Casa Studenților din municipiul Târgoviște a fost gazda Conferinței Extraordinare a Ligii Judeţene a Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița.Lucrările conferinţei au fost conduse de preşedintele Ligii Judeţene a Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița, Constantin Stroe iar pe ordinea de zi s-au regăsit puncte privind raportul de activitate al preşedintelui LigiiAleşilor Locali, raportul preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu, schimbarea componenței Biroului Permanent al Ligii, în sensul că au avut loc o serie de înlocuiri a unor membri care între timp au rămas fără calitatea de aleși locali, dar au fost fi primiți în echipa de conducere o serie de edili noi care până acum nu făceau parte din Ligă. Din ordinea de zi nu au lipsit punctele privind probleme legate de administrația locală, de legislația din domeniu, dar și chestiuni ce privesc ghidurile de finanțare europeană care se vor derula în perioada 2015-2020. De la această Conferinţă nu au lipsit invitaţii de la centru precum şi aliaţii politici ai PSD: Andrei Dolineaschi, Secretarul General al Partidului Social Democrat, Secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu, Nicolae Popa, director general APIA, în calitate tehnică, directorul general al ADR Sud Muntenia, Liviu Muşat, Ionl Petre, preşedintele PLR Dâmboviţa, Cosmin Bozieru, preşedinte PP-DD Dâmboviţa, membrii Biroului Permanent Judeţean şi şefi de instituţii deconcentrate din Dâmboviţa.
Comisia de validare a lucrărilor şi hotărârilor luate în cadrul Conferinței Extraordinare a Ligii Judeţene a Aleșilor Locali ai PSD Dâmbovița a fost condusă de primarul comunei Voineşti, Sandu Gabriel Dănuţ. În ceea ce privește noii membri, Liga i-a votat pe primarul interimar al municipiului Târgoviște , Cristian Stan- în calitate de vicepreşedinte, Georgeta Popa, primarul comunei Cândeşti în calitate de membru, primarul comunei Măneşti, Alexandru Constantin-membru şi primarul comunei Conţeşti Marian Alexandru – membru. Vlădulescu Dragoș, primarul de la Dragomirești a fost înlocuit cu primarul de la Raciu, Vasile Grădinaru care de acum ocupă funcţia de secretar executiv.Totodată a fost adoptată şi o Rezoluţie prin care aleşii locali PSD Dâmboviţa se angajează la atingerea performanţei politice în anbul 2016, prin câştigarea tuturor alegerilor dar totodată Liga şi-a exprimat prin acestă rezoluţie susţinerea lui Adrian Ţuţuianu, în luna octombrie pentru un nou mandat de preşedinte PSD Dâmboviţa.
news
- Astăzi, în Târgoviște, emoția atinge cote maxime: finala se joacă acasă, iar CSM TÂRGOVIȘTE are nevoie mai mult ca oricând de sprijinul suporterilor
- Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, rezultate remarcabile pentru pompierii dâmbovițeni
- Avertizare de cod galben valabilă pentru Dâmbovița, în contextul unui episod de intensificări ale vântului
- Noul regulament privind organizarea și funcționarea jocurilor de noroc în municipiul Târgoviște
- Miercuri, 29 aprilie 2026,în Târgoviște este organizată o inițiativă caritabilă dedicată sprijinirii unei tinere de 25 de ani, studentă la Universitatea Valahia din Târgoviște
- La Curtea Domnească din Târgoviște: „Portal VR 360”
- Până pe 28 aprilie, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca se află racla cu Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, o relicvă de o importanță deosebită pentru lumea creștin-ortodoxă
- Retro Parada Primăverii ajunge la Târgoviște pe 26 aprilie
