România intră, vineri, sub influența unei mase de aer polar-maritim, care va aduce o răcire a vremii și condiții de instabilitate atmosferică, în special după orele prânzului.
Potrivit meteorologilor, ziua va începe cu temperaturi apropiate de normalul perioadei, mai ales în interiorul arcului carpatic. Pe parcursul după-amiezii, în zonele montane din Carpații Orientali, Meridionali și, local, Occidentali, se vor dezvolta averse și descărcări electrice.



Spre seară, ploile își vor face apariția izolat și în regiunile deluroase și de câmpie din estul, sud-estul și centrul țării, însă cu o intensitate mai redusă.
Furtunile vor fi, în general, slab organizate, fără un risc ridicat de fenomene severe. Cu toate acestea, în timpul celor mai intense celule convective sunt posibile averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, cu rafale de 50–70 km/h, și izolat grindină de mici dimensiuni.
Cantitățile de apă pot ajunge local la 20–30 l/mp, în special în zonele montane și submontane, unde pe arii restrânse se pot înregistra acumulări mai însemnate într-un interval scurt de timp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 24 iulie, ora 12 – 24 iulie, ora 21
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Munteniei și a zonei de munte, precum și în sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

