Aşa cum ne anunţa, la începutul anului, preşedintele ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre, de la o zi la alta,organizaţia devine tot mai puternică şi vin să pună umărul oameni cu ştate vechi în politica dâmboviţeană.
Un exemplu este chiar fostul viceprimar al Târgoviștei, Cosmin Bozieru care a părăsit PSD pentru ALDE Dâmbovița.
Cosmin Bozieru a semnat miercuri, 27 februarie 2019, adeziunea la ALDE şi imediat a primit o responsabilitate foarte mare, a fost pus președinte interimar al Organizației ALDE Târgoviște.
Cosmin Bozieru a spus că această nouă provocare îl onorează și îl responsabilizează. Obiectivul pe termen scurt este să consolideze ALDE Târgoviște. În acest moment, ALDE Târgoviște are 486 de membri activi .

Totodată, Cosmin Bozieru a anunţat că îşi continuă activitatea de consilier personal la Cabinetul primarului municipiului Târgovişte, Cristian Stan.
Preşedintele ALDE Dâmboviţa, Ionel Petre a anunţat că vor mai şi alte surprize, pe care le va prezenta în perioada următoare, oameni care sunt, deocamdată, captivi, în pozițiile pe care le ocupă.
 
		