Tulburarea ordinii şi liniştii publice sau săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să provoace indignarea cetăţenilor, sunt căteva dintre faptele pentru care jandarmii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în luna februarie.Cele mai multe fapte de natură contravenţională şi penală au fost săvârşite în municipiul Târgovişte şi localităţile Răcari, Măneşti, Valea Mare şi Dărmăneşti. Astfel, în luna februarie au fost aplicate 208 de avertismente scrise şi 273 de amenzi contravenţionale în valoare de 86.500 lei şi au fost constatate 42 infracţiuni (17 independent şi 25 în cooperare cu Poliţia).În majoritatea cazurilor, autorii au săvârşit fapte precum: furturi de materiale feroase şi neferoase (conductă metalică, cablu de telefonie, etc.) aparţinând unor societăţi comerciale, furturi de energie electrică.Pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor, în luna februarie, jandarmii au desfăşurat misiuni independent şi în cooperare cu Poliţia în zonele de interes operativ din municipiul Târgovişte şi din judeţ:”Contribuţia adusă la menţinerea climatului normal de securitate al comunităţii s-a concretizat prin executarea a 1035 misuni, astfel:788 de menţinere a ordinii publice; 113 de asigurare a ordinii publice; 72 acţiuni de intervenţie la solicitări prin intermediul numărului unic de urgenţă „112”; 24 de acţiuni în cooperare cu alte instituţii (Poliţia, DIICOT, executori judecătoreşti, organele silvice, etc.);38 mandate de aducere puse în aplicare”,a declarat cpt.Ciprian Vărăşelu,purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale