Bărbat reținut după ce ar fi distrus cablul sistemului de supraveghere video din Târgoviște

NEWS

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, anchetatorii au stabilit că, în data de 15 iulie, bărbatul ar fi secționat un cablu de fibră optică folosit pentru transmiterea semnalului video al sistemului de supraveghere al municipiului.

În urma incidentului, 21 de camere de supraveghere video au fost nefuncționale timp de două zile.

Persoana reținută urmează să fie prezentată în fața magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz.

Precizare: Reținerea reprezintă o etapă a procesului penal și nu înlătură prezumția de nevinovăție, de care beneficiază orice persoană până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente