Trenul nr.9101, care circula pe ruta Bucureşti – Târgovişte, cu 80 de călători, a rămas blocat în zona gării Nucet din cauza unei defecţiuni tehnice, ruperea plugului de la locomotivă. CJSU a dispus măsuri imediate pentru preluarea călătorilor cu două autobuze şi aducerea acestora în Municipiul Târgovişte în condiţii de siguranţă.Pentru salvarea persoanelor, la faţa locului s-au deplasat pompierii de la ISU „Basarab I” Dâmboviţa şi poliţiştii de la I.P.J. Dâmboviţa. Oamenii spun însă că trenul deja avea întârziere de mai bine de două ore şi nu se ştie când vor ajunge la muncă. Lucrătorii CFR dau vina pe o dală de beton pe care ar fi lovit-o si care a dus la deteriorarea plugului. Aceştia susţin că în această situaţie locomotiva risca să deraieze.Două autobuze i-au preluat pe cei 80 de pasageri şi i- au transportat la destinaţie.O echipă specializată de la C.F.R. a acţionat pentru remedierea defecţiunii de la locomotivă (demontarea plugului de pe locomotivă și înlocuirea acestuia) şi deblocarea căii ferate. Traficul feroviar pentru o perioadă de timp s-a desfășurat pe o singură linie, cea de-a doua linie fiind în curs de deblocare.
news
- Cod Galben, valabil astăzi, 8 iunie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, pentru județul Dâmbovița și alte zone din țară.
- Zilele Județului Dâmbovița 2026 s-au încheiat în forță: mii de oameni la concertul PUYA, DELIRIC și INNA
- Retroparada „Iubim Dâmbovița” – spectacol al mașinilor de epocă în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026.VIDEO
- Finala Campionatului Județean de Fotbal „Iubim Dâmbovița”, în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Peste 200 de motociclete au participat la Parada Moto din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița 2026
- Antonia, Florin Ristei și Șatra Benz urcă pe scena Zilelor Județului Dâmbovița. Program special în cea de-a treia zi a evenimentului
- Meșteșugul românesc, la loc de cinste la Zilele Județului Dâmbovița. Corneliu Ștefan a deschis Târgul Meșterilor Populari
- ANM a emis două noi avertizări Cod Galben. Urmează furtuni, vijelii și grindină în mai multe zone ale țării