TÂRGOVIȘTE: FORȚE DE ORDINE MOBILIZATE PENTRU SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI NIFON. MII DE CREDINCIOȘI, AȘTEPTAȚI LA PROCESIUNI

NEWS

Jandarmi, polițiști și pompieri vor fi mobilizați la Târgoviște, luni și marți, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice cu prilejul sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon.

Vor acționa pentru ca manifestările religioase să se desfășoare în condiții de siguranță.

 LUNI, 10 AUGUST – PELERINAJUL TINERILOR CREȘTINI

Programul începe la ora 17:00, cu Vecernia, urmată de „Pelerinajul Tinerilor Creștini” din Arhiepiscopia Târgoviștei.

 Traseul procesiunii:

Parcul Mitropoliei → Bulevardul Libertății → Calea Domnească → Strada Stelea → Strada Revoluției → Statuia Sfinților Martiri Brâncoveni → Piața Mihai Viteazul → Catedrala Mitropolitană.

 MARȚI, 11 AUGUST – PROCESIUNEA RELIGIOASĂ

Forțele de ordine vor fi prezente în zona Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane din Târgoviște, unde este programată procesiunea religioasă dedicată Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

 Misiunea principală: siguranța oamenilor

Având în vedere că este așteptată participarea unui număr mare de persoane, jandarmii, polițiștii și pompierii vor acționa pentru prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

 RECOMANDĂRI PENTRU PARTICIPANȚI

 Respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.

Evitați conflictele și manifestați o atitudine preventivă.

 Supravegheați cu atenție copiii, pentru a preveni rătăcirea acestora în mulțime.

 Dacă observați o situație periculoasă sau o faptă antisocială, sesizați imediat patrulele aflate în misiune.

 Autoritățile le recomandă tuturor celor care participă la manifestările religioase să fie atenți, să respecte regulile și să contribuie la desfășurarea în liniște și siguranță a evenimentelor dedicate Sfântului Ierarh Nifon.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente