Sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, luni 3 decembrie 2018, s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Cu acest prilej, au fost adoptate unele hotărâri precum: validarea unor alegeri de membri în unele Consilii parohiale în care s-au vacantat posturile, rectificarea bugetară pentru anul financiar curent, precum și schimburi de terenuri la unele parohii, ori aprobarea de donații.
Părintele Vicar Eparhial și Părinții Consilieri au adus la cunoștința membrilor Consiliului Eparhial, aspecte ale activității sectoarelor eparhiale, din care reţinem următoarele:
* în Arhiepiscopia Târgoviştei, anul acesta, Înaltpreasfinția Sa a numit 3 preoți în administrația centrală eparhială, a hirotonit 5 noi clerici, au avut loc 7 transferuri clericale și s-au pensionat la termen 3 preoți;
* în anul școlar 2018-2019, Eparhia noastră acordă 18 burse de excelenţă sau sociale unor elevi și studenți, în valoare de 100.000 lei;
* campania „Donează sânge – salvează o viaţă” a însemnat participarea a 432 de persoane şi donarea a 186 litri de sânge;
* sprijinirea săptămânală a câte unuia din cele 25 de centre sociale, din judeţul Dâmboviţa, cu alimente sau bunuri;
* realizarea de locuințe pentru două familii care au rămas fără casă;
* inaugurarea și buna funcționare a Cantinei sociale a Eparhiei noastre din Târgoviște;
* pentru promovarea valorilor evanghelice, au fost tipările 11 volume, din care amintim pe cele dedicate: rolului Bisericii Ortodoxe Române în înfăptuirea Marii Uniri, Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievodului Mihai Viteazul, Părintelui Constantin Galeriu, filantropului Iorgu Dumitrescu, albumul dedicate bisericilor și mânăstirilor importante din Eparhie, şi trei broşuri misionare pentru tineri.
Consiliul eparhial, reamintim, este organismul executiv al Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Târgoviștei, ce are în competență problemele bisericești administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale și fundaționale pentru întreaga Eparhie.
news
- Doliu în cinematografia franceză: Brigitte Bardot s-a stins din viață la 91 de ani
- Atenție, Dâmbovița: Cod galben, portocaliu și roșu de vreme severă
- Toate domeniile de activitate revin la normal începând cu 27 decembrie
- 26 de ani de slujire în Arhiepiscopia Târgoviștei pentru Înaltpreasfinția Sa Nifon
- Informare meteorologică și avertizări meteo de vreme severă, ger puternic, vânt și precipitații în județul Dâmbovița
- APIA schimbă regulile: Subvenția pe pășune ajunge doar la fermierii cu animale
- Final de decembrie plin de aventuri la Cinema Independența din Târgoviște!
- Vreme severă și drumuri periculoase, recomandări pentru șoferi
