Fiecare localitate din judeţul Dâmboviţa încearcă să marcheze aşa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri.
Pe  1 Decembrie  în comuna Cândeşti  se pune în aplicare proiectul ” Parcul Memoriei Naţionale Stejarii României -100 de ani  de istorie şi demnitate – RO Mândria „, Concret, în cadrul acestui proiect se vor planta 100 de stejari .  Edilul comunei Georgeta Popa  a ne-a oferit mai multe informaţii despre acest proiect.
Proiectul va rămâne în istoria României ca cea mai mare acțiune de comemorare a ostașilor români căzuți pe câmpul de luptă . Proiectul de Cândeşti a luat naştere după ce Filiala „Mihai Viteazul” Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” a lansat către toate unităţile administrativ-teritoriale (municipii, oraşe, comune) din judeţ, o propunere de plantarea câte 100 de puieţi de stejar într-un loc simbolic din fiecare din aceste localităţi (de principiu, în preajma unui monument al eroilor sau a unui monument istoric, cultural etc.)”.
Este o acţiune după modelul Parcului Memoriei Naţionale „Stejarii României-100 de ani de istorie şi demnitate” RoMândria, care se va constitui în preajma Mausoleului de la Mărăşeşti, prin plantarea a 335.000 de stejari, câte unul, simbolic, pentru fiecare ostaş român căzut pe câmpul de luptă în timpul Primului Război Mondial.
 
		