La Aninoasa s-a inaugurat, vineri, un nou bloc de locuinţe pentru tineri, construit prin programul ANL. La eveniment au participat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, vicepreşedintele CJ, Corneliu Ştefan, vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea, consilierul judeţean Claudia Gilia, consilierul judeţean Alin Manole, consilierul municipal Oana Vlăducă, viceprimarul municipiului Târgovişte, Carmen Holban şi nu în ultimul rând Maria Stoian Musteaţă, candidat al PSD -Diaspora pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Investiţia a început în anul 2015 şi are o valoarea totală de 1.467.375 lei, la care se adaugă contribuţia Primăriei Aninoasa, aferentă cheltuielilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor exterioare clădirii, precum şi de proiectare, avizare şi execuţie a lucrărilor de racordare la energia electrică, gaz, apă şi canal.
Blocul inaugurat este constituit din parter, un etaj şi mansardă şi are 11 apartamente .
În anul 2009, în satul Viforâta, au fost construite, din fonduri C.N.I, alte trei blocuri de locuinţe tip ANL.De astăzi, comuna Aninoasa are un nou cartier, Cartierul ANL ce cuprinde patru blocuri de locuinţe pentru tineri.
news
- Ultima verificare pentru DN71 și centura ocolitoare Pucioasa-Fieni
- Aproape 10 milioane de lei pentru viitorul oncologiei la Târgoviște
- Alertele vor avea sunete diferite în funcție de gravitate
- LOI ȘI VÂNT ÎN ZONELE JOASE, 23 – 25 FEBRUARIE
- Dâmbovița Arena, în linie dreaptă spre finalizare – un proiect care schimbă viitorul sportului dâmbovițean
- Peste 3.000 de angajați din educație, inclusiv cadre din Dâmbovița, au protestat ieri la București împotriva măsurilor de austeritate
- Stadiul lucrărilor la Dâmbovița Arena: Vizită pe șantier a directorului CNI și a președintelui CJ Dâmbovița
- Târgoviște inaugurează transportul electric: De astăzi, primele autobuze electrice circulă în oraș și zona metropolitană
