Primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare a ieşit public într-o conferinţă de presă şi a tras un semnal de alarmă faţă de ceea ce se întâmplă în comuna Niculeşti, în plină campanile electorală. Edilul spune că adversarii politici regur la tot felul de metode chiar şi ameninţări în rândul cetăţenilor şi consilierilor PSD:
„La nivelul comunei Niculești se petrec niște fapte urâte… Reprezentanții PNL, Partida Romilor, ALDE, au făcut o acțiune de popularizare a ceea ce vor ei să facă , adică să mă dea pe mine jos din funcție, ei nu au un program bazat pe lucruri pe care vor să le facă în localitate… S-au dus la oamenii care știau că votează pentru mine, s-au dus chiar la unul dintre consilierii aflați pe lista PSD și i-au spus soției acestuia că ar fi bine să stea la locul lui, în ziua votării să nu iasă din curte și nici să nu-i îndemne pe oameni să iasă la vot, ca să-i fie lui bine… Soția i-a întrebat dacă acestea sunt amenințări, iar ei i-au răspuns că ar fi mai bine dacă s-ar întâmpla cum spun ei pentru că altfel s-ar supăra ei și nu o să fie bine. În precampanie au convins un consilier de-al meu să treacă la ei pentru că îi dă un loc în față pe lista de consilieri, dar acesta nu a plecat de la noi pentru că crede în doctrina lor ci a plecat contra unor interese materiale. Același lucru l-a făcut și cu un alt consilier de pe lista mea, medic veterinar, care a primit telefoane de amenințare… Unei persoane care era candidat pe lista PMP i-a spus că-i dă foc la stână, iar ulterior i s-au furat mieii, așa că a renunțat la candidatură. Și alții s-au retras din cursă pentru că nu au vrut să aibă probleme. Ba mai mult, actualul candidat la funcția de primar din partea PNL ară, discuie, seamănă la diferiți oameni fără bani, le cară balast, pietriș la fiecare poartă prin diferiți interpuși… Se întâmplă multe asemenea chestiuni și nu am auzit de nicio măsură luată de către organele abilitate. Poate de acum încolo vor purcede la a face măcar minime cercetări. Ceea ce se întâmplă la Niculești și nu numai este un lucru anormal… Eu răspund pentru ceea ce spun, nu arunc doar niște petarde pentru a denigra partide sau pe unii oameni”, a declarat Dorinel Soare.Primarul comunei Niculeşti, Dorinel Soare speră ca instituţiile statului să intervină în această situaţie.
news
- Rețea de proxenetism și camătă destructurată în Dâmbovița: 18 percheziții
- Detergenți și haine contrafăcute, descoperite în Dâmbovița
- Atenție la biciclete neconforme: alerte europene privind riscuri pentru utilizatori
- Copii în portbagaj, șofer băut și viteză: combinație șocantă sancționată drastic în trafic
- Incendiu de deșeuri în Târgoviște, pe strada Laminorului
- Elanul, „uriașul pădurilor”, revine în România după mai bine de 200 de ani
- „Seara de carte la Târgoviște” revine cu o nouă ediție: dezbatere despre „Inginerii haosului”
- „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Cinema Independența din Târgoviște: modă, rivalitate și spectacol
