Primarul Constantin Pătru face apel la cetățeni să respecte întocmai măsurile de igienă și comportament social, și nu în ultimul rând, normele impuse de carantină

Comuna Tătărani cu satele aparținătoare Gheboieni, Tătărani, Căprioru, intră de joi,15.04.2021, ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile, până în data 29.04.2021, ora 12.00, în CARANTINĂ. Este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator. Primarul comunei Tătărani, Constantin Pătru îi îndeamnă pe toți cetățenii la calm, responsabilitate și solidaritate. Edilul le reamintește cetățenilor că trebuie să conștientizeze acest pericol și să respecte normele impuse de autoritățile medicale, și astfel se va depăși cu bine acest obstacol.
„Comuna noastră intră în carantină zonală, începând de mâine, 15 aprilie 2021, ora 12:00, mai puțin satul Priboiu. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din cauza creșterii alarmante a numărului de persoane infectate cu coronavirus în satele Tătărani, Căprioru și Gheboieni. Pentru a depăși acest episod nefast pentru localitatea noastră, trebuie să respectăm întocmai măsurile de igienă și comportament social, să ne pliem cu toții pe normele impuse de carantină.

Atenție!
Pentru a veni în sprijinul tuturor cetățenilor care nu au posibilitatea să printeze aceste formulare, am luat hotărârea de a vă pune la dispoziție gratuit aceste documente. Le veți găsi la magazinele din comună, la primărie și la biserici. De asemenea, îi puteți apela telefonic pe reprezentanții Primăriei Tătărani.
Traversăm o perioadă critică. Pandemia de coronavirus ne-a răvășit viețile, ne-a dat peste cap existența de zi cu zi, ne-a sufocat obiceiurile firești. Unii dintre noi i-au pierdut pe cei dragi, fiind răpuși de temutul COVID-19.
Vă îndemn pe toți la calm, responsabilitate și solidaritate. Cu acest coronavirus nu este de glumit! Cu cât suntem mai conștienți și respectăm normele impuse de autoritățile medicale, cu atât mai repede putem depăși cu bine acest obstacol.
Primarul comunei Tătărani, viceprimarul și ceilalți reprezentanți ai administrației publice locale suntem la datorie, pregătiți să intervenim la orice oră din zi și din noapte pentru binele dumneavoastră. Doamne ajută!”a transmit primarul Constantin Pătru

 
		