Nu mai este un secret că judeţul Dâmboviţa se poate lăuda cu una dintre cele mai frumoase peşteri din România, Peştera Ialomiţei sau Peştera Regilor. Masivul Dâmboviţean Bucegi ascunde o adevărată bijuterie, care din luna iulie şi până în prezent a atras zeci de mii de turişti. Administraţia judeţeană este conştientă de faptul că promovarea unui un astfel de obiectiv turistic aduce câştig comunităţii, tocmai de aceea Consiliul Judeţean Dâmboviţa a modernizat peştera prin proiectul ”Reabilitarea și modernizarea infrastructurii tehnice pentru creșterea potențialului turistic al Peșterii Ialomiței din masivul Bucegi”, prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013. Panglica inaugurală a Peşterei Ialomiţei a fost tăiată de preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, în luna iulie a anului 2015. Proiectul de reabilitare al Peşterii Ialomiţei are o valoare totală de 6.415.828, 68 lei, din care 4.665.725,12 lei – finanțare nerambursabilă de la Fondul European de Dezvoltare Regională și buget național, iar 517.413,88 lei – finanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița. În cadrul proiectului cu finanţare europeană s-au realizat următoarele: alee de acces la peșteră, căile de acces în interiorul peșterii, instalațiile electrice și un punct de informare turistică. Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 450 sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Intrarea este orientată spre est, iar gura peşterii, sub formă de semielipsă, are o înălţime de 20 m şi o lăţime de 16 m. Temperatura în peşteră oscilează între 4 şi 6 grade. Umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%. Programul de vizitare este de miercuri-luni între orele 9:00-19:00,marti este închis iar ultimul bilet se eliberează la 18:30. Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
