După ziua de joi care a fost una foarte plină, cu trei workshop-uri, două spectacole la Sala Mare, concertele Battle of the Sound și Emperors of Rome, vineri, 9 iunie, pare o ziua mai liniștită. Pare doar, pentru că surprizele se țin lanț.
Ziua a început cu un workshop, cel al lui Aleksandar Ivanovski, și continuă la orele 19:00 cu spectacolul 5 by 5 al Dram Teatro din Spania, un muzical în care firul epic este construit pe subiectul melodramatic „Nu pot plăti chiria / trebuie să plătești chiria!” O tânără în suferință, un proprietar rău, un „erou” tânăr și atractiv și o doamnă cu soluții pentru orice sunt cele patru personaje care ne vor purta prin această poveste amuzantă. Oferă o viziune modernă și hilară asupra teatrului musical american și britanic.
De la orele 20:30, în Sala Studio, Iluzionistul, după Matei Vișniec, al companiei Telluris Associati din Italia, metaforă a unei umanități tot mai puțin suverană și tot mai puțin conștientă de forțele pe care le mânuiește.
Pe Platoul Prefecturii, spectacolul Teatrului Regional de Dramă Zhambyl din Kazahstan, Kyz Zhibek, este o poveste nemuritoare despre o dragoste nemuritoare.
Astăzi nu sunt programate concerte, pentru că vrem ca toată lumea să-și refacă forțele pentru ce are să fie sâmbătă și duminică seară, în ultimele două zile de festival.
news
- Doliu în cinematografia franceză: Brigitte Bardot s-a stins din viață la 91 de ani
- Atenție, Dâmbovița: Cod galben, portocaliu și roșu de vreme severă
- Toate domeniile de activitate revin la normal începând cu 27 decembrie
- 26 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Înaltpreasfinția Sa Nifon
- Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița
- APIA schimbă regulile: Subvenția pe pășune ajunge doar la fermierii cu animale
- Final de decembrie plin de aventuri la Cinema Independența din Târgoviște!
- Vreme severă și drumuri periculoase, recomandări pentru șoferi
