Tânăr din Găești, reținut pentru proxenetism, acuzat că și-a trimis iubitele să practice prostituția în Franța și Olanda.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești – Formațiunea Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani din Găești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Din investigațiile efectuate, a rezultat că, în perioada 2021–2024, bărbatul ar fi obținut foloase financiare din activitatea de proxenetism, determinând trei femei, cu care ar fi întreținut relații de natură afectivă, să practice prostituția pe teritoriul Franței și Olandei. Bărbatul le-ar fi sprijinit în activitatea lor prin administrarea unor conturi pe site-uri specializate, promovarea anunțurilor, dar și prin asigurarea cazării, transportului și altor cheltuieli logistice. Astfel, acesta ar fi obținut sume semnificative de bani și bunuri de valoare.
Prejudiciul estimat până în prezent este de aproximativ 125.757 de euro și 28.460 de lei, iar în acest context, au fost luate măsuri asiguratorii în valoare de 58.650 de euro.
În data de 8 aprilie a.c., tânărul a fost prezentat magistraților, iar față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Este important de subliniat că, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, efectuarea urmăririi penale reprezintă o etapă a procesului penal, iar până la o hotărâre definitivă, persoana în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție.
 
		