În acest sfârşit de săptămână comuna Gura Ocniţei este în haine de sărbătoare.
Primaria şi Consiliul Local Gura Oniţei au pregătit pentru localnici un program plin de surprize . Tradiţia se păstrează de Zilele comunei Gura Ocniţei şi nu lipsesc din program lansări de carte, ascensiuni cu balonul cu aer cald, vernisaje, spectacole şi un impresionant foc de artificii.

Într-un decor caracterist tradiţiilor şi obiceiurilor populare, la Căminul Cultural Gura Ocniței a avut loc deschiderea oficială a manifestărilor. Oficiile de gazdă au fost făcute de de edilul Sorin Vasile Ioniță.
Nu au lipsit invitaţii de la judeţ: preşedintele CJ, Alexandru Oprea,vicepreşedinţii CJ, Luciana Cristea şi Alin Manole, deputaţii PSD, Claudia Gilia, Corneliu Ştefan şi Carmen Holban.
Un moment deosebit a fost acela în care edilul Sorin Vasile Ioniță a înmânat cheia localităţii unei fetiţe, tânara generaţie care se pregăteşte să reprezinte cu cinste comunitatea şi comuna.
A avut loc vernisajul expoziţiei de pictură şi lansarea volumului ,,Femeie cu aripi de rouă” . Preşedintele CJ, Alexandru Oprea a ţinut să transmită un gând tuturor locuitorilor comunei Gura Ocniţei .
Surpriza este prezența unui balon cu aer cald, care va efectua ascensiuni captive cu cei doritori.
Sfântul Ilie va sosi în carul său înflăcărat, fiind însoțit de componenții trupei de jonglerie cu foc „Drum’N’Fire” și de voluntarii SVSU Gura-Ocniței. Focurile de artificii vor lumina cerul.Organizatori sunt Consiliul Local și Primăria Comunei Gura Ocniței, la inițiativa primarului Sorin Vasile Ioniță.
 
		