Președintele PDL, Vasile Blaga, își prezintă luni , în Târgovişte , moțiunea intitulată “România dreaptă. Politica dincolo de lozinci”. Prezentarea moțiunii cu care Blaga candidează la funcția de președinte al PDL are loc de la ora 10:00, în Sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte Moţiunea va fi prezentată de preşedintele Paridului Democrat Liberal într-o dezbatere, la care sunt invitaţi membri ai Organizatiei Judetene PDL Dâmboviţa.Din câte ştim deputatul Florin Popescu,preşedintele PDL Dâmboviţa şi-a anunţat susţinerea pentru Elena Udrea. Președintele PDL, Vasile Blaga, a prezentat sâmbătă, la Zalău, unul din motivele care au dus la declinul partidului și a oferit soluția pentru rezolvarea acestei probleme. El a declarat că democrat liberalii trebuie să revină la însemnele care i-au consacrat. Blaga a dat exemplul unor judeţe precum Dâmboviţa, Mehedinţi, Argeş sau Botoşani care la alegerile locale a avut ca siglă un “trandafir verde ca brotacul”, un trifoi cu patru foi, un măr verde şi respectiv o lotcă.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA