Autorităţile locale din Băleni îşi dau tot interesul să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale comunităţii implementâd proiecte cu fonduri europene ce au ca scop îmbunătăţirea infrastructurii Teoretic”Udrea Băleanu” din comuna Băleni, judeţul Dâmboviţa a fost reabilitat prin fonduri europene nerambursabile accesate prin Grupul de Acţiune Locală Dobra Băleni, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.
Valoarea totală a proiectului a fost de 117.632 euro.
Lucrările au fost demarate pe data de 10 aprilie 2014 şi au fost finalizate acum. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, primarul comunei Băleni, Marian Paraschiv şi directorul unităţii şcolare au tăiat panglica inaugurală. La Liceul ”Udrea Băleanu” din comuna Băleni învață peste 1300 de elevi din toate comunele învecinate.
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- 62 DE MANDATE DE PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ PUSE ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII DIN DÂMBOVIȚA
- Vreme schimbătoare: instabilitate, vânt puternic și revenirea caniculei, 14–21 iunie 2026
- În inima Parcul Natural Bucegi, viața sălbatică nu ia pauză și nici nu pare interesată de „vacanța de vară”
- IPJ DÂMBOVIȚA: ULTIMELE ZILE pentru Cartea Electronică de Identitate GRATUITĂ
- MELCUL AVENTURIER A DESCOPERIT DRUMUL SPRE UNA DINTRE CELE MAI MARI MINUNI DIN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
