Social-democraţii dâmboviţeni au ţinut să facă câteva comentarii pe seama sondajului IMAS care a fost realizat în perioada 10-18 octombrie, pe un eşantion de 1039 de persoane şi care are o marjă de eroare de 3%.Potrivit acestui sondaj, la alegerile parlamentare din luna decembrie, USL ar obţine 57,4% din voturi, fiind urmat de ARD şi PPDD. ARD este cotat la 16%, PPDD la 14,9%, iar UDMR la 6,4%. Restul formaţiunilor politice nu depăşesc pragul electoral: PRM ar obţine 3,6%, PNG – 1,4%, alt partid – 0,3%, UNPR – 0,1%:” Sondajul marchează o uşoară creştere a USL, faţă de luna septembrie când Uniunea înregistra 55%. În schimb, formarea ARD, din care fac parte PDL, FC şi PNŢCD, nu a schimbat situaţia în preferinţele alegătorilor. Luna trecută, când IMAS a măsurat PDL separat, democrat-liberalii aveau singuri 17,8%. Astfel, cooptarea formaţiunii conduse de Mihai Răzvan Ungureanu şi a aripii Pavelescu din PNŢCD nu a avut niciun efect ” a afirmat Gilia Claudia,purtător de cuvânt PSD Dâmboviţa.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale