost  oaspeții Organizației PNL  Dâmbovița. Pe lângă  agenda legată de problemele politice , cei doi lideri libarali   au și o întâlnire  cu oamenii de afaceri dâmbovițeni. În cadrul unei conferințe de presă  susținută de președintele PNL  Dâmbovița, Marius Caravețeanu, cei doi lideri liberali de la nivel național și nu în ultimul rând Teodor Bâte, președintele Organizației Oamenilor de afaceri- PNL Dâmbovița, au abordat o serie de subiecte atât de nivel județean cât și central. Senatorul PNL și președintele Comisiei economice, de industrie și servicii,…

Read More

Serviciul Înmatriculări Dâmbovița  va soluţiona mai repede persoanele programate pentru Vinerea Mare, adică 6.04.2018. Programările online la compartimentele Serviciului  Înmatriculări Dâmbovița,vor fi  efectuate cu anticipație pentru data de 06 aprilie 2018. Ținând cont că data de 06 aprilie 2018, a fost declarată zi nelucrătoare, toate persoanele care au programări online pentru această dată la Înmatriculări sunt invitate să se prezinte cu programarea listată sau salvată în orice alt mod, la ghișeele serviciului, după următorul program:  Luni, 02.04.2018-Programările  de la pozițiile 1-10- Ghiseele 2 și 3 Marți, 3.04.2018- Programările  de la pozițiile 11-20- Ghiseele 2 și 3 Miercuri,4.04.2018- Programările  de la…

Read More

Miercuri seară, s-a dat alarma în comuna dâmbovițeană Glodeni  după ce alunecările de teren continuă să facă ravagii. 8 case au fost evacuate  și asta pentru că au fost grav afectate de  pământul care a luat-o la vale, proprietarii sunt disperaţi. Proprietarii caselor afectate s-au refugiat la rude sau în spațiile asigurate de administrația locală, fie în alte locuințe care nu sunt locuite sau la Grădinița din Schelă . Şi reţeaua electrică a fost afectată  dar cei de la Electrica au intervenit, fiind reconfigurată reţeaua de distribuţie a energiei electrice. De asemenea, drumul communal din zonă a fost grav afectat.…

Read More

Împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, celebrată la data de 27 martie, a fost  marcată marți, 27 martie și de către TSD Aninoasa .  Totodată  s-au marcat 100 de ani  și de la concertele lui George Enescu la Chișinău, ascultându-se  acordurile celui mai important muzician roman.   Câteva zeci  de tineri social-democrați, și nu numai, au participat cu bucurie la acest eveniment de o importanță deosebită în istoria poporului român. Evenimentul  a fost găzduit de  Centrul Turistic  Aninoasa și au mai onorat cu prezența primarul Constantin Maricescu, viceprimarul Vasile Holban, Maria Musteață – reprezentant TSD Chișinău,…

Read More

Administrația târgovișteană a semnat contractul de finanțare pentru proiectul “ EU SPER – Dezvoltarea integrată a comunității marginalizate „Romlux”. Valoarea totală a proiectului este de 17.218.266,53 lei și este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020. Contribuția Primăriei Târgoviște este de 2%. Perioada de implementare este de 36 de luni. Acest proiect are ca scop promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei discriminări prin susținerea de către parteneriatul creat a activităților orientate către integrarea socio-economică a unui număr de 570 de persoane din comunitatea marginalizată „Romlux” din orașul Târgoviște. 96 de copii vor beneficia de servicii speciale educaționale, 200…

Read More

Moartea a lovit năprasnic într-o familie din comuna dâmbovițeană Cobia, sat Cobiuța. Un copil de o lună și jumătate și tatăl acestuia au murit, în timp ce mama a ajuns în stare gravă la spital. Toti zăceau leșinați în casă , iar un vecin a fost cel care a dat alarma. Din primele date, anchetatorii sunt de părere că monoxidul de carbon acumulat a cauzat decesul celor două persoane. Totul ar fi pornit de la o sobă din teracotă pe lemne. Criminaliștii de la Poliția Găești fac cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului. Intoxicaţia cu…

Read More

Astăzi, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Ziua Unirii Basarabiei cu România este sărbătorită, în fiecare an, la 27 martie, ea fiind declarată sărbătoare naţională. Un citat celebru, spune: „Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care are nu-și cunoaște părinții.” Acest citat este îndrăgit dar și foarte des folosit și de primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu . Așadar, este datoria noastră, a celor de astăzi, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire. Marți, 27 martie 2018, la Răcari,…

Read More

Jurnalişti de limba română din Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Albania vizitează România în perioada 26-30 martie, la invitaţia Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în cadrul programului „Itinerar Centenar pentru jurnalişti români din afara graniţelor” derulat de minister. Deputatul Claudia Gilia, membru în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a participat marți, 27 martie 2018, la întâlnirea cu jurnaliștii de limbă română din Republica Moldova, Ucraina, Serbia și Albania, organizată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul programului “Itinerar Centenar pentru jurnaliștii din comunitățile istorice”. Parlamentarul Claudia Gilia a avut și un mesaj pe care…

Read More

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a sărbătorit  luni, 26 martie „Ziua Veteranilor Unităţii”.  Evenimentul a reunit foşti ofiţeri şi subofiţeri jandarmi, care au rememorat evenimente din viaţa unităţii, alături de actualul personal al  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa Activitatea, organizată premergător în contextul Centenarului Marii Uniri şi premergător sărbătoririi pe data de 3 Aprilie a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române a avut  loc  la Sala Albă de la Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii Valahia Târgovişte (Corpul K). Activitatea  a fost susţinută de colonel Viorel Matei, inspector şef, iar la aceasta  au  participat  și personalităţi publice locale…

Read More

La nivelul CJ Dâmbovița, s-a creat prin dispoziția președintelui CJ, Departamentul Centenarului condus de vicepreședintele CJ, Luciana Cristea. Din acest Departament fac parte : secretarul județului Ivan Ivanoff, Silviana Marin,directorul executiv al Direcției Economice din cadrul CJ Dâmbovița, Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene Dâmbovița, Ionuț Lăscaie, directorul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița și nu în ultimul rând Ovidiu Cârstina, directorul Complexului Muzeal Curtea Domneasca. La nivelul județului Dâmbovița vor avea loc o serie de acțiuni dedicate Centenarului Marii Uniri. Se pune mare accent pe organizarea evenimentelor în toate instituțiile de cultură dar și în localitățile dâmbovițene. Vicepreședintele CJ, Luciana Cristea…

Read More

Consiliul Județean Dâmbovița a fost gazda  unei delegații de 50 de tineri  din Ucraina condusă  de Slavic Șaramet, secretar de stat  în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Vizita delegației din Ucraina  se înscrie în cadrul proiectului„Descoperă și Cunoaște România” ediția 2018.În prima etapă,  anul 2017, programul a vizat participarea tinerilor etnici români din Republica Moldova,  iar ediția  de anul  acesta  este dedicată celorlalte comunități românești din afara granițelor țării. Cei 50 de etnici români din Ismail- Ucraina au avut oportunitatea de a avea discuții despre comunitatea românească din Ucraina cu președintele CJ, Daniel Comănescu, secretarul județului Ivan Ivanoff și…

Read More

La Complexul Turistic de Natație Târgoviște  a avut loc  sâmbătă, 24 martie 2018, „Cupa Primăverii” ediția a II-a , la care  au participat 445 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani,  toți dâmbovițeni.  Primarul Cristian Stan  a  fost cel care le-a adresat un gând tuturor participanților. Au fost prezenți și viceprimarul Monica Ilie și viceprimarul Cătălin Rădulescu, Eugen Pătrașcu, directorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște  și nu în ultimul rând consilierul primarului Cosmin Bozieru. Organizatori au fost Primăria Municipiului Târgoviște, Complexul Turistic de Natație și Clubul Sportiv Municipal Târgoviște.  Au fost patru probe: 50 m liber, 50…

Read More

Gesturi frumoase şi de suflet ale poliţiştilor Serviciului Rutier  din cadrul IPJ Dâmbovița, care s-au gândit la  patru familii nevoiaşe din comuna Iedera, cărora le-au oferit pachete cu produse alimentare și articole vestimentare. Poliţiştii Serviciului Rutier  Dâmbovița au dorit să aducă un zâmbet pe faţa unor copii şi a unor oameni greu încercați de soartă. Părinții și copiii au primit cu bucurie gestul polițiștilor. Activitatea a fost posibilă datorită contribuţiei benevole a poliţiştilor, care în permanență se află în mijlocul comunității.

Read More

Poliţiştii dâmbovițeni au sărbătorit în avans Ziua Poliţiei Române. Vineri, 23 martie 2018, Corpul K al Universității Valahia  a găzduit evenimentul aniversar, cu dublă semnificație, adică 196 de ani de la inființarea Poliției Române și 50  de ani de la înființarea Inspectoratului de Poliție Dâmbovița. Ceremonia a debutat cu intonarea imnului național.  Au urmat  mesajele din partea   prefectului județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie și din partea Arhiepiscopiei Târgoviște, adresat de către pr. Ionuț Ghibanu, vicar eparhial. Șeful Inspectoratului, comisar șef de poliție Danil Zepiși  a prezentat  mesajul șefului Inspectoratului General al Poliției Român, chestor Cătălin Ioniţă. Și prim-procurorul Parchetului de pe langâ Tribunalul Dâmbovița, Mihai Dincă a…

Read More

Un microbuz cu șapte pasageri ce se deplasa pe DN 71 Târgoviște-București , a ajuns în șanț. Din primele cercetări, se pare că șoferul microbuzului nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în șanț. Nu au fost victime. Jandarmii bucureșteni care se întorceau de la o activitate de pregătire de la Ochiuri au intervenit pentru salvarea persoanelor. Datorită intervenției prompte a jandarmilor persoanele au fost scoase în siguranță.

Read More

Grupa operativă a ISU Dâmbovița, formată din 6 ofițeri, peste 200 de pompieri și peste 80 de mijloace tehnice sunt gata să intervină în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din județ. Totodată și IPJ Dâmbovița are în gardă peste 279 de polițiști și 147 de autovehicule. Nu în ultimul rând,  Jandarmeria Dâmbovița are în dispozitiv , gata să intervină, 52 de jandarmi și autospecialele din dotare. Dacă este nevoie, Jandarmeria poate suplimenta numărul efectivelor. Începând din această seară, de la ora 23:00, până mâine la ora 15:00, județul Dâmbovița se va afla sub incidența avertizării de Cod Portocaliu, caracterizat de…

Read More

Astăzi, 22 martie, după cum știm premierul României , Viorica Dăncilă s-a aflat în județul Dâmbovița, într-o vizită de lucru. Cu toate că a stat câteva ore bune prin județ, oficialul nu a reușit să ajungă și în comuna dâmbovițeană Văleni Dâmbovița, unde zeci de familii sunt în culmea disperării și văd cum de la o zi la alta pământul le înghite agoniseala de o viață .  Premierul a fost întrebat de presă dacă știe de situația dramatică  de la Văleni Dâmbovița  iar domnia sa  a ținut swă spună că știe despre probblemele  provocate de alunecările de teren  în…

Read More

Noul premier Viorica  Dăncilă  și-a început astăzi, 22 martie 2018, vizitele în județele României. Primul județ este  Dâmbovița . Premierul Viorica Dăncilă  nu a venit sigură ci însoțită de trei miniștrii: ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene –Rovana Plumb și nu în ultimul rând ministrul Transporturilor-Lucian Șova . Prima oprire a premierului Viorica  Dăncilă   a fost la noul  sediu al fabricii ARTIC din  zona industrială Ulmi unde  oficialii  au fost întâmpinați de conducerea Arctic  și  trei primari: primarul municipiului  Târgoviște-Cristan Stan, primarul comunei  Văcărești- Romică Stoica și primarul  comunei Ulmi- Bogdan Tița. Aici oficialii de la centru…

Read More

Autoritățile au luat decizia de a închide școlile, vineri, 23 martie, în județul Dâmbovița. În următoarele zile se anunță din nou ninsori în România, astfel că autoritățile au luat decizia de a închide școlile. În   Târgoviște însă, grădinițele cu program prelungit vor funcționa normal vineri. Meteorologii eu emis, miercuri, avertizare de Cod portocaliu de vreme deosebit de rece şi ninsori pentru judeţul Dâmbovița, dar şi pentru alte 14 judeţe din Sudul ţării.  În această seară va intra în vigoare  un cod portocaliu de ger,viscol și ninsori, valabil și pentru județul nostrum. În prima parte a zilei de joi, 22 martie,…

Read More

La tot pasul se tot  vorbește despre alinierea României la cerințele europene, dar puţini sunt cei care vorbesc concret  despre  acest subiect. Prof.univ.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, președinte al Senatului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative,  specialist  în integrare europeană și   românul care  a primit  Premiul Cetățeanului European al anului 2016 din partea Parlamentului European, este cel care ne-a   prezentat foarte clar cum stau lucurile privind   alinierea Rromâniei la cerințele Uniunii Europene. Prof.univ.dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu ne-a mărturisit  că alinierea României la cerințele  europene  s-a făcut prost  încă de la început, subliniind  faptul  că trecerea de la un regim politic…

Read More

Iarna nu se lasă dusă. Nici județul Dâmbovița nu este ocolit de capriciile  iernii.  Potrivit meteorologilor  în intervalul 21 martie, ora 14:00 – 22 martie, ora 15:00 , vremea  este  deosebit de rece,  vor fi ninsori moderate cantitativ și polei.  Vremea se va menține deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei în cea mai mare parte a țării. În după-amiaza și seara zilei de miercuri (21 martie) se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare cu depunere de strat de zăpadă pe arii mai extinse în centrul și sud-estul…

Read More

Noul președinte CJ Dâmbovița, Daniel Comănescu a susținut prima  conferință de presă în cadrul căreia a prezentat   pe scurt stadiul proiectelor cu finanțare europeană , proiectelor pe PNDL  etapa I și etapa II și alte subiecte legate de activitatea CJ.  Au  mai fost prezenți  la  conferința de presă, vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole  și directorul Vasile Dinu.  Potrivit datelor prezentate de președintele CJ, Daniel Comănescu , în prezent sunt în curs de implementare  patru proiecte cu finanțare europeană . Primul proiect este   cel  ce vizează „Dezvoltarea infrustructurii de transport județean prin  modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și…

Read More

Un bărbat în vârstă de 72 de ani din comuna dâmbovițeană  Poiana a fost găsit înecat, în pârâul Ciorogârla . Bărbatul  a plecat de acasă în   dimineața  zilei de marți, 20 martie,    după un om care să-i  repare hidroforul.  După câteva ore, familia a intrat în panică văzând că bărbatul nu s-a întors și au început să-l  caute.  Descoperirea macabră a fost făcută de către un paznic  de la un  stăvilar.   Cadavrul a fost scoas din apă de pompieri. Poliţiştii urmează să stabilească, în urma unei anchete, cauzele care au stat la baza decesului.

Read More

Forța alunecărilor de teren este  devastatoare  în comuna  dâmbovițeană   Văleni Dâmbovița.  În urma alunecării de teren din satul Văleni, punctul Lunca ,  10 gospodării  au fost evacuate din cele 14 grav afectate , rețeau de electricitate a fost avariată precum și cea de apă potabilă dar și drumul de acces.    Autoritățile locale și echipele de intervenție în situații de urgență  din cadrul  ISU Dâmbovița monitorizează  în permanență evoluția   alunecării de teren.  Localnicii din zonă sunt disperați când văd cum pământul le înghite agoniseala de o viață.  În cursul  zilei de astăzi,  la Văleni Dâmbovița  va ajunge și primul modul  pentru…

Read More

Vineri, 23 martie 2018, OFSD Târgoviște va fi gazda unei delegaţii de la structura similară din Giurgiu a PSD. Delegaţia condusă de  deputatul  Elena Dinu, preşedinte OFSD Giurgiu, se  vor  întâlni cu conducerea  primăriei Târgoviște  și cu reprezentante ale OFSD Târgoviște. Oficiile de gazdă vor fi făcute  de către deputatul Carmen Holban, președintele OFSD Târgoviște.  Acţiunea  are ca scop, schimbul de experienţă şi bune practici, cunoaşterea culturii, istoriei şi tradiţiilor, a specificului local din diverse regiuni ale ţării dar şi strângerea legăturilor de prietenie şi colaborare dintre femeile social democrate din toată ţara. “ Pe data de 23 martie, la…

Read More

Cine spune că femeile nu au spirit antreprenorial se înşală. La ultima conferință  de presă a PNL Dâmbovița, președintele OFL Dâmbovița, Aritina Mihai   a prezentat  o statistică   a firmelor și PFA-urilor din Dâmbovița care sunt conduse de femei.  Numărul femeilor implicate în afaceri   la nivelul  județului  Dâmbovița depășește 10.000. “ Am încercat să scot câteva date  importante. Astfel,  în județul Dâmbovița, dintr-un total de firme active  la data de 01.01.2018, de 12.477, aparțin femeilor un număr de 4844 de firme, deci un procent de 33%.  Separat de firme,  sunt PFA-uri în județ, 11.695 din care 5429  aparțin femeilor, un procent…

Read More

Directorul  Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dâmbovița , Claudiu Mănescu a prezentat în cadrul unei conferințe de presă , prioritățile instituției pe care o conduce. Bugetul alocat de MTS pentru organizarea și finanțarea de proiecte de tineret, pe anul 2018, este de 72.107 lei, ( buget cu 30% mai mare față de cel din 2017, respectiv de 55.400 lei), repartizat astfel: – 28.840 lei ( 40 % din total buget aprobat de MTS) pentru organizarea și finanțarea a  șase proiecte proprii de/pentru tineret, proiecte care se vor derula și finanța în anul 2018 conform Metodologiei de finanțare aprobate prin…

Read More

Președintele PNL Dâmbovița Marius Caravețeanu nu a ezitat  să  le transmită unor social-democrați dâmbovițeni   că între par și  mitralieră este o diferență  destul de mare.  Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a cerut liberalilor, în încheierea lucrărilor Consiliului Naţional al PNL, să înceteze cu ”blaturile”, le-a  mai spus că începând de  la  finalul lucrărilor Consiliului Naţional al PNL , partidul este în ofensivă şi că ”oastea trebuie trezită”, afirmând că vrea să  vădă  fiecare lider judeţean cum dă cu parul în preşedintele Consiliului Judeţean PSD, în primarul PSD, în prefectul PSD, în toţi şefii de deconcentrate.  După cum era de așteptat au…

Read More

Alunecarile de teren iau amploare în comuna dâmbovițeană Văleni , trei familii fiind evacuate iar  opt gospodării afectate. În urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă în judeţul Dâmboviţa, în data de 16.03.2018 s-a reactivat alunecarea de teren din satul Văleni Dâmbovița, în punctul Lunca, pe o lățime de cca. 300 m, ce a afectat un număr de 11 gospodării. În urma hotărârii Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al comunei Văleni Dâmboviţa, din cele 11 case afectate au fost evacuate un număr de 3 familii, ale căror locuințe nu mai prezentau siguranță, acestea mutându-se la rudele din localitate.…

Read More

Proiectul privind reabilitarea și modernizarea  Centurii municipiului Târgoviște  dă în continuare mari bătăi de cap administrației dar cu toate acestea,  primarul Cristian Stan   a anunțat că nu se dă bătut și în continuare  va monitoriza la sânge lucrările de la centura Târgoviştei. Mai mult, edilul Cristian Stan a anunțat  public că începând de  vineri, 16 martie 2018, îi acordă  constructorului un termen de o lună de zile, pentru a intra în ritmul  de execuție și în graficul de execuție  aferent contractului.  Foarte clar și răspicat, primarul Cristian Stan a mai spus că în situația în care constructorul nu se conformează, …

Read More

Sala  Unirii a CJ Dâmbovița, a fost gazda Adunării Generale  a Filialei  Județene Dâmbovița a Asociației Comunelor din România . Au participat preşedintele CJ Dâmboviţa, Daniel Comănescu, prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, subprefectul  Florina Mureșan, secretarul judeţului,  Ivan Ivanoff,vicepreședinții  CJ, Luciana Cristea și Alin Manole,  primari şiparlamentarii PSD- Claudia Gilia, Oana Vlăducă și Corneliu Ștefan. Lucrările au fost conduse de preşedintele filialei, Dorinel Soare, primarul comunei Niculeşti.  S-a prezentat situaţia financiară a Asociaţiei Comunelor din România, filiala Dâmboviţa, pentru exerciţiul financiar încheiat la data de 31.12.2017.Pe ordinea de zi s-a regăsit şi aprobarea bugetului Filialei Judeţene Dâmboviţa a Asociaţiei Comunelor din…

Read More

Demersurile  făcute de foștii președinți ai CJ Dâmbovița, respectiv senatorul Adrian Țuțuianu și Alexandru Oprea alături de vicepreședinții  Consiliul Județean Dâmbovița și unitatea administrativ – teritorială Moroeni pentru atestarea zonei Moroeni – Peștera – Padina ca stațiune de interes național, astăzi, 15 martie 2018 s-au concretizat. Guvernul a aprobat astăzi, atestarea unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes naţional sau local şi modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr.852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice. Pe lista staţiunilor turistice de interes național se află și Zona Peștera-Padina. Nu trebuie să omitem faptul…

Read More

Primăria Orașului Pucioasa a semnat  miercuri, contractul de finanțare pentru proiectul ”Înființare Centru social pentru persoane vârstnice prin reabilitare clădire P+2, str: Rândunelelor, Pucioasa, jud. Dâmbovița”. Acest Centru social se va realiza în cartierul Filatură, unde administrația de la Pucioasa are o cladire  care se degradează pe zi ce trece. Primarul Constantin Ana  a prezentat  acest proiect  care  se realuzează prin Programul Operațional Regional 2014-2020, AXA PRIORITARĂ 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Prioritatea de investiții 8.1, Obiectivul specific 8.3 – ÎNFIINȚARE CENTRU SOCIAL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE PRIN REABILITARE CLĂDIRE P+2, STR: RÂNDUNELELOR, PUCIOASA, JUD DÂMBOVIȚA. Beneficiarii acestui proiect…

Read More

Sala de Ședințe  a Primăriei Voinești a fost gazda semnării, în cadru festiv, de către   primarul Dănuț Gabriel Sandu și   directorul ADR Sud Muntenia , a contractului  de finanțare  pentru proiectul intitulat “Înfiinţare Centru de zi pentru persoane vârstnice în comuna Voineşti, satul Manga”. Investiţia  urmează a se realiza cu finanţare  prin POR 2014-2020,  Axa 8.3.-Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale. Centru se va realiza  la fosta Şcoală din satul Manga.Beneficiarii acestui proiect vor fi persoanele vârstnice  iar în cadrul Centrului se vor oferi servicii de recuperare şi recreere, consiliere psihologică, bibliotecă, internet, jocuri de socializare, vor fi montate  și aparate…

Read More

La începutul acestei săptămâni, a avut loc o întâlnire  între administrația târgovișteană și CNI  unde s-au stabilit câteva lucruri foarte clare  pe zona de finanțare. Primarul Cristian Stan a anunțat că se aprobă la finanțare proiectul pe situații de urgență în valoare de 110 miliarde și vizează  consolidarea malulului râului Ialomița  de la podul de la Teiș și până la  Complexul Turistic de Natație.  Acest proiect este finanțat prin CNI.  Tot  prin CNI, Primăria Târgoviște  va realiza o sală de sport pe un teren care acum este în folosința Universității Valahia.  Terenul va fi reluat de Primăria Târgoviște.  Primăria Târgoviște…

Read More

Conducerea Primăriei Târgoviște a susținut o conferință de presă în cadrul căreia au fost abordate mai multe subiecte. În primul rând, primarul Cristian Stan a ținut să puncteze faptul că Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al Primăriei Târgoviște și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmbovița au intervenit pentru rezolvarea problemelor apărute la nivelul municipiului Târgoviște din cauza precipitațiilor abundente. Probleme deosebite au fost în Priseaca, în cartierul Romlux, pe strada Magrini, dar și pe Aleea Mănăstirea Dealu. Edilul Cristian Stan a ținut să spună că desființarea fără discernământ a rigolelor de preluare a apelor, situate mai ales…

Read More

Directorul de la SC LDP Dâmboviţa, societate aflată în subordinea CJ, Cristian Avanu a făcut un scurt bilanţ al activităţii pe anul 2017. În primul rând a făcut bilanţul prrivind activitatea de deszăpezire desfăşurată la nivelul judeţului nostru: „După cum era şi normal, în sezonul rece 2017-2018, ne-am mobilizat pentru a face faţă lucrărilor de deszăpezire. La nivelul judeţului Dâmboviţa există 841,045 km de drumuri judeţene pe care a trebuit să se asigure lucrări de deszăpezire. Din totalul de 841,045 km de drumuri judeţene doar pentru 232,411 km, CJ Dâmboviţa prin LDP Dâmboviţa a reuşit să încheie contracte în urma…

Read More

Sâmbătă, 10 martie  a avut loc Congresul Extraordinar al PSD la Sala Palatului  unde s-a ales o nouă echipă pentru liderul partidului, Liviu Dragnea. Peste 3.000 de delegați social-democrați  din întreaga țară și-au exprimat votul și au decis că premierul Viorica Dăncilă să fie președintele executiv al partidului. Congresul a mai ales secretarul general, în persoana lui Marian Neacșu, care își menține postul în partid și cele 16 posturi de vicepreședinte, opt bărbați și opt femei, aleși pe regiuni de dezvoltare. Organizaţia PSD Dâmboviţa  a fost reprezentată la Congresul PSD din data de 10 martie, de 143 de delegaţi. Preşedintele…

Read More

Crucea Roșie Dâmbovița  are  un nou director. Gheorghe Popescu, cel   care a deținut această poziție în ultimii 30 de ani, a predat ștafeta conducerii Filialei Crucii Roșii Dâmbovița  către Raul Pavelescu, care a ocupat anterior funcţia de inspector de specialitate în  cadrul Crucii Roșii Dâmbovița. Evenimentul  de predare a ștafetei a fost găzduit de Corpul K al Universității Valahia Târgoviște. Lucrările au fost conduse de președintele Crucii Roșii Dâmbovița, Floris Lăzărescu. Nu au lipsit invitații: subprefectul  Florina Mureșan, secretarul județului, Ivan Ivanoff, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu,vicepreședintele CJ, Luciana  Cristea, pr.Ionuț Ciobanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei  Târgoviște, viceprimarul…

Read More

Polițiștii  din Găești sunt în alertă și caută un șofer care a fugit de la locul accidentului, după ce a lovit, chiar pe trecerea de pietoni, o  femei . Accidentul a avut loc joi după-amiază, pe trecerea de pietoni din zona fabricii Arctic  din Găești.Imediat oamenii legii au pornit pe urmele șoferului fugar. Mașina a fost abandonată de șoferul fugar în zona comunei  Mogoșani. Din informațiile pe care le deținem până la această oră, polițiștii  l-au identificat pe șofer  și este vorba de un tânăr  de 20 de ani  care nu posedă permis de conducere. Șoferul se ascunde într-o pădure…

Read More

PNL Dâmbovița a ales să sărbătorească Ziua Femeii, printr-un eveniment deosebit  organizat la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Martie este luna în care sărbătorim femeia, ne arătăm respectul şi recunoştinţa pentru tot ce aduce ea bun şi frumos în vieţile tuturor, pentru darurile care i-au fost oferite şi pe care ea le oferă la rându-i. Liberalii  au pregătit o  seară splendidă de sărbătoare prin mesaje din partea unor femei puternice  dar  și printr-un  concert de muzică oferit de Popa Ion . În primul rând președintele PNL Dâmbovița a transmis un gând  tuturor doamnelor și domnișoarelor prezente în sală.  Nu au…

Read More

Deputatul Carmen Holban, președintele OFSD Târgoviște   a organizat o  frumoasă petrecere  cu ocazia Zilei  Femii, 8 Martie. Au fost invitate membrele și simpatizantele   Organizației PSD Târgoviște.  Această zi  specială nu putea trece neobservată  în rândul social democratelor, de aceea femeiile  au renunțat pentru câteva ore la grijile din partid  și au petrecut cum se cuvine. În deschiderea  evenimentului le-a vorbit președintele OFSD Târgoviște,  deputatul Carmen Holban. De asemenea, au susținut discursuri  președintele CJ, Daniel Comănescu, deputatul  Corneliu Ștefan și primarul Cristian Stan,  Preț de câteva zeci de minute le-au fost alături  și lideri social-democrați dâmbovițeni și târgovișteni,  deputatul Corneliu Ștefan,…

Read More

În  ultima lună, construirea mall-ului  de la Târgoviște  a devenit  un subiect  controversat în presă  . Se scrie prin presă  că  Unitatea  Militară de la Gara Târgoviște în care soții Ceaușescu au fost executați în decembrie 1989, va fi transformată într-un complex comercial de 70.000 de metri pătrați,  lucru care nu este adevărat. Consiliul Județean Dâmbovița  a remis un comunicat de presă în cadrul căruia lămurește negru pe alb  cum stau cu adevărat lucrurile : “Având în vedere informaţiile apărute în ultimele zile, în spaţiul public, conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa face următoarele precizări: Expoziţia permanentă „Metamorfozele unui loc al memoriei”…

Read More

Administrația târgovișteană intervine într-o zonă uitată de lume! Potrivit administrației târgoviștene, microraionul 9 din Târgoviște intră într-un amplu program de reabilitare. La acest moment s-au dezafectat peste 100 de garaje. Se va realiza o parcare ultramodernă cu o capacitate de peste 150 de locuri de parcare. Totodată se va amenaja o altă parcare pe strada Radu Gioglovan. Se vor realiza și locuri de joacă , se va reabilita iluminatul public, se vor face ample lucrări la rețeaua de canalizare: „Microraionul 9 din Târgoviște intră într-un amplu program de reabilitare. Suntem într-o zonă în care nu au fost făcute investitii de…

Read More

Comuna dâmbovițeană  Răzvad  dă semne clare că sunt foarte puţini paşi de urmat până la ieşirea dintr-o nemeritată rămânere în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea. Gospodărirea eficientă a comunei este principalul obiectiv al  administrației condusă de primarul Emanuel  Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban.  Prioritățile sunt gospodărirea eficientă a localităţii, folosirea judicioasă a bugetului, bunăstarea cetăţenilor, prin dezvoltarea infrastructurii, atragerea de fonduri europene nerambursabile , în vederea realizării obiectivelor prevăzute în „Strategia de Dezvoltare Locală”, atragerea de investitori, modernizarea drumurilor, eficientizarea serviciilor Primăriei. În anul 2018, imediat ce primăvara se va instala, foarte multe proiecte  sunt gata de demarare. Astfel,…

Read More

Organizația PSD Dâmbovița va fi reprezentată la Congresul PSD din data de 10 martie, de 143 de delegați. La Congres se vor alege vicepreședinții. Congresul PSD din data de 10 martie de  la Sala Palatului, atunci când sunt așteptați mii de delegați ai partidului din întreaga țară, se anunță unul extrem de interesant. Mai mult, vicepreşedintele Dorinel Soare, consideră că  organizaţiei judeţene a PSD Dâmbovița i s-ar cuveni o funcţie la nivelul conducerii centrale a Partidului Social Democrat, funcţie care ar trebui ocupată de preşedinte organizaţiei judeţene, senatorul Adrian Țuțuianu Decomdată, PSD Dâmbovița nu a luat o hotărâre în ceea…

Read More

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan  alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și consilierul personal Cosmin Bozieru, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat un scurt bilanț al comandamentului de deszăpezire la nivelul municipiului Târgoviște. Edilul a ținut să sublinieze faptul că nu s-au înregistrat probleme, ba mai mult, a spus că în orele următoare se va acționa cu utilaje și angajați pentru deszăpezirea parcărilor.  Primarul Cristian Stan  a vorbit și despre măsurile privind codul galben de ger. Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte – Direcţia de Asistenţă Socială au dat startul…

Read More

Trei zile , zi și noapte, cu tot arsenalul din dotare, în comuna Voinești,Comitetul Local pentru Situații de Urgență  a lucrat cu motoarele turate la maximum în ceea ce privește lucrările de deszăpezire în cele opt sate.  Toate străyile și ulicioarele au fost deszăpezite, adică s-a lucrat la deszăpezire pe o rețea de drumuri comunale și sătești în lungime  totală de 74 de km. Deszăpezirea a fost făcută în regie proprie de către Primăria Voinești  care dispune  de un parc auto de utilaje ultramoderne. Primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu, a ieșit într-o conferință de presă  și a ținut să…

Read More

Pe lista de investiții pentru anul 2018 , a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște,se regăsește cu prioritate  și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație pentru buna desfășurare a actului medical în mai multe  secții și anume: Cardiologie, Recuperare Medicală,Gastroenteorogie. Doctorul Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a prezentat  lista de aparatură necesară pentru  pentru secțiile amintite mai sus.   La Secția Recuperare Medicală,  aparatura medicală de acum are o vechime de aproximativ 40 de ani.  Problemele din sistemul de sănătate sunt multe, însă dacă  dacă există unitate şi o colaborare bună la nivel administrativ, să  va reuși …

Read More

Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan a fost prezent în cadrul conferinței de presă a PSD Dâmbovița. Subiectele   abordate de parlamentarul Corneliu Ștefan au fost stric legate de cele două proiecte  aprobate  miercuri, 28 februarie 2018  în Camera  Deputaților: proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind implementarea Sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT” și proiectul de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă.   “ Prin Sistemul ”RO-ALERT” vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnlogiei informațiilor. Sistemul ”RO-ALERT” are o serie de avantaje: Transmiterea unor mesaje de…

Read More

Autoritățile locale  din comuna dâmbovițeană Răzvad  au fost  și sunt la datorie încă din weekend  având în vedere  avertizările meteo care au vizat și încă vizează tot județul Dâmbovița.Comitetul  Local pentru Situații de Urgență  Răzvad a decis care sunt măsurile ce trebuie luate în această perioadă pentru a preîntâmpina apariția unor cazuri medicale deosebite și a altor situații de urgență generate de vremea nefavorabilă care va ține cel puțin până la  data de 2 martie. Atât primarul Emanuel Spătaru  cât și viceprimarul  Ionela Șerban alături de  angajații primăriei au fost în permanență în comună , desfășurând  activități de deszăpezire.  Nu…

Read More

Primarul din comuna  Crângurile nu știe  că astăzi, școlile și grădinițele  din localitate sunt închise. Potrivit  unei informări,  primită  de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița ,  miercuri, 28 februarie 2018, școlile de pe raza comunei Crângurile sunt închise.  Inspectorul școlar general, prof. Ion Sorin  ne-a declarat că potrivit  comunicării făcute  de către directorul Școlii din Crângurile, drumurile de acces către unitățile școlare sunt  greu accesibile iar copiii nu pot ajunge la școală sau grădiniță și drept urmare nu se țin cursurile: “ La Crângurile, m-a sunat domnul director și mi-a spus că accesul către școală este foarte dificil.  La Crângurile  avem 415…

Read More

Județul Dâmbovița  se numără printre județele care astăzi, 28 februarie  începând  cu ora 11:00  și până   diseară, ora 23: 00 se află sub COD GALBEN  de ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, intensificări ale vântului și  viscol. În intervalul menționat va continua să ningă moderat cantitativ în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.    Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăși 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând și troienind zăpada și diminuând vizibilitatea.  Potrivit…

Read More

Un accident de circulaţie cu o victimă s-a produs la orele dimineții, pe bulevardul Victoriei din municipiul Moreni. Un şofer în vârstă de 49 de ani care se afla  la volanul unui microbuz, nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil  acoperit de  zăpadă a intrat în derapaj şi a intrat în coliziune cu un  autobuz  în care se aflau  cinci călători. În urma impactului, şoferul  în vârstă de 49 de ani care se afla  la volanul unui microbuz  a rămas încarcerat, imediat au intervenit pompierii de la descarcerare iar  echipajul SMURD   l-a transportat la spital. În urma testării cu…

Read More

Încă de duminică seară, urgia albă  și-a făcut simțită prezența și în județul Dâmbovița. Viscolul, ninsoarea și gerul  își spun cuvântul.  Se pare că viscol și ninsorilor sunt de o intensitate mai mare în partea de sud a județului.  Comandamentul de Iarnă de la nivelul județului Dâmbovița  este pe baricade. Conducerea CJ Dâmbovița,  adică președintele Daniel Comănescu și cei doi vicepreședinți, Luciana Cristea și Alin Manole au plecat să verifice personal  în teren, cum acționează drumarii dar și primarii .    Drumarii își fac datoria însă viscolul le dă mari bătăi de cap.  La această oră  nu sunt drumuri județene închise…

Read More

În următoare 48 de ore , ninsorile, viscolul și gerul lovesc puternic județul  Dâmbovița și va aduce temperaturi și fenomene înfiorătoare.   La această oră, potrivit unei informări  venită din partea iNspectoratului școlar Județean Dâmbovița, sunt închise Scoala Gimnaziala Cojasca, din cauza defectiunilor la liniile de alimentare cu energie electrica și  nu se poate asigura incalzirea cladirii. Scoala Gimnaziala Selaru, din cauza drumurilor de acces inzapezite, elevii nu pot ajunge in siguranta.  Drumarii  sunt la datorie pe drumurile județene însă viscolul le îngreunează  intervenția. Cei care nu trebuie să plece urgent de acasă, sunt sfătuiți să nu se aventureze fără rost…

Read More

Alimentarea cu apă potabilă  a orașului Pucioasa  și comunele Brăneşti, Vulcana Băi, Vulcana Pandele şi Doiceşti, rămâne o prioritate stringent pe agenda de lucru a administrației orașului Pucioasa  dar și pe agenda de lucru a deputatului  PSD, Corneliu  Ștefan. Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan    a depus   o interpelare către Ioan Deneş, Ministrul  Apelor şi Pădurilor.  Obiectul interpelării este strict legat  de Realizarea unei  instalaţii alternative de alimentare cu apă a staţiei de tratare Pucioasa.  La acest moment  locuitorii din oraşul Pucioasa şi comunele Brăneşti, Vulcana Băi, Vulcana Pandele şi Doiceşti, sunt alimentaţi cu apă potabilă din staţia de tratare Pucioasa,…

Read More

Previziunile meteorologilor s-au adeverit din nou. Un episod de vreme rea, viscol,ninsori și ger s-a abătut asupra județului nostru. Din cauza rafalelor puternice,   în partea de sud a județului Dâmbovița, munca drumarilor este în zadar, zăpada fiind troienită.  Autoritățile sunt pe baricade  și intervin. Se circulă în unele localități în condiții de iarnă  dar nu sunt drumuri blocate . Precizăm că la această oră   drumarii acţionează în toate zonele  județului, punând accent pe sectoarele de drum în rampă şi în pantă, pentru a evita eventuale blocaje. Având în vedere fenomenele meteorologice din această perioadă  autoritățile fac din nou apel la…

Read More

Comandamentul de iarnă al municipiului Târgoviște este în dispozitiv, pregătit să intervină, dat fiind faptul că este în vigoare o avertizare cod galben de viscol şi ninsori  și o avertizare cod portocaliu  de ger, valabilă  de pe 26 februarie, ora 3.00, şi va dura până pe 1 martie, ora 10.00, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua.  Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig. Din cauza temperaturilor deosebit de scăzute, autorităţile târgoviștene prin DAS…

Read More

Echipa Primariei  Cândești  în aceste zile  destul de capricioase , cu viscol, ninsoare  și  ger năprasnic, va ajunge la 20 de gospodării aflate în zone greu accesibile  din localitate,  unde locuiesc bătrâni.  Edilii vor fi însoțiti de   cei de la  SVSU Cândești,  medici de familie  și le vor oferi bătrânilor pâine, apă , medicamente, consultații acolo unde este nevoie.  Voluntarii le va  tăia lemne bătrânilor la vreme de iarnă ori le face pârtii prin curte . Edilul Georgeta Popa  a spus că  în fiecare perioadă a sezonului rece, când vremea a fost capricoasă , i-a vizitat pe bătrânii din  cătunele…

Read More

Deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, membru în Comisia pentru Sănătate şi Familie a Camerei Deputaților, a venit în cadrul unei conferințe de presă și a vorbit  despre setul de măsuri din contractul cadru al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe anii 2018-2019. Potrivit deputatului PSD Dâmbovița, Carmen Holban, noul contract are în vedere creșterea accesului asiguraților la medicamente și servicii medicale, reorganizarea și dezvoltarea pachetelor de servicii medicale, debirocratizarea activității furnizorilor, întărirea disciplinei contractuale, creșterea calității serviciilor medicale, optimizarea gestionării Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, transparentizarea activității în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât și…

Read More

Gerul năprasnic și  ninsorile abundente  au pus stăpânire pe județul Dâmbovița. Potrivit ultimelor informații, județul Dâmbovița intră sub COD GALBEN de  ninsori însemnate cantitativ și viscol începând cu data  de 26.02.2018, ora 04.00  și până  pe data de 27.02.2018, ora 20:00. Totodată meteorologiii au emis și un COD PORTOCALIU  de ger ce intră în vigoare pe 26 februarie, ora 3.00, şi va dura până pe 1 martie, ora 10.00, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua. În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe…

Read More

Vremea s-a schimbat radical și în județul Dâmbovița, în ultimele ore. Ninsorile, vântul și gerul își spun cuvântul. Potrivit meteorologilor, Codul portocaliu va intra în vigoare pe 26 februarie, ora 3.00, şi va dura până pe 1 martie, ora 10.00, temperaturile vor fi foarte scăzute, atât noaptea, cât și ziua. În Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, cele minime se vor încadra…

Read More

Traficul rutier pe DN72 –Valea Voievozilor este afectat la această , se desfășoară cu dificultate din cauza producerii unui accident rutier.Este vorba de o coliziune între un TIR și o autocisternă pe DN72 –Valea Voievozilor. În urma accidentului , șoferul Tirului a suferit leziuni. Atât Tirul cât și Autocisterna au ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Din cauza acestui accident, traficul se desfățoară cu dificcultate. La fața locului se află poliția. Din informațiile pe care le deținem la acest moment se pare că în accident este implicat și un autoturism care a fost acrosat de cisternă. Nu există pericol…

Read More

Pe 24 februarie, comunitatea de bulgari din cartierul târgoviştean Matei Voievod a sărbătorit Tudoriţa sau Paştele Cailor – Konski Veligden. Manifestarea s-a aflat, anul acesta, la cea de-a  XVIII-a ediţie, printre organizatori numărându-se, Primăria muncipiului Târgoviște alături de Teatrul Municipal Tony Bulandra și Asociația Zaedno a Bulgarilor din Târgoviște. Cu această ocazie, au fost prezenţi în cartierul bulgăresc: autoritățile municipiului Târgovișt, conducerea CJ Dâmbovița, invitați din Bulgaria, reprezentanți ai  Ambasadei Bulgariei la București și nu în ultimul rând parlamentarii PSD Dâmbovița. Parada cailor a fost deschisă  de  Florin Pârjol, zis Ghenosu. Această sărbătoare are loc în fiecare an, în prima…

Read More

Sărbătoarea Dragobetelui, 24 februarie, face parte din tradiţia și  istoria poporului roman, semnificând, printre altele și Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și este marcată ca atare  de români. Dragobetele  a fost întâmpinat cu  o expoziție de pictură în ulei „Eșantioane subiective”şi o dezbatere cu tema “România după 100 de ani”  de către seniorii și tinerii PNL  Dâmbovița  care au ales   să sărbătorească ziua iubirii în stil românesc, printr-un alt fel de iubire, aceea față de România și de valorile sale.  Evenimentul a fost găzduit de corpul K al Universității Valahia. În acorduri de saxofon, invitații  au admirat expoziția de pictură în ulei…

Read More

Lectura este un mijloc minunat de relaxare şi detaşare, dar şi o modalitate de a descoperi lucruri interesante, de a călători virtual în spaţiu şi timp sau de dezvoltare personală. Cititul rămâne un pas fundamental în procesul de dezvoltare spirituală, intelectuală, personală. Cu cât copiilor le este indusă această premisă de timpuriu, cu atât perspectiva lor ca adult se îmbogățește.  Copilul trebuie învățat să aibă cărțile lui de povești, de desenat, de când începe să aducă lucruri, să aibă un loc unde le ține și să le folosescă frecvent. Copilul își va dezvolta dorința și plăcerea pentru citit ascendent, începând…

Read More

Centrul  de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost gazda unei conferințe de presă susținută de  cms.șef Danil  Zepiși, inspectorul șef  al IPJ Dâmbovița.   Șeful Poliției Dâmbovița  a prezentat programele de prevenire a criminalității elaborate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, pentru prioritățile naționale și locale în anul 2018. Prevenirea violenței în familie  reprezintă o prioritate națională. Având în vedere impactul pe care aceste tipuri de infracţiuni îl au asupra sentimentului de siguranţă în rândul populaţiei, prevenirea infracţiunilor intrafamiliale a fost identificată ca prioritate naţională de intervenţie preventivă în anul 2018. IPJ Dâmbovița  și-a propus în anul 2018  o…

Read More

Încă de la începutul anului, preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu a anunțat că PNL Dâmboviţa şi-a propus ca în fiecare lună să organizeze un eveniment legat de momentul istoric Centenarul Marii Uniri și totodată consider că Centenarul ar trebui să fie un moment de sărbătoare și de respect pentru cei care au realizat România Mare. PNL și TNL Dâmbovița marchează Dragobetele- 24 februarie, ziua iubirii în stil românesc, printr-un alt fel de iubire, aceea față de România și de valorile sale. Seniorii și tineriii liberali dâmbovițeni, au pregătit pentru vineri, 23 februarie la corpul K al Universității Valahia din Târgoviște,…

Read More

La această dată, Primăria Corbii Mari  înregistrează un prejudiciu de 20 miliarde lei vechi.  Acest prejudiciu a fost stabilit în urma  raportului întocmit de Curtea de Conturi  la Primăria Corbii Mari , în urma unui control desfășurat  în 2016 ce a vizat activitatea  fostului  primar. Mai clar, actuala administrație  condusă de primarul Ionuț Bănică  moștenește un adevărat jaf din banii publici  de la fosta administrație.  Ca să fie pe înțelesul tuturor,  acest prejudiciu  de 20 de miliarde lei vechi, provine de la proiectul  cu finanțare pe PNDL 1 –Rețea edilitară de apă potabilă  în comuna Corbii Mari, județul Dâmbovița. Fostul…

Read More

Tradiția se păstrează  cu sfințenie    de către comunitatea bulgarilor din Târgovişte, Cartierul Matei Voievod.  În prima sâmbătă a Postului  Paștelui, sâmbătă care, după calendarul ortodox, este a Sfântului Teodor sau Todorovden, în limba bulgară, comunitatea bulgarilor din Târgovişte  sărbătoreşte Paştele Cailor sau  Tudorița,  obicei unic în România.  Anul acesta Paştele Cailor este sărbătorit, sâmbătă 24 februarie 2018. Ca de fiecare dată , Primăria Târgoviște este alături  de  Asociaţia  “Zaedno”  a  Bulgarilor din Târgovişte  care se ocupă de pregătirea activităților dedicate  sărbătorii Paștele Cailor.  Primarul  Cristian Stan   a subliniat  fatul că comunitatea bulgarilor din Târgovişte duce mai departe o  moștenire culturală…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa s-a reunit în şedinţă extraordinară . Pe ordinea de zi au fost mai multe proiecte de hotărâre. Au fost prezenți 25 de aleși județeni. Lucrările ședintei au fost conduse de președintele Daniel Comănescu. Primul proiect a vizat modificarea Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița nr. 203/1.07.2016 privind aprobarea componenţei comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean. Consilierii județeni au aprobat participarea unității administrativ-teritoriale, judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa în calitate de partener în proiectul DARE TO START! – Dezvoltarea Antreprenoriatului prin Resurse umane Educate şi a bugetului aferent. S-a votat și participarea unității administrativ-teritoriale, judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean…

Read More

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a avut loc un briefing între comanda unităţii, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa, Poliţiei locale Moreni, Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, Asociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa, ai cluburilor sportive AFC Chindia Târgovişte, CSM Târgovişte, ASFC Aninoasa şi CSM Flacăra Moreni, responsabilii de ordine şi siguranţă cu care Jandarmeria dâmboviţeană colaborează, precum şi reprezentanţi ai societăţilor de protecţie şi pază cu atribuţii pe linia asigurării măsurilor de ordine şi siguranţă publică în incinta arenelor sportive de pe raza judeţului Dâmboviţa. Cu  prilejul acestei…

Read More

Pe 11 noiembrie 2018, va fi dat în folosință primul pavilion al centrului de recuperare medicală din România a militarilor români şi a militarilor veterani, participanţi în teatrele de operaţii militare. Marți, 20 februarie 2018, este și va rămâne o  zi  de o importanță deosebită atât pentru municipiul Târgoște dar și pentru Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir”, un vis se transformă în realitate. La Târgoviște, în curând se va începe construirea  pe locaţia fostului spital de la Mănăstirea Dealu a singurului centru de recuperare medicală din România a militarilor români şi…

Read More

Administraţia municipiului Târgoviște are la dispoziţie un buget mai mic  cu 5.000.000 de lei decât cel de anul trecut, ca urmare a reducerii impozitului pe venit de la 16% la 10%. Anul acesta administraţia locală are un buget general de venituri şi cheltuieli în sumă totală de 222,3 milioane de lei. În anul 2018,  la Târgoviște se pune  accentul pe dezvoltare. Programul de investiţii al administraţiei locale târgoviștene  vizează atât continuarea proiectelor începute, cât şi demararea altor investiţii  noi. Impresionantă este lista proiectelor din fonduri nerambursabile: “ Aș menționa faptul  că spre deosebire de bugetul de anul trecut, înregistrăm o  diminuare…

Read More

Primarul  Cristian Stan a ieșit într-o conferință de presă și a ținut să puncteze câteva aspecte legate  de pierderea procesului cu Firma CAST , primul câștigător al contractului de lucrări pentru realizarea Centurii ocolitoare a municipiului Târgoviște.   Primăria Târgoviște este bună de plată  după  ce a pierdut procesul cu Firma CAST , primul câștigător al contractului de lucrări pentru realizarea Centurii ocolitoare a municipiului Târgoviște. Mai clar, și pe înțelesul tuturor. Potrivit    unei Hotărâri dată de Curtea de Apel Ploiești , CAST a obținut în instanță 10 milioane de lei de pe urma rezilierii acestui contract. Primarul Cristian Sta…

Read More

Ziua mondială a justiţiei sociale este marcată anual la 20 februarie. Scopul Zilei mondiale a justiţiei sociale este de a atrage atenţia factorilor responsabili asupra unor probleme precum sărăcia, şomajul şi excluziunea socială. În 2018, tema propusă de ONU pentru această zi este „Muncitori în mişcare. În căutarea justiţiei sociale“’ (Workers on the Move. The Quest for Social Justice). Mai exact, se subliniază nevoia de a crea oportunităţi decente de lucru pentru migranţi. Pentru adepţii justiţiei sociale, rolul cel mai important al statului este de a asigura bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor săi, indiferent de clasa socială din care fac…

Read More

Anul 2018,  este unul plin de realizări pentru administrația  din orașul Fieni, la capitolul infrastructură rutieră.  Potrivit primarului Iulian Tătulescu, primăvara va începe în forță cu asfaltările pe Strada Runcului, o investiţie multă aşteptată de locuitorii oraşului Fieni. Este vorba despre asfaltarea străzilor Runcului, Târgului şi Pădurari. Obiectivul de investiţii „Reabilitare str. Runcului, str. Târgului si str. Pădurari „, se realizează cu finanțare pe OG 28 şi are o valoare de 4.426.073 lei, inclusiv TVA : “Proiectul privind Strada Runcului este cu finanțare pe PNDL1 și are o valoare de 1.000.000 de euro. A început în luna noiembrie 2017, stadiul…

Read More

Guvernul României îi va ajuta pe elevii și profesorii români din Ucraina oferindu-le burse și stagii de specializare. Deputatul Claudia Gilia, membru în Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, este unul dintre aleșii țării care militează pentru drepturile  românilor plecați din țară.  Parlamentarul Claudia Gilia a spus că această decizie a Guvernului are scopul de a promova și proteja dreptului cetăţenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternă. Elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universităţi din România :…

Read More

Viceprimarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie a vorbit  despre importanța majoră  pe care o are ordinul de protecţie provizoriu (OPP), un instrument util pentru apărarea victimelor violenţei domestice.  Mai mult, viceprimarul municipiului Târgoviște, Monica Ilie  a ținut să puncteze câteva aspecte foarte importante:“Ordinul de protecție provizoriu este un instrument complementar Ordinului de protecție, care se emite de către polițist, de îndată, cu caracter executoriu, fără termen și fără somație, având valabilitate de 5 zile, cu posibilitate de prelungire până la emiterea Ordinului de protecție. Dacă riscul pentru victimă este crescut, polițistul poate emite Ordinul de protecție provizoriu, și să ia față…

Read More

Prima  zi de lucru a noului președinte al Consiliului Județean Dâmbovița , Daniel Comănescu, a început în forță. Șeful forului administrativ s-a întâlnit la primele ore ale dimineții, la sediul instituției, cu  primarii localităților dâmbovițene și constructorii care au contracte de lucrări pentru obiective de investiții cu finanțare prin OUG 28/2013 și  PNDL 2. Șeful administrației județene a solicitat o mobilizare corespunzătoare a constructorilor în vederea urgentării finalizării lucrărilor și decontării acestora. “Neapărat trebuie să înceapă lucrările la toate obiectivele din județ. Scopul nostru este să finalizăm cât mai repede obiective  din județ. Sunt și lucrări întârziate pe diferite aspecte…

Read More

Proiectul ce vizează Centura municipiului Târgoviște, este un proiect vital, de importanță strategică atât pentru municipiul Târgoviște dar și   pentru județul Dâmbovița dar care  de ani buni nu  se mai mai finalizează.  Administrația condusă de edilul Cristian Stan   a făcut și face  tot ce se poate  ca până la urmă acest  proiect să fie implementat. Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgoviştei, proiect început cu fonduri europene a cărui execuţie a fost întreruptă de mai multe ori, au fost reluate învara anului 2017, iar termenul de finalizare a acestora este decembrie 2018. Proiectul european de realizare a centurii a fost…

Read More

Fiecare edil și fiecare unitate administrativă locală își dorește să-și rezolve problemele de infrastructură cât mai repede. Această atitudine se regăsește peste tot. La Ocnița, însă, visul modernizării localității  este aproape de a se împlini. Conform primarului Eduard  Barcău, proiectele aflate în derulare și cele depuse vor conduce la acest lucru. În comuna dâmbovițeană , lucrurile au început să se schimbe în bine. În ultimul an  și jumătate modernizările au apărut, iar comuna își schimbă înfățișarea, devenind un reper important pe harta localităților din Dâmbovița . O vorbă românească spune că „omul sfințește locul“, iar această zicală din străbuni se…

Read More

Complexul Turistic de Natație Târgoviște găzduiește în perioada 16-18 februarie 2018, ediția a II-a a „Cupei Contratimp Chindia”. Vor participa peste 379 de sportivi, reprezentând 26 de cluburi din România. Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, directorul Complexului Turistic de Natație Târgoviște, Eugen Pătrașcu și antrenorul Octavian Apostolache, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre ultimele pregătiri pentru ediția a II-a a „Cupei Contratimp Chindia”. Primarul Cristian Stan a ținut să puncteze faptul că lunar la Complexul Turistic de Natație Târgoviște i-au lecții de înot peste 1000 de copii. Antrenorul…

Read More

Echipa de conducere a CJ  Dâmbovița a fost întregită. Consilierii judeţeni au ales,  joi, 15 februarie 2018 noul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în persoana consilierului județean Daniel Comănescu  şi un nou vicepreşedinte, în persoana  doamnei Luciana Cristea.  Acum CJ Dâmbovița are  o echipă de conducere  completă: Daniel Comănescu, președinte și vicepreședinți Luciana Cristea și Alin Manole. Sala Unirii a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit, şedinţa ordinară care a avut pe ordinea de zi, alături de alte probleme de interes public, alegerea noului preşedinte şi a vicepreşedintelui forulului judeţean. Președintele CJ, Daniel Comănescu: Împreună vom reuşi în tot ceea ce…

Read More

Codul galben de ninsori abundente, local viscolite și  depunere de strat consistent de zăpadă  a fost prelungit de meteorologi și pentru județul  Dâmbovița pentru intervalul 14 februarie, ora 11:00– 15 februarie, ora 11:00. În mai tot județul viscolul și zăpada și-au spus cuvântul. În zona montană Moroeni-Padina-Peștera, iarna se dezlănțuie.  Jandarmii  montani de la Peștera fac o serie de recomandări. În intervalul menționat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vântul…

Read More

Potrivit meteorologilor în următoarele ore,   iarna lovește în forță. Și  județul Dâmbovița  este sub  cod galben  de ninsori abundente, local viscolite. Începând din această seară, 13 februarie, ora 22:00  și până miercuri,14 februarie, ora 11:00, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale…

Read More

 Joi,  8 februarie  2018, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind combaterea violenţei în familie, prin care se introduce un ordin de protecţie provizoriu ce permite poliţistului să acţioneze imediat pentru protejarea victimei şi înlăturarea agresorului. Acest ordin de protecţie provizoriu se emite de către poliţist, este un lucru foarte important, se emite de îndată, are caracter executoriu, nu are un termen anume, nu are somaţie, are valabilitate cinci zile, cu posibilitatea de prelungire până la emiterea ordinului de protecţie. Se instituie în lege în mod clar că ordinul de protecţie provizoriu şi ordinul de protecţie vor fi monitorizate de…

Read More

Ce este mai frumos decât să fii alături de semenii aflați în situații dificile. Primăria comunei Răzvad în baza unui parteneriat  încheiat  cu OMV Petrom, a reușit să aducă un strop de bucurie în sufletul a 53 de copii din Răzvad. Toți cei 53 de copii au primit pachete consistente cu alimente, îmbrăcăminte, rechizite școlare și dulciuri . Valoarea  fiecărui pachet s-a ridicat la suma de 850 lei.  Primăria Răzvad  a primit o donație de 10.000 de euro de la OMV Petrom, cu  destinația de a ajuta acești copii  care provin din familii nevoiașe. Selectarea celor 53 de copii s-a…

Read More

Timp de o săptămână ,peste 60 de copii, de la cea mai fragedă vârstă,  2 ani și jumătate şi până aproape de majorat au petrecut clipe de neuitat în platoul montan dâmboviţean Bucegi,zona Padina-Peştera. Deja a devenit o tradiţie de 41  de ani ca în perioada ianuarie –februarie , în zona Peştera se desfăşoare Tabăra de Schi Doru Deaconescu. Distracţie, voie bună şi nu în ultimul rând siguranţă. Aceste sunt principiile care au stat la baza bunei desfăşurări a celei de-a 41-a ediţii a Taberei de Schi în zona Peştera din masivul Bucegi,judeţul Dâmboviţa.Tabăra s-a desfăşurat pe parcursul a şapte…

Read More

Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia continuă deplasările în teritoriu. Joi, 8 februarie, deputatul Claudia Gilia a mers în localitățile Bilciurești și Cornești. S-au purtat disacuții  cu cetățenii și aleșii locali din cele două comune și i-a asigurat că pentru Guvernarea PSD este important ca fiecare localitate din România să se dezvolte, să se modernizeze și să ofere cetățenilor săi cele mai bune condiții de viață.” Școli, Dispensare și Infrastructură – iată proiectele care au primit finanțare în localitățile Bilciurești și Cornești. Am fost alături de cetățenii și aleșii locali din cele două comune și i-am asigurat că pentru Guvernarea PSD…

Read More

Legea prevenţiei  a  fost publicată în Monitorul. Principala schimbare pe care o aduce legea prevenţiei este că firmele vor putea fi ”iertate” de autorităţi după prima greşeală, pentru o serie de fapte contravenţionale, incluse în lista publicată în Monitorul Oficial. Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan  a punctat câteva lucruri importante cu privire la această lege. “…În momentul în care descoperă o neregulă la firme, de natură contravenţională, inspectorii de stat nu mai aplică sancțiunea contravențională la prima constatare a unei fapte. Regula se aplică o singură dată la trei ani pentru fiecare contravenție. Mecanismul de funcţionare a prevenirii este următorul:…

Read More

Subit,  258  de beneficiari de ajutor social   de la nivelul municipiului Târgoviște  s-au îmbolnăvit  și au venit cu documente medicale pentru a fi scuți  de  orele pe care trebuie să le presteze lunar în folosul comunității pentru a primi banii prevăzuți  de Legea 416.  Edilul Cristian Stan   și-a arătat  public supărarea și a spus  că   va solicita din nou sprijinul instituțiilor abilitate  să verifice   legalitatea actelor medicale eliberate de anumiți medici.  Potrivit statisticilor Primăriei Târgoviște, 300 de beneficiari sunt apți de muncă  însă 258 au venit cu scutiri medicale prin care se atestă că nu pot face efort.  Primarul municipiului …

Read More

Pompierii târgovișteni au fost alertați  prin apelul unic de urgență 112  să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe strada Matei Basarab din Târgovişte.  Imediat pompierii s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit .  Flăcările au mistuit: articole textile, obiecte de mobilier din două încăperi, lambriu lemn, obiecte de uz casnic. Cauza probabilă a producerii incendiului se pare că a fost un scurtcircuit electric provocat de un conducor electric defect. Nu s-au înregistrat victime.  

Read More

La începutul  săptămânii, deputaţii au adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 13/2017 privind participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene. Astfel, elevii vor beneficia de un pachet alimentar complet, cu fructe şi legume proaspete, dar şi lapte natural de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf, dar şi ore de educaţie pentru sănătate. Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia a ținut să puncteze câteva aspecte legate de importanța  proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene:“Prin adoptarea în data de 6 februarie 2018, în…

Read More

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte  este doar  la un pas  să se califice în sferturile Cupei Challenge la volei feminin.Pe 25 ianuarie 2018, în deplasare, CSM Târgovişte   a învins formaţia elenă Olympiacos, cu scorul de 3-2, în manşa tur din optimile de finală ale Challenge Cup. Partida retur  se joacă, marți, 6 februarie, la Târgovişte, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica în sferturile de finală ale competiţiei. Oficialii  de la CSM Târgoviște, antrenorul Guillermo Naranjo și jucătoarele   de la echipa de volei feminin CSM Târgovişte   sunt încrezători  că vor face un meci bun  chiar dacă partida se…

Read More

Alexandru Oprea și-a anunțat, vineri seară, în ședința BPJ a PSD Dâmbovița,   demisia de onoare  din funcția de președinte  al CJ Dâmbovița. Alexandru Oprea   a dat dovadă de înțelepciune și maturitate  și astfel și-a anunțat demisia după ce BPJ a PSD Dâmbovița a votat propunerea de retragerea a  sprijinului politic    pentru funcția de președinte al CJ în ceea ce îl privește pe Alexandru Oprea.  Au fost 26 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și  2 abțineri. Alexandru Oprea a rămas membru PSD și consilier județean.  Dacă războiul dinte Alexandru Oprea și Adrian Țuțuianu ar fi continuat, cu siguranță  PSD Dâmbovița…

Read More

În următoarele săptămâni,  alte două ghișee   vor fi deschise   în cadrul Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița. Acest lucru este posibil datorită  procesului de reorganizare și reamenajare a spațiului  din actualul sediu.  Prin  deschiderea a două noi ghisee  se are în vedere  implementarea cu succes a  planului de management al conducerii Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița  ce pune mare accent pe reducerea timpilor de așteptare, servirea publicului cu evitarea formării de cozi la ghișee, accesul cetățenilor județului Dâmbovița la servicii transparente și echitabile. Prefectura Dâmbovița dar și cu un real sprijin…

Read More

Descoperire macabră într-o gospodărie din comuna dâmbovițeană Cornești. În această dimineață, poliția dâmbovițeană a fost alertată de către un bărbat, că tatăl său, în vârstă de 75 de ani zace fără suflare în curtea propriei case . Imediat polițiștii s-au deplasat la fața locului. Din primele informații, decedatul, un bătrân de 75 de ani locuia singur și suferea și de o pareză pe partea dreaptă. Cel mai probabil, bătrânul a ieșit afară și i s-a făcut rău, nefiind auzit de nimeni, frigul de peste noapte l-a răpus. Totodată pe corpul bătrânului decedat s-au găsit și mușcături de câine, cel mai…

Read More

În cadrul conferinței de presă din 30 ianuarie, președintele PNL PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu a prezentat “Cartea neagră a guvernării PSD”, carte realizată de conducerea PNL pentru a scoate în evidență “prea puținele realizări și multe efecte negative asupra vieții de zi cu zi a românilor”, ca urmare a conducerii PSD-ului: „Partidul Național Liberal a editat, din păcate, cu coperți negre, „Cartea neagră a guvernării PSD. 2017, un an pierdut pentru România. PSD dăunează grav românilor”. Este o carte neagră care în opinia mea merită o foarte mare atenție, eu am avut curiozitatea, dar și obligația, prin fișa postului să…

Read More

Președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea  a postat  pe pagina sa de facebook  un mesaj destul de clar   cu privire la activitatatea pe care a desfășurat-o și o desfășoară la CJ  Dâmbovița. Alexandru Oprea a spus că  a  făcut și face  tot ceea ce este omenește posibil pentru a pune în practică obiectivele asumate în programul de guvernare Dâmbovița 2025. Alexandru Oprea nu a omis să le reamintească tuturor celor din PSD că a fost și va rămâne un om care nu doar că și-a respectat, își respectă și va continua să își respecte angajamentele și responsabilitățile, dar a și fost…

Read More

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA)Dâmbovița , va implementa, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Dâmbovița și Primăria Târgoviște  proiectul  “ABC –ul emoțiilor” destinat elevilor din clasa I și a II-a. Suportul de curs pentru elevi este  finanțat de Primăria Târgoviște. Mai multe informații au fost oferite în cadrul unei conferințe de presă  susținută la Primăria Târgoviște. ”ABC-ul emoțiilor”, este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, abilităţile de comunicare asertivă, gestionarea emoţiilor negative, abilitatea de…

Read More

Administrația municipiului Târgoviște, condusă de primarul Cristian Stan  își dă tot interesul în ceea ce privesc investițiile noi ce au  un impact puternic în dezvoltarea orașului. În  ședința ordinară  de  luni, 29.01.2018, consilierii municipali au  votat în unanimitate proiectul de hotărâre ce vizează   aprobarea notei  conceptuale pentru obiectivul de investiții”Amenajare Kartodrom  în municipiul Târgoviște- zona poligon ”, în vecinătatea Complexului de Natație . Totodată consilierii municipali au votat și  tema de proiectare pentru investiția ”Amenajare Kartodrom  în municipiul Târgoviște- zona poligon ”. Investiția se va realiza din bugetul local. În urmă cu peste 30 de ani, la Târgoviște a fost…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgoviște  s-a reunit în ședință  ordinară , luni, 29.01.2018. Unul dintre proiecte de pe ordinea de zi a vizat  majorarea impozitului pe clădirile și terenurile  neîngrijite , cu 500% Proprietarii de  clădiri  și terenuri   aflate  în stare avansată   de degradare , insalubre, abandonate și degradate  au fost notificați de  Primăria  Târgoviște urmând,  ca începând  cu data  01.01.2018 să fie supraimpozitați cu 500% dacă nu iau măsuri de reabilitare. Mai trebuie știut că, înainte de a majora impozitul pe  clădire sau teren, Primăria Târgoviște  a parcurs niște etape conform legii, încă  din anul 2017 . După identificarea  clădirii/terenului,…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunit în şedinţă ordinară în data de 25 ianuarie 2018. Pe ordinea de zi au fost mai multe  proiecte de hotărâre ce vizează  dezvoltarea județului Dâmbovița.  Sedința a început cu o întârziere  și asta pentru că aleșii județeni ai PSD au fost convocați  la o sedință rapidă de partid. Președintele CJ, Alexandru Oprea le-a transmis consilierilor PSD   că i s-ar fi părut  normal să fie și el invitat la ședinta de la partid pentru că este ales al PSD. Unul dintre proiectele foarte importante a fost cel care  a vizat repartizarea sumelor alocate din cote defalcate…

Read More

În an centenar, PNL Dâmboviţa şi-a propus ca în fiecare lună să organizeze un eveniment legat de un moment istoric. În luna ianuarie, ce putea fi mai frumos decât momentul 24 ianuarie 1859. Astfel, joi seară, 25 ianuarie 2018, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște a fost gazda  evenimentului „Unirea – un ideal, un crez şi o voinţă”, organizat de Partidul Naţional Liberal Dâmboviţa.  Sala Teatrului „Tony Bulandra” din Târgoviște s-a doveit neîncăpătoare .  Au fost  prezenți  la eveniment numeroşi profesori de istorie şi oameni de cultură, elevul dâmboviţean care a câştigat Olimpiada Naţională de Istorie, Vlad Brebeanu. Deschiderea oficială  s-a făcut …

Read More

 Municipiul  Târgoviște  ocupă onorabilul loc 10 în Topul celor mai performante oraşe şi administraţii locale din România,  realizat  de UrbanizeHub.  Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan  a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a discutat  despre municipiul Târgoviște  conform statisticilor din cadrul Topului celor mai performante oraşe şi administraţii locale din România,  realizat  de UrbanizeHub.  Mai mult edilul Cristian Stan a ținut să sublinieze faptul că Municipiul Târgoviște este singurul oraș din Regiunea de Dezvoltare Sud Muntenia care prinde acest top, deci nu Pitești, nu Ploiești.  În cadrul acestui Top se observă un maxim atins de municipiul Târgoviște  la…

Read More

 Administrația comunei dâmbovițene  Voinești  își dă tot interesul pentru dezvoltarea localității, astfel încât , voineștenii să beneficieze de utilități la standarde europene. Anul 2018  vine cu vești  foarte bune pentru cetățenii comunei  Voinești.   În primul rând  vestea cea mare este că începând cu data de 1 februarie 2018, voineștenii vor plăti cel mai mic preț din județul Dâmbovița la apă și canal.   S-a făcut deja o încredințare directă pentru o perioadă  de maxim 6 luni de zile   a sitemului de apă și canalizare către un nou operator de apă şi canal. Anunțul a fost făcut  chiar de primarul Dănuț…

Read More

Cristian Stan, secretar executiv interimar PSD Dâmbovița, a susţinut o conferinţă  de presă  în cadrul căreia a anunţat că  s-a amânat şedința Comitetului Executiv Județean. Motivul este acela care vizează faptul că vineri, 26 ianuarie este Comitetul Executiv Național, iar începutul săptămânii viitoare este dedicată calendarului de învestire a noului Guvern.Şedința Comitetului Executiv Județean  al PSD Dâmboviţa este amânată cu o săptămână, respectiv până la  data 2 februarie, orele 17:  „Ședința Comitetului Executiv Județean va avea loc vinerea viitoare, de altfel și ședința Biroului Permanent Județean va avea loc în aceiași zi, înainte de ședința Comitetului Executiv Județean. Motivul este acela…

Read More

Consiliul Local Văcărești s-a reunit în ședință ordinară , lucrările au fost deschise de primarul comunei, Romică Stoica.   A fost o ședință  destul de aprinsă și asta pentru că mai mulți cetățeni din satul Brăteștii de Jos și  Bungetul  au venit la ședință, nemulțumiți fiind de faptul că drumurile  sunt impracticabile , nu au apă potabilă, strictul necesar pentru o comună  care tinde să se alinieze standardelor europene, deși oamenii sunt cu taxele și impozitele la zi. Mai mult, cetățenii  si-au arătat nemulțumirea și despre faptul   că absorția fondurilor  europene în comună este zero și asta pentru că nu există…

Read More

Mica Unire a fost  sărbătorită și  la Târgoviște printr-o serie   de evenimente organizate în Piața Tricolorului, marcându-se  cum se cuvine  împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, act istoric ce a pus piatra de temelie a statului român modern. V Festivitățile au debutat cu  primirea onorului de către prefectul judeţului, Antonel Jîjîie. A fost intonat imnu de stat al României, urmat de alocuțiuni ale autorităților publice locale. La eveniment au participat: prefectul județului, Antonel Jîjîie, subprefectul județului, Florina Mureșan, președintele CJ, Alexandru Oprea,  secretarii de stat Liviu Stoica și  Ionel Petre, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, parlamentarii…

Read More

Un bărbat  de  35  de ani din comuna dâmbovițeană Lungulețu și-a ucis concubina, marți după-amiază, chiar în incinta coaforului unde femeia se dusese să se aranjeze.  Bărbatul, subofițer la Unitatea Militară de la Teiș  și-a înjunghiat  concubina  iar după s-a predat poliției.  Femeia a fost transportată la Unitatea de Urgențe Titu însă acolo a decedat  din cauza rănilor destul de grave.   Femeia de 25 de ani  era de fel din Titu, însă avea împreună cu bărbatul o fetiță de trei ani. Până acum o săptămână au locuit împreună la Lungulețu însă pe fondul unor neînțelegeri, femeia s-a mutat la Titu. …

Read More

În municipiul Târgoviște, fosta capitală a Țării Românești  care a contribuit  și contribuie constant la scrierea istoriei României, manifestările prilejuite de  ziua de 24 ianuarie, Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, au debutat  încă de marți 23 ianuarie 2018 , cu Concursul  regional de arte vizuale și istorie „Unirea-națiunea a făcut-o!”, concurs organizat de Școala Gimnazială „Vasile Cârlova” Târgoviște, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, Alianța pentru  Centenar, Centrul Europe Direct, Palatul Copiilor Târgoviște și Complexul Muzeal Curtea  Domnească. Prima activitate  a debutat în Piața „Mihai…

Read More

Chiar dacă 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, prin lege, a fost declarată zi liberă pentru bugetari, conducerea Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița a luat decizia ca examinatorii să lucreze şi în acestă zi pentru proba de traseu. Aceasta pentru că, aşa cum a explicat cms. şef Adrian Alexandrescu pentru ziua de 24 ianuarie 2018 sunt făcute deja zeci de programări ale dâmbovițenilor ce doresc să fie examinaţi la traseu. Conducerea Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița depune toate eforturile astfel încât să-și organizeze activitatea în așa fel încât să nu…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia, preşedinte OFSD Dâmboviţa, salută decizia privind numirea  europarlamentarului   Viorica Dăncilă în funcţia de premier al României. Social-democrata Claudia Gilia a ţinut să sublinieze faptul că noul premier, Viorica Dăncilă este un om echilibrat, deschis la dialog. OFSD Dâmboviţa a avut  şi are o colaborare foarte bună cu noul premierul Viorica Dăncilă. Deputatul Claudia Gilia a ţinut să  sublinieze faptul că noul Guvern condus de Viorica Dăncilă  trebuie să pună în aplicare  programul asumat în faţa românilor în decembrie 2016.  În CEx al PSD, luni, 22 ianuarie 2018 se va stabili  noua formulă a Guvernului  condus…

Read More

Un scandal, a zguduit  zilele trecute Spitalul Orășenesc Pucioasa  din județul  Dâmbovița. Un medic  chirurg care lucrează la Spitalul Orăşenesc Pucioasa este cercetat de polițiști pentru purtare abuzivă, după ce aparținătorul unei femei de 81 de ani a reclamat că a fost lovit şi insultat de respectivul medic pentru că i-a cerut socoteală cu privire la starea femeii şi la tratamentul oferit.  Autoritățile orașului Pucioasa dar și conducerea unității spitalicești imediat au luat atitudine.  Chiar primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana  a anunțat public, într-o conferință de presă , că în urma ședinței Comisiei de etică, dr. Geambașu, va fi spuspendat…

Read More

Admnistraţia locală din comuna dâmboviţeană Corbii Marii, a pregătit și va demara în forță, odată cu venirea primăverii,  o serie de proiecte care deja au  obţinut finanţare prin AFIR, GAL și PNDL 2. Este vorba despre proiectul privind construcţia unei grădiniţe în satul Corbii Mari. Valoarea investiţiei este de 2.737.553 de lei. Un alt proiect cu finanţare pe AFIR este cel ce vizează realizarea infrastructurii de apă uzată în comuna Corbii Mari, în valoare de 5.421.938 de lei. La preluarea mandatului , edilul Ionuț Bănică  a promis locuitorilor din Corbii Mari și un  dispensar medical european  pentru care a semnat…

Read More

În  unele unități  spitalicești , comportamentul cadrelor medicale lasă de dorit atât  în relația cu pacientul  cât și cu aparținătorii bolnavului. Un exemplu  clar și care a șocat  o țară întreagă  este cazul unui medic   din  cadrul Spitalului Orăşenesc Pucioasa  care acum este cercetat de polițiști pentru purtare abuzivă, după ce însoţitorul unei  paciente de 81 de ani a  depus plângere  la Poliție că a fost lovit şi insultat de  medicul respectiv pentru că i-a cerut   explicații cu privire la starea femeii şi la tratamentul oferit.  Femeia de 81 de ani,  din orașul Pucioasa,  a ajuns pe data de 18…

Read More

Pe parcursul a două zile, la Sinaia  s-a desfășurat seminarul de instruire a preşedinţilor subfilialelor aparţinând Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România – filiala Dâmboviţa. Seminarul  a avut rolul de a optimiza activitatea subfilialelor, care să ofere alternative de dezvoltare adaptate necesităţilor din teritoriu. Gazdele acestui seminar au fost directorul Crucii  Roșii Dâmbovița Gheorghe Popescu , secretarul Eugen Florea, inspectorul Raul Pavelescu. Col. Vorel Matei, inspectorul  șef al IJJ Dâmbovița a prezentat  un raport privind rolul forțelor de ordine în intervenția la dezastre. Asigurare pază proprietăți și bunuri ale populației afectate. Modalități comune de intervenție în situații de dezastre…

Read More

Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caraveteanu alaturi de vicepresedintele Adrian Chitescu, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a abordat o serie de subiecte legate de ultimele evenimentele de la nivel național intitulandu-le” Joaca de-a guvernarea”. Liderul liberal dâmbovițean, Marius Caraveteanu nu a ezitat sa subliniez faptul că și în județul Dâmbovița asistăm la un film, o piesă de teatru , asemănătoare evenimentelor de la nivelul Guvernului. Citește și: Mai clar, Marius Caraveteanu a spus că așa cum Liviu Dragnea a căutat un premier supus și ascultător, același lucru face și președintele PSD Dâmbovița care este in cautarea unui…

Read More

Urgia iernii își spune cuvântul în zona montană  dâmbovițeană Moroeni-Padina- Peștera.  Încă de miercuri, 17 ianuarie 2018, zona montană dâmbovițeană este sub cod portocaliu vânt puternic, viscol, zăpadă troienită. Atenționarea este valabilă până joi, 18 ianuarie, ora 20:00. A nins abundent în zona montană  dâmbovițeană Moroeni-Padina- Peștera, viteza vântului la rafală a depăși 80…100 km/h, iar pe creste  a atins și 120 – 140 km/h, viscolind ninsoarea și troienind zăpada, iar vizibilitatea  a scăzut scădea sub 50 m. Jandarmii montani îi sfătuiesc pe şoferi să ceară ajutor atunci când întâmpină o problemă. În Munţii Bucegi ninge în continuu de câteva…

Read More

Joi de dimineață, pompierii târgovișteni au fost alertați să intervină la un incendiu izbucnit la un autoturism, care ulterior s-a extins la alte două mașini într-o parcare de pe Calea Ploiești din municipiul Târgoviște. Pompierii au intervenit imediat cu două autospeciale. Din informațiile pe care le deținem un autoturism a fost cuprins de flăcări în momentul în care proprietarul a încercat să-l pornească , din cauza a ceea, din primele cercetări, pare să fi fost un scurtcircuit produs la electromotor. Flăcările s-au extins cu repeziciune și la alte două autoturisme aflate în imediata apropiere. Pompierii au reuşit să stingă incendiul…

Read More

După cum știm pe 26 ianuarie 2018  va avea loc Comitetul Executiv Județean  al PSD Dâmbovița. Unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi  analiza activității președintelui CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea. Alexandru  Oprea nu a ezitat  să vorbească despre neînțelegerile pe care le are cu președintele Organizației Județene a PSD. Acesta susține că nu se simte vinovat de nimic, nu înțelege de ce a fost sancționat de partid pentru că niciodată nu a adus vreun prejudiciu de imagine formațiunii politice, singurele probleme identificate ar fi lipsa de comunicare și unii colegi care pun bețe în roate, lucruri care…

Read More

Sala Vlad Ţepeş  a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a fost gazda  unei conferinţe de presă susţinută de preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea alături de vicepreședintele CJ Dâmbovița, Alin Manole.  S-a prezentat  un raport  al activității preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea și al întregii echipe de la CJ,  pe anul 2017. Din analiza datelor, care au fost prezentate de președintele CJ Dâmbovița, rezultă că, în anul 2017, îndeplinirea atribuțiilor Consiliului Județean s-a realizat, la cea mai mare parte a indicatorilor, la parametri superiori, comparativ cu perioadele anterioare. În perioada  ianuarie – decembrie 2017, au fost emise 714 dispoziţii şi s-au…

Read More

Centrul de Analiză și Prevenire a Criminalității  Dâmbovița a fost gazda unei conferințe de presă susținută de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Danil Zepiși. Au fost prezentate principalele activități desfășurate de poliția dâmbovițeană în anul 2017, rezultatele acțiunilor derulate în sezonul rece, precum și bilanțul accidentelor rutiere înregistrate pe raza județului în 2017. În anul 2017,  activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa  s-a axat pe îndeplinirea principalului obiectiv – siguranţa cetăţeanului. Astfel, prioritățile de acțiune ale poliției dâmbovițene au vizat: -Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală…

Read More

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan alături de viceprimarul Cătălin Rădulescu și consilierul primarului, Cosmin Bozieru, a susținut o conferință de presă  în cadrul căreia  a făcut o prezentare  a proiecteleor și investițiilor noi în anul 2018.  În primul rând, edilul Cristian Stan a punctat investițiile cu finanțare pe Axa 4 în cadrul POR 2014-2020.  Unul dintre proiectele importante ale municipiului Târgoviște cu finanțare pe Axa 4 privind îmbunătățirea infrastructurii  educaționale este cel ce are în vedere  reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea  Grădiniței cu Program Prelungit nr.8 “Rază de Soare” din Târgoviște.  Este vorba de cea mai mare grădiniță  din județul…

Read More

Campania,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”, a ajuns și în Maternitatea Târgoviște din cadrul  Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Luni, 15 ianuarie 2018,  reprezentanții Crucii Roșii Dâmbovița au mers la Maternitatea Târgoviște  și au donat lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”.  Eugen Florea, secretarul Crucii Roșii Dâmbovița și inspectorul  de specialitate, Raul Pavelescu ne-au oferit mai multe informații despre campanie. Crucea Roșie Română, Procter&Gambleși PROFI au echipat 41 de maternități de stat…

Read More

Unitățile spitalicești  dar  și cabinetele   individuale de medicină de familie din județul Dâmbovița, se confruntă cu o criză acută de medici specialiști dar și medici de familie tineri, în  cele mai multe situații, serviciile medicale fiind asigurate pacienților   de către  medici  pensionari dar și de către  medici care deși au vârsta legală de pensionare, încă sunt în activitate.  Toate aceste date au fost prezentate pe larg , în cadrul unei conferințe de presă  susținută de către deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților.  Mai mult, deputatul PSD Dâmbovița, Carmen Holban a prezentat și o…

Read More

În zona montană Padina-Peștera, capriciile iernii își spune cuvântul. Ninge,viscolește iar temperatura este destul de scăzută. Jandarmeria montană  trage un semnal de alarmă  pentru turiștii  care sunt în zonă. Conform meteorologilor, iarna autentică loveşte România. După temperaturi de 16 grade în Muntenia, anormale pentru această perioadă a anului, mai mari şi cu 15 grade, au început să se resimta primele influenţe ale aerului rece. Ploile din partea de sud a Moldovei şi de nord-est a Munteniei  de vineri s-au transformat în lapoviță și ninsoare. Vremea continuă să se răcească îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale. Temperaturile maxime se vor…

Read More

Administrația  municipiului Târgoviște lucrează la foc automat, în ceea ce privește pregătirea și demararea  proiectelor  prinvind dezvoltarea și modernizarea infrastructurii  orașului. Concret, vineri, 12 ianuarie,  la primele ore ale dimineții, Consiliul  Local Municipal Târgoviște s-a reunit în ședință extraordinară . Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării 13 proiecte de hotărâre . Au fost prezenți 17 consilieri din cei 21.  Primul punct de pe ordinea de zi a fost aprobat  vizând Acordul de parteneriat între Primăria municipiului Târgoviște  și Clubul Sportiv Școlar Târgoviște în vederea organizării  evenimentulul” Gala Clubului Școlar Sportiv”. Evenimentul va avea loc pe data de 18.01.2018. …

Read More

Conducerea municipiului Târgoviște și-a propus să transforme radical  zonele degradate ale oraşului , accesând fonduri europe în cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 4, „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile”. Chiar primarul municipiului Tâtgoviște, Cristian Stan a vorbit despre două proiecte majore ce vor urma să fie depuse pe Axa Prioritară 4, „Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile”, la momentul când se va deschide. În primul rând este vorba despre un parc ultramodern în zona fostei Unități Militare de la Gara Târgoviște.  Noul parc se va realiza pe o suprafață de 1,6 ha. Mai mult edilul Cristian Stan a spus că este pregătit și proiectul…

Read More

La începutul acestei săptămâni, primarul Cristian Stan a semnat contractul de finanţare pentru realizarea  a patru staţii de încărcare pentru vehicule electrice în Târgovişte. Valoarea investiției este de  600.000 lei şi a fost obţinută de la Ministerul Mediului prin „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-în”.   Municipiul Târgovişte este singură unitate administrativ teritorială din România care a obţinut finanţarea în cadrul acestui program: “Miercuri, la Administrația Fondului de Mediu am semnat…

Read More

Sala Oglinzilor a Teatrului Tony Bulandra a fost gazda unei conferințe de presă, prilejuită în primul rând  de  premiera producției „Mireasă de împrumut” de A. Lindgren, în regia lui Răzvan Popa. Totodată , managerul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin a vorbit și despre noile proiecte avute în vedere în anul 2018.   Managerul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin a subliniat ideea  că Târgoviștea este un loc al culturii încă de la nașterea sa. Dacă avem o mătușă înseamnă că avem și o moștenire. Dacă avem o moștenire avem și un nepot care să o primească. Rețeta e simplă, dar…

Read More

În cadrul sistemului de monitorizare a infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare şi a gripei, în perioada 1-7 ianuarie 2018, ne-au fost raportate 273 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care 7 cazuri internate şi 81 de pneumonii, pentru 8 cazuri impunându-se spitalizarea.           Tot în acest interval a fost diagnosticat un caz de gripă cu virus gripal tip B, la o persoană de sex feminin din Târgovişte şi au fost imunizate împotriva gripei, un număr de 3993 de persoane incluse în categoria celor cu risc crescut de a contacta boala. Mentionăm  că acest caz de…

Read More

Maternitatea Târgoviște  se numără  printre cele 41 de maternități din România, echipate cu pătuțuri și lenjerii de către Crucea Roșie Română cu sprijinul P&G și PROFI. Concret , la începutul săptămânii viitoare, Crucea Roșie Dâmbovița va merge la Maternitatea Târgoviște  și va dărui lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”. Crucea Roșie Română, Procter&Gambleși PROFI au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat,…

Read More

Fulgii de zăpadă  întârzie  să cadă peste județul Dâmbovița. Până atunci, însă,  instituțiile și firmele care se vor ocupa cu deszăpezirea drumurilor județene, naționale și chiar locale, stau  cu arma la picior . Mai clar, spun că  “ Arsenalul” este  pregătit, prioritățile sunt stabilite, nu rămâne decât să ningă  și cei cu aceste responsabilități să iasă la muncă.  Nu există probleme în ceea ce priveşte asigurarea utilajelor necesare. De asemenea, au fost aprovizionate cantităţile necesare de nisip, sare, material antiderapant şi clorură de calciu. De deszăpezirea drumurilor județene de la nivelul județului Dâmbovița  se ocupă  în procent de 80%, LDP…

Read More

Comuna Nucet  va beneficia în curând  de monitorizare video. Cele trei sate ale comunei  vor beneficia de noul sistem de supraveghere video, care are ca scop principal creşterea gradului de siguranţă publică. Suportată din bugetul local, investiţia cu siguranță  își va dovedi   în timp  eficiența prin depistarea unor cazuri de infracţiuni. Pentru a se pune capăt și  furtului de cereale din câmp, în raza de acţiune a camerelor de supraveghere  vor intra şi drumurile agricole.În comună  își vor face simițită prezența 22 de camere de supraveghere, în puncte considerate de risc. Cele mai multe au rolul de a descuraja activitatea…

Read More

Cristian Daniel Stan este noul secretar executiv al PSD Dâmbovița.Decizia a fost luată în cadrul Biroului Politic Județean al PSD Dâmbovița care s-a reunit miercuri, 10 ianuarie 2018. În cadrul ședintei BPJ al PSD Dâmbovița, s-a mai hotărât: pe data de 26 ianuarie va avea loc Comitetul Executiv Judeţean al PSD Dâmbovița. În cadrul Comitetului Executiv Judeţean al PSD Dâmbovița se va vota cine va fi noul vicepreşedinte al CJ Dâmbovița, pe postul rămas vacant după ce Claudia Gilia a devenit deputat. Totodată în cadrul Comitetului Executiv Judeţean al PSD Dâmbovița se va evalua şi activitatea actualei echipe de la…

Read More

Jandarmeriei Române îi revin atribuţii extraordinar de mari prin posturile montane şi cu responsabilitate pe linia salvării vieţilor omeneşti. Jandarmeria Română, prin planul de cooperare cu alte instituţii, şcolarizează subofiţerii pentru a obține certificare pentru a deveni paramedic, adică să acorde primul ajutor răniţilor pe care îi vor descoperi la un moment dat pe traseele turistice sau unde îşi desfăşoară activităţile. La nivelul  celor două  posturi montane de la Peștera și Zănoaga   din cadrul Jandarmeriei Dâmbovița, din cei 15 janadarmi, 14 au  cursuri de paramedic făcute cu personalul specializat din cadrul ISU Dâmbovița. Inspectoratulde Jandarmi Judeţean (IJJ)  Dâmbovița, condus de…

Read More

În ultimele luni  ale anului 2017  dar și în primele zile din noul an, la Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița , se înregistrează  o creștere semnificativă a activității.  Solicitările venite din partea celor care fie doresc să devină conducători auto, fie solicită înmatricularea de autoturisme  sunt foarte mari, dar cu toate acestea  cei 13 angajați ai Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița, își dau tot interesul  să facă față volumului foarte mare de muncă şi totodată să se încadreze în termenele prevăzute de lege şi să respecte  programările pe care oamenii…

Read More

Complexul Turistic de Natație  Târgoviște  se dovedește a fi o investiție  de mare importanță pentru municipiu. De la o zi la alta tot mai multi iubitori ai sportului îi trec pragul. Serviciile oferite sunt de înaltă calitate . În urmă cu un an , la Complexul Turistic de Natație a fost deschisă o sală de forță  care  în timp nu mai reușea să facă față solicitărilor, drept pentru care conducerea primăriei Târgoviște și conducerea Complexului au decis să amenajeze o a doua sală. Astăzi, 9 ianuarie 2018, a  fost inaugurată noua  sală de forță  la Complexul Turistic de Nataţie  Târgoviște.…

Read More

 Zeci   de crescători și iubitori de cai din comuna  dâmbovițeană Vișina dar și din localități învecianate, s-au adunat, sâmbătă, 6 ianuarie de  praznicul Botezul Domnului, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează, pentru a participa la o tradiție pe care noua administrație locală  de la Vișina, condusă  de   primarul Jean Istrate și viceprimarul  Ionuț Papa, încearcă să o reînvie-Botezul Cailor.  Toți crescători ce cabaline au plecat în convoi de la primăria Vișina  către Biserica din  localitate.    Preoții au oficiat  o slujbă după care au botezat animalele  și stăpânii lor conform tradiției.  Pe islazul din comuna Vișina, a fost  o adevărată…

Read More

În noapte de dinaintea Sfântului Ioan se merge cu Iordanul! Puține mai sunt localitățile din Dâmbovița unde tinerii practică acest obicei. La Gura Suții de exemplu, iordănitorii se împart în două cete și după ce petrec  toată noaptea în cadrul unei petreceri organizată de administrația locală condusă de primarul  Constantin Dinu, pleacă cu botezul din casă-n casă.  Iordănitorii , înarmați cu busuioc și apă sfințită trec din casă în casă și botează toate gazdele iar unde există și un Ion acesta este aruncat de câteva ori în sus. Cea de-a 18-a ediție a Iordanului la Gura Șuții  a început cu …

Read More

Consiliul Local Municipal Târgoviște  s-a reunit în prima sedință din anul 2018, o ședință extraordinară cu două puncte pe ordinea de zi. Au fost prezenți 17 consilieri din cei 21. Primul proiect de pe ordinea de zi a vizat  aprobarea proiectului și cheltuielilor  legate de  obiectivul de investiți-  Imbunatățirea infrastructurii educaționale prin extinderea, reabilitarea,modernizarea  și echiparea Școlii Gimnaziale “Matei Basarab” din Târgoviște, județul Dâmbovița- Axa 10, Obiectiv specific  – 10.1-învățământul obligatoriu, Apel de proiecte numărul 1.  Valoarea totală a acestui proiect este de  22.223.977,79 lei.  Primăria Târgoviște va asigura  contribuția proprie în procent de 2,01%  din valoarea eligibilă, adică suma…

Read More

Încă  iarna nu și-a spus cu adevarat cuvântul  dar  nici nu va lua prin surprindere autorităţile municipiului Târgovişte, susţine edilul Cristian Stan. Direcţia de Salubritate din cadrul Primăriei,  operatorul licenţiat pentru desfăşurarea lucrărilor de deszăpezire ,  este pregătită   să intervină în orice moment . Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, împreună cu viceprimarul  Cătălin Rădulescu şi directorii din cadrul Primăriei care vor fi implicaţi în procesul de deszăpezire a verificat starea utilajelor deţinute de Direcţia de Salubritate, societate condusă de directorul Dănuț Badea și aflată în subordinea unităţii administrativ teritoriale, care este licenţiată să desfăşoare activităţi de deszăpezire.  În curtea interioară…

Read More

Potrivit  directorului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, ec. Niculina Sandu, la nivelul județului Dâmbovița,  nu sunt probleme cu  trimiterile și rețetele compensate  eliberate de medicii de familie.  La data de 3 ianuarie 2018, potrivit centralizării făcute de CJAS Dâmbovița, 99,4% din actele adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară  au fost încheiate cu casa. Doar șase medici de familie din județul Dâmbovița au refuzat  să semneze.  Este vorba despre șase  medici care au cabinete în Târgoviște, Comișani, Corbii Mari “ La nivelul județului Dâmbovița, chiar acum centralizam ultimele acte adiționale semnate .…

Read More

 Tradiția, păstrată cu sfințenie  de mai bine  10 ani , ne-a confirmat  încă odată că  localitatea  dâmbovițeană Voinești , găzduiește cele mai reușite petreceri de sfârșit de an. Astfel, și anul acesta  peste 340 de   persoane  alături de edilii localității au sărbătorit  Anul Nou -2018,  într-un mod autentic românesc unde s-a dansat până după răsăritul soarelui.  Petreacerea  de Revelion de la Voinești  a fost  făcută celebră de primarul comunei Voineşti, Sandu Gabriel şi viceprimarul Constantin Claudiu Popa şi o echipă de oameni plini de viață care se ocupă de toate pregătirile. A fost o petrecere autentic românească şi asta pentru…

Read More

În prima zi din an, flăcăii din comuna dâmbovițeană Gura Șuții pleacă cu plugușorul,însă nu în cete pe jos așa cum se întâmplă mai peste tot,ci călare. Obiceiul este unul străvechi spun bătrânii satului și aduce belsug în gospodăriile care primesc călăreții. Plugușorul călare  de la Gura Șuții  este unic,iar oamenii locului,tineri neînsurați pleacă dis de dimineață călare și nu se opresc până nu colindă toate gospodăriile,vestind venirea noului an. Flăcăii călare se strâng prima dată la Primărie și îl colindă pe primul gospodar al localității, primarul  Constantin Dinu. Sătenii mai în vârstă spun că acest obicei s-a pomenit din…

Read More

Polițiștii dâmbovițeni vor acţiona zilnic, în perioada minivacanţei de Revelion, pentru ca bucuria trecerii în noul an să nu fie umbrită de evenimente nedorite. Potrivit IPJ  Dâmbovița, prin vocea purtătorului de cuvânt   inspector principal de politie CIUREA ALEXANDRA CRISTINA, a anunțat că începând de mâine, 30 decembrie şi până pe data de 2 ianuarie 2017, la nivelul  județului Dâmbovița au fost dispuse măsuri speciale pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Polițiștii dâmbovițeni  sunt pregătiți să intervină cu celeritate maximă la toate sesizările venite din partea cetăţenilor.  Potrivit, comisarului  șef de poliție Răducu Rizea, șeful Serviciului Rutier Dâmbovița…

Read More

Jandarmii montani de la Postul Zănoaga au fost solicitați, să intervină în sprijinul unei familii rămase înzăpezite cu autoturismul pe drumul ce face legătura între zonele Moroeni – Peștera. Turiștii, soț, soție și un bebeluș de 4 luni din Ilfov intenționau să ajungă la un loc de cazare din zona Peștera.La un moment dat, în zona Surle nu au mai putut continua deplasarea cu autoturismul, din cauza neechipării corespunzătoare și a zăpezii depuse pe drumul principal. Jandarmii montani au intervenit pentru deblocarea autovehiculului și i-au condus pe turiști în condiții de siguranță până în zona Blana, de unde și-au continuat…

Read More

Șapte autospeciale Dacia Logan au intrat zilele trecute în dotarea parcului auto al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmbovița , venind să completeze logistica de care se vor folosi oamenii legii pentru munca operativă şi pentru activităţile de investigare a infracţiunilor.“Parcul auto al poliției dâmbovițene se reînnoiește cu șapte autoturisme, distribuite de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române.Autovehiculele vor fi repartizate Serviciului de Investigații Criminale, Formațiunii de Investigații Criminale Găești, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului Rutier, Biroului de Ordine Publică Târgoviște și Serviciului Județean de Transporturi.”ne-a informat IPJ Dâmbovița. La fel ca toate…

Read More

O familie întreagă din satul Priboiu, comuna Tatarani a rămas fără casă în prag de sărbători, în urma unui incendiu. Incendiul s-a produs duminică seara, iar familia se află acum într-o situație disperată . Ca de fiecare dată Crucea Roșie Dâmbovița vine în sprijinul oamenilor aflați în suferință și necaz. Urmare a sesizării președintelui subfilialei de Cruce Roșie Tătărani și a reprezentanților autorității publice locale, reprezentanți ai Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, voluntari membri ai detașamentului de intervenție in caz de dezastre s-au deplasat in data de 27.12.2017, în satul Priboiu, comuna Tatarani unde au acordat un sprijin de urgență…

Read More

 În Ajunl Crăciunului,  tragedie în familia primarului  comunei  dâmbovițene Ludești.  Fiul primarului a fost împușcat mortal de către paznicul de vânătoare , în timpul unei partide de vânătoare, autorizată pentru specia mistreț, pe fondul de vânătoare zona Miloșari din localitatea Ludești.  Fiul primarului avea vârsta de 31 de ani  și era cadru universitar la Universitatea Hyperion din București.  Se pare că paznicul de vânătoare l-a confundat pe fiul primarului cu un mistreț. Tragedia a fost anunțată la 112 chiar de paznicul de vânătoare, care are vârsta de  41 de ani: “Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub coordonarea…

Read More

Sărbătorile de iarnă reprezintă acea perioadă când cetele de colindători ne aduc prin cântec şi obiceiuri străvechi vestea naşterii Mântuitorului. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând „Bună dimineaţa la Moş Ajun”. În zonele rurale, colindul păstrează încă frumuseţea şi emoţia de altădată, cetele de colindători mergând pe uliţe şi cântând „Noi umblăm să colindăm”. În comuna dâmbovițeană Voinești, tradiția este păstrată cu sfințenie de la cel mai mic până la cel mare, în frunte cu administrația locală condusă de primarul Gabriel Dănuț Sandu și viceprimarul Constantin Popa. În seara de 23 decembrie,peste 600 de colindători,…

Read More

Cel mai bătrân   beneficiar al Centrului de Asistenţă Medico – Socială din Ghergani, oraşul Răcari, a împlinit 105 ani. Gheorghe  Răduța a ajuns anul acesta la venerabila vârstă de 105 ani și  este născut în 22 decembrie 1912.Primarul  Marius Caravețeanu  și Consiliul Local Răcari  au ținut să fie alături într-o zi cu totul specială, de cel mai în vârstă beneficiar al Centrului de Asistenţă Medico – Socială din Ghergani. Bătrânul Gheorghe  alături de primarul Marius Caravețeanu  s-a refugiat  pentru câteva clipe printre amintiri. Prezent la acest eveniment festiv a fost  și generalul de brigadă (r.) Marius Dumitru Crăciun. Din decor…

Read More

Au trecut 28 de ani de la  Revoluția din 1989.  Pe 22 decembrie 2017  a fost comemorată ZIUA EROILOR MARTIRI CĂZUŢI ÎN REVOLUŢIA DIN DECEMBRIE 1989.  Ghimpățenii  îşi plânge   eroul  martir , sublocotenentul  Barbu Petre Marin, fost parașutist în Armata Română la Boteni. Primăria și Consiliul Local  Răcari, ghimpățenii  și mulți invitați de seamă, au adus un pios omagiu eroului  martir , sublocotenentul  Barbu Petre Marin, fost parașutist în Armata Română la Boteni, prin organizarea unui  ceremonial religios și  depuneri de coroane de flori la Monumentul eroilor ghimpățeni În acordurile fanfarei si-au făcut prezența  primarul  Marius Caravețeanu,  generalul de brigadă…

Read More

Magia Crăciunului  şi-a făcut simţită prezenţa şi la Secţia Psihiatrie Gura Ocniţei- Ochiuri din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. A devenit tradiţie ca în fiecare an, beneficiarii de la Ochiuri să pregătescă un program artist special de colinde pentru cei care-i vizitează şi le aduc daruri.   Pacienţii de la Secţia Psihiatrie Gura Ocniţei- Ochiuri din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte au reuşit  să  transmită emoţii puternice. Activitatea a fost coordonată de  dr. Ioana Radu de la Secția Psihiatrie Cronici Gura Ocniței. Prin grija colectivului de  cadre medicale, psihologi, asistenţi sociali, beneficiarii de la Ochiuri, se bucură de magia sărbătorilor. În primul rând,  oameni…

Read More

Seara de joi a fost una magică pentru toată comunitatea din satul Ghimpați. Comunitatea din Ghimpați, încă odată  a dovedit  că  își păstrează cu sfințenie tradițiile. Timp de  câteva zeci de minute, Căminul Cultural  din Ghimpați a răsunat de colinde cântate într-un mare fel de  copii, tineri și adulți alături de  preotul Nicolae Mihail- Parohia Ghimpați.  A fost un spectacol muzical și aristic care i-a introdus pe cei prezenți în spiritul Crăciunului. Seara a fost una deosebită cu colinde și multă emoție. La eveniment  au fost prezenți: primarul Marius Caravețeanu, consilieri locali, ghimpățeni și nu în ultimul rând preoții Tudoran…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunite joi, la primele ore ale dimineții în şedinţă  extraordinară. Pe ordinea de zi au fost supuse dezbaterii și votului, 20 de proiecte de hotărâre. La punctul cinci de pe ordinea de zi  s-a regăsit proiectul de hotărâre privind transmiterea imobilului – teren și construcție situat în municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I nr. 3, precum și a bunurilor mobile – mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în dotarea clădirii, prin contract de împrumut de folosință (comodat) către Centrul Cultural pentru UNESCO „CETATEA ROMANȚEI” Târgoviște, proiect care la începutul lunii, a fost amânat pentru că…

Read More

Așa cum spune şi vorba: Dar din dar se face Rai. A devenit deja tradiţie  ca Moş Crăciun să vină cu daruri la toţi  cei peste 600 de şcolari şi preşcolari din comuna Răzvad.  Moș Crăciun  a venit negreșit în comuna Răzvad. Primarul Emanuel Spătaru şi Consiliul Local Răzvad au găsit fondurile necesare prin care să aducă zâmbetul pe buzele  a sute de copii, cărora Moş Crăciun le-a oferit daruri.  Primarul Emanuel Spătaru şi viceprimarul Ionela Şerban au fost trimişii Moşului în şcolile şigrădiniţele din comuna Răzvad unde au  împărţit darururile tuturor preşcolarilor şi şcolarilor. Pentru câteva zeci de minute totul…

Read More

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON a participat la acțiunea filantropică organizată la Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei (C.S.C.). În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa  a subliniat faptul că filantropia exprimă identitatea noastră creştină în modul cel mai bun, iar bucuria Crăciunului poate fi împărtăşită, mai ales, celor aflaţi în diferite suferinţe sau nevoi. Au fost oferite daruri pentru copiii de la Centrul rezidenţial de tip familial “Sfântul Ierarh Nicolae” din cadrul C.S.C al Arhiepiscopiei Târgoviştei, precum şi mai multor copii de la Centrul     “Floare de colţ”.  Copiii au pregătit şi câteva colinde. La eveniment au mai participat: Cristiana Bucur, directorul…

Read More

Colinde, colinde … e vremea colindelor! Colindătorii au vizitat  şi Consiliul Județean Dâmbovița pentru a le aduce vestea bună, prin colinde şi  funcționarilor de aici. Consiliul Județean Dâmbovița a fost însufleţit de prichindeii de la Grupa Mică- Furnicuțe,coordonată de doamnele educatoare  Ancuța Olteanu și Grațiela Antonescu și Grupa Mare- Puișorul Moțat, coordonată  de doamenele educatoare  Elisabeta Moldoveanu și Simona Stoiculescu din cadrul Grădiniţei  Rază de Soare Târgovişte,   care şi-au luat în serios rolul de colindători şi au pregătit un program artistic pentru gazde. La final, cei mici au fost răsplătiţi cu daruri.

Read More

Ho, Ho, Ho! Binecunoscutul salut al Moşului a răsunat luni  seară în Orășelul Moșului, special amenajat pe Platoul Prefecturii din municipiul Târgoviște, locul în care el poposeşte cu drag în fiecare iarnă. Şi nu doar pentru că aici este casa lui, ci şi pentru atmosfera primitoare pe care Oraşul  de Crăciun  o creează, pentru căldura pe care o degajă  prichindeii, oamenii şi conducerea Primăriei Târgoviște. Moș Crăciun e plin de surprize! Ba vine tiptil pe horn, fără să îl vadă și să îl audă cineva, ba își  face apariția spectaculoasă așa cum s-a întâmplat luni seară la Târgoviște.  Moșul a…

Read More

  În urma promovării concursului de ocupare a funcției de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, col. Matei Viorel Dumitru a fost numit astăzi, oficial, în această funcție. Pentru acest eveniment, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat col. Medvichi Cezar, adjunctul inspectorului general. Cu acest prilej, inspectorul șef a adresat un mesaj tuturor celor prezenți: „Încep prin a vă mulțumi pentru prezența dumneavoastră astăzi, cu acest prilej care are o însemnătate deosebită pentru mine. Numirea mea în funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița mă onorează și mă responsabilizează deopotrivă. Am convingerea…

Read More

Pentru a doua oară, anul acesta,  Excelența Sa Tamar Samash, Ambasadorul Israelului în România,  a vizitat județul Dâmbovița, prilej cu care  a vizitat și Consiliul Județean Dâmbovița, unde a participat la o întâlnire atât cu oficialitățile județene, cât și cu reprezentanți ai instituțiilor dâmbovițene din domeniul educației. În cadrul discuțiilor purtate între părți, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea  a făcut o scurtă prezentare a județului Dâmbovița, reliefând principalele oportunități de investiții existente la nivelul domeniilor de activitate din județ. În acest sens, a precizat că există deschidere și receptivitate din partea administrației județene pentru a iniția dialoguri și colaborări…

Read More

Este  mare veselie, în şcolile,  grădiniţele şi Liceul  “Ion Ghica ” din oraşul  Răcari.  Cu primii fulgi de nea, gătiţi şi îmbujoraţi, sute de copii l-au  aşteptat luni de dimineaţă, pe Moş Crăciun. La prima  oră a dimineţii,  Moş Crăciun  a poposit la Primăria Răcari unde într-o atmosferă caldă şi plină de sărbătoare l-a întâmpinat  primarul Marius Caraveţeanu.

Read More

Administrația de la Răzvad  continuă  tradiția  și a recompensat  longevitatea în căsnicie.  A fost organizată o nouă ceremonie de premiere a cuplurilor care au împlinit cinci decenii de căsnicie.  Evenimentul a început cu un mic concert de colinde susținut de Florin Stoicescu și Nicolae Cârstea. Ziua  de vineri   a fost una specială pentru 19 familii din comuna Răzvad. Primarul Emanuel Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban i-au felicitat și le-au înmânat câte o Diplomă de Excelență și un premiu în bani, în valoare de 300 de lei. Doamnele au primit și flori.  Nu a lipsit tortul  pentru sărbătoriți. Printre invitați s-au…

Read More

Moş Crăciun a sosit  încărcat cu draruri pentru 190 de copii aflaţi internaţi pe diferite secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.  Oameni cu suflet  au îndeplinit misiunea de spiriduşi  alături de Moş Crăciun şi au făcut o mare bucurie prichindeilor. Sosirea lui Moș Crăciun  la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte face parte din Campania Caritabilă „Moş Crăciun există şi pentru ei ”,  inițiată de   colectivul inimos din cadrul unității spitalicești  și cu sprijinul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” Târgoviște sub coordonarea părintelui Alin Pleșa, părintelui de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, societăţi comerciale din Dâmboviţa şi persoane fizice care vor…

Read More

 Directorul general al CJAS Dâmboviţa, Niculina Sandu   a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat un bilanţ al activităţii  pe anul 2017, privind instituţia pe care o conduce. Cconducerea CJAS Dâmboviţa a vorbit despre situaţia actelor adiţionale şi a contractelor în derulare cu furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispositive  medicale existente  la data de 30.11.2017. Astfel există  637 de acte adiţionale şi contracte în derulare.  La nivelul judeţului Dâmboviţa din totalul  populaţiei de 526.705, un număr de 388.285 persoane sunt înscrise la medicii de familie.  Până la sfârşitul lunii noiembrie 2017, medicii de familie au realizat…

Read More

Joi, 14 decembrie 2017 , președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a purtat discuții cu acționarii societății comerciale cu capital turcesc CURENT METAL referitoare la stadiul demersurilor privind înființarea, în localitatea Văcărești, a unei fabrici destinate realizării de componente necesare în procesul de producție al firmei SC ARCTIC SA. În cadrul întâlnirii, reprezentanții societății CURENT METAL au prezentat proiectul viitoarei fabrici de la Văcărești, o clădire de 11.000 mp. Preconizat a se finaliza în luna iulie a anului viitor, proiectul este unul important pentru dezvoltarea și deschiderea județului Dâmbovița către noi investiții și va contribui la crearea a cca. 900…

Read More

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa, ca în fiecare an, a organizat Gala Sportului Dâmboviţean- 2017. Au fost premiaţi cei mai buni sportivi olimpici şi neolimpici, antrenori , echipe, asociaţii sportive, instituţii colaboratoare şi nu în ultimul rând jurnaliştii care au reflectat pe întreg parcursul anului 2017, evoluţia sportului dâmboviţean şi a performanţelor sportive. Gazda evenimentului a fost directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport, Claudiu Mănescu. Nu au lipsit nici invitaţii. Suprefectul judeţului Dâmboviţa, Florina Mureşan a adresat un gând tuturor sportivilor prezenţi, spunând că aceştia sunt cei mai buni ambasadori ai judeţului Dâmboviţa atât în ţară cât…

Read More

Consilierii municipali , întruniți într-o ședință ordinară pe luna decembrie, au votat miercuri, 13 decembrie 2017, un proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018. Taxele și impozitele locale nu vor fi modificate și vor rămâne la fel și în anul 2018. Primăria Municipiului Târgovişte acordă scutiri de taxe şi impozite pentru anumite categorii de contribuabili Şi în anul 2018 Primăria Municipiului Târgovişte acordă scutiri de taxe şi impozite pentru anumite categorii de contribuabili. Târgoviştenii cu venituri mai mici decât salariul minim pe economie vor fi scutiţi de la plata impozitului pe clădirea de locuinţă şi…

Read More

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a vizitat astăzi, 13 decembrie a.c., alături de Cristiana Bucur, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, și de alți reprezentanți ai acestei instituții, mai multe familii dâmbovițene din comunele Ocnița și Gura Ocniței, aflate în atenția serviciilor locale și județene de asistență socială. Cu ocazia apropierii sărbătorilor de iarnă, președintele Alexandru Oprea a oferit, din partea celor două instituții, daruri (dulciuri și alimente de bază) atât copiilor, cât și familiilor acestora.  Prima oprire a fost în comuna Ocnița, la căminul a doi copii aflați în plasament familial și, ulterior, la…

Read More

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că cel târziu, săptămâna viitoare, podul de la Valea Voievozilor va fi  deschis circulației  dar cu anumite restricții. Pentru început se va merge pe pod în regim semaforizat, se va circula pe un singur sens și fără a se permite accesul mașinilor peste 3,5 tone, deci va fi numai pentru autoturisme. Punerea în circulație a podului de la Valea Voievozilor se face cu toate avizele legale, există un plan de management al traficului care este depus la Serviciul Rutier  al Poliției Dâmbovița , urmând să fie…

Read More

Sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, a găzduit Gala Excelenţei în Sport, eveniment dedicat premierii elevilor şi cadrelor didactice cu rezultate deosebite la etapa naţională a competițiilor sportive. La eveniment au participat preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, jr. dr. Alexandru Oprea, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, inspector şcolar general, prof. Ion Sorin şi inspectorii şcolari  generali adjuncşi, prof. Cristina Stroe şi  prof. Gabriela Istrate,  elevi și cadre didactice din unităţile de învăţământ dâmboviţene. Consiliul Județean Dâmbovița, în calitate de autoritate publică locală , susține , apreciază și recompensează performanța școlară din județ .Consiliul Judeţean Dâmboviţa a alocat suma de…

Read More

Președintele PNL Dâmbovița, Marius Caravețeanu  alături de  secretarul  general, Gabriel Plăiașu, vicepreședintele Teodor Rădoi,vicepreședinte Adrian Chițescu și nu în ultimul rând  Teodor Bâte, președintele  Organizației  Oamenilor de afaceri- PNL Dâmbovița a susținut o conferință de presă. Liderul  liberal, Marius Caravețeanu a abordat  și subiectul legat de scandalul care a scindat Organizația PNL Titu.   Scandalul a fost iscat de acordarea titlului de cetătean de onoare  al orașului Titu, social- democratul Ion Nicolae. Opt din cei 13 consilieri liberali au votat pentru acordarea titlului de cetătean de onoare   iar cinci consilieri liberali  s-au abținut  iar de aici s-a și inițierea  și demersul…

Read More

Consiliul Local Titu s-a reunit în ședință  ordinară.  Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi  a vizat schimbarea viceprimarului  PNL, Teodor Rădoi. Proiectul a fost inițiat chiar de către  opt consilieri ai PNL din cei 13 aleși liberali.  Înainte de a se trece la vot privind acest proiect, viceprimarul Teodor Rădoi  a ținut  să puncteze câteva aspecte .  Primarul liberal, Traian Nicolae a declarat public că nu mai este cu PNL . În iunie 2016, Traian Nicolae a obținut al doilea mandat de primar , candidând din partea PNL.  Mai trebuie să spunem că în primul mandat de primar…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan  şi-a prezentat în cadrul  unei conferinţe de presă , susţinută la partid, bilanţul activităţii  parlamentare din primul an al mandatului său de deputat al României. Munca deputatului Corneliu Ştefan  se poate evalua după trei mari componente: cea profesională, munca în teritoriu și activitatea legislativă.  Deputatul Corneliu Ştefan  activează în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi a adresat mai multe interpelări  ministrilor, ce au avut ca obiect rezolvarea unor probleme din diferite localităţi dâmboviţene.  Deputatul dâmboviţean  este preocupat să înțeleagă şi problemele din întreg județul, prin dialogul deschis cu oamenii din consiliile locale și…

Read More

Conducerea Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat bilanţul activităţii desfăşurate în cursul anului 2017. La acestă conferinţă de presă au fost invitaţi: preşedintele CJ Dâmboviţa, Alexandru Oprea, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan şi  senatorul  Adrian Ţuţuianu. Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan  a ţinut să puncteze faptul că s-a reuşit recepţia la contractul  de lucrări nr.1 -“Lucrări la sursele de apă ale municipiului Târgoviște”, cu o valoare contractuală de 22.568.588 lei fără TVA. În acelaşi context, edilul Cristian Stan s-a arătat mulţumit şi de începerea recepţiei  la contractul  de lucrări nr.3…

Read More

 Pentru a treia oară,  președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a primit la sediul CJ Dâmbovița vizita unui grup de tineri din Republica Moldova – dornici să afle mai multe atât despre activitatea administrației județene, cât și despre principalele obiective turistice din municipiul Târgoviște. Alături de președintele CJ Dâmbovița au mai fost prezenți: prof. Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, primarul comunei Voinești, Gabriel Dănuț Sandu și directorul Liceului Nucet, prof. Constantin Gherghe. Alături de tinerii din Republica Moldova, la întâlnire a fost prezent și Veaceslav Șaramet, Secretar de Stat în Ministerul pentru Românii de…

Read More

Complexul Turistic de Natație Târgoviște  găzduiește   în acest  weekend,  8-10 decembrie,  Concursul Țărilor Central Europene la înot juniori mici,  care a adunat la start 100 de  sportivi din Ungaria, Polonia, Slovenia, Serbia, Macedonia și România.   Startul  competiție s-a dat în prezența primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan și a preşedintelui Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern,  Camelia Potec .  Este cel mai important concurs organizat în Romania, în ultimii 10 ani.  Complexul Turistic de Natație Târgoviște   a reușit să capete un renume internațional prin astfel de competiți.   Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern,  Camelia Potec a spus că…

Read More

Centrul de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost gazda  unei conferințe de presă, susținută de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Zepiși Danil , de către col. Viorel Matei, inspectorul şef al  Inspectoratului Județean de Jandarmi și col. Raoul Ilie Constantinescu, inspectorul  şef al  Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Au fost prezentate măsurile adoptate pentru ca, pe parcursul sezonului rece, să nu fie înregistrate evenimente deosebite, activitățile desfășurate pentru sărbători de iarnă în siguranță, precum și aspecte privind situația operativă înregistrată la nivelul județului Dâmbovița în perioada ianuarie – noiembrie 2017. Infracţionalitatea sesizată cunoaşte   un…

Read More

O nouă Casă de tip familial  ce se află în incinta  Complexului  de Servicii Sociale  Găeşti a fost dată în folosinţă joi, 7 decembrie 2017. Noua casă de tip familial ce se află în incinta  Complexului  de Servicii Sociale  Găeşti are 14 locuri  şi va găzdui tineri  care beneficiază  de măsura de protecţie  specială,potrivit directorului DGASPC Dâmboviţa, Cristiana Bucur.  Secretarul  judeţului Dâmboviţa, Ivan Vasile Ivanoff  şi deputatul Oana Vlăducă, au fost prezenţi la Găeşti, unde  au participat la inaugurarea proiectul: „Consolidare,mansardare corp C4”, investiţie realizată în urma convenţiei de asociere între Fundaţia „Sera Romania”, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Direcția Generală…

Read More

Sala de conferințe a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște  a fost gazda evenimentului „Asistența socială, componentă  a actului medical de calitate”. Evenimentul a fost organizat de  Spitalul Județean de Urgență Târgoviște   în colaborare cu Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România, Filiala Dâmbovița. Evenimentul este dedicat asistenților sociali, oficialităților județene, reprezentanților societății civile, prietenilor și susținătorilor profesiei de asistent social. Violeta Ioan, președintele sucursalei Dâmbovița a CNASR a deschis evenimentul. Dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște   a adresat un gând  tuturor celor prezenți. La acest eveniment a fost prezentă și conducerea Colegiului Național al Asistenților Sociali din…

Read More

Crucea Roșie  Dâmboviţa  a pornit  la drum, în prag de sărbători, cu daruri pentru familiile și persoanele singure din categoria celor defavorizate. 800 de pachete cu alimente , pregătite de Crucea Roşie Dâmboviţa vor ajunge în 80 de localităţi dâmboviţene. „Caravana de Crăciun a Crucii Roșii” a poposit miercuri de dimineaţă  în comuna dâmboviţeană  Dragomireşti  pentru a duce semenilor aflați în nevoi, un strop de bucurie.  Directorul Crucii Roşii Dâmboviţa a ţinut să sublinieze  că aceste pachete au fost făcute cu sprijinul CJ Dâmboviţa. Primarul comunei Dragomireşti, Dragoş Vlădulescu a ţinut să mulţumească conducerii Crucii Roşii Dâmboviţa pentru buna colaborare.…

Read More

Municipiul Târgoviște a intrat deja în spiritul sărbătorilor de iarnă. Luminile de sărbătoare s-au aprins pe străzile dinTârgoviște, iar în Piața Tricolorului –pe Platoul Prefecturii, bradul  împodobit  îl aşteaptă deja pe Moş Crăciun. Sezonul sărbătorilor de iarnă a început . Ceremonia plină de culoare şi lumină a adunat sute de oameni.Bradul împodobit a fost instalat pe Platoul Prefecturii acolo unde a fost amenajat ca în fiecare an şi Orăşelul lui Moş Crăciun, principala atracţie a oraşului. Startul sezonului sărbătorilor a fost dat de primarul Cristian Stan, președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea și  senatorul Adrian Țuțuianu alături de sute de prichindei…

Read More

Pentru o oră, deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia a fost marţi, trimisul lui Moș Nicolae pentru cei 70 de copii de la Școala și Grădinița din comuna Bilciurești. Darurile oferite au adus bucurie și zâmbet, iar micuții au copleșit-o pe doamna deputat Claudia Gilia, cu surprizele lor: cântece, dansuri, colinde și obiecte de Crăciun pe care ei singuri le-au realizat. Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia  şi Moş Nicolae au dăruit grădiniței mai multe materiale didactice, utile pentru activitățile specifice: acuarele, creioane colorate, carioci, lipici, etc. Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia, i-am asigurat pe educatori și învățători de tot sprijinul său.…

Read More

În 15 localităţi dâmboviţene se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, cu finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul Axei  11–Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în cadastru şi cartea funciară, Prioritatea de investiții 11.1 – Consolidarea capacității instituționale și o administrație publică eficientă,  a POR  2014-2020. Proiectul are mai multe componente, printre care cea de integrare a datelor existente, extinderea înregistrării sistematice în zonele rurale, îmbunătățirea serviciilor de înregistrare a proprietăților.Beneficiarii subsidiari sunt autoritățile publice locale și cetățenii din mediul rural. Având proprietatea înregistrată, populația din zonele intervenției va putea beneficia de îmbunătățirea condițiilor economice…

Read More

Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA este marcată anual la 1 decembrie, fiind o oportunitate pentru populația de pe tot globul de a fi solidară în lupta sa împotriva sindromului HIV. Şi la nivelul judeţului Dâmboviţa, DSP Dâmboviţa în colaborare cu Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa şi mai multe unităţi şcolare târgovişte desfăşoară o serie de activităţi. În Piaţa Tricolorului din Târgovişte a fost formată o fundiţă umană pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA. Zeci de tineri au vrut să tragă un semnal de alarmă asupra riscului de infectare. În întreaga lume, la fiecare zece secunde, un…

Read More

Luni seară, pe raza satului Cazaci din comuna dâmboviţeană Nucet a avut loc un incident nefericit.  Doi angajaţi ai Direcţiei Silvice Dâmboviţa au fost bătuţi de doi bărbaţi care se pare că au mers într-o pădure din apropiere  şi au tăiat copaci fără a deţine documentele necesare.  Sivicultorii se aflau în timpul serviciului  şi i-au oprit pe cei doi bărbaţi, solicitându-le să le prezinte documentele necesare pentru materialul lemnos pe care-l îl aveau asupra lor. În acel moment, bărbaţii au devenit agresivi, ba mai mult, i-au lovit pe pădurari şi i-au ameninţat. Sivicultorilor le-a fost teamă şi unul dintre ei a…

Read More

Caravana “Fii pregătit!” a sosit pentru prima oară în Târgovişte, fiind amplasată în parcarea Praktiker. În ciuda ploii, târgovişteni de toate vârstele nu au ezitat să viziteze caravana, fiind încântaţi, atât de dotarea acesteia, cât şi de personalul specializat de la ISU „Basarab I” Dâmboviţa (paramedici SMURD, pompieri, pirotehnişti şi voluntari) care le-a oferit informaţiile dorite. Vizitatorii au participat la cursuri de pregătire pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență, dar şi la prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România – cutremure, inundații, incendii – și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face…

Read More

Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie , a fost celebrată  şi la Târgovoşte prin mai multe evenimente, dar și tradiționala paradă militară. Ziua de 1 decembrie 2017, marchează împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire. În ciuda vremii ploiaoase, Ziua Naţională a României, sărbătorită şi la Târgoviște, s-a bucurat de   prezenţa unui public numeros, evenimentul desfăşurându-se în Piaţa Tricolorului din   municipiul Târgovişte.  Prefectul judeţului, Antonel Jîjîie a primit onorul Gărzii de Onoare. A avut loc o slujbă religioasă oficiată de IPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscolul şi mitropolitul Târgovişte. Nu au lipsit alocuţiunile oficialilor. Cei mici au oferit…

Read More

1 Decembrie 2017, Ziua Naţională a României, reprezintă o nouă filă în istoria  judeţului Dâmboviţa  dar şi în istoria Raionul Căuşeni din Republica Moldova.La sediul Consiliului Județean Dâmbovița,a avut loc evenimentul de semnare a Înțelegerii de Cooperare între Județul Dâmbovița din România și Raionul Căușeni din Republica Moldova, stabilită prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr. 295/24.10.2017, privind aprobarea înfrățirii Județului Dâmbovița cu Raionul Căușeni. În deschiderea acestui eveniment, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, le-a urat bun venit oaspeților din Republica Moldova și a subliniat importanța istorică a înfrățirii de astăzi, privită ca un act de unire: ”Cu smerenie trebuie…

Read More

1 Decembrie, Ziua Naţională a României  a fost sărbătorită cum se cuvine în orașul dâmbovițean Răcari. Oraşul  Răcari a îmbrăcat straie  de sărbătoare, iar locuitorii, cu mic cu mare, în ciuda vremii ploioase, au participat  la manifestările organizate în cinstea Zilei Naţionale. Cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Răcari a avut loc un ceremonial militar şi religios, și s-au depus coroane de flori la Monumentul eroilor răcăreni. După omagiul adus celor care şi-au dat viaţa pentru ţară a avut loc Marşul Tricolorului desfăşurat sub motto-ul „Iubeşte România! Iubeşte tricolorul!”. Un eveniment cu totul deosebit în cadrul căruia un tricolor…

Read More

Autorităţile judeţului Dâmboviţa se pregătesc de iarnă.Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmboviţa, întrunit în şedinţă  a aprobat Planul de măsuri pentru sezonul de iarnă 2017-2018.Prefectura Dâmboviţa, Consiliul Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție,   precum și o serie de alte instituții publice sunt angrenate pentru asigurarea măsurilor pentru sezonul rece 2017 – 2018, pentru preîntâmpinarea unor situații neplăcute din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.   Col. Raoul Ilie Constantinescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului, a prezentat  o informare pe acest subiect. Unele precizări a făcut şi preşedintele CJ, Alexandru Oprea, care este şi vicepreşedinte al Comitetului…

Read More

Colegiul Prefectural  Dâmboviţa  s-a reunit  în şedinţă.  Lucrările au fost conduse de prefectul Antonel Jîjîie. La această şedinţă au  mai participat şi preşedintele CJ, Alexandru Oprea şi vicepreşedintele CJ, Alin Manole. A fost prezentat şi aprobat un Plan de măsuri pentru perioada Sărbătorilor de iarnă. Instituţiile publice din subordinea Prefecturii  Dâmboviţa vor veghea la liniştea şi sănătatea dâmboviţenilor.  Cms. şef Danil Zepişi a prezentat acest plan. Comercializarea cărnii şi a produselor din carne, dar şi a altor produse tradiţionale de Crăciun, alimentare sau nealimentare, va fi verificată de instituţiile abilitate. Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa va declanşa în zilele următoare  acţiunile de control, potrivit directorului…

Read More

Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă  extrordinară. Pe ordinea de zi  a şedinţei a fost un singur punct ce a vizat aprobarea proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului  de venituri şi cheltuieli pe anul 2017.  Concret, bugetul municipiului Târgovişte  a fost majorat cu suma de 99 de miliarde. Acesti bani sunt folosiţi pentru plata drepturilor salariale câştigate în instanţă de către personanul din învăţământ,  pentru plata ajutoarelor de încălzire şi pentru plata ajutoarelor persoanelor cu handicap şi  însoţitorilor acestora.

Read More

Conducerea CJ Dâmboviţa  a primit vizita domnului Huang Ribo – viceguvernatorul Provinciei Autonome Guangxi. Întâlnirea a loc în baza relaţiilor de prietenie şi cooperare stabilite între judeţul Dâmboviţa şi Regiunea Guangxi, prin înţelegerea de cooperare încheiată între cele două regiuni.  La întâlnire au mai participat : directorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Gheorghe Popescu, preşedintele Crucii Roşii Dâmboviţa, Floris Lăzărescu,  inspectorul Crucii Roşii Dâmboviţa, Raul Pavelescu, reprezentantul Prefecturii Dâmboviţa, Ioan Marinescu, cms.şef Danil Zepişi, inspectorul şef  al IPJ Dâmboviţa, Corneliu Sălișteanu, prorector al Universităţii Valahia Târgovişte  şi primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru. A avut loc şi o declaraţie de presă, susţinută  de preşedintele  CJ, Alexandru Oprea şi Huang…

Read More

Miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, cu 177 de voturi „pentru” şi 26 de voturi „împotrivă”, proiectul Legii prevenirii.  Deputatul PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan , a susținut cu tărie principiul prevenţiei, ca element de bază al Codului Economic al României. Potrivit noii legi, un agent economic nu va mai putea fi amendat dacă nu a fost îndrumat cum să acţioneze corect, legal: “Astăzi, în Camera Deputaţilor, a fost adoptată Legea Prevenirii, proiect iniţiat de Guvern şi susţinut de parlamentarii PSD. Am apărat cu tărie principiul prevenţiei, ca element de bază al Codului Economic al României. Legea…

Read More

Deputatul PSD Dâmboviţa,  Claudia Gilia, membru în Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, informează  printr un comunicat de presă cămiercuri, 29 noiembrie, 2017, Camera Deputaților a adoptat modificarea Legii nr.321/2006, românii din diaspora vor putea accesa mai ușor fonduri nerambursabile pentru activități ce țin de păstrarea identității lor etnice, culturale și spirituale. “În Camera Deputaților am adoptat astăzi modificarea Legii nr.321/2006 privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul…

Read More

Cu ocazia „Zilei Sfinxului” aproximativ 100 de turiști s-au deplasat astăzi, 28 noiembrie, pe traseul montan Peștera-Babele din Munții Bucegi pentru a vizita obiectivele turistice. La lăsarea întunericului aceștia au început coborârea spre zona Peștera pe același traseu pedestru, iar în jurul orei 18.30 Salvamont Dâmbovița a solicitat sprijinul jandarmilor montani de la Peștera pentru a interveni pe traseu, în zona Săritoare, la aproximativ 1 oră de mers dinspre Peștera spre Babele, în sprijinul unui turist în vârstă de 72 de ani, care se accidentase la membrul inferior drept, din cauza epuizării fizice și a traseului greu practicabil – zăpadă…

Read More

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, col. Raoul Ilie Constantinescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului şi lt.col. Păun Mihăiţă – (Î) Prim Adjunct ISU Dâmboviţa au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost abordate două subiecte: Admiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești – sesiunea ianuarie 2018 şi Caravana SMURD “FII PREGĂTIT!” – în premieră în județul Dâmboviţa. Col. Raoul Ilie Constantinescu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului, a ţinut să puncteze că Ministerul Afacerilor Interne organizează, în premieră, o sesiune…

Read More

Excelența Sa, Yacoub Riad Al Sarraf, Ministrul Apărării al Republicii Libaneze, a făcut o vizită de lucru  în judeţul Dâmboviţa. Prima oprire  a avut loc la Consiliul Judeţean Dâmboviţa  unde gazde au fost preşedintele CJ, Alexandru Oprea, vicepreşedintele CJ,Alin Manole, prefectul judeţului, Antonel Jîjîie şi senatorul Adrian Ţuţuianu. Au fost purtate o serie de discuţii, s-a făcut o prezentare a județului Dâmbovița, fiind  prezentate principalele obiective și domenii de interes, existente la nivelul județului Dâmbovița. La finalul întâlnirii  de la CJ Dâmboviţa a avut loc şi o declaraţie  de presă. Din delegaţia condusă de  Excelența Sa, Yacoub Riad Al Sarraf,…

Read More

Bilanţul Primăriei  Răcari la final de an. Chiar dacă iarna ne bate la ușă, administrația de la Răcari, face tot posibilul  ca unele ivestiții să fie realizate.S-a dat ordinul de începere a lucrărilor privind asfaltarea a trei străzi în satele Stănești și Bălănești, un proiect mult așteptat de cetățeni.  O altă veste bună, zilele trecute a fost predată noua rețea de apă din cartierele Săbieşti, Stăneşti şi Bălăneşti, către Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița.  Reabilitarea blocurilor din Răcari este un proiect mult dorit dar care mai are de așteptat. Edilul Marius Caravețeanu însă este încrezător că anul viitor investiția va intra…

Read More

Pe 25 noiembrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. În România, prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, și implicit a violenței în familie, reprezintă o parte integrantă a politicii de stat pentru protecția familiei și de sănătate publică, fiind soluționată legislativ prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie modificată prin Legea nr.25/2012. Legea nr.25/2012 stipulează că „prevenirea și combaterea violenței în familie face parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică și constituie, totodată, un…

Read More

“Daţi Cezarului ce-i al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu!” În  sfârșit, Maternitatea Târgoviște primește ce merită. După ce, timp de mai bine de doi ani,  în care s-au tot făcut solicitări la Ministerul Sănătăţii și  interpelări de către   deputatul Carmen Holban, membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, pentru ca Maternitatea din Târgovişte să primească un grad superior, respectiv gradul 3,  rezultatele și  veștile bune au apărut.    Începând cu data de 1 ianuarie 2018 și până la data de 31.03.2019, se acordă  Nivelul 3 Secţiei  de Neonatologie şi Obstetrică-Ginecologie- Maternitatea Târgoviște  din cadrul…

Read More

Joi, 23 noiembrie 2017, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Primăria Gura Foii  a semnat contractul de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2), privind proiectul  ce are ca obiectiv modernizare drumuri în comuna Gura Foii,  11 străzi asfaltate, investiție  în valoare de 2.618.720,79 lei: “O zi extrem de importantă pentru Gura Foii. Am semnat contractul de finanțare pentru cel mai mare proiect de modernizare drumuri în comuna Gura Foii. Lucrările vor începe în primăvarăa când vor fi asfaltate 11 străzi si se va construi un pod la Gârlă. Totodată vă anunț ca am început…

Read More

Orașul Fieni începe să îmbrace haine de sărbătoare. Mai este doar o lună până la Crăciun, iar pregătirile sunt în toi.Data de 1 Decembrie este una dintre cele mai importante sărbători pentru întreaga  Românie. Ca și anul trecut, administrația de la Fieni, condusă de primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Secăreanu, a pregătit multe surprize de 1 Decembrie. La Fieni, manifestarile festive organizate cu acest prilej, sunt deosebite. Vor avea loc depuneri de coroane la cele trei monumente, slujba religioasă, edițtia a II-a a Concursului culinar “Polonicul de aur”, ocazie cu care publicul participant la evenimentul din Parcul Central va…

Read More

Administrația orașului Pucioasa, condusă de primarul Constantin Ana și viceprimarul Dan Sprinceană, își dă tot interesul  pentru proiectele cu finanțare guvernamentală sau prin fonduri europene.  Zilele trecute,  au fost semnate cele trei contracte de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2), privind dotarea a trei unități de învățământ din orașul Pucioasa: Școala nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, Grădinița nr. 1 „Prichindel” și Grădinița cu program prelungit nr. 2: “La sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, am semnat cele trei Contracte de finanțare pentru Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL2), privind dotarea a trei unități de învățământ…

Read More

Liderul  liberal dâmboviţean, Marius Caraveţeanu  ne-a mărturist în cadrul unui interviu că   PNL Dâmboviţa a făcut paşi importanţi în ultimele şapte luni. Cu multă sinceritate, preşedintele PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu ne-a mai spus că PNL Dâmboviţa este departe de ceea ce îşi doreşte.  Nu vrea să dea vina  nici pe fosta conducere   dar în continuare, îşi doreşte mult mai mult de la toţi colegii de partid , astfel încât, într-un timp cât mai scurt, PNL Dâmboviţa să devină o familie unită şi puternică, o armată puternică care în orice moment poate fi o alternativă  la actuala conducere administrativă a judeţului…

Read More

Vineri, autorităţile municipiului Târgovişte au fost gazda directorului ANL,  Andrei Ţurcanu.  Oficialii primăriei Târgovişte, directorul ANL,  Andrei Ţurcanu şi senatorul Adrian Ţuţuianu au făcut o vizită de lucru  în cartierul Tineretului- Sagricom, unde după o pauză de mai bine de 10 ani, se vor relua lucrărilor pentru finalizarea celor 146 de unităţi locative. Investiţia va fi finalizată în luna noiembrie a anului 2019.   “Cu aceste 146 de unităţi locative care sunt în diferite stadii  de execuţie dar mai bine spus de degradare. În luna aprilie  a acestui an  a fost obţinut avizul  pentru  construirea acestei investiţii. Mă bucur ca ajungem…

Read More

Consiliul Judeţean Dâmboviţa  s-a reunit vineri, 24 noiembrie, în şedinţă extraordinară . Pe ordinea de zi au fost supuse aprobării mai multe proiecte . CJ a alocat suma de 300.000 lei pentru investiţia ”Reabilitare conductă de aducțiune apă pe traseul comuna Moroeni-comuna Moțăeni-oraș Fieni” CJ Dâmboviţa face toate eforturile să  susţină noua admnistraţie  a oraşului Fieni pentru a putea finaliza un proiect amplu  ”Reabilitare conductă de aducțiune apă pe traseul comuna Moroeni-comuna Moțăeni-oraș Fieni”.  În şedinţa   extrordinară  a CJ Dâmboviţa s-a aprobat  acordarea sumei de 300.000 de lei, din fondul de rezervă al CJ Dâmboviţa către Primăria Fieni, pentru continuarea…

Read More

Pe parcursul a două zile,23-24 noiembrie, Biblioteca Judeţeană „I.H. Rădulescu” marchează Zilele Bibliotecii. Toate evenimentele culturale programate pentru această sărbătoare se desfășoară  la sediul bibliotecii din strada Stelea nr. 2, dar și la filiala pentru Copii „Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti” (Str. Calea Domnească nr. 208). Două zile speciale, cu lansări și seri de carte, seminarii, mese rotunde și întâlniri cu oameni de litere și de cultură, vizionare de filme artistice, prezentare de noutăți etc. Deputatul PSD Dâmbovița, Claudia Gilia a transmis un mesaj  cu ocazia Zilelor Bibliotecii la Târgoviște: “Zilele Bibliotecii sunt marcate la Târgoviște de către Biblioteca Județeană ”Ion Heliade…

Read More

Alertă de gradul zero   la Spitalul Judeţean de  Urgenţă  Târgovişte. Un cutremur cu magnitudinea de 7 pe scara Richter  a afectat clădirea  Secției de Recuperare a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.  S-a dat  alarma imediat la 112. La faţa locului au ajuns imediat echipaje complexe de intervenţie.  Pompierii, ambulanţă, voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa,  pompierii de la SVSU Târgovişte, jandarmii şi poliţia. La ora 18:30, ISU „Basarab I” Dâmboviţa  a fost anunţat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 despre faptul că, în urma cutremurului (cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter) produs în zona Vrancea, clădirea Secției…

Read More

A devenit o tradiție ca în județul Dâmbovița, la inițiativa Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Târgovişte, să fie marcată, în fiecare an pe data de  25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor,  printr-un “MARŞ DE PROTEST”. Primaria municipiului Târgoviste, prin Directia de Asistenţă Socială, în parteneriat cu Crucea Rosie – Filiala Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgovişte, Agenţia Naţională Pentru Egalitate de Şanse Între Femei şi Bărbaţi (ANES) și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC Dâmboviţa), a  organizat  în data de 23 noiembrie 2017 un marş de protest împotriva violenţei domestice, pentru a marca Ziua…

Read More

În timpul dezbaterii moțiunii de cenzură, inițiată de PNL- ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, joi, 23 noiembrie 2017, în jurul Parlamentului României  s-a format  un lanț uman, în semn de susținere a moțiunii de cenzură. La acestă acţiune de protest, au participat liderii PNL, simplii cetăţeni dar şi liberalii din mai multe judeţe. Liderul PNL Dâmboviţa, Marius Caraveţeanu însoţit de o delegaţie numeroasă de liberali dâmboviţeni dar şi simpli  cetăţeni, a participat  la această acţiune. Moțiunea nu a întrunit suficiente voturi pentru a determina căderea Guvernului Tudose. Au fost 159 de voturi pentru, trei împotrivă și 23 de…

Read More

Ambasadorul Irlandei în România, Excelența Sa Derek Feely a făcut o vizită de lucru în judeţul Dâmboviţa.  Excelența Sa Derek Feelya fost însoţit de de Liviu Buzilă, atașat comercial.Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședintele Alin Manole și de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor locale, l-a primit, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, pe ambasadorul Irlandei în România, Excelența Sa Derek Feely. Discuțiile purtate,  au vizat cunoașterea celor două părți, în condițiile în care este pentru prima dată când Excelența Sa se află în vizită oficială în județul Dâmbovița. În acest sens, președintele Alexandru Oprea, în cadrul unei prezentări…

Read More

SCANDAL ÎN CLM TÂRGOVIŞTE. Primarul Târgoviştei: Vreţi să mă şantajaţi politic sau administrativ? Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost proiecte cu mare importanţă în ceea ce priveşte obţinerea finanţării şi implementarii unor investiţii majore pentru municipiul Târgovişte prin POR 2014-2020. Încă de la începutul şedinţei, consilierii PNL, prin vocea consilierului municipal, Honorius Moţoc, au solicitat ca puncte 11 şi 13 de pe ordinea de zi să fie amânate. Punctul 11 de pe ordinea de zi, viza proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Societăţii Transport Municipal Târgoviște SRL iar punctul 13 avea în…

Read More

Miercuri, 22 noiembrie 2017,  la Biserica Răzvadul de Jos din comuna dâmboviţeană  Răzvad  a avut loc evenimentul  comemorativ în memoria eroului răzvădean,  căpitan Nicolae Apostol. S-au marcat cu mare emoţie cei 75 de ani de când căpitan Nicolae Apostol a căzut pe câmpul de luptă, la Cotul Donului, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe 22 noiembrie 1942. Comandantul Garnizoanei Târgovişte  a primit onorul Gărzii de Onoare în acordurile intonate de fanfară după care a fost intonat imnul României  de către o elevă din comuna Răzvad. Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Dâmboviţa, face toate eforturile pentru a menţine vie…

Read More

Caravana Jandarmeriei Române  inscripţionată cu mesajul campaniei „Vino în echipa noastră”a fost prezentă  la Târgovişte Cu această ocazie jandarmii dâmboviţeni au împărţit pliante şi au prezentat celor interesaţi condiţiile de participare la concursul de admitere în şcolile de subofiţeri jandarmi, sesiunea ianuarie 2018. Caravana inscripţionată cu mesajul campaniei „Vino în echipa noastră!”, are  ca obiectiv promovarea ofertei educaţionale, precum şi recrutarea candidaţilor pentru cele doua şcoli postliceale din subordinea Jandarmeriei Române. Până în prezent, peste 50 de tineri dâmboviţeni  și-au exprimat dorința de a deveni jandarmi. Amintim că Jandarmeria Română pune la dispoziţia candidaţilor 700 de locuri, 350 de locuri în…

Read More

Timp de două zile, 17-19 noiembrie a.c., polițiștii  dâmboviţeni de la rutieră au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, în special a celor produse pe fondul vitezei excesive sau a celei neadaptate la condițiile de drum. În cadrul activităților, polițiștii au constatat 11 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 864 de sancțiuni contravenționale, dintre care 32 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h. Totodată, au reținut 46 de permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare. Poliția rutieră reamintește conducătorilor auto că viteza reprezintă…

Read More

Acum, când Internetul a pătruns în aproape orice sferă a vieții sociale, este natural și necesar să le vorbim copiilor despre pericolele online, la fel cum le spunem că este periculos să traverseze strada la culoarea roșie a semaforului. În ambele cazuri, părinţii trebuie să discute cu copiii, de la vârste fragede, despre pericole și cum pot fi evítate acestea. Pe de o parte, copilul trebuie să știe că și pe Internet există oameni rău intenționați și situații riscante, la fel ca și în mediul offline. Pe de altă parte, un părinte informat va ști și că există tehnologii pentru…

Read More

Liberalii dâmboviţeni, simplii cetăţeni şi chiar lideri de sindicat au ieşit în această seară,  în stradă pentru a susţine moţiunea de cenzură şi pentru a protesta împotriva lui Liviu Dragnea şi a Guvernului PSD. Liberalii s-au adunat la sediul PNL  Dâmboviţa din municipiul Târgovişte  şi  au pornit în marş până în faţa Prefecturii  Dâmboviţa.  Protestatarii  au purtat steagul României şi pancarte cu mesaje împotriva preşedintelui PSD Liviu Dragnea şi a Guvernului PSD.  Secretarul general al PNL  Dâmboviţa, Gabriel Plăiaşiu a subliniat faptul că şi Târgoviştea  susţine moţiunea de cenzură  iniţiată de PNL împotriva Guvernului Tudose şi intitulată „PSDragnea, în campanie…

Read More

Autorităţile  de la nivel central  ce se ocupă de Sănătate,  se pare că tratează  cu superficialitate nenumăratele  demersuri  ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte  şi Maternităţii Târgovişte  dar şi ale deputatului Carmen Holban, de a obţine o avansarea în grad, adică de la maternitate de grad 2 la maternitate de grad 3 şi de a primi finanţări mai mari de la Ministerul Sănătăţii . Cu toate că maternitatea este de grad doi,  din anul 2015 şi până în prezent , niciun nou-născut cu patologii grave nu a fost transferat către o altă unitate spitalicească superioară din ţară şi asta pentru…

Read More

La Casa Tineretului din Târgovişte, duminică  seară s-a desfăşurat seara de gală a Festivalului – Concurs  Naţional  „Ileana Sărăroiu”. Una dintre cele mai îndrăgite şi  longevive manifestări ale Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Festivalul- Concurs  Naţional  „Ileana Sărăroiu”, ediţia a V-a, a ajuns duminică la final. Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul a reunit 16  concurenţi din toată ţara , într-o explozie de culori, muzică şi bună dispoziţie pe scena Casei Tineretului din Târgovişte. Fiecare concurent  a prezenta în festival două melodii: o doină sau o baladă (fără acompaniament, reprezentativă pentru zona din care provine) şi un cântec cu…

Read More