Vizita preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu s-a încheiat în comuna Raciu unde în curs de execuţie sunt o serie de investiţii. Edilul Vasile Grădinaru a ţinut să le mulţumească tuturor invitaţilor de la judeţ pentru sprijinul acordat. Adrian Ţuţuianu a ţinut să facă o radiografie a investiţiilor susţinute de CJ Dâmboviţa în comuna Raciu. A foat inaugurat drumul dintre Siliştea şi Persinari, o investiţie în valoare de 9 miliarde lei vechi. Toţi invitatii de la judeţ au primit diploma de merit şi mici daruri tradiţionale.
Au mai fost prezenţi: prefectul Ioan Marinescu, senatorul Leonardo Badea,administratorul public al judeţului, Alexandru Oprea, directorul LDP, Alin Manole şi alţii.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
