Măsuri dispuse în urma incendiului izbucnit la groapa de gunoi menajer din localitatea Aninoasa

În data de 24 iunie 2025, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu izbucnit la groapa de gunoi menajer din localitatea Aninoasa, pe amplasamentul Centrului de Management al Deșeurilor. Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, incendiul s-a extins rapid, manifestându-se generalizat pe întregul amplasament.
Pentru limitarea extinderii incendiului și protejarea comunității, au fost dislocate forțe și mijloace suplimentare, după cum urmează:
- 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă ale ISU Dâmbovița;
- 2 autospeciale de stingere ale serviciilor private și voluntare;
- 1 ambulanță SMURD;
- 1 ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.
Pentru o gestionare optimă a situației de urgență, s-a dispus creșterea capacității operaționale prin suplimentarea personalului aflat în serviciu cu efective din turele libere.
Totodată, au fost dislocate în sprijin utilaje și mijloace tehnice specifice, necesare pentru facilitarea accesului și intervenției în zona afectată, precum și pentru realizarea unor culoare operaționale în interiorul amplasamentului.
