Administrația târgovișteană a susținut o conferință de presă în cadrul căreia s – au prezentat principalele proiecte atât cu finanțare pe POR 2014-2020 dar și proiectele cu finanțare din bugetul local.
Primarul Cristian Stan a ținut să sublinieze că municipiul Târgoviște este deschizător de drumuri în cel puțin patru domenii de finanțare în Regiunea Sud Muntenia. Concret, Municipiul Târgoviște este primul din Regiunea Sud Muntenia care a depus deja două proiecte pe Axa 10, ce vizează infrastructura educațională.Cele două proiecte sunt legate de reabilitarea și modernizarea Școlii nr.13 și Școala nr.8.
Administrația târgovișteană a accesat deja 80% din banii alocați pe Axa 10. Municipiul Târgoviște, și pe Axa 4, este primul din Regiunea Sud Muntenia care a depus proiect ce vizează Grădiniță nr.8 din Târgoviște .
Municipiul Târgovişte este singura unitate administrativ teritorială din Romania care a obţinut şi finanţare pentru realizarea unor staţii de reîncarcare pentru vehicule electrice în cadrul “Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in”.
news
- Doliu în cinematografia franceză: Brigitte Bardot s-a stins din viață la 91 de ani
- Atenție, Dâmbovița: Cod galben, portocaliu și roșu de vreme severă
- Toate domeniile de activitate revin la normal începând cu 27 decembrie
- 26 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Înaltpreasfinția Sa Nifon
- Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița
- APIA schimbă regulile: Subvenția pe pășune ajunge doar la fermierii cu animale
- Final de decembrie plin de aventuri la Cinema Independența din Târgoviște!
- Vreme severă și drumuri periculoase, recomandări pentru șoferi
