A început deszăpezirea pe Transalpina.Chiar dacă primăvara și-a intrat demult în drepturi în majoritatea regiunilor, Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, încă poartă haine de iarnă. Utilajele de deszăpezire au început lucrările de curățare a drumului, reușind deja să ajungă în zona Vârfului Cărbunele, loc cunoscut vara pentru piața volantă care atrage turiști și localnici deopotrivă.

Peisajul spectaculos, acoperit încă de zăpadă, îmbină frumusețea sălbatică a muntelui cu eforturile oamenilor de a redeschide una dintre cele mai frumoase rute alpine din Europa.
Atenție, însă!

Porțiunea de drum cuprinsă între Rânca și Obârșia Lotrului rămâne închisă circulației rutiere. Autoritățile estimează că drumul va putea fi redeschis în săptămânile următoare, în funcție de condițiile meteorologice și de starea carosabilului.
Până atunci, natura își păstrează liniștea, iar drumarii își continuă misiunea de a elibera calea spre vârf.
 
		