Astăzi, 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, ziua iubirii tradiționale, iar Ministerul Afacerilor Interne a ales să aducă un strop de umor în atmosfera festivă. Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, instituția a transmis: „Dacă azi cu exagerări vrei să-i intri în grații, ai grijă să nu dai în fals în declarații!”
Chiar dacă Dragobetele este o zi dedicată iubirii și romantismului, MAI subliniază, importanța sincerității, chiar și atunci când vorbim despre sentimente. Așadar, dacă aveți în plan să faceți o declarație specială, fie ea de iubire sau de apreciere, țineți cont de recomandarea autorităților: mai bine să fiți autentici decât să riscați un „fals” în fața celor dragi.

Într-o zi în care iubirea plutește în aer, dar și legile trebuie respectate, Ministerul a reamintit, într-un stil cu zâmbet, că sinceritatea rămâne cheia oricărei relații. Așadar, dragoste cu cap, dar fără excese!
 
		
