Comuna dâmboviţeană Răzvad se mândreşte cu un dispensar uman la standarde europene. A fost finalizat şi inaugurat obiectivul de investiţii „Dispensar Uman în comuna Răzvad”. Investiţia s-a realizat cu finanţare prin OG 28 şi este în valoare de 790.000 lei. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Emanuel Spătaru, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi cei doi medici care –şi desfăşoară activitatea în Dispensarul Uman.
Au mai fost prezenţi: vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea, vicepreşedintele CJ, Corneliu Ştefan, Oana Vlăducă, Alin Manole, Maria Stoian Musteaţă şi foarte mulţi cetăţeni. Finalizarea acestei investiţii a reprezentat o prioritate pe agenda de lucru a administraţiei locale condusă de primarul Emanuel Spătaru. Nu trebuie să omitem faptul că investiţia era la un pas de a fi blocată din cauza lipsei de finanţare de la Guvernul Tehnocrat dar primarul Emanuel Spătaru şi Consiliul Local Răzvad au găsit imediat soluţia de a aloca suma necesară finalizării investiţiei din bugetul local, urmând ca autorităţile locale să-şi recupereze banii de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Dispensarul beneficiază de deotări conform cerinţelor europene. Edilul Emanuel Spătaru a ţinut să mulţumească şi autorităţilor judeţene pentru sprijinul acordat. La Răzvad, în ultimele şase luni au fost realizate mai multe investiţii importante iar pentru anul 2017, deja autorităţile locale şi-au pegătit agenda de priorităţi la capitolul inveastiţii.
news
- Doliu în cinematografia franceză: Brigitte Bardot s-a stins din viață la 91 de ani
- Atenție, Dâmbovița: Cod galben, portocaliu și roșu de vreme severă
- Toate domeniile de activitate revin la normal începând cu 27 decembrie
- 26 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Înaltpreasfinția Sa Nifon
- Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița
- APIA schimbă regulile: Subvenția pe pășune ajunge doar la fermierii cu animale
- Final de decembrie plin de aventuri la Cinema Independența din Târgoviște!
- Vreme severă și drumuri periculoase, recomandări pentru șoferi
