Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dâmbovița a încheiat o amplă campanie de control desfășurată în trimestrul al II-lea al anului 2026 în domeniul transporturilor rutiere, unul dintre sectoarele cu cel mai ridicat risc de accidente de muncă.
În cadrul acțiunii, inspectorii de muncă au verificat modul în care angajatorii respectă legislația privind securitatea și sănătatea în muncă, cu accent pe prevenirea accidentelor și protejarea lucrătorilor.
În județul Dâmbovița au fost efectuate 31 de controale, în urma cărora au fost dispuse 31 de măsuri obligatorii pentru remedierea deficiențelor constatate. Totodată, 27 de angajatori au fost sancționați, fiind aplicate 22 de avertismente și 9 amenzi contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei.
Printre cele mai frecvente nereguli descoperite de inspectorii ITM s-au numărat lipsa controlului medical la angajare sau periodic, instruirea insuficientă a salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă, neefectuarea verificărilor tehnice obligatorii ale echipamentelor, lipsa verificării instalațiilor de împământare și alte deficiențe privind organizarea activității.
Reprezentanții ITM Dâmbovița atrag atenția că respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă nu reprezintă doar o obligație legală, ci și o condiție esențială pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții lucrătorilor.
Inspectorul-șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, a subliniat că, în domeniul transporturilor, nu există loc pentru compromisuri atunci când este vorba despre siguranța angajaților, iar investiția în prevenție înseamnă, în același timp, investiție în performanța și continuitatea oricărei afaceri.

