Reabilitarea şi modernizarea Cinematografului„Independenţa” din Târgovişte este un obiectiv investiţional tratat cu maximă seriozitate si importanţă de admnistraţia municipiului Târgovişte. Investiţia trebuie să se realizeze prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) unde au loc lungi analize şi verificări. Este vorba de o investiţie de 9 milioane de lei pentru reabilitarea cinematografului din care numai 740.000 lei sunt pe bugetul Primăriei municipiului Târgovişte, restul reprezintă surse guvernamentale. La acest moment, Primăria Târgovişte a făcut o nouă solicitare privind obținerea avizului de finanțare: „În ceea ce privește Cinematograful „Independența”, este în atenția noastră, am revenit cu o nouă solicitare și sperăm să obținem avizul cât mai repede. Nu știu ce se întâmplă la Compania Națională de Investiții, nu știu dacă au avut loc schimbări la conducerea Companiei și nici nu cred că este treaba mea ce se întâmplă acolo… Noi am făcut o nouă solicitare pentru că sunt foarte multe termene privind obținerea avizului de finanțare care au trecut fără a se face absolut nimic. Probabil lipsa de asumare a responsabilității, despre asta discută… Este prima investiție de acest fel la nivel național și de aceea cred că este o reticență, dar, repet, sper să o depășim cât de repede”, a declarat primarul Cristian Stan .
Trebuie menţionat faptul această investiţie este prima de acest gen la nivel naţional .
news
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
- Tragedie la Dragomirești: O șoferiță de 68 de ani a murit
- Ateliere creative la Biblioteca Județeană Dâmbovița – creativitate, relaxare și timp de calitate
- Michael Jackson pe marele ecran la Târgoviște!
- CSM Târgoviște, victorie uriașă la București! Seria finalei se mută la Târgoviște
- Universitatea „Valahia” și Nuclearelectrica lansează o nouă specializare strategică
- Câinii de rasă și cei din adăpost au cucerit Parcul Chindiei
- Miercuri, 22 aprilie, procesiune solemnă în cinstea Sfântului Gheorghe
