De Izvorul Tămăduirii, a fost sărbătoare mare în comuna Nucet, sărbătorindu-se totodată şi Ziua localităţii. După terminarea slujbei religiase la Mănăstirea Nucet, toată suflarea comunei a sărbătorit cum se cuvine ziua localităţi, ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie.
Autorităţile locale au pregătit pentru locuitori un program artistic special. Nu au lipsit nici invitaţii de la judeţ dar şi de la centru. Primarul Luisa Bărboiu a fost gazda invitaţilor: preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, Claudia Gilia, europarlamentarul Viorica Dăncilă, deputatul Rovana Plumb şi deputatul Ion Pârgaru. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu le-a transmis nucetenilor un mesaj cu ocazia zilei localităţii.Petrecerea ţine până în noapte târziu.
news
- Ultima verificare pentru DN71 și centura ocolitoare Pucioasa-Fieni
- Aproape 10 milioane de lei pentru viitorul oncologiei la Târgoviște
- Alertele vor avea sunete diferite în funcție de gravitate
- LOI ȘI VÂNT ÎN ZONELE JOASE, 23 – 25 FEBRUARIE
- Dâmbovița Arena, în linie dreaptă spre finalizare – un proiect care schimbă viitorul sportului dâmbovițean
- Peste 3.000 de angajați din educație, inclusiv cadre din Dâmbovița, au protestat ieri la București împotriva măsurilor de austeritate
- Stadiul lucrărilor la Dâmbovița Arena: Vizită pe șantier a directorului CNI și a președintelui CJ Dâmbovița
- Târgoviște inaugurează transportul electric: De astăzi, primele autobuze electrice circulă în oraș și zona metropolitană
