Parcarea din spatele blocurilor nr. 72-73, din microraionul 6 al municipiului Târgovişte, B-dul Unirii a fost inaugurată. Primarul interimar, Cristian Stan alături de viceprimarul Cosmin Bozieru şi alţi directori din cadrul primăriei municipiului Târgovişte au făcut o vizită de lucru în teren. Locatarii din zonă s-au arătat extrem de mulţumiţi de noua investiţie şi au ţinut să-i mulţumească personal edilului. Investiţia a fost realizată din bugetul propriu al primăriei şi se ridică la suma de 1.000.000 lei.
Pe lângă parcarea ultramodernă s-au mai realizat: un parc, loc de joacă şi un teren de sport multifuncţional. Parcarea are aproximativ 200 de locuri de parcare, s-a modernizat şi iluminatul public în zonă iar în primăvară se vor monta şi camerele de supraveghere.
Edilul Cristian Stan a ţinut să sublinieze faptul că investiţiile din bugetul local privind amenajarea parcărilor, locurilor de joacă şi a spaţiilor verzi în cartierele municipiului Târgovişte vor continua.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale
