Intervalul : 26 februarie, ora 02 – 27 februarie, ora 15
Zonele afectate : conform textului şi hărţii
Fenomene : ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului
În intervalul menţionat, în regiunile sudice va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp, iar în vestul Olteniei şi în sudul Banatului izolat se vor cumula peste 40…50 l/mp. În zona de munte vor fi mai ales ninsori. Spre sfârşitul nopţii de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri în sudul teritoriului local ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări susţinute în sudul Banatului, inclusiv zona sa montană şi în Carpaţii Meridionali, unde vitezele vor fi de peste 70…80 km/h, dar local şi temporar şi în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu rafale de 50…60 km/h. Sursa: meteoromania.ro
news
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Comunicat de presă
- Cum alegi ferestre pentru o casă aflată lângă un drum circulat
- InfoCons atrage atenția consumatorilor în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
- Școala din Colacu, aproape de finalizare: elevii revin într-un spațiu modern din anul școlar 2026–2027
- AJOFM Dâmbovița: Absolvenții promoției 2026, încurajați să se înregistreze pentru sprijin în găsirea unui loc de muncă
- Alertă meteo în Dâmbovița! Județul intră sub Cod portocaliu de furtuni și ploi torențiale