Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, s-a aflat vinery, 27 aprilie, în județul Dâmbovița, prilej cu care a vizitat Spitalul Orășenesc Pucioasa, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște și Spitalul Municipal Moreni.
Pe parcursul vizitei, ministrul Sănătății a fost însoțit de vicepreședintele Senatului, Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Daniel Comănescu, vicepreședintele Alin Manole, prefectul judeţului – Antonel Jîjîie, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă – Claudiu Dumitrescu şi directorul DSP – Sorin Stoica.
La Spitalul Pucioasa, a avut loc o întâlnire a demnitarului cu primarul orașului, consilierii locali, membrii Consiliului de Administrație, managerii și personalul medical. A urmat o dezbatere, la Clubul Studenților din municipiul Târgoviște, ministrul având un dialog deschis cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, conducerile spitalelor orășenești Găești, Moreni, Pucioasa, șefi de secții, medici, asistenți medicali, infirmiere, personal tehnico-administrativ, reprezentanți ai Colegiului Medicilor, Colegiului Farmaciștilor, Ordinului Asistenților și Moașelor din România și Asociației Medicilor de Familie. Principalul subiect al discuţiilor l-a reprezentat Legea Salarizării și inechitățile din sistemul medical, provocate de aceasta. La discuţii au mai participat: președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Daniel Comănescu, vicepreşedintele senatului, Adrian Ţuţuianu, parlamentari dâmbovițeni, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie şi subprefectul Florina Mureşan și parlamentarii PSD Dâmbovița.
Vizita a continuat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște), ministrul vizitând secțiile de Neonatologie, ATI, Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie.
A avut loc și o conferință de presă la sediul PSD Dâmbovița.Sorina Pintea și-a încheiat vizita în județul Dâmbovița, în municipiul Moreni, unde s-a întâlnit cu primarul municipiului, consilierii locali, membrii Consiliului de Administrație, managerii și personalul medical ai Spitalului Municipal din localitate.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării
